Udrea a răbufnit din puşcărie: „Mi se refuză acest drept”

Elena Udrea reclamă din penitenciar că i se refuză dreptul la permisie şi nu poate să meargă acasă pentru ziua fiicei sale.

„Este al doilea an în care solicit sa mi se acorde permisie măcar de 24 de ore pentru a fi acasă de ziua de naştere a fetiţei mele, care luna aceasta împlineşte 5 anisori, dar mi se refuza acest drept.​ ​Deşi legea prevede posibilitatea ca deţinuţii să meargă acasă pentru 10-30 de zile anual, tocmai pentru că menţinerea legăturii cu familia s-a dovedit esenţială în reabilitarea celor care execută o pedeapsa cu închisoarea, în practica aceasta posibilitatea este aproape inexistentă”, a scris Elena Udrea pe Facebook.

​Udrea acuză conducerile penitenciarelor, pornind chiar de la vârful ANP, că, din incompetenţă sau comoditate, refuză să acorde aceste permisii, iar avocatul poporului, Renate Weber, se face că nu vede cum legea este încălcată şi nu se respectă dreptul legal la permisii.

”Situaţia este cu atât mai gravă la Târgsor, singurul penitenciar de femei, unde deţinutele sunt majoritar mame de copii minori, care au cea mai mare nevoie de prezenţa mamei acasă, chiar şi doar pentru câteva zile. Suntem în luna septembrie, luna în care copiii încep şcoală. Multi dintre cei cu mamele în puşcării merg pentru prima data la grădiniţă, la şcoală sau în prima zi de liceu. Deşi ar putea să aibă mamele alături, ei sunt obligaţi să fie singuri într-un moment atât de important în viaţa lor pentru că nimănui nu-i pasă de ceea ce se întâmplă cu aceşti copii, aşa cum nimănui nu-i pasă de copiii României în general! Şi atunci de ce să ne mirăm că se droghează şi se prostituează de la 14 ani?

P S.Ştiu că până nu ajungi să te confrunţi personal cu o problemă este mai greu să o înţelegi, aşa că fac următoarea precizare: de multe ori, mamele care au încălcat legea au făcut-o tocmai pentru copiii lor. La Târgsor sunt mame condamnate pentru ca au furat scutece şi lapte praf din supermarket, spre exemplu”, a scris Elena Udrea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4

16 Comentarii

  1. Petrov a furat de o sută de ori mai mult pt proastele lui, și e bine mersi la Bruxelles!… la parlament, nu la pârnaie! Da, și?

  2. Suntem obișnuiți ca Udrea să acuze aiuristic felurite abuzuri ce i se petrec, pentru că ea a acuzat mereu Justiția română de hăituire, pe unde s-a perindat ea pe planetă. Udrea a plătit apropierea toxică de Băsescu și ăsta a fost destinul său. Dar, dacă are dreptul, ca orice pușcăriaș nenorocit să-și vadă familia, chiar pentru numai pentru câteva ore și i se refuză acest drept, atunci se pare că noi, populația asta idioată a României n-am progresat foarte mult față de anii 50, aceia ai condamnării cu mânie proletară a dușmanilor de clasă! Iar despre Justiție să nu mai vorbesc!

  3. Si noua ni s-a furat dreptul de a trai in Romania, in tara noastra, alaturi de cei dragi! Iti doresc sa stai in puscarie pana cand tara va scapa de hoti si corupti ca voi!
    PS: cand ai furat, nu ti-ai pus aceasta intrebarea „daca te prind, nu o sa iti vezi copiii de dupa gratii”?
    Nu, nu meriti simpatie, nicio lacrima si nici empatie!

  4. Ciocu mic, tu si gasca lu’Basila ar trebui sa fiti cazati la Gherla pe viata pentru hotiile si jaful facut.

  5. Elena Udrea a fost (si speram ca va fi) unul din politicienii de talent comparativ cu turma de berbeci din ultimii 20 de ani. Indiferent de cele rele care i se pun numai ei in carca, Nutzi s-a dovedit o femeie de caracter care in timpul facaturilor DNA si-a vazut strict doar de persoana ei incercand sa-si apere nevinovatia fara a-i amesteca pe altii. In Romania sunt sute de mii de mafioti liberi si voiosi pe langa care Nutzi este chiar nevinovata cu toate acuzele reale sau fabricate care i s-au adus. Inca are o varsta tanara si un mare potential politic pentru a auzi in viitor de ea.

