Trecerea la prostocrație

Tot felul de nepregătiți lovesc în România actuală oameni de valoare. Un suplinitor dădea „lecții de drept” lui Tudorel Toader, un trepăduș îl voia plecat pe Raed Arafat, un subinginer fără slujbă îl elimină pe profesorul Streinu-Cercel, alt trepăduș dă șah unui șef de promoție, fost ministru la agricultură, cu prețul distrugerii ei. Lista este lungă. Se umplu ecranele cu „linia partidului și statului”, de parcă au renăscut Bobu și Postelnicu.

Aproape cotidian se prezintă „succesele” în campania Covid 19, când sunt evidente trei fapte. Primul este acela că, nefiind sugativă turistică și nici centru economic, România putea fi mai ferită de pandemie, măcar precum țări vecine, dar a fost infectată mai larg ca urmare a obsesiilor „președintelui”. Acesta a trecut peste nevoia examinării medicale a diasporei la întoarcere, din socoteli meschine. Mai târziu, i-a cerut să nu mai vină, dar infectarea, cum se vede bine la Suceava și în alte locuri ce pot exploda oricând, era împlinită. Al doilea fapt – insul a tergiversat testarea populației, care ar fi arătat proporțiile dezastrului. Al treilea, același compara efectivul de infectați din România cu țări cu populații mari (Germania, Franța, Italia), în loc să observe că România este la urma Europei la testarea populației.

Că cineva spune prostii, ține de cât îl duce capul, dar că îi ia de fraieri pe alții este chestiunea fiecăruia cât acceptă. Cum ziariștii au observat, insul promite că nu se va ieși din localitate nici după 15 mai a.c., dar el face naveta pe Valea Oltului, ignorând ceea ce semnează! Frizeriile fiind închise sub semnătura sa, el răspunde senin jurnaliștilor că s-a tuns acasă. Cu și fără probe, românii trec uneori drept mincinoși. Acum se vede bine de unde începe molima.

Din 2014 încoace, singura obsesie, într-o Românie pe care a umplut-o din nou de abuzuri și securism, sunt „alegerile” care să dea neapărat „guvernul meu”. I s-au dat – prin încălcarea oricărei legitimări constituționale – „guvernele lui” în 2016 și în 2019! Pesemne că poți să-i dai guverne pe viață, că tot nu iese nimic. Din ce să iasă?

Poate să nu-ți placă un partid sau altul, dar atacarea suburbană a psd-ului, mai nou, și a udmr-ului, când tu nu ai fost în stare să faci ceva, trădează înțelegerea primitivă a politicii. Și incompetență și impostură!

Se poate vedea pe documente că până și cel care a creat în anii treizeci tactica lovirii fără scrupule a rivalului, Carl Schmitt, și cel care a inspirat-o, Hans Frank, sau aplicat-o, Hjalmar Schacht, au regretat-o ulterior. Nici chiar în politică ura nu poate înlocui priceperea. Cine o practică, în cazul de față „diletantul (der Dilettant)”, cum titra exact presa germană, creează, însă, trebuie să o spunem, handicapuri unei țări care are nevoie de democrație, de cultură și de schimbări ca de aer!

În orice caz, o mai rudimentară înțelegere a politicii pe aceste meleaguri și cu efecte întinse nu a fost de la stalinism încoace! Și nici atâtea încălcări ale legii fundamentale, oricare a fost aceasta! Aproape tot ce face „președintele” nu este constituțional! Mai nimic nu este în regulă! Nu întâmplător, „Liberation” a semnalat deunăzi confuzia în chestiuni simple, după ce din anturaj se semnala că nu se înțelege Constituția, iar la „referendum” nu a putut explica ce a întrebat.

Consecințele acestei situații sunt dezastruoase. Nu există ceva pe care „președintele” să fi pus mâna și să nu se fi stricat. Nu se mai fac alegeri câtuși de puțin respectabile (adică fără Securitate și fără penibilități!), statul este mai securist (înfiltrând până și partidele) ca oricând, economia se pune pe butuci (nu doar prin pandemie!), finanțele eșuează în recorduri de îndatorare, asistența socială se destramă, oamenii sunt împinși la soluții disperate, relațiile externe s-au redus la excursii. Promovarea celor mai slabi („der Untersten”, cum spunea Thomas Mann) este fără precedent în istoria României. La ilegalități și la corupție (cum semnala și „Washington Post”) se stă tot mai bine! În plus, tocmai reprezentanții elevilor trebuie să corecteze inepțiile decise pentru educație. România nu mai are nici o discuție publică a propriei situații, iar de dezbateri fuge chiar „șeful”. Orice țară din jur vine cu o propunere, cu proiecția unor valori – România stă!

Neisprăviții nu au răspunsuri la probleme, dar scot etichete. Cetățenii calificați, care spun lucrurilor pe nume, sunt ba „penali”, ba „securiști”, ba „informatori”, ba „neromâni și vânduți”, ba ar ține de „guvernări proaste”, ba „vând Ardealul”. Mai durează încă aruncarea vinei pe „niște”. De la „niște evrei” s-a trecut la „niște psd-iști”, mai nou la „niște zilieri”, în ultimele zile la “niște străini”! Se debitează prostii, ca și cum se poate trăi din atacarea competenței și a civismului!

Unde este meritocrație, pluralismul este viu, spiritul pulsează, bogăția este prezentă. Unde nu este, vedem ceea ce avem în față – nedreptăți fără sfârșit, pervertirea a orice și, mai nou, vânzarea de oameni. După vânzarea sașilor, a venit vânzarea de copii și de tinere, acum este vânzarea pentru munci ocolite de alții.

Am căutat mereu antonimul meritocrației. M-au stârnit, recunosc, trei fapte. M-a stârnit anticiparea făcută de Habermas, în Parlamentul Spaniei, în 1984, că Europa va fi confruntată cu o criză de lideri. Apoi analiza din Franța, care a dovedit declinul pregătirii celor care ajung în fruntea statului. M-a stârnit un ziarist autohton, care a arătat că în ultimii ani notele de 6-7 lovesc în România notele de 9-10.

Căutând antonimul, m-am mulțumit o vreme cu propunerea „mediocrației”. Nietzsche (Așa grăit-a Zarathustra, partea III) a vorbit aspru de „mediocritate (Mittelmässigkeit)”, care face ca unii să-și ia „lașitatea” drept „virtute”, încât devin „cele mai bune animale de casă pentru alții”.

Mai nou, „mediocrația” a fost echivalată cu partea slab calificată, dar descurcăreață a societății, care s-a strecurat la decizii. Astăzi, mediocrația nu mai este compusă, precum în revoluțiile socialiste ale anilor cincizeci, din „intelectuali autodidacți și buticari complexați, care se încearcă laborios în cunoștințele și artele rezervate altădată elitei”(Alain Deneault, La mediocratie, Lux, Quebec, 2015, p. 27). Între timp, ea cuprinde nu „devotați”ai cauzelor, cât inși care fac „ceea ce se cere”. Ea generalizează „prostia funcțională”.

Proliferează, ne spun analizele, mediocrul care zice că nu pactizează cu ce este în jur, dar, lipsit de idei, face pe revoltatul pe la colțuri. Îl acompaniază mediocrul care ia notă de propagandă, dar, îngrozit de ce vede în realitate, se refugiază în narcotice. Vine apoi „mediocrul zelos”, care luptă pentru favorurile autorităților, convingerile fiindu-i indiferente. Nu lipsește mediocrul conștient de degradare, dar care se gândește că are de plătit rate, de aranjat rude și-și aplaudă șefii. Următorul este „mediocrul care justifică ce fac șefii” și jubilează când aceștia îi aruncă din mers un favor.

Oricine mai poate adăuga ceva la aceste tipuri, căci mediocritatea s-a diversificat. Se poate adăuga, de pildă, mediocrul secătură – absolvent de valoare îndoielnică, mărginit, dar care s-a „aranjat” și se ploconește în stânga și în dreapta.

Altceva mi se pare, însă, esențial. Anume, există ceva mai grav decât mediocrația. Este vorba de prostocrație, care constituie veritabilul antonim al meritocrației.

Mediocrația se formează în jurul „respectului” legilor, în care, se știe, formalismul contează. Aici, reușita ajunge să fie socotită merit, căci nu contează valoarea. Prostocrația este, în schimb, acțiunea reușită a nepregătiților de a acapara decizia în societate și, mai ales, de a impune prostii cu mijloacele statului.

Cine este, însă, autorul prostiilor? Clasicul în temă, Carlo M. Cippola (Allegro ma non troppo, 1988, text reluat în Whole Earth Review, 2013), ne-a dat un criteriu: „prostul este o persoană care cauzează pierderi altei persoane sau unui grup de persoane, în vreme ce el însuși nu derivă câștig și nici măcar nu-și poate compensa pierderile”. Se pot indica, însă – în România actuală în mod sigur – proști care cauzează pierderi altora, în timp ce ei nu pierd decât ceea ce-i lasă reci, cum ar fi onoarea. Este plin de cei care au făcut pagube celorlalți, dar și-au însușit case, fabrici, comenzi de la stat, posturi bugetate, rezerve din bănci! De aceea, în opinia mea, prost este cel care luptă cu orice mijloc să intre în funcții publice, dar, fiind depășit, cauzează pierderi celorlalți.

Nu avem măsurători indiscutabile ale inteligenței. Ar fi de văzut, poate, care sunt notele școlarității și facultății celui care vrea să dicteze soarta altora. Oricum, în tradiția în care trăim, „nepriceperea”, „incapacitatea”, „incultura”, „lipsa de judecată adecvată”, „lipsa de bun simț” și „insensibilitatea” sunt indicii ale prostiei.

Azi știm că prostia își are legile ei. Carlo M.Cippola a găsit deja cinci.

Prima lege a prostiei este aceea că “totdeauna și în mod inevitabil fiecare subestimează efectivul de proști aflați în circulație”. Nu face nimeni excepție!

Potrivit celei de a doua legi, „probabilitatea ca cineva să fie prost este independentă de orice altă caracteristică a persoanei respective”. Prostia nu are de a face cu clasa socială, cu naționalitatea, cu studiile, cu sexul. Nici cu politica. Sunt destui proști care se dau liberali sau aristocrați.

A treia lege spune că există o „putere a prostiei”. Adică, „persoanele esențialmente proaste sunt periculoase și dăunătoare…. Cum spunea Schiller, <contra prostiei chiar bunul Dumnezeu luptă zadarnic>”. Iar exemplele abundă.

A patra lege este acea că „oamenii care nu sunt proști subestimează totdeauna puterea de a dăuna a indivizilor proști”. Într-adevăr, cel care nu este prost este tolerant, prostul dă cu barda – pentru el pe lume este una, oablă!

Potrivit celei de a cincea legi, „un prost este cel mai periculos tip de persoană”. El nu este propriu doar societăților în declin, ci și celor în urcare. Doar că, în societățile cu slabă exigență, se petrec două fenomene: „ceilalți membri ai societății permit proștilor să preia conducerea, iar compoziția tipurilor umane lasă să crească ponderea proștilor”.

Oricine poate examina aceste legi. Este clar că mediocrul poate avea diplome, dar în urma lui sunt compromisuri. Prostul are și el diplome, iar dacă nu le are, le procură, fie și la schimb. El face excursii, „participă”. „M-ați votat, deci eu decid!”, spune prostul, chiar și atunci când în urma lui sunt doar ocazii ratate sau daune.

Dar, să coborâm de la distincții, pe pământul realității. Cum se vede prea bine, România actuală se afundă în mediocrație și, mai ales, în prostocrație. În multe locuri din lume sunt erori și exagerări, poate gafe, dar mai puțină prostie. Poate și pentru că funcționează pluralismul și controlul cetățenesc. În România actuală, avem ziua și prostia.

Prostia are atâtea fețe câte sunt direcțiile din care vine. Nu ai cum să nu le vezi, oricât de moderat sau generos vrei să fii.

Prima este nepriceperea. Ce poți spune când în Constituție se prevede „stat de drept democratic”, iar cineva o ține una și bună cu „stat de drept”, care, se știe, poate fi oricum? Când Uniunea Europeană este în schimbare, dar îi atacă pe cei care cunosc situația, ca „antieuropeni”? Când în campania covit-19 rezultatele încep să fie întrecute de pagubele deciziilor eronate?

A doua față este incapacitatea de a articula o idee. Ce poți spune când cineva vrea să facă politică, dar nu înțelege că politica presupune să te dedici celorlalți? Când promite – „proiect de țară”, „proiect de educație”, „guvernare bună” – dar toate vor fi doar dacă le vor face alții? Când nu a propus ceva și nu pricepe că incitările nu duc la liman?

A treia față este incultura. A fost, de pildă, Centenarul țării și al unor instituții. Nimic nu era mai obligativ decât să aduci în discuție „democrația curată”, la care s-a aspirat cu ardoare acum un secol și care ar fi fost salutată de oricare cetățean matur. Ce poți spune când Centenarul s-a transformat în șuete cu papion și tinichele și atacarea de concetățeni, în loc să fie, ca în orice altă țară, ocazia unei relansări?

A patra față este vizibila lipsă de judecată adecvată. Ce poți spune văzând aruncatul paltonului peste capotă? Ce-ți spun dispariția în locuri exotice, ignorarea obligațiilor, exasperarea partenerilor cu lipsa de opinie, semnarea de documente oneroase, revendicarea de merite inexistente, ducerea ieftină de nas a populației cu ce nu au făcut rivalii? Când Papa vine la București și pledează pentru frățietate, dar, cum pleacă avionul, se trimit milițenii la porți?

A cincea față este lipsa de bun simț. Ce poți spune când se vede bine că justiția nu merge, iar cineva o ține una și bună cu independența justiției, pe care nimeni nu o respinge?Când vrea voturile unei diaspore rău informate, dar nu este în stare să facă ceva pentru ea? Când declară stare antipandemică și scoate armata prostește pe străzi, dar rătăcește revenirea la normal?

A șasea față este insensibilitatea. Ce poți spune când se crede justiție ar fi cea care este dată de „protocoalele” lui Lazăr și Kovesi? Când la vânzarea de tinere s-a reacționat cu întoarcerea spatelui? Când se trimit sute de mii de necăjiți la muncă în alte țări, în vreme ce în propria țară nelucrarea este la cote record?

Foarte mulți concetățeni spun că „este vorba de niște proști ajunși să decidă și asta este!”Numai că au fost în istorie proști care nu au împiedicat dezvoltarea. De aceea, nu aș înlătura explicația că este vorba și de un efort de sustragere durabilă de la justiție – de la justiția justă. Cum s-a spus în pătrunzătoarea presă germană, ar fi fost cazul ca „președintele” să ceară să se examineze faptele de care l-au legat cei cărora le-a cerut votul din România: averea obținută, contiguitatea cu comerțul cu oameni, lipsa de reacție la devalizări de păduri, scindarea societății în interes personal, încălcarea repetată a Constituției , etc.. Iar, acum, se adaugă abuzurile ce au favorizat extinderea covid-19.

Desigur, ce face un ins ține de capul lui. Sistemul poate fi, în principiu, altul. Numai că, în România actuală, s-a intrat într-un cerc vicios: inși incapabili se agită și „aleg” un ins depășit de funcție, care, la rândul său, abuzează de Constituție și de instituții și dă funcții neisprăviților, care trompetează cât de „bun guvern” sunt, în vreme ce țara nu a realizat cu ei decât pierderi! Din nefericire, la această oră, aici prostocrația a ajuns sistem.

În joc este oricum mai mult decât „diletantul”, „confuzionarul” și „necivilizatul”, semnalați de presa internațională. Iar la orizont se anunță costuri enorme, pe care le vor plăti nu alții decât cetățenii României. <a href=”http://www.andreimarga.eu„>Andrei Marga</a>

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 82
Andrei Marga 621 Articole
Author

168 de Comentarii

  1. Cam tarziu s-a prins si Marga ca prostia ingroapa Romania! Chestia e ca toti astia care au condus Romania in ultimii 30 de ani ar trebui sa faca un pas inapoi, pentru ca sunt praf! Singurul roman care poate salva Romania este Marian Bataiosu, pentru ca dintre toti candidatii la presedintie este singurul care are o viziune clara asupra viitorului. Sper ca Bataiosu sa gaseasca sprijinul necesar pentru a face ce trebuie in folosul tuturor.

  2. daca si Cetepelea ticnitul sa nu mai vorbim de profesorul Marga care desi e globalist are cultura cit muntele,dixit:

    CIOBANIS E UN PROST !!

    cine sintem noi sa comentam ‘ aprecierile” a doua extreme ale globalismului,repet un ticnit si un erudit si care l-au lasat pe imparat , gol.. ?

