Mare veste mare! Mihai Tudose a demisionat din PSD. Omul a scris pe Facebook (sunt curios dacă știe să opereze mai bine un site și dacă poate să compună, de unul singur, un text similar celui postat pe Facebook). Ce zice Tudose către popor?
”Acum 27 de ani, am intrat în politică din dorința de a face bine pentru Brăila și pentru România. 27 de ani am fost membru PSD și nu am precupețit nici un efort pentru a face bine oamenilor, pentru a onora încrederea celor care m-au votat”.
Bun! Să luăm pe rînd marile servicii făcute de Mihai Tudose brăilenilor. Cîte fabrici s-au deschis și cîte s-au închis în fermecătorul oraș de pe Dunăre de cînd lungul, și chinuitul în exprimare, Mihai Tudose a intrat în politică? Cu ce a schimbat în bine viața oamenilor din Brăila cîtă vreme, cu fiecare an, brăilenii trăiesc mai modest? Ca parlamentar, Mihai Tudose a fost la fel de șters precum a fost ca premier. În puținele luni în care a moțăit pe scaunul de prim-ministru, putea să încerce și el ceva din ce și-a propus pentru brăileni și pentru țară? Ați reținut ceva? Nici măcar niște fum! Doar înjurături și bancuri pe seama politicianului cu fața ca o cămașă șifonată.
De ce n-a izbutit Mihai Tudose să facă mare brînză? Întrebarea sună ca o ghilotină. Pentru că niciodată nu l-am auzit pe Mihai Tudose vorbind despre vreun proiect important pentru țară. Două-trei vorbe, ca un fel de mac-mac politic și gata. La cinci cuvinte, propozițiile sale s-au rupt sau s-au gîtuit. Care ar fi meritele lui Mihai Tudose, din moment ce omul se exprimă destul de greu și de neconvingător? Și de ce a fost numit premier în încercarea PSD-ului de a desemna un om care să reprezinte partidul? De ce a fost acceptat de președintele Iohannis doar doctorul de la Academia de Informații a SRI-ului? De ce Mihai Tudose a fost debarcat? Pentru că avea prea mari și spectaculoase proiecte pentru țara lui, sau pentru că primea ordine din altă parte decît de la partidul care l-a desemnat și susținut pentru funcția de premier?
Același lucru se poate spune și despre președintele partidului pe care l-a ales după demisia din PSD. Adică despre Victor Ponta. Excepțional în cîrteli și strîmbe, în turnat și porcăit, Victor Ponta se poate lăuda că a avut și are cam tot atîtea proiecte pentru țară cîte a avut și Mihai Tudose. Mai departe. Bibliografia proiectelor lui Adrian Țuțuianu este la fel de scurtă ca și a celor doi pomeniți mai sus. Probabil la fel de bun la împărțit oale, găleți și invitații la vot, dar nul în materie de construcții publice. În materie de proiecte pentru România, amîndoi pot declara un scor egal, un 0-0, ca la meciurile de adormiți.
Din nefericire, nu doar cei care pleacă din PSD pentru a contribui la o balama de tip Gabriel Oprea-UNPR, inclusiv în materie de colaborare cu băieții din servicii, arată ca niște neaveniți în politică. Problema cea mare, valabilă și în PSD, și pe care și Liviu Dragnea o ignoră, făcîndu-se că nu o știe și că nu este opera lui, privește calitatea acestor oameni care se desprind ca foile de pe ceapa trezită în debara. Cum au ajuns asemenea mediocrități să ocupe asemenea poziții într-un partid al ”revoluției”, al lumii sărace, al oamenilor cu venituri modeste? Și cum au ajuns să trăiască boierește din strădaniile lor ineficiente pentru țară?
Geaba scrie Mihai Tudose că ”în ultimul an am constatat cu tristețe că o parte din echipa de conducere a partidului a înlocuit agenda publică cu agende personale”. Ce zici Gogu? Ei o duc ca boierii luptînd numai pentru interese proprii, iar matale faci foame, luptînd pentru țară și pentru Brăila? Nu te apucă rîsul!? Ia, recapitulează nițel agenda matale personală, cu familie cu tot, cu venituri și cu mălai și mai stăm de vorbă!
Să revenim! S-a umplut partidul lui Ion Iliescu de asemenea mediocri. Și nimeni nu îl ia la refec. Îl acuză pe Liviu Dragnea (și i-au cîrpit un proces aberant și l-au condamnat pentru votul de la referendum-ul din 2012 ) dar nu îl pun la colț pentru teribila selecție de mediocri din conducerea PSD-ului. Și care îi seamănă leit! Liviu Dragnea nu poate fi genial dacă este anturat numai de personaje gen Tudose, Tuțuianu, Dăncilă etc. Și nimeni nu mai are puterea, curajul și argumentele cu care să-l contrazică!
Nu plecarea lui Mihai Tudose sau Adrian Țuțuianu este o dramă, cît faptul că PSD-ul este dominat de asemenea mediocrități, cu simplă sau cu dublă comandă!
Au ramas doar academicienii de mare valoare, Veorica,Vasilica,Petrica,Liviu si Darius…Daca mai sta PSD-ul doi ani la guvernare depasim Germania ca PIB, pe hartie bineinteles.
Bravo Charlie, in sfarsit te-ai decis sa parasesti tabara tradatorilor de tara care vand Romania Rusiei, dusmanul nostru istoric care ne-a furat si tezaurul. Ciuma rosie sa dispara, dispara hienele rosii din tara!
Un ticalos securist basisto-joha-nist a postat mai sus folosindu-mi pseudonimul, o piraterie marsava specifica acestei
categorii subumane…Niste nemernici disperati ce apeleaza periodic la aceasta marsavie doar-doar ma vor decredibiliza!
Am atatia dusmani intre securistii de „dreapta” si cativa de „stanga”( pe care i-am atacat la fel!), incat nu ma voi osteni sa-l identific pe ticalos…