Udrea și Liiceanu

Udrea a schițat o mea culpa, la un moment dat: îmi pare rău că n-am înțeles mai devreme cum dreptatea pe care a căutat să o facă regimul Băsescu s-a transformat în nedreptate… Nu la o astfel de mărturisire se așteptau radicalii, ci la dezvăluiri despre afacerile negre ale fostului președinte.

Acum, se zice că niște agenți ai FBI o caută la închisoarea din Costa Rica cu aceeași speranță ca și radicalii de la noi. După opinia mea, dacă FBI o caută pe Udrea, azi, acei agenți au altă misiune: să evalueze cât știe Udrea despre acele afaceri negre ale regimului Băsescu în care a fost complice și FBI. Dacă agenții vor afla că știe prea multe, nu e prea amuzant să ne gândim la viitorul fostei… prime doamne din România.

Udrea a ratat ocazia de a-și face o mea culpa mai convingătoare: îmi pare rău că n-am înțeles la timp nedreptatea care se făcea în regimul Băsescu, dar cum aș fi putut să-mi dau seama de ea dacă intelighenția țării susținea regimul în aceeași măsură în care l-am susținut și eu?

Această intelighenție nu a schițat încă nici un gest de mea culpa. De aceea, azi, este obligată să ridiculizeze tema statului paralel și capitolul ei cel mai murdar: poliția politică.

Cel mai departe de aceste realități pare a fi conștiința lui Gabriel Liiceanu, totalmente incapabilă să constate că justiția băsistă a fost pusă la cheremul SRI. Acest fapt nu mai este, acum, o ipoteză, ci o evidență. Dar orice evidență poate fi negată, dacă musca de pe căciulă așa vrea.

Mai greu de înțeles este de ce Liiceanu nu are curajul de a-și recunoaște, precum Udrea, musca aceea: îmi pare rău că n-am înțeles la timp nedreptatea care se făcea în regimul băsist, dar eu n-am avut acces la informațiile la care a avut acces Elena Udrea…

N-am decât o explicație. Liiceanu nu are simțul dreptății. El a urât victimele băsismului tot atâta cât le-a urât și Băsescu și puțin îi pasă dacă au avut parte de procese trucate. Aceeași „sentință” morală și cu privire la Andrei Pleșu. Cei doi corifei ai intelighenției noastre onorabile nu au simțul importanței reale a Justiției, care nu este nici la cheremul politicului, nici la cheremul serviciilor secrete. Își dau seama de răul aservirii politice a Justiției (dacă e aservită unui partid antipatic), dar n-au percepția răului și mai mare pe care îl face o Justiție aservită serviciilor secrete (în vremea guvernării unui partid mai simpatic).

Cultura cu privire la felul în care este administrată dreptatea nu apare din studii umaniste. Nicolae Steinhardt avea studii de drept constituțional. El înțelesese că dacă nu-ți poți pune viața în joc (nu doar libertatea), apărarea unei Constituții ce merită a fi apărată este imposibilă

Tare mi-e teamă că mai degrabă Udrea ar putea fi un erou constituțional, nu „șovăielnicii” intelectuali.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 9
Ioan Buduca 1112 Articole
Author

11 Comentarii

    • In primul rand cele doua secaturi securist-basist-joha-niste nu sunt corifei si nici intelectuali, calitate pierduta cand s-au facut complici la crimele comunismului si ale neocomunismului!!! In al doilea rand, Udrea nu si-a facut mea culpa, nici macar nu si-a pus cenusa-n cap, din motive de OMERTA! Un creator al sistemului securist-ceausist nu poate fi surprins de derapajele sale, numai pentru ca un „derapaj” l-a vizat.Cele doua otrepe cu aer intelectual fals urasc noua societate, chiar asa pseudodemocratica cum este societatea actuala!!Au sperat ca restauratorul Securitatii ceausiste o sa-i reintroduca in „Panteonul” comunist unde le este locul pe care si l-au ales atunci cand s-au inregimentat renuntand la onoare si demnitate…

  1. Va rog frumos, nu-i mai stalciti numele! Il cheama LINGEANU, nu Liiceanu! Intrebati-l, sa va convingeti, daca nu va este suficienta comportarea lui de dinainte de ’89 si de dupa ’89.

  2. Cei doi „telectuali” sunt doar niste fripturisti de doi bani.

  3. Ati ajuns sa o faceti erou pe Elena Udrea!
    Si sa-l denigrati pe Liiceanu…

    Ioan Buduca in tinerete erati un intelectual- pacat. Mare pacat.

  4. ştiţi de ce nu foloseşte băsel hârtie igienică? dacă nu, întrebaţi-i pe nutzy şi lingeanu, dar vedeţi să nu aibă limbile ocupate…

  5. Când am citit” Apel către lichele” nu mi-am dat seama că este scrisa chiar de o lichea, lingău basist. România duce lipsă de intelectuali demni.

    • minunat articol!

      rostul unui intelectual este sa critice puterea, el ar trebui sa fie, din principiu, opozantul oricarei puteri, fie ea de stanga, fie ea de dreapta, pentru ca nu exista un adevar al stangii si un adevar al dreptei, ci un singur adevar, viata omului!

      un intelectual ar trebui sa fie, cum bine a zis Steinhardt, o figura parresiastica, adica cel care isi pune viata la bataie pentru un adevar!

      sau ar putea sa fi un om de stiinta care studiaza fenomenele in cauza, iar ceea ce vorbeste tine de cunoasterea stiintifica!

      sau ar putea fi un intelept, cel care scoate o vorba la 10 ani!

      sau ar putea fi orator, adica spune lucruri fara sa riste nimic, iar de-aici pana a fi demagog nu este decat un pas, pas pe care distinsii nostri intelectuali l-au facut!

      sa plangi precum Catavencu de dragul tarii dar sa iei 2000 de parai pe emisiune tv, la televiziunea nationala publica si falimentara? sa te plimbi cu avionul prezidential de la Bucuresti la Constanta ca sa te intalnesti cu seful statului la Olimp?

  6. Constitutia reprezinta interesele de la data repectiva ale celor care au elaborat-o. Fiind „contractul intre cetateni si politicieni”, trebuia sa fie clara (actuala a generat o gramada de controverse ) si scrisa intr-un limbaj accesibil tuturor, fiindca li se adreseaza cetatenilor, nu numai specialistilor de la CCR. Intrebati despre anumite texte, chiar politicieni cu functii din cele mai importante au zis:” nu stiu, trebuie intrebat CCR”(????????) In plus, multi dintre cei care au votat-o nici macar nu au citit-o. Probabil ca nici mult laudatii specialisti in Drept n-au citit-o cu atentie, ori sa o compare cu ale altor state, poate ar fi decoperit neclaritatile si le-ar fi remediat inainte de a fi supusa la vot, ceea ce nu s-a intamplat .

  7. Mai lasati-ne cu muraturi d-astea bashite , fara pic de caracter , ca acest Lingeanu si cu caltabosul cu barba sura , care dpdv al credintei si moralitatii sunt rusinea tarii , doar niste superoportunisti care se lauda intre ei , cozi de topor din materialul cel mai prost . Mai lipseste din décor matul de oaie Patapici si ciocanitoarea Woody . Ce echipa !

  8. Asa fac toti când pierd , sunt prinși ” cu mata n sac” sau se simt părăsiți și neantelesi. Înainte de toate Udrea e o hoata iar LIICEANU O Lichea lacheu.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.