  3. BRAVO!Este cel mai tare articol din COTIDIANUL din ultimii Ani!Sa-l dati la citit si Editatde Nistorescu care a devenit mai toxic decât Băsescu!A aruncat el cu MÂNIE PROLETARĂ în Profesorul Streinu Cercel acompaniat de o HOARDĂ de indivizi PROȘTI și animati de aceleași ambiții de doi bani,exact in maniera Lucovidului sau a Guwernerului, orgoliosi ca toți PROȘTII Ar face bine cititorii cu creier la purtător să nu-i mai citească nici un articol acestui Iuda, un parsiv de prost gust!

  4. Andrei Marga,hmm,un intelectual securist,urat de Goma si de alti anticomunisti.
    Asta spune totul.Sunt mai multe despre el,dar na si pentru el ca si pentru Sadoveanu”Lumina vine de la rasarit”.

  5. In cadrul emisiunii săptămanale ”Răutate înainte de toate!”,azi despre agresivitate: Numai cu agresivitate şi brutalitate vom reuşi cu adevărat să-i umilim pe cei din jur! Să nu uităm că oamenii trebuie trataţi cât mai urât. Foarte urât! În cel mai rău caz cu aroganță, dar varianta ideală este agresivitate gratuită.Toți avem o doză de răutate în noi, Nu te poți da mare filosof/filosoafă dacă nu răspunzi răutății cu și mai multă răutate. Vorba domnului Pleșu: “Prostia întotdeauna crede că știe!” Asa cum spunea Cutare,cum semnala cutare,cum scria cutare ,cum repeta cutare,….Fără invidie nu putem înainta!
    Trebuie să râvnim strident la reusita altora. Putem începe cu acte mârșave, mărunte, precum înjuriile scuipăcioase, aruncate peste gardul media și răspândirea în cartierul politic a bârfelor cleioase și a vrajbei.Tipic agresivitatea unui profesor uitat
    Vesnicul”scoala-te tu, sa ma pun eu „!

  6. Cei mai de seama reprezentanti ai prostocratiei sunt tocmai concetatenii d-lui Marga, dintre care ii putem aminti pe:slugoiul perfect Boc, militianul parvenit Rus, gaunosii Maior (tata si fiu), nataraul „negociator” Puscas, securistoidul semidoct Dincu.Chiar daca nu sunt clujeni, din aceeasi „scoala de gandire” fac parte si madam Kovesi, turnatorul Lazar , Ardelean-Vulpea si Ciolos.Despre pitifelnicii locali Tise, Buda, Nicoara , etc. , nici nu are rost sa mai vorbim…

  7. Minciuni, zmeule de carton. Simple minciuni. Tot cu campanie securisto-johanistă te ții. Marga este unul din cei mai cultivați, mai pricepuți și mai integrig intelectuali pe care îi avem. Asta este faptul. restul sunt bârfe.

  8. Propun parlamentarilor sa dezbata in Parlament LEGEA DEMOCRATIEI.
    Adica :se stie in general ca democratia este DICTATURA MAJORITATII. Daca pui sa voteze
    o lege Germania cu 80 milioane de locuitori si Franta cu 60 milioane locuitori…orice zice Germania va fi lege la francezi. Asta contravine la POPORUL ESTE SUVERAN.
    Atunci trebuie stabilit prin lege ca DEOCRATIA inseamna VOTUL A 68 % din votanti…Daca nu se realizeaza votul trebuie facute modificari care sa tina seama si de opozitie.

  9. Puteți infirma vreo propoziție din ce spune profesorul Marga? Nu puteți nici acum. Cu ziceri care nu se potrivesc nicidecum, corectoate de srviciu, nu se rezolvă nimic. Cultură de foclor cu care securitatea voatră tot ispitește fraieri. O duceți mai bine cu așa ceva? Articolul domnului Marga strălucește prin adevărul său. Clintiți-l!

  10. Stati sa vedeti ce urmeaza ! Prostocratii astia sint mici copii fata de prostocratia ce va sa vina …

  11. Asta este cel pe care romanii il adora, il voteaza, il urmeaza. De ce? Pentru ca este dupa chipul si asemanarea lor. Individul asta este CEA MAI MARE RUSINE PE CAPUL ROMANIEI, DIN INTREAGA ISTORIE A ACESTEI TARI.

  12. exemplificarea textului o gasiti in postarea Corectorului. Reusita unui nechemat -prin orice mijloace- trebuie admirata si sa ne guduram pe langa ea. Urmariti-l pe Rares Bogdan: seful zice ham, catelul zice HAM. Nu mai vorbim de admirabilul Plesu…

  13. Ion ,ma Ioane,ce le stii tu pe toate.Intelectuali pot fi numiti cei care au si caracter, nu?Eu am deschis o usa,am crezut ca stii sa intri.De unde.Ai auzit de Tepeneag,dar de Comarnescu,De Paul Goma ? Te las,tu ai parerile tale.

  14. Nu se poate spune ceva, fără ca securiștii să intervină! Zmeul și Corectorul sunt tipici. Nu au nimic de spus, dar fac și ei un serviciu. Dacă este vorba de domnul Marga, ar trebui spus că este cam înalt, corpolent, citit, pansiv, riguros, împătimit al adevărului. Ce spun cei doi este de râsul lumii. Domnul marga s-a confirmat prin reformele pe care le-a conceput și realizat. Iar convingerile lui? Luați văieți cursurile de la Munchen și Viena, Die kulturelle Wende (2005), sau cele de la Ierusalim – The Destiny of Europe (2012), sau monografia Americii (Reconstrucția pragmatică a filosofiei, 1998), ca să nu amintesc altele. A studiat în Germania federală și SUA. Ce spuneți voi sunt balivernele unor securiști aflați în misiune. Nu ar fi cazul să citiți, dacă vreți să vorbiți?

  15. despre basescu si referendumul lui nimic ? acum dupa 11 ani ce rezultate ar fi dat aplicarea lui ? parlament unicameral cu 300 de membri ? prostii suntem noi oamenii obisnuiti : nu mai vedem padurea de copaci . uram parlamentarii dar nu vedem rolul parlamentului nici macar acum in „zilele secuimii” . prosti sunt intelectuali lui basescu care l-au sustinut in aventura sa : plesu , liiceanu , paleologu junior , horia p. etc .

  16. De fiecare data cand aparea Johannis la Tv in ultimii 6 ani, schimbam canalul TV si dadeam pe sport! De cand m-a asigurat ca atat timp cat va fi presedintele Romaniei, Ardealu va ramane in tara, am inceput sa-l iubesc pe Johannis. Ceva imposibil, nu? Cand vad la tot pasul viloaice cu vreo 40 de camere pe la munte, pe la mare si in apropierea oraselor si cand vad ca proprietarii sunt politicienii nostri/magistratii nostri din ultimii 30 de ani care trec legile tacit si mai vad ca milioane de romani pleaca sclavi pe plantaiile de sparanghel din Germania/Europa de Vest, imi spun in barba ca, toti care s-au perindat la varfuil statului roman nu si-au vazut decat de interesele personale (sa fure de la stat/prosti) si interesele patriei au fost date la spate. Orice teorie privind prostia si hotia la romani cade in fata vinderii istoriei poporului roman. Din moment ce pentru furt esti condamnat cu supendare si pentru crima pe viata, evident ca politicianul tradator de neam si tara/prostul nu are nicio frica sa fure tot ce se poate fura fiindca v-a fi condamnat la domiciliu ca in prezent. Asa s-a vandut „oficial” Romania si toti au luat cu suspendare (nimeni nu este vinovat). Cand este vorba de vanzarea patriei si cel mai prost tresare de frica ca va ramanea si fara de „ultima brazda de paman”(2m pe 1m/ adancime maxim 2m si cu etaj)! Asa se explica de ce s-au intors diasporenii „pozitivi” ca sa moara acasa! Felicitari Johannis, voi dormi linistit inca 4 ani, cel putin am un mormant in pamantul patriei asigurat!

  17. Exceptional articol! Felicitari! Din pacate nu se adreseaza celor doua categorii umane analizate, iar restul sunt atat de putini…..

  18. Măi Lege în parlament, încurci elementar, cu bunpștiință tema. Aici discutăm de un prost și ceilalți proști nu de legi. Nici o lege – cu cap – din lume nu prevede proști și nu âi exclude. Așa că nu ar strica mai puțini genunchi îndoiți față de prost și mai multă cinste. dacă vreți cu dulapul, luați-l în brațe. Fie al vostru, pe veci! Dar izbăviți bieții români, care sunt luați acum de fraieri.

  19. Surprinzator prin brutalitate , acest articol semnat ( totusi ? ) de profesorul pensionar Marga ! Profesor de socialism stiintific la baza , cum se spune , pe vremea lui Ceausescu ! Ca de aici pornim ! CORECTOR : Frumos spus ” Un profesor uitat … „

  20. A trecut cam mult timp ca cineva să-şi dea seama în sfârşit. că PROSTIA conduce Romania de 30 de ani.Problema e că cine deschide lista că îs al naibii de mulţi şi toţi au diplome universitare sau aproape toţi.

  21. Perciunatii care l-au premiat si platit pe Marga – purtatoir sfios de cu tichie ritualica pe cap – sint aceiasi care au infestat cultura (Scoala de la Frankfurt, cea care a convertit marxismul politic in marxism cultural) si drgenerat educatia pentru a face posibil – prin acapararea mass-mediei si corupere sa-si puna slugi franc-masonice si „mascati” de-ai lor, cu nume false de „acoperire”, romanesti.
    … acum se mira Marha… ce retardati si psihopati (asta zic eu, ca lui i-e frica…) batjocoresc neamul romanilor (el nghesuie si alogenii la „cetateni”)?
    Se da milos dar el nu este etnic roman si nici Crestin, adica ortodox – ce critica este ce fac „de-ai lui”, fie etnic, fie religios, fie ocult.

  22. Ai dreptate Stefane! Asta-i Clujul bochist și johanist! De ani de zile domnul Marga semnalează că acolo s-a produs o degradare securistă pe scară mare. Și a avut mereu dreptate. cum are și astăzi – trecem din păcate la prostocrație. Dacă nu ne vin mințile la cap! Un prost face demagogie, el care a lovit din greu România, iar alții se iau după el. Naiv de tot, ca să nu zicem altfel!

  23. Alte minciuni Jorj. Domnul Marga nu a predat socialism științific (iar dacă ar fi făcut-o, ce e?). Se poate vedea pe documentele vremii. Dar cum nu citiți, nu mă mir. Iar cu vârsta stăm așa: cine nu vrea în vârstă, dă nu ajungă acolo! Cu înțelepciunea este altceva: domnul Marga este cinci capete peste adulații acestor securiști de prin pivnițe, ce lansează petarde ieftine neputând să miște ceva din ce spune articolul. Halal cap!

  24. Cred ca dl. Marga pacatuieste prin hiper-conceptualizarea unor fapte politice inepte ale oligarhiei impuse in RO de hegemonii Europei. Dansul este  împătimit profesional de expresii, concepte, citate din diferiti autori, dar cetatenii-cititori au nevoie  idei simple, ordonatoare de rosturi naționale. Nu stiu daca ce face dl. Marga( critica „prostocratiei”!) e o dezbatere onesta de idei culturale și social-politice sau  snobism academic ce nu pare sa deranjeze pe nimeni din clanurile de mercenari si impostori politici angajati in exploatarea resurselor economice si a ignorantei populatiei Romaniei!? Deseori imi e greu sa inteleg inflatia de trimiteri la autori care n-au nici-o relevanta pentru România actuala, pt  cititorul simplu de azi ce caută dovezi de autenticitate și revigorare a vieții naționale, moduri de acțiune, modele de edificare a națiunii române. In degringolada actuală a destructurării identitare produse de tsunami-ul globalismului ne lipsesc personalitatile ce ne pot indica cu claritate reperele valorice necesare în procesul de reconstrucție naționala, oamenii de cultura care chiar ne ghideaza spre puncte de orientare salvatoare în modul în care ne gândim viitorul. Avem destui oportuniști, progresisti, umanitaristi putrezi, snobisti elitisti. Dar noi astazi avem nevoie de OAMENI  care gandesc romaneste, ce pot sa ne inspire naționalismul, dragostea de neam, de pamantul românesc, de Patrie. De 3 decenii Istoria si Politica României este influentata  de agenții disoluției, ai denigrarii anarhizante, de apologetii exploatarii capitaliste iresponsabile. Reașezarea „de sus în jos” a  României presupune efortul intelectual convergent al elitelor oneste, dedicate total restructurarii identitatii naționale a românilor. Ridicarea poporului României necesita in primul rand  resolidarizarea elitelor noastre bazata pe onestitate profesionala, demnitate si devotamente.

  25. Interesant articol, plin de substanta si idei. Pacat ca nu e scris in limba romana…
    Cei aia „obligativ” sau „fratietate” ?
    Asta ca sa nu mai pomenesc despre folosirea cuvintelor de-a valma prin care se denatureaza sensul si ideea exprimata: cum adica „finanțele eșuează IN recorduri de îndatorare” ? … eu inteleg ca au avut succes si nu ne-au indatorat !
    Daca finantele esuau PRIN recorduri de indatorare era altceva, adica pe dos, adica „ceea ce a vrut de fapt sa spuna autorul” … exemple mai sunt in articol, dar apreciez dincolo de aceste mici „scapari” mesajul transmis si foarte bine argumentat.

  26. Dumitre, este absolut incredibil cum a livrat Clujul, acest oras plin de oameni de cultura si de profesionisti de mare valoare, o asemenea colectie de impostori si politruci!Culmea este ca unii din ei sunt inca votati si apreciati, desi nu inteleg de ce?!Boc pare a fi primar pe viata, desi Clujul nu arata nici pe departe asa cum ar trebui sa fie un oras cu puterea lui economica!Dincolo de niste „bombonele” cum ar fi autobuze electrice, sala de sport, stadion, Clujul s-a dezvoltat absolut haotic si care , nu peste mult timp, va fi mai aglomerat si mai poluat decat Bucurestiul…Singura explicatie a succesului acestor mameluci este fenomenul care se intampla peste tot in tara, si anume indepartarea de catre sistemul securist a oricarui candidat „incomod” pentru el..

  27. Si a doua Lege ar trebui sa fie ca politicul sa nu mai aibe voie sa numeasca directori de scoli…inspectori scolari..directori de spital…Acestia sa fie numiti doat din cadrele scolate cu vechime si realizari in acea scoala sau spital…altfel cofetarii o sa conduca unitati militare .Nu ar fi nimic dar in caz de necaz aia o sa dea cu zahar pudra …

  28. Mai romanasilor…sa nu uitati ma la urmatoarele alegeri sa va luptati iar cu ciuma rosie si sa ii dati de data asta toata puterea lui Klaun Wurster…ar fi pacat sa ratati ocazia asta…ca sa aveti dupa aia de ce sa va plangeti iar, nu de alta…

  29. Asistent D.R,de unde stii ca nu am nimic de spus? Ma cunosti,stii cine sunt si de ce il critic pe Marga?Tu vezi numai suprafata.Dar nu stii cine a fost Marga si cine este.Nu stii ce a promovat el .Nu stii cati intelexctuali a inghesuit el pe la securitate.De iti dai cu parerea cand esti inchis .Crede-ma,altfel arata tara daca adevaratii intelectuali ar fi putut sa se exprime.Acum sa te intreb: de ce au plecat din tara valori Cioran,Eliade,Eugen Ionesco,de ce Constantin Noica a fost marginalizat si de catre cine?De ce Brancusi nu a creat in Romania?Pentru ca au fost fugariti de catre toate mediocritatile din tara.De ce ne pleaca si acum valori?Si in vest,apropo, nu in est.Asa ca imi mentin punctul de vedere.Spui ca nu am argumente sau ca nu „inteleg” ce spune Marga? Stai linistit ca stiu unde bate.Si mai stiu ca stie cum sa foloseasca cuvintele astfel incat sa para maret.E nimic pe langa Paul Goma,sa dau un mic exemplu.Iti dau un titlu de carte”Privilegiati si napasuiti”de Arsavir Acterian.Stii cine a fost? Cred ca nu intelegi ce am insirat aici,dar intelegi ce spune Marga,asa-i?

