Treaba e de unde are banii Nicușor Dan

”Refuzul repetat al lui Nicușor Dan de a prezenta identitatea finanțatorilor săi, care i-au dat…

Treaba e de unde are banii Nicușor Dan

”Refuzul repetat al lui Nicușor Dan de a prezenta identitatea finanțatorilor săi, care i-au dat…

PSD a intrat la bănuieli ”rezonabile” în legătură cu banii de campanie ai lui Nicușor Dan. Partidul Social Democrat a transmis, miercuri, că există ”suspiciuni rezonabile” că pentru finanțarea campaniei lui Nicușor Dan s-au folosit bani murdari, din surse ilegale. Pe ce se bazează?

”Refuzul repetat al lui Nicușor Dan de a prezenta identitatea finanțatorilor săi, care i-au dat sume enorme de bani, până la pragul maxim de 200 de salarii minime pe economie, ridică suspiciuni rezonabile că aceste fonduri provin din surse controversate. Dacă nu ar avea nimic de ascuns în această chestiune, Nicușor Dan nu ar fi avut motive să refuze cu încăpățânare să prezinte sursa acestor bani. Legea chiar îl obligă să prezinte identitatea celor care au i-au dat sume mai mari de 10 salarii minime pe economie, respectiv peste 40.500 de lei”, se susține într-un comunicat al PSD.

PSD a mai transmis că Nicușor Dan are obligația să probeze, înainte de vot, că finanțarea campaniei sale, decontate din bani publici, nu reprezintă un mecanism de spălare de bani pentru finanțatorii săi.

”Cetățenii au dreptul să știe, înainte de vot, nu ulterior, că banii din care a fost finanțată campania lui Nicușor Dan nu provin de la actori statali străini, din contracte controversate cu Primăria Capitalei, din trafic de droguri sau din alte afaceri ilegale. Nicușor Dan are obligația să probeze public, înainte de vot, nu ulterior, că finanțarea campaniei sale, decontate din bani publici, nu reprezintă un mecanism de spălare de bani pentru finanțatorii săi. În lipsa transparenței primarului general, oricare dintre aceste ipoteze este posibilă”, a mai susținut PSD, în comunicat.

Potrivit PSD, argumentul invocat de Nicușor Dan că îi protejează pe donatorii săi de eventuale atacuri politice este ‘profund incompatibil cu principiul transparenței, pe care l-a invocat cu ipocrizie de atâtea ori”.

”Nicușor Dan nu este un cetățean oarecare. De semnătura sa de Primar General depind afaceri foarte importante! Din acest motiv, primirea unor sume uriașe de bani din partea unor afaceriști ridică suspiciunea rezonabilă că Nicușor Dan își folosește funcția pentru a obține beneficii personale. Dacă acești finanțatori ar desfășura afaceri legale și nu ar urmări niciun interes patrimonial de la Nicușor Dan, atunci nu ar exista niciun motiv pentru a se ascunde identitatea lor. Aceste suspiciuni sunt cu atât mai mari cu cât s-a dovedit că unii dintre finanțatorii săi din campaniile anterioare au primit ulterior contracte cu bani publici fără licitație sau diverse funcții de conducere în administrația Capitalei”, a mai transmis PSD.

Distribuie articolul pe:

22 comentarii

  1. De unde are bani nothing easy (nimicușor) ăsta ? Fiind omul lui șoroș și al afrance, de la aceștia și din nenumăratele șantaje anterioare, prezente și viitoare. Locul lui plicușoroș ban ar fi trebuit să fie de mult la pușcărie. Nu la primărie sau la 3 coceni. Multă lume nu știe că, mucușor ban ăsta e un șantajist ordinar, cu vechime mare în ale șantajului, în formă continuată, repetată, încă de pe vremea cînd Băsescu era primar și el era fondatorul/șeful usb – uniunea salvați Bucureștiul – în realitate uniunea sabotați/subminați Bucureștiul. Ong-ul usb a fost ulterior transformat în partidul de trădători usr – uniunea sabotați Romania, de fapt uniunea șoroșiștilor din Romania. Băsescu l-a poreclit „plicușor ban”, pt. că șantaja primăriile, dezvoltatorii imobiliari și persoanele fizice, amenințîndu-i cu procese că le anulează autorizațiile. Pe cei care nu au dat „darul”, i-a dat în judecată. A inițiat sute de procese la Tribunalul Bucureșți, secția Contencios Administrativ. La un moment dat a avut peste 200 (două sute) de procese pe rol simultan. Nu e vrăjeală, se poate verifica.

  2. Ha, ha! Triabă-i simplă! Dom’ Șordan ari monopol al vânzării di peesda în chiața Lahovari…

  3. partidele primesc LEGAL cca 100 de milioane de la buget.
    Daca si Nicusor este hot, propun sa il mutati de la 3 camere de bloc, intr-o garsoniera muncitoreasca.
    Cinstitii stau moca in vilele RAPPS.
    Auzi la preacinstitii Romaniei, suspiciune!!

