Președintele american și-a schimbat radical tonul față de Rodríguez într-un interviu acordat duminică. Inițial, el o lăudase după operațiunea militară de la Caracas. Acum, liderul de la Casa Albă cere supunere totală.
„Dacă nu face ceea ce trebuie, va plăti un preţ foarte mare, probabil mai mare decât Maduro”, a declarat Trump într-un interviu telefonic acordat The Atlantic, potrivit News.ro.
Președintele SUA a apărat decizia de a schimba regimul din Venezuela prin forță. El susține că situația din țara sud-americană nu poate fi mai rea decât în prezent.
„Ştiţi, reconstrucţia şi schimbarea regimului, oricum aţi vrea să o numiţi, sunt mai bune decât ceea ce aveţi acum. Nu poate fi mai rău de atât”, a spus el.
Venezuela refuză statutul de colonoie
Tensiunile au crescut după ce Delcy Rodríguez a respins ideea că SUA vor conduce temporar Venezuela. Trump afirmase anterior că ea este dispusă să colaboreze. Totuși, noua lideră a anunțat că țara își va apăra resursele naturale.
„Nu vom mai fi niciodată o colonie”, a spus ea ferm.
Rodríguez a cerut întoarcerea lui Maduro și a spus că armata este pregătită să continue politicile acestuia. Această rezistență ar putea duce la o ocupație militară americană prelungită. Trump s-a arătat dispus să ordone noi acțiuni militare dacă va fi necesar.
Armata o susține pe noua președintă
Ministrul apărării, Vladimir Padrino Lopez, a anunțat că armata venezueleană o recunoaște pe Delcy Rodríguez drept președinte interimar. Curtea Constituțională a validat-o în funcție pentru o perioadă de 90 de zile.
Statele Unite rămân însă vigilente. Secretarul de stat Marco Rubio a precizat că Washingtonul va judeca noua conducere după fapte.
„Ne așteptăm să vedem mai multă conformare și cooperare decât am avut parte anterior”, a spus Rubio.
Oficialul american a reamintit că SUA au pârghii puternice de influență. Printre acestea se numără și carantina petrolieră care este deja în vigoare.
Bravo Trump!
Invadeaza-i total, ca sa demonstrezi ca meriti premul Nobel ptr pace. Invadeaza-i, ca sa vada lumea cat de pacifist esti. Hai, ca ti-a cazut deja masca!
„Dacă nu face ceea ce trebuie, va plăti un preţ foarte mare, probabil mai mare decât Maduro”, a declarat Trump – Bun baiat! Face propuneri de nerefuzat, iar cine refuza…plateste ‘pretul cel mare’. 😎☠️
Nici nu te poti astepta la un raspuns rational din partea unui EDITAT
O trimite la prietenul sau, Epstein,poate mai e buna de ceva..in Rai credeti ca e altfel?
„…Această rezistență ar putea duce la o ocupație militară americană prelungită”?
Reveniți cu picerele pă pămînt, bre!
Încă nu este nici un soldat amerloc pe teritoriul venezuelan!