  30. Eu zic, ca pina nu se lamuresc probleme importante in legatura cu valoroasa intelectualitate post-comunista, trebuie macar o pauza in creatia asa zisa a lor. Deci, sa vedem ce zic ei de legile antinationale adoptate de Parlament pina la urma (vezi problema actuala cu Ardealul redresata la Senat) de ciuma rosie, care blameaza si interzice publicarea operelor, memoria semenilor lor, care multi au murit la Canal, inchisori, etc…cind alte tari au dreptul sa accepte cu bune si rele, sa zicem Lenin, Stalin si chiar Hitler care are carti publicate in zilele noastre.Cumatra Zoie Petre, s-a fofilat sa vina cu argumente in fata celor care aveau onorabile contra argumente, ca stia ca legile astea vor omori spiritul adevarat romanesc in cultura, vor fi aprobate.Mai mult Marga, de ce nu analizeaza el chestia cu WeiSSel, ca tot este belea pe capul nostru, acest impostor care a suferit la Horty (cu statui in ziua de azi) si nu la Antonescu, cel omorit ca Ceasca.
    Ba mai, mult sunt evidente ca nu se afla pe la Auschvitz, asa ca parazitii ce iau bani de la Romani, cu inventia asta Iliesciana, ar trebui sa dea banii inapoi, ori macar sa fie democratic infiintat si in mult iubita lor tara sfinta si o institutie simetrica, ca sa arate si ce crime au facut ei, nu numai noua. Iar chestia cu Holocastul, ar trebui sa vina cu documente adevarate, ca doar tot zic ca sunt intelectuali. Inainte nu era aceasta propaganda anti-RO, sau atunci nu erau intelectuali, sau numai simpli activisti bolshevici ca si acum??? Asa au facut ei Legionarii Rosi, ca azi nu se mai opresc sa vorbeasca de aia verzi, dind apa la moara Eliberatorilor ce erau pregatiti ca si Hitler sa cucereasca toata Europa.
    O zi buna.
    Con
    P.S.Titlu spune mult de ce vor sa faca:sa ne prosteasca pe noi toti, si asa cum sunt multi tradatori pare ca reusesc din punctul lor de vedere.”Au ucis, au ucis,au ucis& Au mintit,au mintit, au mintit(cu TV)”!!!Sa va vada Domnul…c

  31. Vorbe goale, mă Zmeu, tot de carton rămâi. E ușor a debita când nu ai nimic nici în cap și nici în mână. Domnul marga nu a fost găsit cu nimic, dar trebuiau să-i inventeze. Și i-au inventat! Dacă ar fi fost ceva ar fi făcut securiștii ca tine un sacndal imens. Din fericiure nu au pe ce. Ce dai tu cu Goma, cu nu știu cine este cmplet aiureala ta. La aiureli nu merită nici răspuns. Adevărul este că domnul Marga are o operă (ia citește înainte de a vorbi andreimarga.eu!), că este la noi unul dintre cei mai competenți în analize societale, că este cultivat și integru. Că-l atacați pe la călcâie se vede prea bine.

  32. Da ,ne conduc indivizi cu minte putina,trufasi,unii dintre ei natangi deadreptul…..La cel mai inalt nivel avem un presedinte solemn,statuar a carei incapatanare si opinie patimasa dovedeste prostie !Pentru cei care-l injura pe D-l Marga ,o recomandare :-cititi,cititi si iar cititi ca nu dauneaza !!!

  33. Mult i-a mai trebuit Profului sa se trezeasca la realitate si chiar daca dupa ce face o radiografie excelenta si nu trage adevaratele concluzii, rezumandu-se la explicatia simplista a „prostocratiei”, faptul constituie o victorie uriasa, a sa personala si a noastra care incercam cu mijloacele proprii sa-l urmam, dar si sa-i tragem semnale de alarma! Dupa ce
    guvernarea actuala a tergiversat sa oficializeze starea de fapt luni de zile, pt a putea astfel sa tergiverseze luarea unor masuri radicale inaintea transformarii in pandemie,dupa ce in sfarsit a oficializat-o a permis repatrieri masive fara
    testarea, respectiv carantinarea votantilor sai, ceea ce se constituie intr-un act criminal care probeaza ceea ce am spus de la bun inceput, ca decidentii europeni au incurajat raspandirea virusului bolsevic chinez in propriile tari! Un fapt ce e demonstrat si de trecerea de la inactiune/tergiversare la precipitarea pe anuntarea unor uriase imprumuturi in scop de readucere a societatilor in starea de functionare, dupa ce contribuisera la paralizarea lor. Imprumuturile reprezentand
    adevaratul scop, pe langa reprofilarea autocratica a ILEGALILOR legendati in fruntea colhozurilor europene membre! Pt a nu ma dezminte vin in afara de critica concluziei „prostocratiei” care de fapt camufleaza urmarirea unor teluri precise
    de catre decidentii din umbra, unul fiind mentinerea Romaniei in inapoiere, trimiterea la ideologii/practicienii nazisti scapa din vedere ca de fapt i-au copiat pe bolsevicii lui Lenin care au transformat in razboi civil „tactica lovirii fara scrupul” a…dusmanilor ideologici!Un razboi civil de 4 ani urmat de decenii de genocide mascate in infometari planificate
    si industrializare in regim concentrationar.De ce Securitatea si securistii din analiza dispar la concluzii?Nu au legatura
    cu „prostocratia”? Nu e „prostocratia” o forma de camuflaj a distrugerii tintite a tarii? Si unde e analiza declansarii razboiului interetnic si interstatal?

  34. Observ cu amuzare agitația unor prostofili (zmeu, corector, jorj). Am față de ei trei argumente: 1.de ce nu atacați cu argumente analiza domnului Marga? Că atacați autorul este tot semn de josnicie – deja Mihai Eminescu a spus-o lclar: nu se poate răsturna ce spune o persoană, dar se atacă persoana. Semn de incultură, cum zice domnul Marga; 2. dacă proștii vă sunt atât de scumpi – ceea ce este dreptul vostru – de ce nu ieșiți să-i apărați pe față, sub semnătură? Ascunderea în misiuni securiste prin beciuri nu este ceva demn. Chiar dacă este bine plătit. 3.domnul Marga nu numai că are o operă – îi știu unele scrieri, de pildă Introducerea în filosofia contemporană (2014) și Identitatea națională și modernitate (2019) – dar este un om cu clarviziune, angajat. El a dat conceptul reformei educației în 1996, el a condus (1993-2012)organizarea celei mai bune un iversități din țară, el a fost în conducerea liberalilor (alți liberali, nu prostocrații de acum!), el a fost cel mai ales intelectual român în organisme internaționale. Ca om angajat, nu numai ca autor de operă, știe despre ce vorbește. Și ceea ce spune este solid. Da, am intrat în România în prostocrație! Și doare rău! Numai că va durea și mai rău!

  35. În ultimii 80 de ani școlile românești au promovat imoralitatea și autosuficiența,falsul istoric și pseudoștiința. Elita actuală a fost educată în aceste școli; corpul profesorilor-titulari a fost educat de către aceste școli. Iar profesorii mai tineri,în mare parte, foarte bizar, își însușesc rapid conduita celor îmbătrâniți (adepți ai utopiilor și susținători vehemenți ai ideologiilor).Revenirea la normalitate, la rădăcini, la tradiție se referă tocmai la respingerea acestui tip de educație.

  36. ASISTENT : Din cite inteleg , esti catelul lui Marga ! Si ca orice catel , latri la oricine ti se pare tie ca il ameninta pe stapinul tau ! Nu il ameninta nimeni javra mica , este doar libertatea de expresie … pe care o violati voi fostii dregatori si profitori comunisti , ca pe proasta voastra ! Poate ca nenorocirea care s-a abatut peste lume si peste tara noastra , pe care voi orbilor nu o vedeti , dar altii se lupta sa va salveze sanatatea si vietile , va lichida si traiul vostru de boieri – pensii uriase cumulat cu salarii uriase , stipendii si pomeni de tot felul ! Tu stii mai bine !

  37. I: File de jurnal politic 2000 -2008……..
    Acuzarea clasei politice pentru toate evoluţiile rele de după 1989 este o exagerare, iar teoria conspiraţiei o prostie. Dar tot o prostie este ignorarea consonanţei intereselor. Conspiraţia nu se suprapune nici pe departe cu intenţiile, unele reuşite, altele ratate. Orice şi-ar fi imaginat – şi aplicat – decidenţii câştigători din ’89 nu ar fi putut fi realizat în defavoarea majorităţii dacă tot o majoritate a oamenilor ar fi trăit cu valori potrivite democraţiei şi statului de drept democratic. Valorile nu au dispărut peste noapte, ci în deceniile anterioare. Ipocrizia era de foarte multă vreme componentă a vieţii care se derula pe seama modelului cultural al descurcăreţului – cultul haiducilor şi haiducismelor este revelator cu mult înainte de comunism. Peste acest model s-a suprapus îndoctrinarea la fel de ipocrit egalitaristă din comunism şi traiul fără libertate. În locul credinţei în Dumnezeu, oamenilor li s-a oferit supunerea faţă de Partid şi frica de Securitate, aşa că şi în relaţia cu Biserica s-a strecurat prefăcătoria, duplicitatea. După 1989 întoarcerea la credinţă s-a manifestat mai degrabă prin ostentaţie decât prin reviriment moral poate şi pentru că noul „Dumnezeu” a devenit proprietatea. Iar ura şi lăcomia măcina toate energiile sociale sănătoase

  38. II Notă de subsol 1
    Prostia, răutatea şi individualismul pe care le motivează, nu doare, doar produce durere. Textele de pe reţelele de socializare, din mass-media, cel puţin cele care ajung la mine, dar şi destule texte oficiale sunt halucinante în prostia lor agresivă. „Cel mai mare pericol social e prostia”. Victor Hugo. Şi asta spune tot despre motivul profund al stării României moderne. Mă refer desigur la prostia politică.
    Notă de subsol 2
    Din ipocrizie, în faţa şefilor, oamenii din România sunt umili, un fel de stat cu căciula în mână, deştepţii se prefac, cel puţin nişte etape, ca să nu pară periculoşi, proştii găsesc metode, (pentru că li se permite, sau mai rău, li se pretinde spionarea colegilor, mai ales prin pâră dar şi furtul ideilor sau exploatarea – de regulă un şantaj tăcut, prin aluzii – slăbiciunilor şefilor etc.,) să se impună, şefii angajează numai oameni mai puţin pregătiţi şi dacă se poate chiar incompetenţi, colegii nu se ajută reciproc, nimeni nu învaţă pe nimeni nimic, ca să se menţină indispensabili.
    Şi se mai adaugă şi atmosfera de delaţiune profesională şi politică.

  39. III Notă de subsol 3
    …Eu spun: Nu, dictatorii şi dictaturile nu lipsesc. Doar că au luat forme noi şi folosesc instrumente noi. Doar tehnologia a evoluat. În spatele unor nume, aceleaşi sisteme pline de indivizi şi instituţii lacome: de putere, de bani.
    …. Deşi înfricoşător, interludiul democraţiei pare contaminat de boala lăcomiei. Cine găseşte antidotul fără război? Atunci când, în lumea întreagă se contestă, într-o formă sau alta legitimitatea unor preşedinţi şi, vai, chiar a majorităţii parlamentare (– ajunşi/ajunse la putere nici măcar nu ştiu dacă legal dar recunoscuţi/recunoscute legal -) merită să ne punem măcar întrebări!
    … Ce bun poate să iasă dacă legitimitatea instituţiilor, şi aceea dominată de proşti, este confundată cu legalitatea şi chiar aceasta din urmă sub semnul controlului Puterii Reale???? Adică mai degrabă ilegală?!

  40. Este, cu siguranță, articolul ce sintetizează cel mai bine societatea românească actuală. Dar, desigur, nu e pentru sfertodocți (să nu le zic analfabeți funcționali…), lucru dovedit și de mai mulți dintre comentatori. O cultură precum cea a dlui Marga nu se obține citind în zigzag texte pe Internet. Iar nazipenelismul întruchipează perfect prostocrația ajunsă la conducerea țării.

  41. Profesorul Marga va „primi” calificativul de vandut „ciumei rosii”! O sa vedeti! Orice atentionare la caracterul infect al Klaunului, la dorinta perpetua de razbunare a acestuia, va fi „sanctionata” de latraii oficiali sau acoperiti!

  42. @:Conu Jorj: sa nu fiu rau,haita lui Marga ne poate latra in voie,noi nu avem acest drept!daca iti povestesc 2-3 episoade la la ICR cu nepoata,in vremea cand era sef,sau „relatia speciala ” a acestui om povârnít de ani,cu Maior,cu Rares Bogdan si alte canalii „cliujene”,ramai masca!Boc cum crezi ca a ajuns primar cu sortulet?:)))
    Mai canta Gigi Marga,cine stie?

  43. Bade, așa rău informat și deja gheorghe? Câteva fraze și tot pe atâtea prostii. Dacă pasiunea ta este religia domnului Andrei Marga, îți spun scurt că unchiul tatălui său a fost episcop greco-catolic de Gherla, domnul Marga a fost membru în Adunarea națională ortodoză și apropiat al lui Bartolomeu Anania și că a scris volumul Religia în era globalizării (2003), care este referință și azi. Firește, a citit teologie, a scris mult despre Ratzinger, Kung, Kasper, Bulltmann, Barth, de Lubac – cei mai mari teologi ai secolului XX. Știi mata mai multă teologie? Iar peste toate, la judecata de apoi Dumnezeu nu ne va întreba dacă am fost ortodocși, catolici, protestanți, neoprotestanți, ci ce am făcut. Iar cu perciunații, cum spui, este cam legionar zis. Profesorul marga a predat la Ierusalim – cum spun americanii: cea mai bună universitate din lume în afara SUA – și a scris două cărți despre evrei, iudaism, relația cu iudaismul (Frații mai mari, 2009, și Emanciparea evreilor…., 2016). Știe despre ce este vorba și a scris prefețe recente la documente religioase evreiești. ca un intelectual și gânditor căruia – cum spunea Terențiu – nimic din ce este uman nu-i este străin. Dacă pe dumneata te plătește cineva pentru ce spui, vinde-ne și nouă secretul! Secretul de așa… și deja gheorghe!

  44. Desteptii, onestii, profesionistii, cinstitii, patriotii si ortodocsii derajeaza. Si-asa mai sunt putini iar cei care mai sunt sunt bagati la puscarie cu ajutorul justitiei independente care, stie de ce, cere pensii speciale. Calitatea umana e din ce in ce mai coborata.

  45. Corector, îmi pare rău s- fiu sever, dar minți cum respiri. Domnișoara trif de la icr nu era nepoata domnului Marga. S-a speculat faptul că soția domnului Marga era de față Trifu și s-a făcut tărăboi. Domnișoara Trif a și dat în judecată și s-a restabilit adevărul. În rest confunzi ca de obicei – domnul Marga nu a fost nici în grupul de la cluj și nici în grupul boc-basescu. Se vede bine pe ceea ce a scris că nu a acceptat nici unul dintre aceste grupuri. Se vede tot bine că în primăvara anului 1990 a acuzat amestecul securist în viața universitară și politică. Poate că asta vă deranjează! Îmi dau seama din ce faceți!

  46. Comentatorii in majoritatea lor ataca persoanele si nu ideile acestora, fapt care duce dezbaterea in desuet, o malformeaza
    in loc sa dezvolte ideile care indiferent cu ce intentii sunt prezentate merita abordate! Atat timp cat un intelectual nu emite idei extremiste, indiferent de trecutul sau si majoritatea dintre noi venim din acelasi trecut purtand cu noi multe compromisuri sau lasitati, suntem obligati sa le respectam, dar si sa le criticam sau completam argumentativ. Exista doua tipuri de comentarii la articolele Dlui Marga de ostracizare a criticilor acestuia indiferent de modul de abordare ideatic
    sau destructiv prin atac la persoana si de idolatrizare fara dezbatere ceea ce reduce impactul analizelor sale. Excesul de zel al acelora pe care-i numesc pretorieni ii face mai mult rau, ei refuzand sa dezbata, ca si cum cineva poate cuprinde
    exhaustiv problematicile! Ca dovada, in urma criticilor constructive Profesorul si-a nuantat in mod vadit discursul fapt care anunta o trecere la abordarea dura a situatiei in care a adus Securitatea Romania. Dorinta sa ca democratia adevarata
    sa devina realitate nu poate fi indeplinita considerand viata politica din ultimii trezeci de ani doar o insumare de acte „prostocratice”! Nimic nu se intampla in Romania fara o premeditare ideologica a unor forte din umbra, interne si externe!

  47. @nae girimea
    După prostocrația actuală va urma firesc nivelul următor, prostovanocrația sau cretinocrația.

  48. Cand cineva iti pune oglinda in fata…Concluzia? Fara comentarii!

  49. #Barbu
    Eati un tip care stii multe! L-ai „citit” la fix pe CORECTOR

  50. Maestro, nu mai tineti cu tradatorii de neam si tara psd-isti si puneti cap de afis acest material cu toate comentariile fiindca este foarte important pentru existenta poporului roman!

