UE o vrea mlaștină! Abuz de reglementare privind Insula Mare a Brăilei

Insula Mare a Brăilei a fost o mlaștină înainte. A fost secată, iar acum vine UE și spune. ”Avem nevoie să refaceți acea zonă mlăștinoasă”. De ce?

Pentru că din calculele unor experți – nu îmi e clar cine – pare că mlaștinile ar absorbi mai mult dioxid de carbon decât pădurile” (…) Toată dezbaterea se bazează pe pseudoștiință. Sunt foarte multe presupuneri”, arată europarlamentarul Cristian Terheș.

Europarlamentarul Cristian Terheș a vorbit despre un dosar „greu”, intens discutat în Parlamentul European: e vorba de legea privind restaurarea naturii. 

„Această lege face parte din pachetul general de legi ale așa numitului Green Deal. Îi spun proiect pentru că se intră în așa numitul procedeu de dialog și negocieri interinstituționale între Parlament, Consiliu și Comisie, urmând ca textul care va ieși să fie din nou supus la vot.

Momentan vorbim de un proiect! 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 14
Author

60 de Comentarii

  1. Clar-e noaptea mintii!Poate ca mai bine vine un cataclism peste lumea asta, se pare ca prostia e generalizata!

  2. Daca nici acum nu va e clar ca astia care conduc lumea sunt niste psihopati maniacali foarte periculosi…

  3. Insula Mare a Brăilei a fost o jungla înainte,
    poate doar in Delta sa se mai fi intalnit:
    -au venit bolshevicii spurcati si au distrus-o,
    FARA DREPT,nelegitim,
    indiguirea TREBUIE SPARTA!

    -dealtfel vedem asta peste tot,
    vedem Puterea Domnului si Voia Domnului si Placul Domnului:
    de tot ce au facut bolshevicii SE ALEGE PRAFUL,
    ALELUIA!

    cum au ajuns 8 milioane de romani plecati din Romania?
    -Domnul i-a dus pe drumul pierzaniei,
    nimic nu se intampla fara Voia Domnului!

    „insula mare a Barailei”?
    -unii h’andicapati sufleteste pomenesc de „delta vacaresti”,
    blesteme!

  4. Komisarii schimba geografia ? Cu asa papagali la conducerea Romaniei nu-i de mirare.

  5. ‘Însula Mare’ a Brailei aparține ori ba statului român? Dacă nu aparține, nu va fi din nou mlaștină. Dacă aparține, se vor găsi niște editați care vor distruge digurile… ‘Green Deal-ul’, acum, este un proiect mort din cauza ‘bumerangului’ sancțiunilor… „It’s a Mad, Mad, Mad, Mad World (1963)”

  6. Transformata de Ceausescu in cea mai productiva arie agricola, au fost folosite resurse imense pt a fi pusa in circuitul agricol strategic al tarii. Romania a platit dobanzi la IMPRUMUTURILE folosite pt.a amenaja aceasta zona. Iesiti in strada si aparati aceasta zona de green deal.

  7. Cu dedicatie de la jigodia care a ingropat referendumul de demitere a lui Petrov, Frans Timmermans, pentru prostimea din Europa de Est, fara numar, fara numar, fara numar… Dupa cum spuneam saptamana trecuta cand nimeni nu scria despre aceasta noua lege votata in sublimul Parlament European, rromania ar trebui sa distruga Portile de Schier, Barajul Vidraru, toate imbunatatirile de pe Arges, Olt, Siret, Dunare… si sa acopere Canalul Dunare-Marea Neagra. Asta votati, asta primiti… v-ati prostituat pentru calatorii cu bulitinu’ la Paris si Viena, acuma dupa ati dansat la bara, vine partea dureroasa, fara vaselina

  8. Germania n-a fost pădure? N-o restaurați și pă pădurea aia?

  9. o singura solutie, raus din UE si NATO si trecem de partea Chinei. adica a marilor papusari. daca tot vrem sa fim cu cineva si ne sperie si echipa Yankees. parol?

  10. Este ultima chestie care-i framanta acum pe europeni. Ce nu are habar acest papagal reintors in tara dupa niste ani de stagiu facuti in America este ca sandramaua comunitara se zgaltaie tot mai tare din toate balamalele. Deja mafiotii de la conducerea kolhozului incep sa se ingrijeasca de coliva.

  11. Să refacă germanii întâi Pădurea Teutoburgică, olandezii să-și distrugă digurile și astfel să inunde trei sferturi din Olanda, că acolo a foat mare „înainte” și după aia ne aliniem și noi…să ne dea exemple de urmat, noi suntem mai slăbuți la minte și fără exemple nu pricepem! Dincolo de glumă, chiar s-au tâmpit cu toții? Oameni buni, cum facem să scăpăm de idioții care ne conduc?!

  12. UE vrea ca Ro sa nu mai fie o tara care produce cereale si plante tehnice. Pierde Franta, Spania, Germania. Ne pun limitele care vor ei. Dar cand va fi Ucraina in UE o vor face pe toata o mlastina?!!

  13. nu era o mlastina, era Balta Brailei. Desecarea in totalitate a fost o crima. Delta Dunarii este o mlastina?

