UDMR cere intervenţia autorităţilor în cazul cimitirului Valea Uzului

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, așteaptă ca prefectul din Bacău să se sesizeze în cazul cimitirului internațional Valea Uzului. Kelemen Hunor spune că autoritățile locale din Dărmănești au construit cruci pentru eroii români fără a avea avize și autorizații, „aspecte care țin de zona penală”.
Kelemen Hunor a declarat că maghiarii nu au nimic împotriva construirii unui monument în cinstea eroilor români care și-au pierdut viața în cele două războaie mondiale, dar că acesta nu trebuie amplasat peste rămășițele altor soldați identificați.
„Autoritățile din Dărmănești au făcut o greșeală uriașă, administrativă și politică. Au intrat pe teritoriul unui alt județ și nu au cerut aprobare. Nu au avut autorizație de construcție, nu au avut avize. Ei au intrat în zona penală. Aștept de la prefect și de la instituțiile statului o sesizare, deoarece în cazul cimitirului din Valea Uzului este o acțiune care trece de zona civilă, intră în zona penală. Au intrat într-un spațiu sacru și au făcut o greșeală uriașă. Nu avem nimic împotrivă să facă un monument în cinstea eroilor români care și-au pierdut viața în cele două războaie mondiale, dar nu peste rămășițele altor soldați identificați. Din acest punct de vedere, greșeala morală este și mai mare decât cea administrativă”, a spus Kelemen.
Potrivit acestuia, soluția pentru rezolvarea problemei este restabilirea situației anterioare și scoaterea crucilor din beton de pe mormintele soldaților maghiari.
„Se poate deschide o nouă parcelă în continuarea Cimitirului Valea Uzului, există un acord între România și Ungaria, sunt reglementări internaționale pentru cimitirele de război, cum se procedează. Cred că autoritățile române trebuie să facă un pas hotărât, categoric și foarte repede”, a subliniat liderul UDMR.
Poliţiştii din Bacău au declanşat, vineri, o anchetă pentru identificarea persoanelor care au acoperit cu saci negri de plastic toate cele 52 de cruci ale eroilor români, dar şi monumentul din Cimitirul Internaţional Valea Uzului, în cazul căruia UDMR a cerut, la începutul lunii mai, intervenţia premierului Viorica Dăncilă. Kelemen Hunor solicita atunci șefului Guvernului să oprească denigrarea memoriei soldaților maghiari și să intervină pentru oprirea deciziei Primăriei Dărmănești de amplasare a mormintelor soldaților români într-un cimitir din Harghita, unde sunt îngropați soldați maghiari.
Potrivit UDMR, cimitirul militar aparține comunei Sânmartin și a fost renovat din resursele proprii ale primăriei, din donațiile Ministerului Ungar al Apărării și din contribuții ale unor persoane fizice, fiind amplasate aproximativ șase sute de cruci din lemn, pe care au fost inscripționate numele soldaților maghiari uciși în bătăliile din Valea Uzului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

16 Comentarii

  1. Aspectele ce tin de zona penala sunt profanarea de morminte si crimele legate de ura, indreptate impotriva memoriei erolior a caror singura vina este cea de a fi romani. Zona penala inseamna ce au facut dezaxatii aia. In Occident ii inchideau direct. Acolo nu te pisi pe mormintele eroilor si pe propria tara ca dispari. Unde sunt marii patrioti Dragnea, Iohannis si Tariceanu???? Unde sunteti bai iubitorilor de tara??? Ca in declaratii muriti toti de grija noastra! Suntem umiliti in propria tara. Memoria eroilor nostri este murdarita de scelerati. CE FACETI BA PATRIOTILOR??? STATI SI TRAITI PE BANII MEI SI NU FACETI NIMIC! Dezaxatii aia au o scuza ca nu pot mai mult. Pentru mine adevaratii vinovati sunt autoritatile unui stat in moarte cerebrala! Daca faceai asa ceva in America, Rusia, Franta, Marea Britanie – TE DESFIINTAU AIA BAAAAA!!!!!!!!!!! DISPAREAI DE PE FATA PAMANTULUI!!!!!!!

  2. Si unde e Tudor Chirila, Oana Pellea, Mihail Sora, deputatul Mitraliera, Bogdan Chireac, Rosca Stanescu, Cristoiu, Dinescu, Codrin, Olguta, Ponta, Gabriel Oprea, Ilie Nastase, Anghel Iordanescu si toti generalii de carton?! Unde sunteti bai patriotilor? Marii patrioti care va faceti ca nu vedeti. Unde sunteti bai activistilor pentru drepturile romanilor? Unde ati disparut? Unde sunteti marii nationalisti? Unde sunteti bai iubitorilor de tara pe facebook?! Nu mai scoate cineva o melodie? Nu mai dam niste like-uri? Unde sunt ONG-urile? Unde sunt protestatarii de profesie din piata Victoriei? Unde v-ati pus portavocile sa ne aparati drepturile?? Unde sunteti??????????

