Trump vrea să-i jupoaie de tot

Acordul privind resursele minerale ale Ucrainei între Washington și Kiev, noi controverse. O ultimă ofertă a SUA consultată de Reuters arăta că acestea cer toate veniturile Ucrainei din resursele sale naturale timp de ani de zile.

Ultima propunere americană ar presupune ca Kievul să trimită Washingtonului tot profitul realizat de un fond care va controla resursele ucrainene până când Ucraina va înapoia tot ajutorul american pe timp de război, plus o dobândă, conform unui rezumat al draftului consultat de Reuters.

Vicepremierul ucrainean Iulia Sviridenko le-a declarat deputaților că Kievul își va face cunoscută poziția asupra noului proiect de acord numai după ce va exista consens. Până atunci, discuțiile publice ar fi dăunătoare, a spus ea.

Mihailo Podoliak, un oficial de rang înalt din biroul președintelui Volodimir Zelenski, a declarat că nu există încă un draft final: ‘Consultări au încă loc la nivelul diferitelor ministere’, a spus el, fără a furniza informații suplimentare.

O altă sursă ucraineană a descris întregul document prezentat de americani drept ‘uriaș’.

Administrația Trump, care a reorientat politica Washingtonului către susținerea narațiunii Rusiei privind războiul său de trei ani cu Ucraina, face presiuni de săptămâni asupra Kievului pentru a semna un acord care încredințează Washingtonului o parte din resursele Ucrainei.

Zelenski a declarat în mod repetat că acceptă ideea, deși a precizat că nu va semna un acord care i-ar sărăci țara. Președintele Ucrainei a spus joi că SUA schimbă ‘constant’ termenii acordului propus privind mineralele, dar a adăugat că nu vrea ca Washingtonul să creadă că Kievul este împotriva acordului.

Trei persoane familiarizate cu negocierile în desfășurare au declarat că Washingtonul și-a revizuit propunerile. Ultima propunere nu îi acordă Ucrainei garanții de securitate viitoare, dar îi cer să contribuie la un fond comun de investiții cu tot venitul rezultat din utilizarea resurselor naturale administrate de stat și de companii private pe întreg teritoriul Ucrainei.

Rezumatul acest proiect de acord consultat de Reuters stipulează că SUA au primele drepturi de a achiziționa resursele extrase în baza acordului și că trebuie să-și recupereze toți banii pe care i-au dat Ucrainei din 2022, plus o dobândă anuală de 4%, înainte ca Ucraina să înceapă să aibă acces la profiturile fondului.

Dacă va fi acceptat, fondul de investiții comun va avea un Consiliu de Administrație format din cinci persoane, trei numiți de SUA și doi de Ucraina, iar veniturile generate vor fi convertite în valută și transferate peste hotare. Fondul va fi administrat de U.S. International Development Finance Corporation (DFC), o agenție a guvernului federal al SUA și o instituție financiară care investește în proiecte de dezvoltare în alte țări.

Recomanda 6
Author

25 de Comentarii

  1. Con spune:
    29 mart. 2025 la 7:16
    Trump a realizat pana la urma Ukr. este ca rassishtii=rassia, adulata de multzi, asha cun = davai ceas, davai palton, davai money shi arme, ka ka khazarii nu e nimeni=dar sa fie sange mult, da, mult sange. Asha ka cei 2 ceobanei s-au intzeles intre ei ca sa-l jefuiasca pe cel mai mic dar shi cel cu multe oi, acesta fiind doar inceputul, urmeaza Groenlanda, Cananda, Panarama, shi cine mai shtie ce, ca yankeii vor, iar rassia doar vrea shi ea Antartica, URS ULA, samd. Asha a fost shi pe vremea alo!geniilor Hitlerica shi SStalicinaya. Uite asha se fac ghishefte din razboaie shi se suge sangele popoarelor cu aceasta veche iudeologie= Vechiul T.
    O zi buna.
    Con

  2. Trump a realizat pana la urma Ukr. este ca rassishtii=rassia, adulata de multzi, asha ca = davai ceas, davai palton, davai money shi arme, ka ka khazarii nu e nimeni=dar sa fie sange mult, da, mult sange. Asha ka cei 2 ceobanei s-au intzeles intre ei ca sa-l jefuiasca pe cel mai mic dar shi cel cu multe oi, acesta fiind doar inceputul, urmeaza Groenlanda, Cananda, Panarama, shi cine mai shtie ce, ca yankeii vor, iar rassia doar vrea shi ea Antartica, URS ULA, samd. Asha a fost shi pe vremea alo!geniilor Hitlerica shi SStalicinaya. Uite asha se fac ghishefte din razboaie shi se suge sangele popoarelor cu aceasta veche iudeologie= Vechiul T.
    O zi buna.
    Con

  3. Ăsta a fost și interesul, să pună americanii mâna pe resursele fostului urs cu pierderi doar de urși ! !Cică îi ,,ajută” de fapt îi jefuiesc așa cum îi stă bine unui stat ,,ajutat” de americani !