  6. „tocmai pentru că menţinerea legăturii cu familia s-a dovedit esenţială în reabilitarea celor care execută o pedeapsa cu închisoarea”

    -si se va dovedi STRICT NECESARA…….
    (ghinion!)

  7. Atitudine și practică în Justiție transmisă de acei procurori formați înainte anul 1989 care vor face carieră în democrația revărsată peste România, precum actualul pensionar extra special procurorul Augustin Lazăr. Ați fost părtașă, prietenă și adulată de toți care au instaurat dezastrul actual a țării noastre începând cu T. Băsescu continuând cu Monica Macovei, F. Coldea, L. C. Kövesi, Augustin Lazăr și alții. Acum, în strategia impusă de străini la naționalul SRI, probabil pentru anumite puseuri de independență fața de ordinele Occidentului, sunteți alături de Liviu Dragnea în vitrina “Cine face ca ei, ca ei să pățească”.

  8. Cate bastoane ar merita asta de la gardience;Puscaria a obraznicit-o
    Ai rabdarea cotofano,vine si Firea sa-ti tina de urat

  9. Acesta jigodie nu înțelege că dacă nu ciripește despre Petrov ii va putrezi oasele in pușcărie? A căutat diverse portițe sa scape și nu a scăpat fiindcă a stat cu parte dorsala pe monitorul „prezidentului meu”! Mai sari cu parașuta pe ponei?

  10. E fabricatiunea voastra cand erai bot inbot cu turnatorul betivan petrov si gasca de la K1,2,3+ cand va pupati in cur cu alocari fonduri grase prin parandaratul intalinat in orice, totul in parteneriat unii cu altii! Ai uitat panaram-o cand va lafaiati in lux si cetatenii aveau drepturile limitate sau taiate? Ai uitat cand luai in ras cetatenii cu ai tai pantofi cu toc, o ciocolata si iti aratai nurii pentru senzatii ca curvele la videochat pentru a te vota la prezidentiale? Ai uitat de acapararea baile boghis si nu numai, ditamai casoaie tip cazemata in zona dealurilor brasovului cum mergi spre brasov pe dreapta in coasta dealului, o imensa intindere superba? Fa toanto, ai uitat complicitatile cu escrocii ca tine care au furat si devalizat ori e din Romania? Abia acum esti mama, escroac-o, cand furai si minteai nu te gandeai ca vei avea copii carora le va fi rusine cu o mama ca tine? Upsssd! Te plangi de incalcari drepturi? Sa stai dracului acolo pana cand li se va returna cetatenilor umiliti de voi toate drepturile limitate si taiate, pana li se vor restitui demnitatea si respectul cuvenit, toate incalcate de tine si toti de teapa ta! Toanto, bumerangul il vei suporta in fiecare clipa cand respiri multi ani.

  11. Udrea a fost condamnata pe baza declaratiilor a doi interlopi, fara niciun fel de probe concrete. Mai mult, a fost condamnata de un complet ilegal, nefiind un complet specializat ptr fapte de coruptie asa cum prevedea legea……[Rumburak]

  12. ” La Târgsor sunt mame condamnate pentru ca au furat scutece şi lapte praf din supermarket, spre exemplu”. Tu cate scutece ai furat, parasuto? @Rumburak: daca o iubesti atat de mult, du-te si stai cu ea la parnaie!

  13. Putea fi totusi scoasa biata femeie ca a picat la mijloc intre maimutoi.
    Sper ca nu i-a pus si niste sarme pe timpan sa auda cum oracaie procurorii cu probe false prin dosare la aramata pe comenzi speciale. Pentru mine e clar ca procurorii din armata au nevoie de controale psihologice mai regulate ca si asa multi au ajuns sa faca afaceri cu interlopii.

  14. Pai bine, matracuco,ti se revuza un drept de cei care au acest drept !
    Dreptul tau nu e absolut ci depinde de dreptul altora de a refuza dreptul tau.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.