  3. Domnule Hunor, mai bime cereati statului ungar expulzarea infractorilor Marco Atila si a lui Oloss Gergei, care au fost condamnati in Romaniea, pentru retrogedarii ilegale si coruptie, fugind in Ungarie. Pentru aceste doua spete, nu aveti de declarat nimic, s-au va delimitati cand nu va convine. Olo Ministerul justitiei, pe cand solicitarea extradarii condamnatilor din Ungarie, ca nu se aude nimic?

  4. Domnule Kelemen Hunor de ce nu propuneți ca “identificatul” soldat ungur să fie inscriși alaturi de soldatul român pe aceeași cruce? Nu ar fi mai simplu? Vă înșelați dacă credeți că pe lumea cealaltă soldatul ungur se luptă cu soldatul român că așa vor iredentiști. Spuneți adevărul despre ce credeți și pe cine reprezentați, că supărarea este că cimitirul renovat trebuie să devină în realitate loc de adunat tineretul pentru manifestări sovine antiromânești. Acesta este adevărul: obsesia segregației. O școală sau o facultate nu poate fi jumătate ce elevi români și jumătate cu elevi unguri, fiindcă dacă pe poarta pe care intră, sau în curtea în care se iese în pauză sunt copii unguri nu-i voie să fie și copii români. Acest sentiment dominator care murdărește tot intelecualul din dumneavoastră. Un cimitir pentru ostașii români dincolo de gard, asta propuneți . Imediat, să scoateți rămășițele ostașilor Români morții, să scoateți crucile, să scoateți monumenul, Afară! dincolo de gard, aici e numai pentru Unguri. Aici în cimitirul renovat este unul din locurile unde câinările și ura prin transfuzie orală și festivă trebuie să ajungă in sângele și creierul unor tineri unguri. Deșteaptă-te Române…

  5. Inutil, nu puteți drege greșala primăriei din Dărmănești: profanarea rămâne profanare.

  6. De unde stie ca acolo as îngropați unguri si nu Români ia facut el testul ADN si daca ar fi asa săi ia cu el an ungaria si săi păstreze acolo împreună cu el an ungaria si

    cu toata nația lor care n-au loc de noi Români aici an Țara noastră ROMÂNIA.

  7. Într-o Scrisoare-Apel (https://mipopescu.wordpress.com/03-documente-cmr/hate-crime/) adresată autorităților române, se cere tocmai o poziție fermă a autorităților și partidelor politice pentru acțiunile cu tentă de ură etnică de la Cimitirul Internațional al Eroilor de la Valea Uzului. Într-o postare ulterioară (https://mipopescu.wordpress.com/11-national/6161-2/) se subliniază că: ”… totul se petrece pe fondul dezinteresului politic și instituțional pentru apărarea însuși a românismului în țara noastră.” precum și faptul că: ”Pe de altă parte, calculele politice meschine, cer partidelor politice românești să nu supere UDMR, organizația etnicilor maghiari din Parlamentul României, singura organizație din societatea civilă care are, practic, un monopol al reprezentării civice parlamentare. Acest monopol se manifestă datorită Legii Electorale care, în mod discriminator, nu admite calitatea de ”competitor electoral” și pentru organizațiile civice ale majorității românești, deci dreptul de a fi reprezentate în Parlamentul național.”

  8. Unde sunt romanii;adevarati;?livache e ocupat cu rosiile ,deunazi spunea,ho nu sariti asa, eu am auzit nu am vazut,joha motaie, manechinul cpt se uita in oglinda sa vada dacă are față de președinte.

  9. Este legal în Uniunea Europeană să existe partide politice formate strict pe criterii etnice? Nu e cam rasist? În Ungaria există Partidul Românilor? În nici o țară civilizată nu există partide formate pe criterii etnice sau rasiale. Aşa că lăsaţi-ne, domnule Hunor, cu organizaţia dumneavoastră dubioasă! Începeţi cu dumneavoastră şi condamnaţi gesturile unor sălbatici, dacă tot faceţi apel la Lege. Din moment ce nu aţi condamnat – înseamnă că aţi acceptat profanarea de morminte. Iar profanarea de morminte este ilegală.

  10. Asta ,acest mizer rade de o natiune intreaga pt ca interlopii e la guvernare nu au nici macar demnitatea unui rahat.Acest sovin cumva considera acel pamant unguresc?

  11. Daca ar obtine autonomie ar scoate toti morti romani si ar expulza toti romanii din acele locuri Sangele astora apa nu se face pacat ca romanii isi uita istoria si suferintele repede.Dupa 47 trebuia sa fie pusi in vagoane toti fara exceptie si trimisi in Ungaria cum polonezii au facut cu nemtii.

  12. Da este legal sunt foarte multe tari care au partide pe baze etnice si religioase.

  13. … incompetenta slujbasilor statului si lipsa de profesionalism sunt singurele cauze care genereaza asemenea situatii nu numai aici, ci in intreaga Romanie.

  14. Bai,sunteti cretini? Nű pricepeti ca au fost plantati cruci de beton peste mormantul soldatilor austro-ungari , -cu inscriptia „erou roman necunoscut”.este profanare.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.