Tunel rutier la Aeroportul ”Henri Coandă”, soluția pentru traficul spre București

Valoarea contractului pentru studiul de fezabilitate este de 648.000 de lei şi a fost atribuit SC Gebes MProject SRL.

De Redactia Cotidianul - redactor
Tunel rutier la Aeroportul ”Henri Coandă”, soluția pentru traficul spre București

Valoarea contractului pentru studiul de fezabilitate este de 648.000 de lei şi a fost atribuit SC Gebes MProject SRL.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a iniţiat un proiect care prevede construirea unui pasaj subteran la Aeroportul ”Henri Coandă” pentru o ieşire mai rapidă pe DN 1, spre Capitală. Valoarea contractului pentru studiul de fezabilitate este de 648.000 de lei, acesta fiind atribuit unei firme care va prezenta cel puţin două scenarii tehnico-economice.

Traficul aerian şi mobilitatea urbană

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti continuă investiţiile în modernizarea infrastructurii Aeroportului Internaţional ”Henri Coandă” Bucureşti.

Iniţierea acestui proiect e menit să optimizeze fluxurile de trafic auto către Capitală, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de CNAB.

Astfel, pentru crearea unei căi suplimentare de ieşire rapidă pe DN 1 spre Bucureşti, se vor identifica
  • variantele pentru construirea unei subtraversări a drumului naţional, în partea de sud a aeroportului

”Aeroportul «Henri Coandă» trebuie să ţină pasul cu dinamica traficului aerian şi a mobilităţii urbane.

Investiţiile în infrastructura de acces, precum acest pasaj subteran, sunt esenţiale pentru a susţine dezvoltarea pe termen lung şi pentru a consolida rolul aeroportului ca principal hub aerian al României”, a declarat Bogdan Mîndrescu, directorul general al CNAB.

Valoarea contractului pentru studiul de fezabilitate este de 648.000 de lei şi a fost atribuit SC Gebes MProject SRL.

Societatea va prezenta cel puţin două scenarii tehnico-economice, indicându-l pe cel optim în urma unei analize care va lua în considerare atât criterii tehnice, cât şi financiare.

Documentaţia va include

  • analiza investiţiei
  • identificarea soluţiilor optime din punct de vedere funcţional, tehnologic, constructiv şi economic.
Studiul va fi realizat în conformitate cu prevederile HG nr. 907/2016 privind elaborarea documentaţiilor tehnico-economice pentru proiectele de investiţii finanţate din fonduri publice.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.