  51. Mă amuz și mai tare văzând cum se străduie prostofilii. Li se adaugă prostul proștilor. Se vede că nu au argumente, spălarea dulapului este misiune, securismul este disciplină.
    Cineva aducea în discuție, pe bună dreptate, chestiunea cu ciuma roșie. Da, din păcate, în România s-a relansat în ultimii ani, termenul. Poate puțini știu că este termenul creat de Goebbels, la sugestia lui Hitler. Am o întrebare simplă: doar până aici au ajuns prostofilii?
    Iar manipularea chestiunii Ardealului este de doi lei. Hai, de trei lei, pentru cei care vor să fie „prostul proștilor”, cum semnează cineva mai sus! Cel mai mare pericol pentru România este prostocrația. Jongleriile lui johannis nu țin la oameni cu cap.
    Să venim pe teren, fără să ținem cu un partid sau altul. Psd, de bine de rău, a mărit pensii și salarii. Prostocrația în care am intrat le va coborâ. Asta-i ținta? S-a vrut demontarea statului paralel. E mai bine cu el, când orice țară s-a eliberat de mult de așa ceva? E mai bine să plece oamenii? E mai bine să se fure?

  52. Cind Constantinescu i-a urmat lui Iliescu am avut multi impresia (pentru citeva zile doar !) ca vom trai in Paradis ! Cind Iliescu a fost urmat, in urma celui de-al „n”-elea mandat al sau, de Basescu, am zis (unii dintre noi, si pentru citeva ore doar !) ca „l-am prins pe Dumnezeu de picior !” … Acuma … va rog sa nu-mi amintiti cine i-a urmat lui Basescu, ca sigur imi stricati ziua si chiar week-end-ul !

  53. Mă amuză cum îl considerați pe absolventul unui liceu industrial, care și-a mascat mărețul studiu într-un CV fals, Tudorel Toader, și care a reușit prin minciuni și alte falsuri s-o detroneze pe cea mai bună specialistă a UE în lupta împotriva corupției din funcția din România, cu ajutorul marilor specialiști aleși politic, nu profesional, din CCR. Ăsta specialist folositor țării, huiduit și de studenții lui din Iași! Cred că cea mai mare jale în specialiști au reprezentat-o tocmai anii 2016-2019, cu conducerea analfabetă PSD/ALDE/UDMR/Minorități/CCR!

  54. Absolvenții de licee industriale nu sunt de disprețuit. Crezi paulo că prostocrații stau măcar precum Tudorel Toader? Ai ceva cu persoanele, dar nu cred că admiri faptul că sică mandolină este premier, turcanu vice, johannis – cu notele lui de 7 – ce este, ca să nu-ți mai amărăsc ziua. Eu sper ca în viața ta să ai ocazia unei îmbogățiri cu jurista kovesi, ca să vezi ce bună este la… voley sau basket. Conducerea analifabetă, de care vorbești cu ușurință condamnabilă a dus țara înainte, acum acceași țară este dată bine la vale. Vezi să nu cazi sub roți!

  55. Ce luptă cu corupția, lele! Unde ai văzut mata așa ceva la kovesi? Lupta pentri a-o noștri, da. Nepoata lui Homoștean (pe care l-a și decorat, apoi Băsescu, îngrozit, i-a luat decorația înapoi!), creația lui florian coldea, amica de cântat a lui vasile dâncu, prietene de cramă a lui ghiță, absolventă mediocră, cu plagiat salvat de aparat…. Putem discuta mult. Nicidecum personalitate. Doare tare în tată și în cele ce țin la Sibiu și București – corupția și aranjismu, intern și extern. Să nu face mituri din bieți membrii ai prostocrației.

  56. O analiza corecta si argumenata a poznelor facute de un presedinte mediocru, mandatat de un popor fara pretentii specifice secolului XXI!

  57. Draga #Paula,

    Sunt absolut neutra si pot sa-ti spun ca oamenii priceputi in drept spun ca Tudorel a fost singurul ministru al justitiei de dupa ’90. Iar coalitia PSD-ALDE nu a avut mai mult de 4-5 ministri capabili, cu Tudorel cu tot. Cei care l-au huiduit au fost #hastagienii fara minte in contextul politic de atunci. Asa-zisa „specialista UE”, de care vorbesti, a fost creata de opozitia basisto-orbanisto-johannista (afiliata PPE) ca razbunare politica pe coalitia de la putere. Daca n-ar fi trist, as rade si eu cu tine, am rade ca doua proaste, pentru ca amandoua am fost pacalite.

  58. Asistent D.R. esti slab tare.Daca imi critici opiniile,neaducand argumente sau contra-argumente/Domnul
    Marga cum zici tu e si toasu Marga.Ca zici tu asa la sanchi de nu stiu ce carton.Marga e facut din hartie,e bine? Toti telectualii au tacut pe vremea impuscatului,sau au adus osanale.Cei care au avut demnitate,au sfarsit la canal sau in inchisori,noroc de unii care au reusit sa plece mai devreme.Tu stii ca si Enescu era mereu supraveghiat si tatonat?Da,de comunism.Dar deja nu mai apartinea Romaniei.Cat de caine poti sa fii ca naiv nu esti.Sa nu ic si de tagma actorilor,de la Beligan pana la Arsinel.Artisti ai poporului,nu? Cum indraznesc eu sa ma iau de ei.Eu critic aducandu-ti informatii si argumente.Dar ma jignesti fara argumente.Tu ce spui ai auzit nu ai cercetat.Sau de fapt faci propaganda.Asa-i ca toti care au pareri anti-comunism suntem spioni,sorosisti,securisti,globalisti,tradatori? Asa-i nene?Tradatori au fost toti cei care au lingusit comunismul,acum PSD-ul.Daca poti purta un dialog corect,ai veni cu propriile tale pareri argumentate fara sa injuri printre randuri.

  59. @Barbu:deci nu era nepoata si a ramas domnisoara Eunicia!Nu s-a umblat la ea,m-ai linistit!De ce a luat-o pe Eunicia ,margosu anterior si in alta adresa de facturare,la Ministerul de Externe?Eu cred ca era indispensabila..
    Nu mai insista ca te spun lu’duamna

  60. Arafat și Tudorel sunt profesioniști,dar nu oameni.Au călcat pe cadavre…

  61. Tocmai m-am interesat, mă corectoare care umbli după cai verzi pe pereți. Eunicia Trif a fost secretara lui Marga și la rectoratul de la UBB – ființă pe care a socotit-o potrivită în postul de administrator al actelor sale. Oriunde în lume se face astfel. O domnișoară moață, cu studii de Administrație publică. A fost pregătiră și ordonată, încât și cei care nu erau în relații de amiciție cu domnul Marga, au păstrat-o și apoi au trimis-o directoare în străinătate.
    Toate au explicație rațională, chiar dacă o dau acum și la cine nu merită. Văd că tot corectând, corectoare, bați câmpii. Nu ar trebui să te corectezi la cei care te plătesc? Pentru delațiune.

  62. Zmeule, nu ieși nicidecum din condiția de carton! Eu zic să le retragem buletinele la toți care respită aerul la carpați căci pe aici a trecut și … să zicem Gheorghiu-Dej sau alții. Astea nu sunt argumente. acum o dai la întosr. Vezi că se discută prostocrația – ai o părere – nu prostocrată, că de astea e plin podul. Părerei anticomunism – este liber nene, nu ai nevoie de aprobare. Numai să nu crezi că ce numești anticomunism s-a inventat de matale și că ai vreun merit. Anticomunism de ăsta ca al matale nu se practică nici în Albania, nici în Bangladesh. Oricum în alte țări suntem departe în curățirea discuției – mata vrei doar să lovești, nu să lămurești.

  63. @Asistent D. R.
    “Ratzinger, Kung, Kasper, Bulltmann, Barth, de Lubac – cei mai mari teologi ai secolului XX”!? Ar trebui ca pe viitor să nu mai vorbești despre subiectele pe care nu le cunoști, este evident că petreci mult timp într-un con de umbră. Gândește-te!

  64. Atacurile la Profesor sunt bazate/determinate de pozitia sa critica spre distrugatoare la adresa idolului lor care poate
    intreprinde orice, sa semene ura pentru a diviza, sa ne numeasca „dragi romani” cu o nerusinare abjecta dupa ce i-a umilit
    pentru votul dat PSD, toate injuriile la acest partid si Dragnea vizand toti simpatizantii/votantii din 2016 care au adus la putere o Coalitie insumand dupa recalculare peste 60%! In timp ce individul presedinte onorific GEG e reales printr-o
    frauda de proportii monitorizata de Securitate! Stiu acesti nefericiti „idolatrai” care este motivul principal al celei de-a doua obsesii a dusmanului tarii, Sectia Speciala(SINJ)? Acolo se afla in lucru 2 dosare vizandu-le pe judecatoarele
    care au cedat Patrimoniul Romaniei, reprezentand proprietatile donate de sasii si secuii nazificati filialei SS GEG, ca si
    proprietati insusite prin santaj si amenintari cu moartea in stil legionar de la sasii care au refuzat inrolarea, dar si a
    evreilor traitori in zonele de operare naziste, unei organizatii creata special pentru acest rapt criminal, organizatie care s-a autodeclarat mostenitoarea GEG, or mostenirea e ideologica, aceste proprietati servind de sedii ale diferitelor
    compartimente naziste si case conspirative. Numai vanzarea Flotelor Romaniei mai poate fi comparata cu acest rapt securist
    de proportii in colaborare cu stapanul idolului din Deal, BnD…

  65. Asistent D.R. eu pentru tine sunt un anonim,nu ai de unde sti daca sunt de carton sau din fier,insa Marga sigur este un intelectual de carton.Ca multi altii de altfel care au simpatizat de exemplu si cu nazismul.Dar stii de ce? Nu ca nu ar avea afinitati spre cultura, ci pentru ca s-au gudurat si inca se mai gudura.Diferenta intre oameni este data de caracter,demnitate si curaj.Tutea a avut curaj.Stii ce spunea Tutea despre comunisti? Ca nu sunt in stare sa conduca o gara,apoi o tara.Si pe ei nu cu vorba buna ii faci sa inteleaga ci cu bata.Da,pe comunisti cu bata ii educi.Stii ce spunea Cioran la adresa comunistilor,la adresa celor care in 90 a votat tot comunism si pe iliescu? Si da,cum nazismul a fost daramat,asa trebuie distrus si comunisumul,care a adus mai mult rau omenirii si mai multe victime.Vrei sa ma contrazici?

  66. Câtă “erudiție”pentru un loc comun!Pe tot ce a pus mâna la Cluj,a ajuns dezastru.E ultimul care ar putea sa-si dea cu parerea.Nu că nu as fi de acord cu tabloul reinventat de acum 100 de ani si mai mult,dar de ce Dom Profesor?Habermas in gura lui?!Um Gottes Willen!Propuneti ceva?Pe Domnia Voastra?

  67. Eu, se vede cât de superficial Eu cunoscător ești! Da, aceia pe care i-am citat sunt printre cei mai mari teologi ai secolului XX. Pot da întreaga listă, dar mă tem că nu pricepi. Așa că vorbește după ce ai citit ceva. Cine poate spune legitim eu nu vorbește fără să știe despre ce este vorba.

  68. Mobilizare securistă de doi lei, cu Medrea și Zmeu. Noroc că oamenii nu au timp de prostii să vă arate simple erori copilărești de gândire la cine se crede matur. Da, Marga a condus 19 ani UBB și a adus-o în frunte. Poți citi Zmeule de textile presa națională și internațională a timpului 1993-2012. Până atunci ia volumul Anii înnoirii, Reforma universității clujene (2016) și ai toate datele la întrebarea ce a lăsat domnul Marga în urmă. Asta ca să vorbim pe fapte, nu pe vorbe. Medxrea poate face și el același lucru. Iar dacă Medrea vrea să știe ce propune domnul Marga are șapte volume la Editura Academiei Române. Cel mai recent The Sense of our days History…. Dar îi putem da bibliografie. Măcar să citească sub regimul prostocratic!

  69. „Asistent D.R”, nu inteleg de ce trebuie sa-ti arborezi atatea pseudonime cand te tradeaza apelative precum „nene/mata/bade”
    ca sa nu mai amintesc de expresii pe care le-ai folosit si impotriva mea cand l-am criticat pe Dl Marga! Am spus mai sus ca nu faceti decat sa blocati dezbaterea si sa atrageti noi injurii de la injuriosi si prin tratarea neincolonatilor in acelasi mod. Insistenta pe zeificarea unui Barth despre care am oferit dovezi incontestabile ca l-a zeificat pe Stalin si nu o data si nu doar verbal va arata limitele. Normal era sa te zguduie dezvaluirile mele, sa-ti rastoarne universul! Si in fond ce te-ar motiva sa insisti „calarirea unui cal mort” cu care nu poti avea vreo legatura, alta decat sa-l aperi pe Dl Marga care l-a citat in mod nefericit si care sunt convins ca nu i-a cunoscut derapajele!!! E vorba de derapajele unui teolog cu o notorietate care a dat substanta derapajelor, le-a transformat in complicitate la genocidul bolsevic! Si ce nu inteleg, daca tot sunteti asa de vehementi, de ce nu exprimati o opinie punctuala pe aceste derapaje? Credeti ca astfel le faceti inexistente, le stergeti?

  70. Vă ascundeți, precum proștii voștri adorați prostește, sub parole – anticomunism, europenism, etc. Numai că sunt de spus ca să vă intre în cap cîteva lucruri: 1. Nimeni nu vrea comunism, așa că luptați cu fantasme; faceți-o, dar pierdem vremea, alte țări fiind de mult înainte; 2. Voi nu ați făcut mai mult decît comuniștii. Să nu confundăm opțiuni politice – care sunt libere – cu realizări, care sunt precise. Din vorbele voastre goale nu pot trăi oamenii nici o zi; 3. Faceți ceva bun și vă lăudăm, căci abia așteptăm să o ducă mai bine și oamenii de pe aceste câmpii, văi și munți; 4. Europa este esențială, dar nimeni nu cere în Europa ploconire, ci creație, valoare, care vouă vă sunt străine; dulapul vostru, cum bine se zice, este pe lumea lui prostocratică; 5. Vin ani în care trebuie creație nu banalități, idei nu clișee, energii, nu răpciugeala pe care o oferiți. Ar trebui citiți și să luați aminte. Dumnezeu este mare!

  71. Halo, vreau și eu maicrofonul, numai o țâră. Excelentă intervenția prof. Marga, ca de obicei. Tot ca de obicei, aceiași nătărăi îl atacă fără argumente ca să zică apoi, măi ce mare sunt și eu! Problema e că nu se propun soluții. Văd că unii o tot trag pe Academiei și hopa se răscolește anticomunismul de grotă din ei. Nu mi-a dor de ce a fost, dar v-ar bate Dzeu dacă vă faceți că nu știți că n-a fost vreo îmbogățire de porc ca acuma. Tovarăși, totul pleacă de la goana după proprietate, avuție nemuncită, adică mentalitate de mitocan, asta-i noua democrație capitalistă. Cum tot suntem încă în vremea Cerului deschis: nu adunați averi pe pământ…Mai degrabă va intra cămila…. Papa Francisc: Capitalismul ucide, cultura bogăției este cultura crimei. Soluția? Să începem cu o ,,plimbare,, la Cotroceni și să-i facem o urare: Dă-te afară, măi draghe, Ionapot Kivanoc/tu ești mare sărântoc. Noa hai!

  72. Cultură din auzite, camarade zmeu. Cu ideologii manipulate după cum te taie capul nu se rezolvă nimic. Nici Țuțea și nici Cioran nu au rezolvat ceva. Nu ei pot fi repere. Primul a suferit fiind în guvernul legionar, al doilea a încheiat cu un interviu în care l-a elogiat pe Hitler. Tot acolo vii zmeule? Trîind de decenii în Anglia, nu am asemenea opțiuni, doamne ferește. Acum văd că atacă comunismul exact cei care nu sunt în stare să rezolve probleme pentru care au fost aleși. Comunismul nu este soluție, dar nici nu trebuie să fie pretextul unor neputincioși politici de a rezolva ce au promis oamenilor. Româ
    nia este în această situație – fac antocomunism inși incapabili. Faceți anticomunism stransformând România într-o democrație! este exact ce propune domnul Marga și are dreptate. Vă pierdeți în vorbe care duc tot la sărăcie!

