Transportatorii: „Prima RCA – Plata Mafia”

Transportatorii au ieșit în stradă, joi, nemulțumiți în principal de costul RCA. Protestatarii au adus cu ei la Guvern mii de taxiuri, camioane, autobuze şi microbuze.

Aceștia poartă bannere pe care au scris mesaje precum: „Negrițoiu nu uita / DNA-ul te va lua!”, „Mișu face pișu pe RCA!”, „Țiriac și Negrițoi, nu ne mai furați și voi!”, „Mişu Negriţoiu, criminalul care a distrus asigurările din România”,„ASF, unde ești?”, „Prima RCA — Plata Mafia”, „Service-uri în faliment, ASF incompetent”, „Astra și Carpatică — Sida și Ebola”, „Demisia ASF”.

Transportatorii consideră conducerea Autorității pentru Supraveghere Financiară (ASF) vinovată de creșterea „aberantă” a valorii polițelor RCA.

O delegaţie a transportatorilor a intrat în Palatul Victoria, la discuţii. Potrivit unui comunicat al Guvernului, vicepremierul Vasile Dâncu, ministrul pentru Consultare Publică și Dialog Civic, Victoria-Violeta Alexandru, vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară, Cornel Coca Constantin, au început, în jurul orei 12.00, discuțiile cu reprezentanți ai asociațiilor de transportatori și cu cei ai asiguratorilor.

Transportatorii cer intervenţia autorităţii pentru un cost al primei RCA suportabil, în condiţiile în care tariful RCA a ajuns să crească cu peste 300 la sută în ultimele şase luni pentru activitatea de transport persoane şi transport marfă, inclusiv taxi.

Totodată, transportatorii solicită eliminarea supraacizei, începând cu data de 1 ianuarie 2016, intervenţia Guvernului pentru modificarea actelor normative (decizii ORDA) prin care operatorii de transport sunt obligaţi să plătească sume enorme pentru drepturile de autor, deşi obiectul lor de activitate îl constituie transportul de persoane, şi nu difuzarea operelor muzicale sau a muzicii ambientale în autobuze, taxiuri şi urgentarea parcursului legislativ din partea Ministerului Transporturilor pentru proiectele actelor normative discutate şi aprobate în Comisiile de dialog social (modificarea HG 69), documente care ar trebui înaintate la Guvern sau la Monitorul Oficial pentru publicare. „Solicităm sprijin pentru modificarea legii 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, astfel încât operatorii de transport să fie exonerați de obligația de a plăti lunar drepturile de autor numai pentru simplul fapt că autovehiculul este dotat cu un aparat de radio. Să se procedeze ca în Uniunea Europeană, să fie plătită o singură taxă la înmatricularea autovehiculului care va fi folosit la activitatea de transport persoane”, se menționează într-un comunicat.

Autoritățile au impus restricții de trafic în zonă, circulația fiind dată peste cap.

Transportatorii au anunţat încă de marţi că vor protesta în faţa sediului Guvernului joi, iar la acţiune vor fi mobilizate mii de autobuze, autocare şi taxiuri care aparţin patronatelor cu activitate în domeniul transportului public de persoane şi autocamioane din domeniul transporturilor de marfă.

Protestul este autorizat până la ora 15.00.

Primăria Capitalei a aprobat acest protest cu condiția ca numărul autovehiculelor să fie redus de la 10.000 cât intenționau să mobilizeze transportatorii, la doar 6.000 — 7.000, iar traficul să nu fie blocat.

protest victoriei transportatori
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.