  4. I-o fi dat bani, de pe „lumea cealalta”, „colonelul” Kadhafi, cum i-a dat piticaniei Sarkozy, care acum se plimba prin tribunale …

  5. Adevarul e ca Nicusor nu trebuie sa dovedeasca NIMIC. Prezumtia de nevinovatie i se aplica si lui Nicusor.
    Daca PSD are banuieli rezonabile atunci sa dovedeasca rezonabil ce sustine. Daca nu poate atunci inseamna ca e bun de acuzat de denunt calomnios.
    Ca asa spune legea. Si asta inseamna STAT DE DREPT.

    1. Legea spune ca trebuie sa declare sumele mari primite, ce tot vorbesti acolo despre calomnie?
      Dupa aia, daca exista acuzatii nefondate…

  6. Sa fim seriosi, Plicusor Dan e omul DSGE si al lui Soros. Soros cel putin are organizat la nivel mondial structuri de „donatii” pentru campaniile electorale ale progresistilor. Daca in SUA se doneaza in numele altor oameni la Democrati, prin Act Blue, in rromania exista milioane de prosti care semneaza „proiecte publice” la ONG-uri, asa ca sa nu va mire ca exista 50k de „donatori” individuali care sa dea cate 10-50 ron sau chiar mai mult. Din pacate, regimul nu e interesat sa gaseasca o modalitate ca o persoana sa verifice, daca in numele ei s-au donat bani, s-au s-a semnat vreo sustinere. PS: acum nici 3 saptamani, aici in Cotidianul era publicat ca in 3 ani de mandat la Capitala, a dat contracte de reprezentare juridica unor case de avocatura private de vreo 3-4 milioane de euro, credeti ca aia nu i-au dat inapoi fiecare cate 10k ca „donatie”?

  7. Trebuie sa scapam de boala progresista a lui mucusor si a user ului! Este o plaga care se poate transforma in pandemie. Ati furat 1 miliard de euro in pandemie, ba usr istilor! Huo!

    1. Postaci care se cred zmei!! Finantarea nu este de la Soros si nici de la interlopi si mercenari cum a avut C.Georgescu.

  8. Cum adicătelea de unde are bani? De la Soros,evident! Mucusor executa ordinul lui Soros precum macrou prăjit!

  9. Intrebarea se pune in felul urmator.
    Daca N.Dan spune ca a pus la dispozitia statului numele donatorilor din campanie, de ce statul accepta ca ele sa nu fie si publice?!
    De ce are regim preferential in acest sens, in conditiile in care, noi avem niste alegeri anulate tocmai pe ac motiv, si niste persoane acuzate pe nedrept pana la proba contrarie, cu interdictii si incarcerari, si un taraboi fara egal in istorie.
    DE CE?!
    Staul invocat de N.Dan, crede ca asta ii face mai iubiti de cetateni?

  10. CCR la indicatia Sistemului trebuie sa-i elimine si pe Nicusor si pe Simion. Astia vor sa dea o lovitura de Palat Prezidential. Vor sa ocupe functia rezervata Candidatului Sistemului (PSD+PNL+Secu’).

  11. Nu mai intrebati de unde are banii – BANI MULTI – NICUSOR: ESTE FOARTE SIMPLU – DE LA „SISTEM”. CUM SA SE CONTROLEZE „SISTEMUL” PE EL INSUSI ?
    PROBLEMA ESTE NU DE UNDE ARE BANII NICUSOR, CI CARE ESTE STRATEGIA DE FRAUDARE A LEGERILOR DE CATRE „SISTEM”:
    VA SPUN EU CARE ESTE: NU SE VOR NUMARA VOTURILE, CI SE VA STABILI CARE ESTE PREZIDENTUL STABILIT DE „SISTEM”…..DOAMNE APARA-NE…

  12. OUT din turul 1 !
    Că sunt marionete DELABRATE ale Caracatiței de Tablagii & „Frățiori”, eduKKatZi PERNICIOS.
    De OBEDIENȚĂ FranceZă, măR😜g…
    ● guitZă ot MarMita ●

  13. Ce atâta mister, i-a luat pe datorie. Întrebarea este, cum îi plătește dacă nu câștigă alegerile? Au, au, viața mea.

  14. de la Pastorel pentru toti sponsorii si slugile lor:

    Soldate rus, soldate rus,
    Te-ai înălţat acolo sus
    Că liberaşi popoarele
    Sau fiindcă-ţi put picioarele?

  15. Greu de crezut. Dan nu e de genul..Plus, de ce puii mei nu sunteți interesați de banii altora, mai ales ale lui simion purdanu,..

  16. Oripilant! Dezgustător, căci l-am votat cu incredere, chiar daca nu este o persoana carismatica, sau plăcută la fizionomie! Astazi, constat cu stupoare, ca Nicușor cu pufusor pe botisor manifesta agonie politică. Totul se petrece ca si cand fariseismul a devenit, pentru el, onorant. Este atât de stânjenitor când vezi un Nicușor înroșit, viermanos, vorbind ca un macho. Adevaratul om politic este cel care joaca tare. Doar cei slabi insala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.