  73. Felicitări ziarului Cotidianul pentru publicarea acestui articol. Era timpul să se spună lucrurilor pe nume.

  74. John ,treci la lpc.Cand vei citi un pic si altceva decat ceea ce a publicat comunismul,mai vorbim.Sa stii pentru tine,perioada interbelica a fost perioada de aur al intelectualitatii romenesti.Dupa venirea comunismului,doar pseudointelectuali.Cei care au reusit sa plece au facut cinste tarilor unde au creat.Cioran in Franta ca si altii,Eliade si el tot un reper pentru mine si alti ca mine.Cei ramasi,ode conducatorului.Cei cu demnitate au sfarsit prin puscarii.Am constatat ,cu tristete de altfel,de ce nu mai inaintam noi.Din cauza unor ca voi,ce va limitati in a aduce osanale,cum spunea cineva mai sus,unui cal mort.De Marga am zis si nu-mi schimb parerea despre caracterul lui.A fost un privilegiat al sistemului.Unii si-au dus gandurile cu ei dincolo de viata.Dar sa zici de mine ca fac propaganda.Cui ? De asta are succes in Romania alde Dragnea si Dancila,se gasesc unii ca tine sa-i stimeze.Sunt luminati,eu nu pricep asta,nu?Vai de steaua voastra.Daca aveti copii lasati-i sa studieze in UE,se vor realiza.Aici in lumea lui Marga nu va avea nici un viitor.Ca e asa de luminat mnealui,de ce invatamantul e la pamant? Stiu ca a increcat o reforma si el.Contestabila de altfel.Iti dai seama ce maret e calul mort.De asta ne pleaca valorile,ne pleaca tinerii buni.Sunteti niste inchistati fara repere.Am vazut cum unul sau altul imi aducea jigniri.Acolo sunteti voi.Ca smecherii din parcuri care scuipa seminte ,dar le stiu ei pe toate.Sunt in lumea lor.Balcanisme ieftine.

  75. Zmeule de hârtie, până una alta Dragnea și Dăncilă au făcut mai mult pentru românia decât johanis. venituri mărite, investiții, recuperarea demnității etc. le-au făcut cei doi. Dăncilă a condus UE. de ce a fugit regimul prostocratic de dezbatere cu dîncilă? de ce l-au băgat la pușcărie pe dragnea pentru ceva care în franța atrage amenda? vorbești chestii de care habar nu ai. Ai în cap doar trecutul și ăla măsluit.

  76. profesorul de studii diplomatice la Universitatea Oxford si director al Oxford Digital Diplomacy Research Group, Corneliu Bjola cuplul Dancila-Dragnea si gruparea oligarhica din jurul lor nu au fost interesati de nimic altceva timp de doi ani decat cum sa mutileze sistemul juridic si sa distruga (DNA) sau sa corupa institutiile de baza ale statului de drept (CCR, Avocatul Poporului
    Dragnea, Dancila, Firea in plan intern sunt exemple de politiceni fara vocatie, ca sa folosesc sintagma lui Weber, care se incadreaza perfect in categoria de lider „sarlatan”.

  77. O fi mă Oxfor, numai că cei de azi – johannis, sică mandolină, turcanu, vela etc. sunt sub nivelul lui dragnea și dăncilă. Acești doi știau lucrurile și erau responsabili. Dăncilă a luat totuși după cinci ani de inginerie peste media 9, johannis după patru ani chinuți la ifizică a reușit 7 la un examen de fizică. Așa că cineva cu adevărat de la oxford, nu fals, ar trebui să priceapă. Iar invocarea perioadei interbelice de zmeii care nu văd dincolo de un mușuroi este ridicolă. Ajută-i oxfordule să citească raporartele presei britanice – românia interbelică era socotită cea mai coruptă din europa timpului. Sunt istoric și știu ce vorbesc. Mai citiți rapoartele franceze – să vedeți că românia interbelică este ideal doar la prostocrați și prostolfili.

  78. Aici se potrivește zicerea: „Să faci ce zice popa, nu ce face popa!” (adică profesorul Marga) Evident când a avut pixul în mână… făcea pe prostul!

  79. Stupefianta confuzia din mintile majoritatii comentatorilor care transforma comentariile in dueluri cu sabii de papura! Nu am putut constata o viziune unitara consecventa in componentele ei si care sa raspunda la toate intrebarile, mai precis la cat mai multe. Unii sunt aparatorii comunismului, dar fara a purta o dezbatere deschisa, expediindu-l in trecut in timp ce
    face parte ticaloasa din prezent si sta sa ne nenoroceasca si viitorul in persoana oamenilor trecutului si a odraslelor
    lor. Nu vor sa inteleaga ca aceste personaje s-au perpetuat instaurand adevaratul capitalism salbatic, un capitalism care nu poate produce dezvoltare si bunastare! Cinstit, de 30 de ani capitalismul securist de stat a produs inapoiere, saracie
    si tot ce critica inclusiv Dl Marga si atunci ii intreb: Cum putea un astfel de capitalism salbatic cladi civilizatia occidentala pe care bolsevicii chinezi si rusi vor sa o distruga? Acesta nu e capitalism, iar mondializarea acestui tip de capitalism cu miliardari bolsevici l-a indreptatit pe Papa Francisc sa exclame atat de nefericit ceea ce cineva mai sus a mentionat, raportandu-se la aspectul de suprafata al unei realitati malformate de miliardarii bolsevici care nu au reusit
    prin crahuri sa distruga civilizatia si acum incearca printr-un macel bolsevic biologic! Si de partea cealalta comentatori
    care atacand comunismul vor sa puna in loc indivizi fanatici in stalinismul lor bolsevic precum Basescu si Johanis! Sunt
    fixati pe Dragnea care, da, a facut parte subordonata din cercul lor, dar a incercat sustinut de aripa reformatoare a Secu
    sa imblanzeasca regimul de sclavi al romanilor si ar fi fost un prim si urias pas. Comunismul a reusit sa altereze puterea de judecata, sa disimuleze dusmanii in prieteni si invers.

  80. @ Zmeul,

    Imi repugna cand vad analfabeti acuzandu-l pe Marga. Asta dovedeste adevarul celor scrise de el.

  81. Gabriel,esti putintel la minte.repet,e vorba de caracterul lui Marga .Dar tu bati campii si te crezi barosan fara sa iesi un pic din context.Sa nu mai zic de cei de mai sus care lauda cuplul Dragnea-Dancila.Voi sunteti seriosi ?Ce inseamna a fi patriot pentru voi? Sa va conduca niste neica nimeni care stiu sa foloseasca fricile voastre,frustrarile si rautatea unora? Pe bune? Adica uite bre,din cauza UE nu ne-am dezvoltat noi.Si s-a dus Dancila la UE sa-i conduca pe aia.Ca sa vezi domne.S-a facut de ras,dar in primul rand ne-a facut pe toti de ras.Noroc ca europenii cunosc mai bine ca tine ca nu toti cetatenii sunt aidoma ei sau lui,Dragnea.Cat de jos poti fi .Mi-am facut timp sa raspund atat tie cat si altora.Dar cred ca de fapt nu vorbesc cu oameni simpli care ar fi lasat portite de dialog ,ci cu niste propagandisti mediocri.Altfel nu pot intelege ca un om simplu tine mortis sa ne convinga de contrariu in ciuda evidentelor.

  82. @Asistent D. R.
    Înțelege, omule, că Ratzinger, Kung, Kasper, Bulltmann, Barth, de Lubac nu sunt teologi. Punct!

  83. Citez un secui…Ratzinger, Kung, Kasper, Bulltmann, Barth, de Lubac – cei mai mari teologi ..
    Toti teologii astia sunt ZERO in fatza unui calugar. Problema este Daca Dumnezeu vine la tine…Si el vine la cine vrea si cand vrea.
    Mai degraba ciobanul ala de la Maglavid este mai tare ca teologii aia cu multe carti scrise din mintea lor si nu din gandurile date de Dumnezeu.

  84. Tov. Marga, tov. secu, după criteriile tale, meritocrația s-a manifestat cu putere pe vremea Veoricăi, asta vrei să spui, nu? Ai uitat câte gafe/prostii ai făcut pe vremea când, fără onoare, ai condus MI și MAE. Dacă tăceai, poate chiar rămâneai, un pic, filozof! Dacă ai fi fost! Hai Editat!

  85. „Zmeul”-e, esti confuz si contradictoriu! Cine a aparat-o pe Danceala s-a referit la pregatire in comparatie cu idolul tau sef onorific GEG si a fost in necunostinta de Cauza, ca si tine, considerand-o de partea buna, ea fiind o cominternista din Directia externa a Securitatii, adica e de-a ta, balaur din caltzi! Erai un antibolsevic real daca-i puneai la zid pe toti, in frunte cu astia doi stalinisti recenti, Baseala si Yohanenberg, doar crimele lor sunt recente si dor mai tare decat ale inaintasilor lor in frunte cu Ilici Iliescu Genocid! Daca l-am aparat si il apar pe Dragnea, asa cum v-am tot spus, nu am facut-o idelogic, el facand parte din sistemul bolsevic intr-o pozitie subalterna. Ce desfid la marxistii care
    vor sa uite crimele comunismului, sa le stearga si,de la bolsevicii legendati de Secu pe „dreapta”, in afara tembelismului de a folosi duzini de pseudonime, faptul ca nu aveti o viziune pe care sa fiti capabili sa o sustineti argumentativ si ca, cu totii, nu constientizati ca ce se intampla de 30 de ani e doar o mimare lamentabila a „capitalismului”…De aceea si unii si altii intrati in turbarie cand va fac cate-o…fotografie color!

  86. Sunt consternat! Toti ati sarit la gatul prof. Marga si nu sunteti atenti la detalii. In poza apare Basescu, care se simtea bine la masa(cu spritul in nas) la Tusnad cu Victor Orban cel rau. Rau, fiindca nu asculta de Merkel! Voi credeti ca Johannis a dat la temelie ungurilor fara aprobarea Berlinului? Romanii sunt frunza-n vant dupa cum bate vantul de la vest-est-vest! Ateptam crivatul de la est!

  87. Din pacate aria de intelegere a acestui articol, este foarte restransa. Se poate constata din majoritatea comentariilor. Unele-s fals politico-filozofice, altele-s direct legate de persoanele incriminate, altele-s fara substanta, doar polemice. Nu prea am vazut propuneri concrete, catre „ceva” anume. Toti cei incriminati de articol, sunt niste biete cozi de topor, alese si mituite de mondialisti, incepand cu „prostu'” din „capu la stat”. Nu cred c-or sa regrete vreodata ce fac. Nu au cu ce. Asa au fost alesi.

  88. Mă observatoare, ai infirmat ceva din ce a zis profesorul Marga? Mai străduiește-te junior, că o iei razna. Păi prostaocrații și prostofilii nu sunt chiar securitatea? Pe domnul Marga îl atacă pentru idei profun de și curajoase. Pe tine nici nu merită să te atacăm, așa de jos nivel al ideilor este în ce spui. Uitatți-vă, mă, că Dargnea și Dăncilă au făsut ceva pentru a ridica țara. Voi o dați jos – jos de tot. Cu dulapul nostru în frunte vom avea victorii multe, dar țara va fi la pământ, Din nefericire!

  89. Zmeule ajuns de cârpe prostofilice, vezi că Dragnea și Dâncilă sunt mai buni ca johanis. Eu nu am zis că sunt idolii mei, dar mult mai buni sunt, oricât de prostofili am vrea să fim.

  90. Charlie ,cine este idolul meu ca nu inteleg? A,daca sunt anti PSD sunt impotriva voastra cumva?Sau ca nu ai voie sa fii anti mizerii decat daca esti pro altcineva? Ha ha ha ha ha ha ha.Of of ,mai mai.Voi vedetiu dusmani si securisti peste tot.Daca ar fi fost comunismul atat de bun,de ce mama naibii a explodat? Vrei raspunsul? Pentru ca in comunimsm nu gasesti oameni capabili,nu gasesti oameni de elita.Stii ce a promovat comunismul? Mediocri,badarani.Lenin,Stalin,Dej,Paurkar si Ceasca,niste oameni mediocri,limitati,care vedeau la orice pas dusmani ai poporului.Dar nu ar fi supravietuit astfel de nulitatidaca au a existat si acea clasa de „elita” gen Marga.In cazul de fata vorbim de el,ca sunt destui.Fara lingusitori si servili nu ar fi existat cultul personalitatii.Si ma rog,de ce comunismul s-a instaurat brutal,instaurand teama,foametea.Si multe altele.Iti era frica ca nu cumva vecinul sa te asculte si sa zica la secu ce ai zis tu in particular.Mancarea rationalizata.In fine,orice argumente as aduce vii cu vorbe goale.Si culmea, prin la o anumita categorie de oameni.Prind la cei care se informeaza de la antene si din ziare.Hai pa,ramai in lumea ta.Tine minte,fara Europa nu am mai fi existat.Eram un fel de Transnistria sau pe la unguri,eram faramitati.Ursul cel mare de la rasarit praf ne faceaSi apropo,cum se face ca toate statele foste socialiste o parte inca o duc greu?De ce partea Germaniei de este a fost mai slab dezvoltata?Pentru ca Soros, nu?

  91. Domnul Profesor Marga a descris sublim situatia tarisoarei si conducerii ei!
    Domnul Academician Dinu C.Giurascu l-a descris magistral pe Basescu!
    Adevarul nu pica bine, e greu de digerat!
    Da, ce sa-i faci , se fac 20 de ani de presedentie a Romaniei sub aceste auspicii !
    Stati sa iese din peisaj generatiile de peste 45 de ani ! Atunci o sa vezi prostologie! O sa anunga mediocratie sa fie considerata excelenta!

    Pas cu Pas spre Romania educata !
    PRIMUL CURS -Culesul de sparanghel si alte legume si leguminoase!
    Ceea ce spune domnul profesor se aplica intregii natiuni politice!Nu mai are importanta unde e densitatea mai mare de prostie!Pe medie suntem fruntasi!

  92. @ ma hasistent,vezi-ti lungul nasului,tu daca pictezi un cap de margareta nu iei pe el macar un zlot,
    adolf a pictat o ulita cu 3 cocioabe adjudecata la 30.000 de euroi
    .E vorba,cum agraiesti de statura.

  93. Dancila ,Dragnea ,Firea ..politicieni fara vocatie ..zici tu cel cu ,,numele”oxford desi tu esti mai degraba BUCURESTI – Acad .Nat .de Informatii -Mihai Viteazul.,, Tara a ajuns o ,prostocratie’ condusa de un prost si un neispravit,ales de niste incapabili,in beneficiul altor neispraviti ” .Dreptate multa mai are dl Marga !dIN economie in crestere ,somaj spre zero ,leu tare,a ajuns in groapa ,datorita unora ca tine.

  94. @ Domnule Marga,
    Până ce nu va fi declarată minciunea ca infracțiune împotriva statului nu vom avea sanse de redresare! Adică: să fie lapidat cel care nu spune adevărul. Să fie lapidat cel care nu spune tot adevărul. Bineînțeles în stil uman.

  95. @ con jorj corect! cine a laudat posdeaua nu din convingere ci pentru bani sa stea in groapa un milion de ani

    Nici cainii sa nu il traga afara, de scarba si miris.

  96. N-am vazut in viata mea o mizerie mai mare ca acest articol .Te crucesti , cine a fost la guvernarea acestei tari .Incredibil .Meritocratie .Prostocratie .Pacat ca am eliminat persoane merituoase ca Andrusca , Carmen Dan , Dancila , Vanghelie etc, etc ,etc . Bun Dancila .Pacat ca a venit KJ .Ii plangem pe Tudorel ,Cercel etc ..da-o-n …bai oameni buni .Chiar am uitat ? Tudorel ? Meritocratie ? Ca stie 2 legi pe dinafara ,? Le poate invata si catelul meu .De CARACTERE nu vorbim ? Marga ? Incredibil .Cata prostie zace in morga lui de intelectual .Un Adrian Nastase mai mic

  97. Argumente pentru prostocrați și prostofili
    Nu mă miră colega că sar la gâtul autorului. Nici un autor nu le-a spus atât de clar prostocraților și prostofililor adevărul. Adevărul la noi este luat greșit ca neeleganță și cel care îl spune este, binențeles, înjurat. Cîteva argumente adaug la cele de ieri:
    1. Domnul Marga nu are doar cultura sa imensă, capacitatea de a vedea clar, dar și cunoaștere. El știe mai bine ca mulți cât de mult s-a degradat, cum spune mereu, liberalismul în România. Acum spune clar: liberalismul a devenit prostocratic. Nu se vede la tot pasul?
    2. Diferiți trepăduși, ca că folosesc cuvântul domniei sale, sar la gât. Să privim ce spun: niciunul nu a putut infirma ce zice domnul Marga! Dar vorbesc prostii, de parcă este festival. Vezi la zmeul, la eul și la alte nume care spun totul.
    3. Problema nu este discuția despre prostocrația actuală. Domnul Marga nici nu a epuizat – bănuiesc – argumentele. Problema este ca face România cu această prăbușire.
    4. Unul de la Bistrița, de unde privine domnul Marga, reproșează că este covid 19 în loc de covit 19. De acord. Numai că în unele scrieri este chiar covit 19, cu t de la Treatment. Fie asta cea mai mare nelămurire? Nici nu edste de mirare – la Bistrița liderul liberal Sigarto îl prezenta pe candidat ca venind trimis de Dumnezeu! Este limpede nivelul de cultură!
    PS: când domnul Marga a spus ce înseamnă președinția lui TB – a spus-o înaintea altora, textul acela fiind public – au sărit și l-au făcut orice, în stilul acelor ani. Nu este de mirare. Numai că s-a confirmat ce a spus atunci. Se confirmă zi de zi și diagnoza prostocrației. Oricum, științele sociale au câștigat un termen.

