Țuțuianu: Protocol semnat între SRI și Parchetul General în 2009

Președintele Comisiei parlamentare pentru controlul activității SRI, Adrian Țuțuianu, a declarat marți, dupa audierea directorului serviciului, Eduard Hellvig, că există un protocol semnat între SRI și Parchetul General, în data de 4 februarie 2009.

Țuțuianu a menționat că protocolul are la bază legile 14/1991, 51/92, Codul de procedură penală, legile de organizare a DNA, DIICOT li legea 78/2000, adăugând că „există hotărâri CSAT din 2004 și din 2006 care prevedeau cooperarea dintre SRI și Ministerul Public”.

”Domeniul cooperării pentru protocolul încheiat între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și SRI privește activitatea de valorificare a informațiilor din domeniul prevenirii și combaterii infracțiunilor din domeniul securității naționale, a actelor de terorism, a infracțiunilor care au corespondent în amenințările la adresa securității naționale și a altor infracțiuni grave, potrivit legii. (…) Am fost asigurați că activitatea lucrătorilor din SRI s-a limitat la atribuțiile prevăzute de Codul penal și Codul de procedură penală.

Am întrebat cum explicăm faptul că în spațiul public au apărut anumite documente în care se face referire la nevoia de informare a procurorului, potrivit principiului necesității de a cunoaștem, și solicitarea SRI ca un asemenea document să nu se afle la dosarul cauzei.

Răspunsul SRI este următorul: au fost transmise anumite informări în baza art. 11 din legea 51 sau cu ocazia unor chestiuni care țin de siguranța națională, SRI a putut obține și informații privind infracțiuni de drept comun pe care are obligația să le transmită organelor de cercetare penală în baza dispozițiilor articolului 11, litera d, din legea 51/1991”, a explicat Adrian Țuțuianu.

Adrian Țuțuianu a mai anunţat, marţi, că directorul SRI a dispus denunţarea de către Serviciu a protocoalelor de colaborare interinstituţionale care nu mai respectă criteriile de necesitate, actualitate sau utilitate.

”În urma analizei realizate la SRI din dispoziţia domnului Hellvig s-a constatat că unele protocoale de colaborare nu mai corespund realităţilor juridice ori nu se corelează cu modificările legislative intervenite de la momentul încheierii, iar altele dintre aceste protocoale şi-au atins obiectivele. Ca urmare direcotrul SRI a hotărât denunţarea tuturor protocoalelor aflate în această situaţie, cu notificarea cosemnatarilor, inclusiv cele din domeniul justiţiei care nu mai corespund criteriilor de necesitate, actualitate şi utilitate”, a spus senatorul PSD.

Totodată, Țuțuianu a precizat că protocoalele de colaborare reprezintă ”o formă legală, firească în coperarea instituţională”, existând acte normative unde este prevăzută expres necesitatea încheierii unor protocoale de colaborare între unele instituţii.

”SRI a încheiat protocoale începând din 1992 (…) Unele dintre ele au fost aprobate cu hotărâri ale CSAT”, a mai spus Ţuţuianu menționând că o mare parte din ele au caracter de secret de stat.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.