  4. După cum s-a vorbit, SUA a oferit un ajutor Ucrainei in valoare de 500 de miliarde cu evhipamente militare, un ajutor care a fost conditionat. Si celalte state din NATO au trimis ajutoare in Ucraina dar nu le-au conditionat, cine este de vina ? Acum si alte state vor drepturi de exploatare in Ucraina doar ca SUA s-a inteles cu Ucraina pentru 50% din teritoriul actual, celalta parte de 50% ar trebui sa revina Rusiei, în această afacere, logic, deci fifty-fifty sau poate mai exista un al treilea beneficiar, rămâne de vazut. Este usor de inteles ce se poate întâmpla daca alte state se vor implica in Ucraina cu scopul de-a obtine drepturi de exploatare.

  5. Adică Americanii nu știau dinainte despre ce resurse are Ukaraina și la ce sânt bune și trebuiesc?????Iată că au reușit să atragă Ukrainieni in capcana ,sa pună Rusia în DFICULTATE,sa nu mai vorbim că din 2008 au început să pună Rusia împotriva Uniunii Europene……ADUCETI.VA AMINTE CAND TOTUL A INCEPUT CU DISCREDITATEA LUI BERLUSCONI SI UCIDEREA LUI GHADAFI ,APOI A UMAR MAIDANUL SI ACUM SI L.AU INVENTAT PE TRUMP SA SI CEARA DAUNE DUPA CE TOT EI AU FOST PROVOCATORII 😡😡😡😡😡😡,sper că Rusia sa țină cont!!!!

  6. Ucrainenii sunt indignati de prevederile acestui nou acord, insa nu au citit ce scrie in acordul cu Marea Britanie, care se intinde pe o perioada de 100 de ani. Datoria suverana a Ucrainei a fost cumparata de Rotschild…

  7. Foarte corecta pretentia americanilor de a-si putea recupera tot ce a trimis Ukrainei.Sa ne aducem aminte cum Zelenski de fiecare data cind avea ocazia, cerea sa i se trimita armament si munitie de razboi,de bani nu mai comentam .Sper ca nimeni nu a putut crede ca toate aceste dorinte ale lui Zelenski au fost pe moka .Acum vine nota de plata si Ukraina trebuie sa plateasca !

  8. Măscăriciule credeai că e numai autoservire dar la sfârșit ai dat peste casa de marcat!
    Cînd ai de gînd să onorezi și celelalte împrumuturi chiar dacă le-ai considerat ajutoare?
    Frate, frate dar brînza e pe bani!
    Ai distrus o țară iar pentru asta ai merita să fii împăiat!

  9. Ce ușor îndatorează americanii țările unde exportă ,,democrație,,întâi se fac că te ajuta apoi îți iau cu interese🤣🤣🤣🤣

  10. Pana sa vina Trump, inca in 2025 zeci de ani un cuvant nu s-a suflat despre potentialul de minerale din Ucraina, Rusia sau alte state post-sovietice sau vecine cu acestea. Fara de care tehnologia inalta sau decarbonizarea nu se pot duce la bun sfarsit.
    Merkel, Sarkozi sau Hollande ar fi trebui sa fie primii care ridicau problema. Dar tot ce au facut sa forteze relocarea industriei europene in China, India, Asia in general. Sau Mexic. Intelegerinl directe cu Rusia si Ucraina daca existau de prin 2005 acum erau contractate majoritatea zonelor miniere. Prelucrarea ar fi fost facuta in afara UE, respectarea legislatie UE de mediu nu intra in calcul. Cerealele ucrainine au fost lasat libere la intrat. Ciolacu si Ciuca au inchis ochii la vanzare.
    Trump nu mai avea ce sa ia, era deja pe contract. Dar asa va primi multe, daca nu tot
    UE nu a avut interes aa dezvolte in interior nimic. Pana n-a aparut Putin si s-a retras Trump. li s-a nazarit cu ReArm.

