Turul Franţei – în sfârşit, Cavendish!

Surpriza etapei a V-a a fost că… nu s-a înregistrat nicio surpriză de proporţii şi nici măcar o „umbră” de surpriză. Etapa încheiată cu un sprint masiv a dat câştig de cauză unuia dintre cei mai mari favoriţi în materie de sprint, Mark Cavendish, care astfel obţine prima victorie de etapă din cele 4 care s-au încheiat cu sprint masiv. Este a 24-a victorie de etapă pentru rutierul englez. Cavendish s-a bătut pe ultimii 500 de metri cu celălalt „uriaş” al sprintului, Peter Sagan, cu Andre Greipel de la Lotto-Belisol şi cu Boasson Hagen. Ceilalţi sprinteri „nu s-au băgat”. Cavendish a fost condus extraordinar de „trenuleţul” echipei sale şi a fost lansat foarte bine, reuşind să treacă linia de sosire cu o „bicicletă” în faţă. Din păcate, în timp ce pe ultimii 200 de metri se dădea sprintul final, ceva mai în spate – pe la cca 350 metri – s-a produs o căzătură colectivă foarte urâtă. Nu se ştie la această oră cât de grave sunt rănile unor rutieri, cert este că în zonă şi-au făcut apariţia şi două ambulanţe. Joi vom avea bilanţul exact, mai precis vom afla cine nu se mai alinează la start. Se pare că în jur de 5 sau 6 rutieri s-au accidentat mai grav.

În rest, etapa nu a fost una „nervosă” chiar dacă a avut un traseu „ferestrău” cu multe suişuri (căţărări nerepertoriate) şi coborâri. Nici în această etapă nu a existat vreun semnal al luptei dintre Froome şi Contador, probabil că vom asista la o primă rundă caravana va urca pe munte.

Clasament etapa a V-a: Cagnes-sur-Mer – Marsilia – 228,5 km

  1. Mark Cavendish (Omega Pharma-Quick Step) – 5h,31’51”
  2. Evald Boasson Hagen (Sky Procycling) – a.t.
  3. Peter Sagan (Canondale) –a.t.

Clasament general – „tricoul galben”

1. Simon Gerrans (Orica GreenEDGE) – 18h,19’215”

2. Daryl Impey (Orica GreenEDGE) – a.t.

3. Michael Albasini (Orica GreenEDGE) – a.t.

7. Chris Froome (Sky Pro Cycling) + 03”

11. Alberto Contador (Team Saxo-Tinkoff) +09”

14. Ryder Hesjeda (Garmin-Sharp) +17”

26. Cadel Evans (BMC Racing Team) + 26

Clasamentul pe puncte – „tricoul verde”

  1. Peter Sagan (Cannondale) – 111 puncte
  2. Mark Cavendish (Omega Pharma-Quick Step) – 76 puncte
  3. Alexander Kristoff (Katusha Team) – 76 puncte

Clasament căţărători – „tricoul alb cu buline roşii”

  1. Pierre Rolland (Team Europcar) – 10 puncte
  2. Simon Clark (Orica-GreenEDGE) – 5 puncte
  3. Blel Kadri (Ag2r-La Mondiale) – 5 puncte

Clasamentul rutierilor tineri – „tricoul alb”

  1. Michal Kwiatkowski (Omega Pharma-Quik Step) – 18h 19’ 16”
  2. Andrey Talansky (Garmin-Sharp) +16”
  3. Alexandro Rojas (Movistar) +19”

Clasament pe echipe

  1. Orica-GreenEDGE – 54h,05’53”
  2. Sky Procycling Team + 03”
  3. Team Saxo-Tinkoff + 09”

Trivia – Tour de France 100

  • În 2013, Turul are o „misiune” specială: promovarea turistică a litoralului din Franţa. Până acum 7 sau 8 ani, promovarea turistică – prin cadrele filmate ale televiziunii – nu constituia o prioritate pentru cei care transmiteau competiţia în direct. Dar după ce Turcia a lansat moda promovării zonelor turistice – în special litoralul, piesa de rezistenţă a turcilor în materie de turism –, şi francezii s-au orientat. Acum în 2013, în primele 5 etape, litoralul a fost masiv promovat. S-au ales în mod special primele 5 etape, pentru că este una premergătoare plecărilor în concediu/vacanţe. Şi pentru această promovare s-au organizat primele 3 etape în insula Corsica – aici filmările au fost de excepţie şi traseul ales a fost unul 100% pentru atragerea viitorilor turişti; contratimpul pe echipe a fost programat la Nisa, unde timp de 2 ore telespectatorii nu aveau cum să „rateze” nimic din această porţiune din Riviera franceză, mai ales că traseul era revăzut de mai multe ori, dată fiind natura unei etape de contratimp pe echipe; în sfârşit, finalul etapei a V-a a fost programat la Marsilia, unul dintre cele mai renumite oraşe maritime nu doar din Franţa.
  • Echipa RadioShack-Leopard îşi trăieşte în Turul Franţei ultimele zile de activitate într-un tur mare. Din iarnă echipa va trece la alt sponsor şi se va numi Trek. Actuala echipă RadioShack-Leopard are o scurtă, dar foarte interesantă istorie. S-a fondat în 2009 special pentru a-i servi lui Lance Armstrong în 2010 în tentativa sa de recâştigare a Turului Franţei. Şi tot special pentru Armstrong au fost aduşi alţi 9 rutieri de la Astana, echipă la care a activat în 2009 rutierul american. În 2012 RadioShack se „cuplează” cu o altă echipă relativ nouă, Leopard Trek, cea care luase locul unei alte glorii din lumea ciclismului. Se formează două echipe, actuala RadioShack-Leopard, care este în sistemul UCI World Tour (un fel de prima divizie a ciclismului mondial), garnitura secundă, Leopard-Trek, care devine echipă în sistemul UCI Professional Continental (un corespondent al diviziei a II-a mondiale). Din 2014, această a doua garnitură nu va mai fi însă menţinută. Fabian Cancellara, una dintre marile vedete ale echipei RadioShack-Leopard, a semnat deja un contract pe 3 ani cu Trek; nu se ştie, încă se poartă negocieri dacă şi actualul lider al celor de la RadioShack-Leopard, Andy Schleck, va concura pentru Trek, din cauză că i s-a impus o condiţie, diminuarea cu 25% a salariului, pe motiv că nu a avut rezultate în ultimul an şi jumătate.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.