  98. Sandele ,daca nu esti prost sa-ti cumperi. Vezi cu mintea cea de pe urma ca ACOLO-SHA e pus un citat din

    CORNELIU BJOLA ,profesor de studii diplomatice la Universitatea Oxford si director al Oxford Digital Diplomacy Research Group.

    Daca nu ai priceput continuam discutia la o bere rasuflata. cu drac,etc etk

  99. Prostocrația este o molimă răspândită mai recent,mai ales de trei decenii încoace, după ”implementarea” ticălosilor autohtoni cu doctrine false,”evoluate”aduse sau venite…HolyWoody peste tot.Incununarea s-a înfăptuit!Până si proștii îi recunosc de proști, pe proști!!Panoplia gogmanilor, a guristilor, a fufelor etc.Peste tot doar miasma lor.Cel mai lovit(”dintre pământeni”)e onorabilul, intelectualul veritabil,EXPERTUL(nu acela făcut online),muncitorul cinstit,chiar politicianul corect, femeia mama, familistă,..Umilite FAMILIA, RELIGIA, patriotismul în propria-ți Țară…Dar media ce face?? Silicoane,țațe si țopi, emisiuni cu scandal de ”târfe tunse si vopsite” si bastani parfumați..ce model pentru copiii si tinerii care stau nonstop cu mirosătorul în telefon???Haide #!!!PS!Ador pe academicu/ ce zice ”foarte optim”..e printre noi…

  100. Gigeloase și Oxfordel, luați și voi ochelari când citiți, dacă cumva citiți, că de priceput zero este fără dubii! În textul domnului profesor marga se vorbește de prostocrație, cu argumente solide, prea solide pentru o mizerie evidentă, ca cea din jur. Unde vedeți voi numele la care vă referinți, Domnul Marga poate avea evaluări, dar nu a spus că are idoli. Nu-l socotiți de teapa voastră. Cam prea joasă!

  101. Trecerea la prostocrație ?!. Prostocrația a fost inventată de greci odată cu Democrația ,care dă dreptul PROSTIMII să voteze.

  102. Articolul este o gogomanie .Fara doar si poate .Incredibil .Omul asta a fost ministrul invatamantului .Oricum se vede ca articolul e o revansa , a cerut omul sa fie implicat .Fara succes .O asa insiruire banala ,nu-l credeam in stare .E clar ca nu mai sunt barbati politici ,pe glob nu doar la noi .De meritocratie era cazul sa vorbim cand tara era condusa de Udrea de Daddy , acum de bine de rau e cat de cat ok.Oricum mult mai bine .Cui foloseste articolul asta ? Daca era tiparit il foloseam eu

  103. Si ca sa inchei,ca vad ca tot ce am zis pentru unii a insemnat doar ca sunt anti PSD,atat au inteles ei.Nu poti avea o parere libera ca hop sar pe tine.Ca idee> cine voteaza mereu acest partid? Fostii nomenclatori,care se simt protejati si nu cred ca pot raspunde pentru mizeriile din comunismul ceausist .Asistatii sociali,cei care fac afaceri cu statul,multi din bugetari pentru ca „le da PSD” din buzunarul lui.Si acum sa trecem la politicieni.Cine sunt ei-doctori cu diplome false,caratori de genti si soferi,fosti din vechiul regim,golani sau interlopi,oameni cu o educatie precara.As putea da exemple de la Serban Nicolae,Nicolicea,Codrin Stefanescu,cel cu alta intrebare…si multi,multi tare.Sa nu zic de greii Hrebenciuc taietor de lemne,fiul Vrancei,Mischie…..Nastase.. Se vede acum ce fac,dau legi prin parlament nesustenabile,adica pomeni.Dar unul nu s-a implicat .A,ba da,au incercat sa blocheze spitale,de la cel din Constanta ,cum ca nu,ei nu primesc bolnavi de Covid.Sa nu mai zic de cheltuirea banului public pe cu totul altceva decat pe echipamente medicale.Si sa vina unul ca Marga sa dea el lectii de prosteala,acum,crezand ca statul e vulnerabil in lupta cu tinerea sub control a situatiei.Pai da,acum exploateaza slabiciunile oamenilor,cand alcandva.Sa nu uit de alt PSD-ist de frunte,prins in UE luand spaga,dar care scrie la acest ziar.Sa inteleg ca aici e o adunatura de mincinosi si infractori?Sa nu uit si de Tariceanu,scriitor in vreme de pandemie.Si sa nu mai zic de scriitorii inchisorilor.Prin comparatie,cand un penelist este prins,partidul se delimiteaza de el,la PSD fac scut.Deci….

  104. @ gabitza in rokitza
    ,mai floricica cu kapu-n nori asa ai inteles tu ma ca noi il citiram pe doml marga? ce ma e enghelslenin?

  105. Ai dreptate, Gabriel, prostocrații și prostofilii să pună ochelari, să citească, să cugete, dacă pot, și apoi să vorbească și, dacă tot îi dau sfaturi domnului Marga, să semneze curajos ce gândesc. Dar mai important este altceva: cum remarca cineva, s-a câștigat un termen – prostocrat, poate doi, cu prostofil, și mai ales o diagnoză. Sînt sociolog și știu bine ce au spus Rădulescu Motru, Drăghicescu, Ibrăileanu, Lovinescu, Iorga în materie. Domnul Marga dă una dintre diagnozele durabile, elaborată metodic și exactă. Acesta este cel mai important fapt. Diagnoza prostocrației, cu lămurile în raport cu mnediocrația și meritocrația, sunt contribuții importante la înțelegerea României actuale. Ele se pot aplica, cu circumstanțieri de rigoare, și în alte părți. Acum înțeleg și teoriile domniei sale privind Cotitura culturală, Metanarativii actuali, Societatea nesigură, Identitatea în modernitate, Sensul istoriei actuale. În sfârșit oe personalitate cu cercetări solide în științele sociale spune pe numke situației din România actuală.

  106. da tomnu varga/ traiti domnu targa/ ghine puntat somnu ecspirat

  107. „….printre alţi apropiaţi ai lui Marga care au primit funcţii în ICR se numără Rareş Trifan (referent ICR New York, trimis în judecată pentru conflict de interese), Dana Bizuleanu, (elevă de-a lui Marga, care a fost numită director adjunct al ICR Berlin), Raluca Betea (referent pentru ICR Berlin, s-a specializat în istoria artei la Cluj-Napoca), referentul pentru Roma, Daniela Mihaela Ispas, a absolvit în 2010 Facultatea de Studii Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) la UBB sau realizatorul de emisiuni TV de la Realitatea, Octavian Hoandră, devenit brusc director al Direcţia de Comunicare a ICR. Jurnalistul clujean l-a avut invitat, săptămânal, în emisiunile sale de pe Realitatea TV Cluj, pe Andrei Marga.

    Şeful ICR, Andrei Marga, a numit la conducerea instituţiei un alt apropiat din Universitatea Babeş-Bolyai, Andrei Ciubuc. După ce în ultimii opt ani, a fost prefect al studenţilor, zilele trecute acesta a fost desemnat director general la Direcţia Generală a Românilor de Pretutindeni a ICR-ului. Organizaţiile studenţeşti l-au acuzat pe Ciubuc, în mai multe rânduri, că nu îi reprezintă cu adevărat pe toţi studenţii din UBB, mai ales atunci când aceştia erau în conflict cu rectorul Marga.”(Monitorul de Cluj Ianuarie 2013)
    @barbu: ai dreptate Eunicia e nasoala,nici sa lege sireturi nu i-as permite,dar gusturile nu se discuta!Ecce homo!

  108. Buna ziua d-nule Marga, inca un articol bun care imi aduce aminte de vremuri de mult apuse din vremea Iulienilor. A inceput cumva campania electorala la parlamentare si nu ne-am dat seama? Deaceea a scos PSD-ul artileria grea, iluminatorul neamului, cunoscatorul fin al limbii si filozofiei germane… sa luam aminte ca noi, aia 6000000 de prosti am votat pe Johannis. Pai l-am votat ce sa facem, din 10 august tot votam asa in prostie si ne pregatim asiduu pentru noiembrie sau cand vom avea ACELE ALEGERI…E bine ca ne mai aduceti aminte ca traim in prostocratie, ne-o faceti mai colorata. Incepusem sa ne plictisim fara Dancila si Iordache. Stim ce avem de facut, in afara de votat la referendumul pe justitie asa pentru ca nu am inteles intrebarea, ne vom pregati sa nu mai auzim de voi incet dar implacabil de sigur sau daca doriti o facem pas cu pas ca treburile sa mearga ceas. Paa

  109. Mă corectoare, de atâta delațiune îți pierzi capul și începi să te învârți pe loc! Orice personalitate precum domnul Andrei Marga a avut zeci și sute de oameni cu care a colaborat. În cei 19 ani cât a condus UBB, după ce a câștigat cinci campanii de alegeri ca rector, a avut mii de colaboratori. oamenii au între ei relații diferite, de la respect la sprijin. Nimeni nu a contestat corectitudinea abordărilor din partea domnului Marga. S-a încercat, tu Corectoare care ar trebui să fi dus la corectat mai înc erci murdăriile. Dacă-ți in de sete, fie! Numai că nu devii mare scriitor cu delațiuni și murdării! Nu se poate trăi la nesfârșit din delațiuni, Corectoare!

  110. Votează Gheorghe, doar nu te ține nimeni legat! Așa vot nici nu merită menționat – prostofilia îl merită. Numai că din așa voturi iese tragedia – a voastră nu, căci prostofilia nu doare încă. Tragedia unei țări nu ținută în loc, ci dată în jos. Acum la orice indicator, cum bine zice doamnul Marga. Votați, la așa c ap așa voturi! Numai că oamenii nu vor accepta să mai trăiască cu alegerile voastre (între ghilimele).La așa alegeri așa rezultate și așa viață. Din păcate nu v-o putem rezerva doar vouă!

  111. Bine zici bade Gheorghe! Dîi înainte pas cu pas. Numai că alții fac în acest timp zeci de pași. ia uită-te, dacă spui că ai citit articolul profesorului Andrei Marga, ce spune presa franceză de azi despre statul pas cu pas: este un stat falit! dacă tot te ocupi de liberali și de amenințarea cu alegerile voastre sunt două întrebări. de ce ați luat guvernul încălcând Constituția? de ce nu ați așteptat alegerile? de ce securitatea face alegerile? A doua întrebare: de ce nu vă ocupați de prostiile cu efect internațional ale dulapului de sibiu? Un liberal este pentru libertăți, nu pentru înșelătorii. Mă tem însă că morala la voi este un virus care nu prinde!

  112. De la Petrov Voda incoace nu se mai traieste in Romania statului de drept ci in Securistan.

    Prostocratia este coloana vertebrala a statului de drept securist multilateral subdezvoltat.

    Prostocratia isi apara nevoile superflue dar nu si neamul.
    Va plati foarte scump.

  113. Parada de erudiție absolut gratuită. Adevarul gol, golut despre ce se întâmpla cu noi poate fi pur și simplu găsit in fabula ‘Racul, Broasca și o Stiuca’.

  114. Constat cu satisfactie ca blocajul brutal al opiniilor de o parte si cealalta fiind ridicat are loc o adevarata explozie
    a acestora,fapt care nu poate sa fie decat salutar in demascarea mecanismelor absconse sau vizibile care asigura controlul Securitatii asupra Romaniei. Ca o mica paranteza sugubeatza, multi dintre cei care-i acuza pe oponenti de securism sunt ce-i mai acerbi contestatari ai existentei Securitatii! Aceasta descatusare e benefica dezbaterii constructive a unor teme de o acuta actualitate si ii sufoca pe comunicatorii de injurii si mistificari.
    „Zmeul”-e, anti-pesedismul tau iti transforma in idoli pe dusmanii PSD! Eu condamn comunismul credibil, spre deosebire de tine care te contrazici flagrant, toate partidele FIIND CREATE DE SECURITATE, asa ca directionarea ta unilaterala pune serioase semne de intrebare. Sa fii plasat in vazduhul mioritic si sa nu observi de acolo aceasta realitate iti anuleaza
    acele argumente solide enumerate. Nu exista un anticomunism credibil fara condamnarea Securitatii si a partidelor pe care le-a clonat pentru teatrul democratiei. Daca nu ar fi existat Basescu si Johanisberg, iar centru-dreapta ar fi fost fara securisti eram acum cel mai credibil antipesedist! „Dreapta” securista a decredibilizat dreapta democrata, s-a aratat nu doar o distrugatoare a sperantei ruperii de comunism,dar a facut un rau si mai mare Romaniei decat kgb-istii gorbaciovisti
    care in loc sa instaureze o democratie adevarata au salvat nomenclatura au capitalizat-o pastrandu-i si controlul politic príntr-o alternanta controlata. De fapt am fost clar in comentariul precedent, dar voi selectati ce va da senzatia ca nu va sunt rasturnate ideile.

  115. Charlie ,pe ce naiba iti construiesti argumentele.Dar lamureste-ne cine este acea securitate? CIA,Mosad? Sau SRI.Tu crezi ca totul se invarte in jurul securistilor ?O tot dai cu securisme sa starnesti panica si sa pari interesant.Vad ca tu iei totul personal,ti-am atacat convingerile sau ce?Te inchizi singur in niste clisee.Imi pierd vremea cu tine.Atatea inventii cu securisme ca ti-e greata.Si ma rog cine sunt securistii,niste extraterestri sau ce? Cand nu ai o notiune clara a ceva,poti spune orice.Cum a aparut alta inventia,cea cu Dacii.Ca ai fost,ca au dres,au stapanit lumea,au facut piramide….Iti dau de inteles ca ideile tale sunt invechite,expirate .Din alta epoca.Lumea merge inainte,tehnologia, tinerii au alte preocupari, nu pot fi corupti si aburiti.Tu intelegi ce zic? Nici inventia Soros,nici inventia diasporezi sau #rezist nu-i atinge.Sunt oameni liberi,necorupti si neatinsi de aripa”securista” ,masonica,iluminati…etc.Crede-ma,au alte valori decat Marga si nici nu e nevoie sa fie citit de ei.A apartinut unei epoci.O zic pentru ca te aburesti singur cu mistocareala ce crezi ca sunt lucruri serioase.Dispare si epoca postdecembrista,ramane in urma ,de la Iliescu la hai,fie si Johanis raman in urma.Desi Johanis este conectat la realitate,are relatii diplomatice corecte .In ciuda voastra sa ma exprim asa.Apropo si Bratenii au fost criticati in epoca,desi,fara ei si fara regele Ferdinand si regina Maria nu am fi fost respectati in vest si nu avea loc unirea.Inca ceva,in perioada interbelica, un politician mediocru stia macar 2 limbi straine.Ai tai,nici romana.Crede-ma ca am cu ce sa te combat.Dar vad ca incerci sa ma tii in inchistarea ta.Sa folosesti ,securisme,sa te citez pe tine.Cum ca esti un mare stiutor si superior fata de cei din afara.Sa-mi multumesti ca mi-am facut timp sa te luminez.Iluminez.

