
Curtea Supremă din Colorado a hotărât marţi că Donald Trump nu este eligibil pentru preşedinţie din cauza acţiunilor sale în timpul alegerilor din 2020 şi a ordonat retragerea buletinelor de vot cu numele său de la alegerile primare republicane din acest stat în vederea participării la scrutinul prezidenţial din 2024, transmite AFP.
Curtea Supremă a menţinut decizia de primă instanţă din noiembrie, care concluziona că Trump „s-a angajat într-o rebeliune pe 6 ianuarie 2021” în timpul atacului asupra Capitoliului, dar, pe de altă parte, a considerat că al 14-lea amendament la Constituţie, invocat pentru ai revendica ineligibilitatea, se aplică unui preşedinte. Ea a suspendat însă această decizie până pe 4 ianuarie, în cazul unui recurs în faţa Curţii Supreme a SUA.
Purtătorul de cuvânt al lui Donald Trump a denunţat marţi decizia „nedemocratică” a instanţei din Colorado.
„Curtea Supremă din Colorado a emis o decizie complet eronată în această seară şi vom merge rapid la Curtea Supremă a Statelor Unite şi vom solicita suspendarea acestei decizii profund nedemocratice”, a spus Steven Cheung într-un comunicat.
https://www.youtube.com/watch?v=5osdgQosSLQ
prophetice cuvintele song-ului ! 😉
o lege tocmai ce imepiedica scoaterea sua din nato indiferent cine e presedinte asa ca trump nu poate face nimic mai ales ca nu mai poate candida .
Ultimele declaratii ale oribilului Trump sunt ‘incomensurabile’
-va baga armata SUA in Mexic contra cartelurilor de droguri
-va cere 200 miliarde de la Comunitatea Europeana pe armamentul dat Ucrainei,ca si cum nu SUA are interese economice acolo
-va regandi fundamental „scopul si misiunea NATO”.
avand in vedere gradul inalt de trampelizare a personajului ,invitam media sa analizeze cum poate un om de stat american sa confunde orase si tari si sa mai zica ca nu are lues
Nu am vreo simpatie speciala pentru Trump (unul dintre diliii Planetei) dar ceea ce se intimpla in Colorado este o mizerie fascistoida ! Niste idioti wokisto-progresisto-democrati care nu inteleg (sau mai degraba se fac ca nu inteleg !) ca prezidentialele de la anul sint alegeri la scara NATIONALA in USA si nu locale, ca sa decida statul respectiv ! Ce s-ar intimpla daca si statele cu administrare republicana vor face la fel cu candidatura ramolitului ? Trump nu candideaza nici pentru primaria din Denver, nici pentru postul de bibliotecar sef in Colorado Springs, ci pentru postul de presedinte al Statelor Unite.
Trump e cadavru politic fiindcă e paiața lui Bibi.
Nu-l alege nimeni după declarația lui că „USA trebuie să bombardeze Iranul ca să salveze Israelul”.
Circ jidănesc cu paiață.
@oricum
harcov,
dap.
(harghita-cobasna)
@maxtor:si eu cred ca se vor baga pieile rosii peste alegeri: apasii condusi de capetenia Ochi de Shloim de partea democrata si comansii condusi de căpetenia Itzik Nor de Praf de partea republicana
@margelatu ; ma-ta e in USR
sunt putini aprox. cinci milione locuitori deci 2/3 cu drept de vot, par cu venituri mici de regula voteaza cu democratii, nu-i pierdere ci castig, nu mai cheltuiesc bani in campanie pt niste voturi pe care oricum nu le vor primi…
Americanii ar face bine sa-l elimine. Maimutoiul acesta ii va face de ras cum ne face Sosoaca pe noi. Va imaginati ce-ar face Sosoaca daca ar fi presedinta Romaniei? La fel va face Trump la Casa Alba. Individul n-are toate tiglele pe acoperis……[Rumburak]
…ce ciudat!…stiu ca avem sisteme de drept diferite dar, in esenta, ambele se bazeaza pe lege!…cum ar putea o curte sa interzica ceva unui om pe un motiv pentru care acel om nu a fost declarat vinovat?…inteleg faptul ca acea curte nu judeca insurectia ci trebuia doar sa certifice niste buletine de vot!…
Bravo, esti baiat orientat dotat cu IA! Se aude ca candidezi la comuna pe listele USR.
@Mărgelatu
-răzbunare,răzbunare,
sudishtii si nordishtii !!
(se vor baga si Indienii….)
piure cu „schnizzel” de gandac,
legat cu lapte de soia,
cat sa cada plua closhcă pe o-o,
think about it!
(
ce nu intelege prostimea din media romanes si poolimea agitata din Romania e ca Trump Karicatura nu are nici o sansa in afara de puscarie in SUA,pentru acest natarau pompos viitorul e in culoaea Kremlinului,rosu
Ignoranta e sora mediei
@ Leopold 06:50
+ 10 !🎯
Este ceva de genul justitiei securiste de la Koloshvar. Si acolo aia au legile lor.
Fascismul i-a amploare in SUA…
S-au molipsit de la Ucraina nazista.
din America a venit cartoful
din SUA vine si gandacul de Colorado:
-din ce credeati ca se va face faina de gandac?
noua justitie amerloca..! de acolo se ” inspira” si ” justitia ” noastra PROGRESISTA..!! miroase de la o posta a ” democratie ”…!
… aceasta este ”marea democrație americană”, folosirea justiției pentru eliminarea adversarilor politici. Aceste ”tehnici de lucru” au fost testate cu succes pe ”frontul de est”, principalul polgon de încercare a fost România cu sprijinul masiv al marelui trădător Băsescu. Apropos… de ce a apărut în România „pensionarea timpurie și pensiile special în justiție”??? Pentru a elimina pe cale naturală din magistratură pe acei judecători și procurori cu coloană vertebrală, și înlocuirea lor cu progresiști fanatici sau personaje de o probitate morală îndoielnică, persoane șantajabile sau din sistemul securist. O analiză aprofundată a corpului profesional din magistratură ar scoate la iveală faptul că mult mai mult de jumătate din aceștia sunt descendenți ai unor lucrători ai securității.
Banana republic.