Transgaz se împrumută de la BERD, după ce a fost jumulită de profit

Situație halucinantă la compania Transgaz. Guvernul a muls compania Transgaz de peste 319 milioane lei, apoi a obligat-o să împrumute 278 milioane de lei de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Banii vor fi folosiți pentru finanțarea gazoductului BRUA pe teritoriul României.

Compania Transgaz este condusă de Ion Sterian din aprilie 2013. Numele lui apare în dosarul de corupție al lui Horia Simu Șchiopu, care ar fi primit ilegal 8.750.000 euro de la ANRP. Procurorii anticorupție susțin că terenul a fost supraevaluat cu suma de 7.875.000 lei. Pentru contribuția sa, Ion Sterian ar fi primit o șpagă de aproximativ 1,6 milioane lei.

LONDRA, 23 februarie 2018.Vicepremierul Viorel Ștefan s-a aflat la Londra pentru a participa la semnarea acordului de împrumut dintre Transgaz și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Compania românească s-a împrumutat 278 milioane lei, adică 60 milioane euro, pentru construcția coridorului de gaze naturale BRUA pe teritoriul României.

„Sprijinul BERD în finanțarea etapelor de execuție a primei faze va aduce o garanție suplimentară că standardele vor fi respectate și că faza I a proiectului va fi încheiată la termen, adică cel mai târziu 31 decembrie 2019”, a spus vicepremierul Viorel Ștefan (foto), de la Londra.

Directorul general al Transgaz, Ion Sterian, a spus că „acesta este un eveniment cu adevărat special, atât pentru compania noastră, cât și pentru BERD. Suntem mândri că am colaborat cu BERD pentru a asigura o mai bună finanțare a tronsonului românesc al proiectului BRUA”.

Directorul Regional al BERD pentru România și Bulgaria, Matteo Patrone, a adăugat: „suntem mândri să colaborăm cu Transgaz în acest demers crucial. Acest proiect corespunde pe deplin obiectivelor noastre strategice din România. În timp ce colaborarea cu Transgaz a stabilit standarde foarte înalte, avem încredere că și alte oportunități de sprijinire a dezvoltării infrastructurii strategice în țară se vor materializa atât în sectorul energetic, cât și în cel al transporturilor ”.

La rândul lui, Eric Rasmussen, directorul BERD pentru Resursele Naturale, a declarat: „Suntem încântați să sprijinim conducta BRUA care va permite o mai bună integrare a piețelor de gaze naturale în sud-estul Europei și va crește transparența prețurilor”.

Îndatorarea statului a fost anunțată triumfător, a doua zi, de Guvernul condus de Viorica Dăncilă, într-un comunicat de presă.

Profitul de 319,1 milioane lei a fost luat de Guvern

Guvernul nu a scris în comunicatul de presă că, de fapt, compania Transgaz s-a împrumutat de la BERD, după ce a fost jumulită de profit. Conform Ministerului de Finanțe, compania Transgaz a cotizat un profit de 319,1 milioane lei la bugetul de stat, în anul 2017. Banii au fost folosiți de Guvern pentru a petici o mică parte din găurile bugetare generate de guvernarea PSD-ALDE.

continurea pe gazetabucurestilor.ro

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

5 Comentarii

  1. Resursele României au fost jefuite de mafioții ce s-au perindat la conducerea tării. Transgaz se împrumută pentru o conductă care nu era necesară. Decât sa extragem intens in 10 ani putem extrage mai lent in 50 de ani. Mai necesar este depozitul de la Mărgineni in care să stocăm vara si sa consumăm iarna. Creșterea economica a României e sabotata de tot felul de trădători.

  2. Escrocherie romaneasca!
    Rusine puslamalelor de tradatori de tara!
    Subminare se numeste!
    Aici DNA-ul at trebui sa intervina si si-ar mai spala pacatele!

  3. De ce nu sunteti corecti si nu prezentati actionariatul firmei si cat la % din valoarea dividendelor sunt ale strainilor, care in unele cazuri nu platesc nici un fel de BIR/impozite fata de statul roman spre deosebire de investitorii romani unii atat de saraci incat nici nu si-au permis sa dea sute de lei pe o actiune, nu milioane de euro. Atata timp cat eu in calitate de cetatean roman nu-mi permit sa cumpar actiuni la unele firme, atunci nu mai plangeti. Imprumutul inseamna ca la anul investitorii de pe Bursa sa aiba un profit diminuat de rata imprumutului/dobanzii, asa ca in clipa aceasta pe cine jeliti? Statul roman care din profit va finanta invatamantul/sanatatea sau pe strainii care au beneficiat de un dividend mare si care in viitor s-ar putea sa nu-i mai placa?

    • Actionarul PRINCIPAL, care jefuieste TRANSGAZ e Statul Roman!
      „Societatea Națională de Transport de Gaze Naturale Transgaz S.A. Mediaș a fost înființată prin hotărârea nr. 334 /28 aprilie 2000, a Guvernului României, prin desprinderea de Romgaz în vederea restructurării și separării extracției, transportului, depozitării și distribuției gazelor naturale.
      Acționari
      Ministerul Economiei deține 58.51% din Transgaz, 30.73% persoane juridice (eg. Fondul Proprietatea), si 10.76% din acțiuni sunt deținute de persoane fizice.
      Societatea este la momentul actual singurul transportator național de gaze naturale, făcând legătura între companiile care se ocupă cu extracția (Romgaz, Petrom și alții) și distribuitorii autorizați (printre care E.ON Gaz România și GDF SUEZ Energy Romania).

  4. Ce pacat ca un imbecil murdareste aceasta zi frumoasa, luind un nume pe care nu il merita.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.