  116. Mai am doua intrebari pentru filosoful Marga.Stimabile, cum se face ca atunci cand iese lumea masiv la vot PSD pierde? Adica suntem prosti ?Dar cei care mereu voteaza PSD sunt elita tarii?Am inteles,va reprezinta si pe dvs.A doua intrebare pentru toti mincinosii.De unde stiti ca suntem platiti de Soros o parte? Asta presupune ca a fost Soros la voi si l-ati refuzat,sau cum?Adica cum isi alege Soros oamenii pe care sa-i plateasca,exista vreo filiala unde se dau bani? Are el o evidenta cu toti cei mai dezghetati la minte sau „tradatori”?Doar PSD are evidenta filialelor lor,prin primarii,stie unde sa unga.Si o face din banul meu.A,inca ceva,A venit cumva Soros cu autobuzele sa duca lumea la vot,sau la manifestatii?Cand ma lamuriti pe mine,va lamuriti si pe voi cat de imbecile sunt aceste idei.
    Pentru Andrei Marga,rusine ,stii sa ticluiesti vorbe incat sa-i prinzi pe unii.Dar sa jignesti pe cei ce au fost la vot.Pe cei care au stat ore din respect pentru Romania,sa o scoata din mocirla.Te-ai descalificat.Restul,sunt vorbe goale tovarase Marga.Stiu ca este campanie,dar macar la batranete fii corect.

  117. Mă Zmeule de cârpe, ai citit ceva din Andrei Marga? ia dă un citat din vreo lucrare a lui care să-ți justifice inepțiile! Vorbești prostii – ca prostocrat versat – pe cam orice subiect. Tot ce spui despre interbelic este cultură superficială – perioada interbelică a României englezii o socoteau campioană la corupție. Să evocăm ce spun arhivele americane? Sau germane? De atunci. Iar în privința actualității nu ai habar decât de clișee. Profesorul Andrei Marga a dat volume: Cotitura culturală – cea mai sistematică analiză a lui 1989 din cultura română, Filosofia unificării europene (2003), Destinul Europei (2012, Schimbarea lumii (2013), România în Europa actuală (2019), Ordinea viitoare a lumii (2017) etc. Ia dă un citat ca să-ți justifici inepțiile! nu ai găsit căci nu e. Andrei Marga apără pluralismul și democrația. Liberalii actuali vor de fapt, legionarism, pe cum se vede.

  118. Deși de hârtie, Zmeul se agită. Îmi ănchipui că îl urgentează șefii. Se agită atât de mult că iese pe arătură. Unde vezi tu discuția despre psd în articol? Nu vezi că domnul Andrei Marga discută prostocrația și prostocrațiie ei? Se poate discuta orice, dar aici nu despre asta este vorba, chiar dacă se amintește atacul suburban al prostocratului la psd și udmr.
    Chestiunea este în fond alta. Se observă și la zmeu că tremură în fața răspunderii (deși anonimatul este prilej la liberalii de carton de iresponsabilitate!). Chestiunea este că nu puteți justifica abuzuriule voastre prin prin ce a făcut sau nu a făcut un partid rival. Or, începând cu prostocratul vostru nu ați făcut nimic afară de atacarea rivalilor. Nu se poate trăi doar din așa ceva. Este probă de incompetență, de incultură, de ceea ce este mai rău.

  119. Când este vorba de mințit este ușor, zmeule. O dovedești cu prisosință. Pui întrebări la care nu domnul Marga are de răspuns, ci tu însuți. Domnul Marga, pe cât știm nici nu a lăudat vreodată psdul. A fost membru pnl până și-a spus că acesta nu mai este liberal, ci mussolinian. A spus-o în scris, ca să nu mai cauți. O susține și astăzi cu argumente de nerespins. Restul sunt prostiile tale la care ne aștepăm. El apără evident pluralismul și democrația. Asta vă deranjează mult – dar numai așa, spune el, cu argumente, că altfel nu are rost, numai așa România are viitor. Cu voi, zmei și alte lighioane, nicidecum. Char dacă falsificarea alegerilor v-a intrat în obicei.

  120. @sociolog – spun ca acest articol este o mizerie in momentul asta . De fapt e ceva banal , platitudini , actual si acum 100 de ani si probabil peste 100 de ani .Valabil si in Romania si poate si pe la vecinii nostri poate si in State , Rusia etc , Nu asta e de asteptat de la rectorul Babes Bolyai de cati ani o fi , zeci , de la unul care a fost ministrul invatamantului , activ in politica .O pot spune eu , soacra-mea , nu unul care educa elita tarii . De zeci de ani .Nuuu e de vina unul care se ocupa de tara asta de 5 luni , dintre care 2 au fost vacanta si 2 pandemie . Am vazut articolul lui pe paginile de facebook Dumitru Coarna , ofi si la Firea , Ciolacu , o fi si la Dancila , cu ce mare satisfactie or citi . Bravo ! In rest ce sa zic , desi e greu am mare incredere in KJ , e mult peste nivelul vostru , ministrule . Nu la bla , bla e greu sa te bata cineva .Tot nu am inteles , trebuia sa se tunda presedintele sau sa vina netuns in fata noastra ? Aici am ajuns ?

  121. „Zmeul”-e, nici nu-ti dai seama ca argumentatia pe care o folosesti ca sa-mi anulezi logica si argumentele seamana perfect nu numai cu a acelora care te contreaza mai sus, si ma refer la negarea realitatii ca Securitatea/Partidul in Romania si Cominternul la nivel global fac parte din prezent, ci cu a marxistilor/bolsevicilor/nazistilor/fascistilor…”neo” clonati de miliardarul bolsevic Söros!!! Zmeoaic-o, „ileana/Rollason/Nicoleta”, esti lamentabil de lipsita de capacitati analitice
    geopolitice,fapt demonstrat de incapacitatea intelegerii prezentului, respectiv a CACEALMALEI COMINTERN din 1989/1990/1991
    parafata de doi bolsevici, unul oficial, Gorbaciov si unul ILEGAL, Bush senior. Tu nu intelegi ratiunea virusului bolsevic chinez si precipitarea tuturor ILEGALILOR mondiali de a pune problema unei „NOI ORDINI MONDIALE”. Tu nu intelegi ca a fost declansat al 3-lea macel bolsevic biologic mondial tocmai pentru paralizarea Planetei, palpabila, cu victime si autocrati!
    Si spune-ne, „Zmeul”-e, DE UNDE AI APARUT BRUSC? Ti-e scarba de pseudonimele anterioare sau de pozitia actuala? Stii cine cunosteau/cunosc multe limbi, bolsevicii, pentru a-si indeplini misiunile pe intreg Mapamondul! Stii cine te-a scolit?

  122. Sociolog Dumitru Ionașcu pot sa zic ceva la scrierile tale> ha ha haaa.Nu ai zis nimic, doar ai insinuat.Cand mai vorbesti,deschide usa sau geamul sa auzim si noi.Este o metafora.Traduc? Nu folosi monoloage gata fabricate,nu se potrivesc oricui.Ce treaba are viitorul tarii cu mine ?Cat despre mine,viitorul mi-l fac singur,nu asteptand de la stat ceva.Nu asteptand sa mi se zica ce sa fac si cat.Doar am intrat in discutii cu voi,cei inchistati in trecut.M-am jucat un pic cu nemintile voastre.Dar daca sunt de la securitate si v-am testat,ce zici sociologule? Asa-i ca te-ai prins? Ha Haa Haaaa.

  123. @Dionisie,freaca clantele margomanului pana le faci aur!Tine-ti limba pe umar,sa nu o prinzi in broasca!
    Escroci de Cluj,cu Boc ,cu Marga,cu Maior ,cu Rares Bogdan,Hoandra,Gusa ,Vasile Dâncu ,Ciolos ,Rus si alti lemurieni ,informatori ai fostei sekuritati lasati mostenire SRI,sekuristi de scoala noua si militieni, mufati la toate partidele
    Marga are dosar de informator al securitatii la CNSAS si cu asta,punct!

  124. Bravo, colega!
    Adevarul spus răspicat e mai sănătos decât minciuna măgulitoare. Depinde de cine rosteste cuvintele.
    Va ofer tuturor o comparatie directă între Anisie și Marga.
    Punct.

  125. @ Zmeu

    Inainte de a umple tot spatiul de abjectii invata sa scrii ortografic, apoi sa incerci sa educi pe altii. Sa nu ne miram cand „pas cu pas” vom instaura totalitarismul cu aplaudaci ca Zmeul si ca idolul lui. Sa ne asteptam sa te vedem in viitorul guvern Orban al nu stiu catelea?

  126. MULTIMEA DE COMENTARII,DAR MAI ALES POLARIZAREA LOR,NU FAC DECAT SA INTAREASCA SPUSELE D-LUI PROFESOR.DIN CE IN CE MAI GREU O VOCE SINCERA,ONESTA,PROFESIONISTA SI DE CE NU,NATIONALISTA,MAI POATE RAZBATE AZI IN JUNGLA POLITICA ROMANEASCA INVADATA DE MEDIOCRATIE SI PROSTOCRATIE SI CONTROLATA DE STRUCTURI

  127. Stimate Dle Zmeu/un cuvânt doar vreau și eu/Știi ce-i ăla curcubeu?/dar ce-i ăla d…edeu?/să încerc să-ți răspund eu! Adevărul e precum curcubeul, are multe culori și nuanțe. Zici că în comunism (care n-a fost, de fapt) nu găseai oameni capabili. Să crape piatra? De ce dracu atunci la Rivuluție serviciile secrete care mai de care se călcau în picioare ca să pună mâna pe secretele cercetătorilor români? Vorbești prostii, nene. Află că Nea Nicu ,,cizmaru,, nu era prost deloc. Dacă ai fi citit stenograma discuțiilor lui cu marele șmecher Kissinger la București (este publică) ai să vezi că ricanu rămăsese cu gura căscată. Ca să nu mai zic de Ștefan Andrei care îi învârtea pe colegii lui din Vestul sălbatic că rămâneau și ăia tot cu gura căscată. Și în alte domenii stăteam f bine. Desigur, erau și lingăi care au făcut mult rău, dar nu ajungeau totuși în locurile unde era nevoie de inteligență. Apoi, nene, se făcea școală pe vremea aia, nu ca acuma. D…bedeu, da, d…bedeu e unul Johannus/cari se scarpină în anus/ și-mi zise când urcă dealu/noa că io salvez Ardealu/ io-i iubesc pe ardeleni/ și-i trimit ca lătureni/în Jărmania la legume/mult slăvit este-al meu nume! E doar puțin pamflet, clar?

  128. ,, Nici chiar în politică ura nu poate înlocui priceperea ” . Aia cu ura , am inteles , sunt Iohannis&comp. , dar priceputii cine sunt ? Alde Dragnea , Badalau , Stanescu , Veorica , Vasileasca , Valcov , Teodorovici , … ? Si , domnu’ Marga , de ce crezi ca in domeniul ,, pandemie ” , dvs. , profesor universitar de Filosofie , sunteti mai priceput decat un subinginer fara slujba …. ?

  129. @ Wasp
    Daca guvernul actual a fost sau nu priceput vom vedea peste doar cateva luni. Atunci, iesirea sau nu a multimii infometate in strada va fi dovada.

  130. Din unele comentarii se vede ca sustinatorii PROSTILOR nu au inteles nimic.
    Einstein : inteligenta are limitele ei , prostia nu are limite.
    In rest numai de bine.

  131. Dinati dati-mi voie sa im exprim oinvidia fata de domnul Marga,RPOSTOCRATIE! Bun termen!!!

    Si acu .. asa e .. Ca la noi se zice ca „cel mai inteligent cedeaza primul”. Deci daca cei mai inteligenti cedeaza .. cine ramane sa conduca ?!

  132. Corectoare, te ții de delațiuni. Domnului marga se vede cum îi creați voi dosare. Vă spune adevărul și voi creați dosare. jalnică specie Corectoare! dacă așa vrei să-ți faci opera literară ai greșit. Marga spune adevăruri profunde, triste din păcate, iar corectori ca tinbe fac delațiuni. Asta-i cam tot ce știți? Păi confirmați bine teoria prostocrației. Asta îmi place. Teoria domnului Marga este mai adevărată decât crede.

  133. Gabi,taci ba ca esti prost.Omu a argumentat.S-a rafuit cu voi si a plecat zice el.Zmeul e zmeu si in pielea goala.V-a atatat doar si unii au dat cu bolovanul in balta.Acum pe bune,sa-l vezi pe Johanis dictator,e rasu lumii.Dupa mandatul respectiv pleaca la Sibiu,sa vedem atunci ce mai atacati ?

  134. Cine e Marga asta ca multi s-au mai aprins.Si cine flamanzeste acolo? La furat nene,la furat sa nu mai flamanzesti.A dracului covidul asta,tine lumea in case.Iesiti ba afara sa muriti satui.Cum naiba au rezistat taranii romani in criza din 49 parca.Sau cum au rezistat bietii ucraineni in anii cumpliti de colectivizare?Intreb si eu de prost ce sunt.Am inteles ca Johanis e de vina pentru covid 19-21? Hai sa fim seriosi,a trai nu inseamna a ne ghiftui ci a trai sanatos,a economisi.Una doua mici bere si manele.Dar daca va imbolnaviti unde va duceti,la Marga?

  135. Dragulescu ..nu Dragulea bai basoalda nebuna Cred ca esti curva de sub podul Dubasari din Tiraspol Tu bei bere ?Cum dracu ..stiam ca iti bei propriul pisat la ,,Spirale ‘cu iubitul Gregorian Oare cand dracu crapa Sorosul vostru sa nu va mai dea bani de droguri Siktir ca de prosti ce sunteti faceti numai prostii Tradatori de tara !

  136. Prostocrați și prostofili, cum v-am mai zis, vă ascundeți, precum proștii voștri, sub parole – anticomunism, europenism, lupta cu securismul, când adevărurile sunt simple.
    1. Nimeni nu vrea comunism, așa că luptați cu fantasme; pierdem vremea, alte țări fiind de mult înainte. Chestia cu ciuma roșie este o expresie a lui Goebbels, aprobată de Hitler, care nu vă face cinste. Trebuie ca țara noastră să înghită murdării?
    2. Acuza de comunism o mai fac inși mediocri – incapabili de ceva, care vor să profite de o simbrie, de un furt etc.. N-ar fi mai bine să vedem ce a fost în stare să facă fiecare pentru țara lui, vorba lui Kennedy?;
    3. Securismul a fost odios, dar analiza din România nu are încrederea nimănui cu capul pe umeri. În afara țării este socotită ridicolă. Nu se știe analiza nici istoria. Acuza de securism este făcută de securiști sadea, vechi și noi, mai cheltuitori și mai prostofili;
    4. Comuniștii, de bine de rău, au construit o economie, o cultură, instituții. Nu sunt de acord cu ideologia lor. Dar de ce nu se construiește altceva decât mizeria de azi? Din vorbele prostofililor nu pot trăi oamenii nici o zi;
    5. Restabiliți democrația, pe care ați distrus-o deocamdată în România, și veți dispărea; vă țin numai abuzurile și excrocheria;
    6. Europa este esențială, dar nimeni nu cere în Europa ploconire, ci creație, valoare, care vouă vă sunt străine;
    7. Vin ani în care trebuie creație nu proști, idei nu clișee consumate, energii, nu răpciugeală. Ar trebui să vă cultivați un pic și să luați aminte. Dumnezeu le vede pe toate!

  137. I-am făcut praf, am aberat, am comentat mult și fără argumente, am jignit gramatica, așa cum fac mereu,
    am spus prostii fără număr. Știindu-mi valoarea, mă așteptamsă fiu ignorat cu desăvârșire. Surpriză, multă
    lume și-a pierdut timpul cu mine. Înseamnă că nu sunt chiar așa de prost. Ce bucurie, pot fi mai mult decât
    sunt.

  138. 1. Noroc că nu s-au făcut testări pentru că nu erau concludente și dobitoci precum
    vela,Orbán și Iohannis ar fi dispus măsuri criminale, chiar acum Vela vorbește despre ventilatoare când s-a dovedit ca nu sunt utile, ba chiar dăunătoare, în Italia ventilarea fiind o cauză pentru sute de decese!
    2. Proverbul :prostul nu este prost destul dacă nu este și fudul
    a devenit o axiomă la sibianul ajuns prin hotarărea serviciilor un mutant la Cotroceni, păpușat de sorosisti adepți ai “pandemiei”!

  139. @ Costi
    Iti voi raspunde cu vorbele lui Constantin Brancusi, actuale si azi: „v-am lasat saraci si prosti, va gasesc si mai saraci si mai prosti”.

  140. Un popor de prosti nu-si putea alege ca presedinte decat un prost. Mai mare, si la propriu si la figurat, dar de-al lor, din poporul de prosti.