  11. Au picat de prosti ucrainenii.. au murit un milion ca fraierii pentru zelenski si tribu lui

  12. Ha, ha! Dom’ Donald vria – vorba cântecul’i- să li ia urkacilor chielia di pi uauo să-ș’ facâ manta di pluaie…

  13. Păi, e ca in cazul in care bagi capul in tub, iar din spate te ia cine vrea și cine poate,. Iar americanul nu scapă ocazia..

  14. Lui Zelenski nu i-a placut istoria, se plange ca americanii il jumulesc. La fel a facut USA si URSS, se poate verifica online. Daca crede ca scapa usor, sa isi ia adio de la gandurile astea. Cu cat dureaza razboiul mai mult, cu atat pierderile vor fi mai mari pentru Ucraina, datoria mai mare. Stalin a pus biciul pe sovietici de a putut reconstrui URSS-ul. Cine pune „biciul” pe ucrainieni, astia se vad deja in NATO si UE

    At the end of the war, part of the equipment, according to previous agreements, the Soviet side surrendered back to the allies. But at the same time, there was a substantial USSR debt to the US under Lend-Lease, the Soviet authorities refused to pay the rest of which in the amount of 674 million dollars, motivating it with trade discrimination against the USSR by the Americans. But, already in 1972, an agreement was signed, according to which the USSR agreed to pay the USA 722 million dollars. The last payment under this agreement was made in 2001.

  15. Imi place ca-n acord intra tot teritoriul hahol.
    Chiar sharla, yelena 💣 nu cred ca este posibil asa ceva.
    Sa ne lumineze mishteaux ce ii soptesc gargaunii din 🙇‍♀️ dilie.
    IQ = 40 !!
    🧕alone ❤️❤️❤️☪️🤡🤡🤡
    Salamallekum!!

  16. Ucranii aroganti s-au considerat mai destepti decat toata planeta.Acum trebuie sa plateasca ARACIUL la Inalta Poarta.Sa vedem ce vor face kolhoznicii cu 20 de milioane de ucrani corupti care nu vor sa munceasca nici cat arabii.

  17. @parere…
    „dio dar rămân cu tine doar pentru afaceri avantajoase țării lui!”
    Pai n-a spus Trump ca „America first”?
    Nu a spus „Ucraina first”. Asta o spune conducerea Romaniei (si a majoritatii UE) cand ia de la romani ca sa dea la ucrani.

  18. Trump nu-i jupoaie, Trump nu-i lasă să facă o translație a zonei Ruhr în Ucraina: cuc cu zvastică de fier ați avut, de-acu ia de învârtiți la morișca din hârtie.

  19. La ce te poti astepta din partea unui tarabagiu amoral si imoral precum aceasta mare rusine de la Casa Alba?
    Sa-i dai lui tot, iar el nici macar niste garantii de pace sa nu-ti dea. Se vede ca este mana in mana cu Putin……[Rumburak]

  20. Scriam că, Trump e doar pentru afaceri, nu are nimic în comun cu apărarea ukrainei, el apară doar zonele unde are afaceri avantajoase! Ce citim acum, exact ce am scris și scriu de ceva timp! La fel și cu marea neagră! Are afaceri puternice acolo, va fi apărată zona, nu are afaceri in zona, adio dar rămân cu tine doar pentru afaceri avantajoase țării lui!

    • TOTUL a fost PEMEDITAT intre republikani si democrati … trageti linie peste propaganda politic mediatica a ultimilor 6 ani si
      vedeti cine castiga si cine pierde 😀
      nu doar ca USA cumpara Ukraina de sub urkanii ce-o vo munci ca argati+
      ci
      chiar si Germania va plati yankeilor si rusilor EGAL 😀 exact atatia bani pe GAZ cat plateau doar rusilor inainte
      de mascarada URKANA, din pre-timp pregatita [acum v-o pot spune peste 1/1000] in care USA se va redresa economic
      (nu e MACROECONOMIA baza societatii?) pe baza „aliatilor” !

      USA trebuia sa schimbe PARADIGMA … daca mai continuau pro-europena … doar cresteau DATORIA apasand catasrofal pe marfa lor ce export ce-a mai buna -> $$$
      USA daca mai continua ca acum … era exact in definita lui EINSTEIN data NEBUNIEI …asteptand , facand acelasi lucru = avand aceeasi aliati … ca totul sa li se repare in catastrofalul TREND al economiei interne 😀 !

      MDA ! Nu va (prea-) duce capshorul romanashii mei cazuti in cap pe beton … la PISA ! 🙁
      VA totusim iubesc desi-s doar „partial” … poate de aceea ! Voi cei 100%pur sange va auto-urati …cultural MIORITIC 🙁 !
      IQ=?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.