Trump, la volanul unui camion de gunoi

Donald Trump a încercat să exploateze miercuri o gafă făcută de preşedintele american în exerciţiu, Joe Biden, cu privire la alegătorii săi.

Trum s-a  deplasat  la un miting electoral la volanul unui camion de colectare a gunoiului, relatează AFP.

Cu mai puţin de o săptămână înaintea scrutinului de la 5 noiembrie Joe Biden  i-a calificat pe susţinătorii  lui Trump drept „gunoaie”, după care şi-a retractat cuvintele.

Donald Trump a denunţat afirmaţiile preşedintelui democrat, afirmând că Joe Biden a „spus în sfârşit” ceea ce „gândeşte” despre trumpişti, înainte de a urca la volanul unui camion de colectare a deşeurilor menajere, îmbrăcat într-o vestă reflectorizantă şi cu o cască de protecţie pe cap.

„Ei, ce părere aveţi despre maşina mea de gunoi?”, a întrebat el retoric în faţa unui grup de jurnalişti la Wisconsin (Midwest).

„Acest camion este în onoarea Kamalei şi a lui Joe Biden”, a spus Trump.

Îmbrăcat în aceeaşi vestă reflectorizantă, Donald Trump le-a transmis apoi susţinătorilor săi la un miting electoral că „Kamala şi Joe vă tratează ca pe nişte gunoaie, dar pentru mine sunteţi sufletul Americii!”.

Cu şase zile înainte de alegeri, candidata democrată şi adversarul său republican sunt aproape la egalitate în preferinţele alegătorilor.

Recomanda 1

11 Comentarii

  1. „Trump, la volanul unui camion de gunoi”

    Din seria: „Titlu fara legatura cu articolul” ! In SUA volanul este pe stanga si la masinile de gunoi !

  2. Ferească Dumnezeu, gunoi la și pe gunoi😉, cumva? Sa vina in Romania sa își ia șapcă de la gunoiul cu luxul nesimțit de la Cotroceni! Apropo, (editat) de la Cotroceni, e iar în vacanta până la finalizarea mandatului și intră în luxul nesimțit oferit pe tava de guvernul Ciu-Cio PSD-PNL cadou pentru nesimțirea afișată permanent?!

  3. unii mai accepta sa faca reconversie profesionala ,

    actorasul din Singur Acasa II ,din scena pe holurile hotelului lui tata`su , si-a regasit menirea:

    sa curete pavajul eficient 😀

    don`le presedinte va uram JEA LA MATURAT!

  4. ‘…candidata democrată şi adversarul său republican sunt aproape la egalitate…’ – iar în urmă cu exact o săptămână, Kamala conducea cu peste 3 procente, ceea ce înseamnă că în sondajele nepublice Trump conduce detașat.

  5. @altfel decat: ‘In SUA volanul este pe stanga si la masinile de gunoi !’ – păi este pe stânga, dacă privești mai atent fotografia… Și jurnalistul care a postat articolul nu a fost atent la fotografie – ‘…înainte de a urca la volanul unui camion de colectare a deşeurilor menajere…’ – el este pe locul din dreapta.

  6. In 2020 biden a cistigat din bunker adica alegerile au fost furate. Vor fi furate din nou in 2024 daca da razboi civil in America.

  7. Mos Trumpilica Ordurake sa exploateze gafa gastii sale,sa-i imbuneze pe portoricani

  8. Ura vecină cu nebunia pe care o primește Trump și ideile de normalitate în general, arată că specia umană are funcție de auto-curățare. Oricât ai vrea să-i salvezi, rebuturile societății cer distrugere și haos, care le va aduce dispariția.

  9. „dacă privești mai atent fotografia…” [Nick]

    Tu stii sa citesti atent ? Postarea mea este relativa la titlul articolului, nu la o poza sau un film pe care sa-l privesc atent. Altfel, daca vrei sa-ti faci un „prieten”, ti-l recomand pe Charlie.

  10. Îmi place asta : ” Cu şase zile înainte de alegeri, candidata democrată şi adversarul său republican sunt aproape la egalitate în preferinţele alegătorilor ”

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.