Europarlamentarul PDL Traian Ungureanu crede că afirmaţiile şefului statului despre regele Mihai trebuie discutate nu doar în formă ci şi în fond.
„Multă lume cu pană, blog sau timp de emisie a desfundat damigenele de acizi şi s-a pus pe praznic: Băsescu s-a descalificat! În sfârşit, după atâta aşteptare, personajul a confirmat, singur şi nesilit de nimeni, că: e un ignorant mustind de păreri prosteşti asupra istoriei României, e un admirator tăinuit al lui Antonescu (Mareşalul, nu planta-candidat) şi e un mârlan brutal cu figura impecabilă a Regelui. Însumând: un personaj mai util ca şef se sală decât ca şef de stat. Și de ce n-ar fi aşa? Băsescu e omul declarațiilor şi deciziilor abrupte. De la „Să trăiţi bine!” la „I-am ciuruit!”, trecând prin „Ţigancă împuţită!”, Băsescu nu s-a sfiit niciodată de cuvinte tari şi de rezumate explozive. Poate că, acum, cu ocazia declaraţiilor istorice de la B1TV, preşedintele şi-a dat arama pe faţă. Mai ales că mulţimea celor ce îl ceartă pe preşedinte şi cer scuze Regelui e alcătuită din vechi monarhişti care şi-au descoperit favoritul săptămîna trecută”, scrie europarlamentarul PDL Traian Ungureanu pe blog.
„Declaraţiile preşedintelui Băsescu nu vin de la un istoric, dar nici nu trebuiau să vină, într-o ţară care vorbeşte, fumegă, pălăvrăgeşte sau îşi dă cu părerea, în timp ce istoricii tac sau lustruiesc clişee. Afirmaţiile preşedintelui sunt discutabile. Indiscutabil, discutabile. Ceea ce vrea să spună exact asta: subiectul trebuie discutat”, adaugă acesta.