Tupeu de infractor: Conducea rețeaua de droguri şi din puşcărie

Patru persoane au fost arestate preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, a informat Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Conform aceleiaşi surse, în data de 7 august, doi dintre inculpaţi au fost prinşi în flagrant, în locaţii diferite, în timp ce transportau, pe cale terestră, cantităţile de 1 kilogram, respectiv 500 grame 3-CMC (drog de mare risc), în scopul comercializării.

„S-a reţinut faptul că cei 4 inculpaţi, coordonaţi de către un alt inculpat, încarcerat (trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de efectuare de operaţiuni cu substanţe psihoactive, trafic de droguri de risc şi de mare risc şi conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de o persoană căreia exercitarea dreptului de conducere i-a fost suspendată), au deţinut şi transportat drogurile de mare risc, în scopul comercializării către consumatori de pe raza judeţului Maramureş. Au fost puse în aplicare şi mandate de percheziţie domiciliară, inclusiv în camera în care se află inculpatul încarcerat, fiind identificate şi ridicate 41 de pliculeţe cu substanţă vegetală, 27 de comprimate de Xanax, 4 telefoane mobile , precum şi alte mijloace de probă”, a precizat comunicatul DIICOT

Unul dintre cei patru suspecţi arestaţi preventiv pentru trafic de droguri de mare risc era reţinut într-o altă cauză penală şi deşi era în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, s-a implicat în activitatea de achiziţionare şi comercializare a drogurilor folosindu-se de un telefon mobil introdus ilegal în arest, a informat, miercuri, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Maramureş.

Conform sursei citate, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Maramureş au sesizat, miercuri, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Maramureş, cu propunerea de arestare preventivă a unui inculpat pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.

„Inculpatul este arestat preventiv într-o altă cauză penală, în care s-a dispus trimiterea sa în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de efectuare de operaţiuni cu substanţe psihoactive, trafic de droguri de risc şi de mare risc şi conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de o persoană căreia exercitarea dreptului de conducere i-a fost suspendată. S-a reţinut că deşi era încarcerat într-un Centru de Reţinere şi Arestare Preventivă, i-a contactat telefonic (prin intermediul unui terminal mobil introdus ilegal) pe ceilalţi inculpaţi implicându-se în activitatea de achiziţionare şi comercializare a drogurilor de mare risc. În sarcina inculpatului s-a reţinut astfel şi săvârşirea infracţiunii de introducere, în mod ilicit, de telefoane mobile într-un penitenciar sau centru de reţinere şi arestare preventivă” a precizat DIICOT.

În cursul acestei zile, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Maramureş a dispus arestarea preventivă a inculpatului.

De asemenea, activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş şi au beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Poliţiei Municipale din Baia Mare, al luptătorilor şi criminaliştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş şi al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş.

Totodată, suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

4 Comentarii

  1. Baaaaiiii…alde astia DIICOT mari snapani . Au capturat 1 kg. de droguri. Asta in timp ce in Romania sunt comercializate zilnic peste 2800 kg. Mari smecherasi !

  2. Omul nu are nici un tupeu. Tupeul este al militienilor care fac proteste pentru bani mai multi si conditii de lucru de lux. Niste complici ai puscariasilor pe care-i pazesc.Nici macar mancarea nu si-o aduc de acasa.

  3. adevaratii profesionisti din serviciile care se ocupa cu destructurarea si prinderii acestor abomonatii cu aspect uman, sunt inlaturati de DGPI, prin retragerea certificatului orniss, fara de care nu pot munci. si asta este si ideea. nu trebuie sa gandesti prea mult, pentru ca radacinile paiatzelor inchise, care se ocupa cu crima organizata si traficul (de orice) de fapt, lucreaza pentru capii caracatitei grup infractional organoizat care a pus stapaniere paaas-cuuu-paaaas pe Romania de 33 de ani. orice pentru bani de teshkerea. avem profesionisti adevarati. avem oameni. avem patrioti in servicii, inca. sistemul ii inlatura. din orice serviciu care lucreaza pentru POPOR, vorbesc si de justitie aici.

  4. Daca distrugem retelele de furnizori, nu mai putem sa le controlam !!! Asa au militienii ce face vesnic si bani de buzunar. Urmariti banii !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.