  141. Încornoratul m-a pus să citesc și comentariile la excelenta analiză a vieții politice actuale, făcută de omul de largă cuprindere științifică și cuturală, Andrei Marga!!! Nu puteam să rămân doar la lectura articolului? Dacă o făceam, n-aș fi avut neplăcuta neșansă să întâlnesc un ghem de precursori activi de calliphora vomitoria care, din latrina băsisto-iohannistă, se agită ca înaintea intrării în stază, și în timp ce hălpănesc cu disperare din conținutul haznalei, exală fetide duhori umorale. Întrevăd în ghemul viermuind, împreună cu bâzâitorii ordinari, și unii cu manifestări de vulpe aginând la rodul mângâiat de soare de la vârful spalierului. Mare ți-e grădina, Doamne!

  142. „Cel mai deștept cedează în fața celui prost.”
    Nebunul, văzând asta, deduce că e mai deștept decât amândoi.
    Există studii care au demonstrat că foarte mulți lideri sau „mari conducători” dezvoltă diverse forme de boli psihice. Unii sunt considerați de-a dreptul psihopați. Cred că în zona aceasta trebuie căutate cauzele dezastrului nostru. Acest gen de boli nu pot fi diagnosticate și tratate oricum sau de oricine. Sunt mai grave decât covidul. Ar fi bine dacă am putea scăpa de boli „la fel de ușor” ca de ideile care apar în minte din refex. pe orice temă și pe orice subiect.

  143. Revin,discutia aici nu e despre mine.e despre Marga .Desi am venit cu argumente,desi am adus contraardumente unor inchisi,m-au atacat.Domne,libertatea de opinie unde este?Si apoi cum vreti sa inaintati daca stati blocati in niste idei invhechite ? Nimeni nu este vinovat pentru nereusita voastra.Can ajungeti sa adulati pana la greata pe un ins ,deja spune multe despre voi.Ati inchercat sa ma clonati.Chiar credeti ca ma afecteaza niste nimicuri din astea?Arata cat de mici sunt unii.Lipsa argumentelor sau al argumentelor false nu va fac cinste.Dar daca voi va simtiti bine in pielea voastra cum se zice, este ok.Dar va schimonoseste,mereu o sa fitti inversunati,dusmanosi,invidiosi.Stati linistiti,sunteti stapani aici pe acest ziar .Faceti curatenie dupa voi cand plecati.

  144. Mă Zmeule, ești atît de mic și confuz că nu observi că discuția este despre prostocrație. Nu despre domnul Marga. Iar ce zici că aduci tu sunt deșeurile unor discuții la o bere. Nu te poate clona nimeni – cum spune Schiller, foarte bine citat de domnul Marga – cu prostia și Dumnezeu luptă zadarnic.

  145. Clasa politruca de dupa 1989 din ROMANIA nu s-a format si dezvoltat pe principiul MERITOCRATIEI ci pe cel al PROSTOCRATIEI si al CLEPTOCRATIEI….de unde sa avem o TARA CA AFARA…???

  146. Teodor da ma Tu Dorele,despre Marga si despre un cuvant care nu-i face cinste.E un cuvant de bodega .Daca ai fi fost atent,discutia a deviat spre mine.Sunt mic si? Sunt mandru ca sunt mic,dar cresc.Dar voi sunteti blocati in „principii”/Sunteti in gloata .Chiar sunt eliberat si linistit fata de unii de aici.Va folositi de citatul lui Brancusi fara sa-i cunoasteti opera.Va folositi de ce a spus Marga,fara sa intelegeti ca exact la voi face referire.Adica v-a prins in mrejele lui.Si inca odata spun,daca Marga si-a permis sa ingaime niscaiva expresii doar de dragul de a face propaganda,a picat si el in prostocratia lui.Subiectul de actualitate este altul,e vorba de PSD si mizeriile facute impreuna cu UDMR.Dar ca un fost securist ce este Marga,a starnit o …reactie adversa.V-am explicat la milimetru unele lucruri,dar se vede cata educatie aveti unii de aici.Marga,fara comunism si fara servilismul de acum era un mic scriitor.Pun ramasag ca multi de aici nici macar nu ati citit opera lui.Doar stiti titlurile.Adica sunteti oameni de spoiala.Daca voi pe acest ziar il laudati pe Ciolacu,Tariceanu,Dragnea,Dancila.Ce pretentii sa mai aiba Marga de la voi?Il jigniti pana si pe el

  147. „O-pozitie”, intrucat esti o noua stea analitica pe acest firmament si inca nu-mi dau seama daca ai cazut pe forum cu sau fara „firman”, iti spun doar atat, ai picat ca un naiv in plasa falsificatorilor marxisti/bolsevici ai istoriei, ma refer la „marii istotici”, ILEGALI bolsevici legendati ca „istorici burghezi” pt ca mistificarile lor sa fie „credibile”,doar nu
    ar avea vreun interes sa malformeze istoria marxismului/bolsevismului!?Predilect obiectul mistificarii cu „bolile psihice”
    sunt Stalin si agentul Biroului Politic-PCUS, respectiv al lui Trotzki, Hitler! Pentru camuflaj au mai strecurat cativa mult mai marunti ILEGALI Comintern pe care i-au declarat la fel de paranoici!? Frumusetea e ca „marii istorici” recunosc indirect, dar tot e ceva, ca ceea ce au comis marxistii/bolsevicii are caracter paranoic, pt ca nu poti asasina miliarde
    de oameni pt a construi …”o noua ordine mondiala” si pentru a proteja ideologia genocidara, declara paranoici cateva slugi care oricum ne-au parasit si pe care Cominternul a decis sa le sacrifice in acest scop!Sper sa ai forta sa intelegi!

  148. Intrebati-l pe Marga daca numele de cod, Andrei Muresanu, ii spune ceva: despre Securitate, colaborationism cu structurile totalitare si despre „idealurile” marxism-leninismului. Da, Marga a fost instructor la Scoala Interjudeteana PCR, de pe strada Galati, din Cluj. Si-si cumpara salam cu soia de la bufet, hi, hi, hi…

  149. Cred că domnul Marga își va descoperi biografia paralelă făcută de un stat paralel. Paralelă cu realitatea! Simple invenții, camarad Adrian! Nu nimeriți nici cum atacul înverșunat. Domnul Marga nu a fost nici un instructor. Simple baliverne de necopți. Necopt ca și zmeul de mușuroaie. Cum să ne fie frică de articolul Ieșirea din prostocrație – eu nu admir prostocrații actuali și nu sunt prostofil ca tine, zmeule. Dar a propos – dacă domnul Marga nu are dreptate de ce vă perpeliți juniori? dacă este securist – după voi cine nu este prostofil este sigur securist și-i faceți dosar, cu serviciile – deci dacă e securist de ve vă este frică? Mă gândesc că știți bine motivele – ele sunt într-adevăr, cum zice englezul crimes.

  150. adevărul doare… chiar şi prostocraţia îşi dă seama că doare dar nu va ceda niciun pas…
    apelează la clasicul şantaj „ba pe-a mamii dvs.” împănat cu toate securismele posibile asupra mesagerului – prof. Marga este doar un mesager al ştiinţei care nu este pe placul prostocraţiei…
    soluţia este apariţia unui lider luminat care să aplice în rândul serviciilor de securitate metoda lui Saakasvili în poliţie: trimişi toţi acasă şi încadraţi o mână de oameni care dovedesc empatie faţă de semeni
    desigur că acel lider va veni la a doua coborâre a lui Dumnezeu pe pământ

  151. Vorbește un turnător calificat.Conform raportului publicat în data de 21 februarie 2014 de către CNSAS, Andrei Marga a fost împreună cu soția sa Delia, informatori ai Securității Statului.Avea nume de cod Horia.Băi Marga PSD ,turnător la Secu cu acte în regulă dacă noi suntem proști,tu care ai votat cu proasta României ce ești? Calitățile de informator sunt confirmate definitiv prin sentință de Tribunalul Maramureș ,spun ”calități” pentru că înainte de informator al D.S.S. fost în slujba unor ”agenturi” străine.

  152. Preopinentul nostru „adrian” și mulți ca el reprezintă exemplul perfect a ceea ce a dezbătut domnul Marga
    în al său editorial. Ei sunt admiratorii și slugile unui alt exponent al prostocrației. Mă refer la președinte-
    le care a supus țarii un referendum, dar a cărui temă a fost pentru el însuși o mare taină. Un submediocru plin
    de prețiozități care a prostit mulți semeni.

  153. @ Zmeul,
    Daca vom fi schimonositi, inversunati, dusmanosi, inseamna ca vom fi dupa chipul si asemanarea prostocratului din varf, adulat de tine si de altii de pe aici.

  154. Te-ai trezit măi Murgu din somn? Nu existăă nici o probă a vreunei implicări în acțiuni securiste a domnului Marga și a soției sale. Noroc că trăiesc oamenii – și din SUA și din Germania și din Franța – care au fost oaspeții familiei Marga, iar legea de atunci (puteți vorbi cu juriști dacă nu vă pricepeți) obliga să spui cine te-a vizitat. Asta-i totul! Că s-a presat să se dea ce s-a dat la acea organizație este o aberație – dar câte nu sânt. În rest, cu mărturii mincinoase s-a obținut orice, căci domnul Marga a spus băsismului că este ceva din mussolini. Asta-i toată afacerea. Restul sunt povești pentru fraieri!

  155. Nu inteleg cum te poti plange de calitatea conducatorilor cand tu ai ,,avut pe mana” , ai educat elita tanara , adica pe cei ce trebuia sa devina actualii conducatori .Si asta zeci de ani , rector ,ministru , filosof , factor de influenta , membru in conducerea partidului. A gresit ? Fariseism? Lipsa de caracter ? Toate ? Mare articol sa spui ca nu sunt cei mai buni dintre noi la putere .Descoperire nu jucarie .Plateste ceva polite altceva nu face .Probabil se credea Spiru Haretul anilor 2000, KJ ii cunoaste caracterul si i-a dat pas .Asta e tot

  156. Vad pe aici pe unul care le face tuturor obsevatii, in timp ce el e incapabil sa scrie romaneste. Cu siguranta, chiar daca el se vrea erudit, nu a auzit de unul Esop, care zicea asa: „cu cat e mai mica mintea, cu atat e mai mare ingamfarea”.

  157. Sunt un critic constant al unor reflexe marxiste ale Profesorului, dar modul marsav cum incearca idolii sefului onorific al GEG sa-i reduca impactul ideilor prin atacuri la persoana, atacuri care sunt spulberate de ideile acestuia, ma revolta!
    Degeaba le repeti acestor specimene, adevarate brute ca O IDEE se combate CU O ALTA IDEE, nu cu crucificarea emitentului!
    Si mai observ ca, cu cat Profesorul merge mai in profunzime, cu atat atacurile devin mai furibunde, ceea ce inseamna ca loveste unde trebuie.Nu intamplator acesti farisei sunt plini de admiratie fata de idolatraii securismului stalinist,falsi filosifi precum Liiceanu, Plesu, Manolescu, Patapievici, Tisminetzki si lista lor e nesfarsita!!! Am criticat reducerea la „prostocratie” ca efect de supratata, dar de aici pana la negarea acestei stari de fapt e o cale lunga. E un argument ca Dna Dancila e mai deficitara intelectual decat pleiada de nulitati vizibile care guverneaza dezastruos dezastrul? De multe ori Profesorul a criticat echilibrat deficientele guvernarii provocate de nepriceperea unor ministrii PSD infatisand o realitate. Da, situatia actuala nu e rezultatul exclusiv al nepriceperii celor propulsati la varf!

  158. @Charlie – ce aveau de facut actualii guvernanti si nu au facut? In 5 luni , 2 vacanta , 2 pandemie ? Glumiti . Pentruviitorul lor au ales gresit ca s-au bagat in anul asta de guvernare.Stia toata lumea asta .Cu bugetul ala , cu veniturile bugetarilor etc ….Au ales barbateste , daca mai ramanea Viorica un an ne lua dracu .Acum le dam filosofic la geoale , delicat sanchi prostocratie .Putea sa vina si mama lui Buffet , dificil spre imposibil .Si totusi se descurca spre disperarea unora .Ce faceti voi , inclusiv Horia e sa pregatiti terenul pentru descalecarea a dpia a lui Daddy .Nu sunt membru de partid darma ingrozeste perspectiva asta si fandoseala voastra intelectuala ma dezgusta

  159. Gigeloase, vezi că domnul Marga a fost chemat la guvern, dar a declinat. Nu a vrut să fie ambasador, nici șef de instituție. bateți câmpii mă băieți! Marga nu are nevoie de funcții. ce spui tut sunt doar alte prostii ale unui amator, precum prostocratul vostru. Ieri la Antena III marga a spus public să profesorii ar trebui să fie jenați că absolvenții foarte buni și buni sunt loviți de absollvenți de jos. Dec i un profesor ar trebui să fi îngrijorat de prostocrație. Marga este îngrijorat. Bănuiesc că de asta a reacționat – și, desigur, văzând mulțimea prostiilor și prostofililor. Așa că raportați îndeplinită misiunea de două parale de a ataca oameni care au operă, au cap, au cultură – ceea ce vouă vă lipsește complet.

  160. Băiețași, scoși la înaintare spre a apăra prostocrația, de ce nu discutați subiectul? Vă tot străduiți să-l loviți de profesorul Andrei Marga. De ce nu vă străduiți să-i răsturnați vreo idee? Ați citit ceva din opera lui Andrei Marga? Ia luați volumul Ordinea viitoare a lumii (2017), ca să vedeți pe ce lume vom trăi. Ia luați manualul argumentarea (2005) ca să învățați cum se argumentează. Ia luați România în Europa actuală (2019), ca să vedeți unde suntem. Vă mai pot face recomandări. Știu, de citit e greu, de judecat și mai greu. De vorbit vorbe goale este ușor. cam asta faceți. Înțelege, serviciul e serviciul. Dar așa de jos și jalnic?

  161. @Janos Wass – ce zici tu acolo prietene ? Ne spune Marga pe ce lume vom trai ? Ne spune si pe ce lume ne aflam . Da . La revedere !

  162. „gigelos”, ar trebui sa te dezguste lashitatea ta de a nu-ti folosi pseudonimele de front. Cine si-a „asumat” guvernarea „apoliticule”? Vrei sa spui cine a dat lovitura de stat parlamentara FOLOSIND CARTITZELE din PSD, Coalitie si celelalte PARTIDE DE BUZUNAR ALE SECURITATII!!! Securitatea a comis lovitura de stat STIIND de virusul bolsevic chinez si cu un guvern PSD-ALDE Yoha nu-si consolida pozitia de autocrat cu delegatie si mai ales nu se putea monta noua FRAUDARE a alegerilor ca in 2014 cand Del Ponte nu fusese demascat si nu se autodemascase,Dancila neavand o „notorietate” comparabila era obligata sa joace teatrul adversitatii si nu ar fi putut masca avand mai departe guvernarea, fraudele. Cu guvern PSD nu se secretiza epidemia-pandemia ca sa se ajunga la starea de urgenta…

  163. Sesizați prostofililor că dulapul de sibiu a dat-o iarăși ân bară astăzi cu necunoașterea legilor. cei care trăiesc în bucurești și au relații pe deal știu că acolo se discută că nu pricepe constituția. acum este clar că nu cunoaște legile care reglementează folosirea limbii materne în justiție și administrație. iar a atacat, dar nu știe că legea este adoptată de mult cu sprijinul pnl. nu știe reglementările internaționale privind limba minorităților. atacă pasd după ce psd l-a cam creat. cine l-a mutat din suplinitor la agnita la sibiu? cine l-a pus la liceu la sibiu? după ce constantinescu a aranjat desemnarea sibiului ca oraș cultural european (pe care dulapul nici nu a vrut să-l salute!), năstase i-a dat banii (ca apoi dulapul să-i retragă lui năstase tinicheaua!). geoană și antonescu l-au propus lui băsescu ca prim ministru, dar marinarul știa de la servicii cu cine are de a face și l-a respins. dulapul atacă psd căci psd știe care îi este valoarea. tare scăzută! prostocrație, ce mai!

  164. Mda ! Cu proştii ne-am lămurit, dar ce ne facem cu deştepţii care fac pe proştii ?!
    Să nu-mi zică nimeni că Isărescu e prost, dar face mai mult rău decât o grămadă de proşti la un loc ! E drept că nu lui, nici a lor lui, ci nouă românilor ! De aceea aş spune că dacă eşti un cetăţean ce-şi iubeşte şi-şi respectă semenii, neamul, nu neamurile, tradiţiile şi Ţara , nu trebuie să ai neaparat Cambridge , Oxforduri, sau Lomonosoave în CV pentru a fi de folos Patriei !
    Prefer un absolvent de Babeş-Bollyai, Cuza sau Asachi unuia din categoria celora de mai sus, mai ales dacă studiile sunt făcute cinstit -lăutăreşte , pe banii babacilor şi nu a Babacului Soroş sau Gates !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.