  14. Da nu mai bine ar face ei o mlastina din Tarile de Jos ?
    Homalaii astia chiar vor sa distruga Romania, ne considera un popor nedemn de a fi popor si ne trateaza ca atare.
    Terhes este singurul europarlamentar care ia apararea Romaniei impotriva valului distrugator al neomarxistilor rezisti .
    Este singurul care merita votat la viitoarele alegeri !

  15. Da Olanda sau Tarile de jos isi distrug digurile sa se revina la limanurile vechi ale marii Nordului ?Da Franta si Germania astupa canalele dintre rauri sa se revina la forma initiala a terenurilor ?

  16. Când vor face și din Veneția sau Paris din nou o mlaștină, și vor desființa Digurile lăsând mare până unde poate la Olanda atunci să vorbească ticăloșii ipocriți de azi și hoții din colonii din totdeauna ce conduc UE. Ar lăsa miliarde de oameni să moară de foame pentru ca bunăstare și confortul numai lor. Blestemată fie ce a ajuns ideea de UE.

  17. Păi dacă te-ai plâns că îți distrug ucrainenii Delta. Poftim, UE ți-a impus imediat soluția optimă. Ca să nu mai plângi.
    Cum să n-o iubești, bre, pă UE, că e dășteaptă foc, să moară mama.

  18. Dacă măcar jumătate din europarlamentarii români ar semăna cu Christian , România ar fi fost la cu totul alt nivel… conducătorii pe care îi avem acum se preocupă doar de bruxelles și ucraina

  19. musai tre refacuta mlastina . acolo traia o specie piscatoare de tantar acu pe cale de disparitie ,da care-i facea pe oameni mult mai harnici si vioi. si sa importam si ceva anofeli de prin africa.

  20. normal, dupa ce au terminat cu industria, se ocupa si de agricultura! trist e ca vad prin comentarii sustinatori ai ideii ceea ce arata clar ca ne ducem de rapa!!!

  21. Am auzit că terenurilii elea e cultivate dă niște arabi. Deci ăla este cuib dă teroriști mancaț-aș. Știu că esplicația e un pic depășită, dar noi suntem în urmă la toate. Așa că… merge.
    PS. Și digurile e comuniste. E dă porc, rău, să n-am parte.

  22. @Diana R.
    -traia o specie de vultur foarte mare, cam 1 metru inaltime,
    e un exemplar la muzeul Antipa;
    a fost o zona de bio-diversitate nemaipomenita,depasea Delata Dunarii

    Zăganul (Gypaetus barbatus) este o specie de vultur din familia Accipitridae, subfamilia Gypaetinae, genul Gypaetus. Specia este declarată dispărută din România …

    @01364, ” Transformata de Ceausescu in cea mai productiva arie agricola, ”
    -transformata FARA DREPT de catre bolshevici,
    acum cica e a unui arap care creshte oi pt. export
    s-a ales praful ca de toate celelalte, ALELUIA!

    irigatziile comuniste/ceaushiste
    facute fara drept
    au disparut primele,ALELUIA!

    -bah,
    sa va intre in cap:
    TOT ce au facut bolshevicii A FOST FARA DREPT,
    nelegitim,
    DE TOATE se va alege praful,
    asa explicam si de ce Domnul a dus pe calea pierzaniei 8 milioane de romani,
    ii gasiti in exil.

    este o vorba:
    -ce este de haram de haram se duce!

  23. TOT ce au facut comunistii
    s-a bazat pe jaf si crima,
    pe minciuna si inselaciune:
    -acum in biserici popii ar trebui sa lase cele obisnuite
    si sa se apuce de blestemat,
    sa invetze poporul sa se pocaiasca!

  24. mlastina este un ”izvor” de gaz de balta, adica emana gaz metan si hidrogen sulfurat, unii poate stiu ca H2S este foarte toxic si a fost ”gaz de lupta”. Asanarea Baltii a redus MALARIA o boala care a afectat populatia locala, dar cum trebuie sa ne intoarcem la epoca de piatra eu propun sa fie demolat orasul si sa fie construite colibe din stuf si oamenii sa consume peste din Dunare cu toate dejectiile deversate de toate tarile riverane si poate nu stiu ce substanta pt tratarea psihozelor care e prezenta in alte ape sa devina ”aliment” pt popor. In im…lor nu stiu ca nu exista vegetatie fara schimb de CO2 si ca daca vor sa scada amprenta de carbon atunci de fapt vor distrugerea vietii. Noii zei poate doresc o Sahara in Europa in care sa pluteasca ei in masini zburatoare si urmarind daca mai indrazneste vreo fiinta sa vietuiasca.

  25. Sluga lui Gigi AUR agita electoral SPERIETOAREA cu Europa pentru a-si prosti votantii stiind cata minte au. Este de mirare cati ghebosi au pus imediat botul.

  26. Nu mai avem nevoie de agricultură. Vom mânca doar ce ne dă Comisia Europeană , hrană sintetică de laborator din prafuri. Conțin toate elementele esențiale, vitamine, minerale, proteine sintetice sau din insecte. Ce noroc pe capul nostru cu vizionari altruiști precum Bil Gheiț care anticipând această situație și grație intuiției și genuiului său creator, a și pus pe picioare astfel de laboratoare ce vor produce hrană sintetică. Un adevărat vizionar și nu, nu este nici un plan, nici o conspirație la mijloc, stați liniștiți la locurile voastre, primele plicuri vor fi gratis 🙂

  27. Bai U.E.!, voi shti-tzi cate lacuri avea romanul in campia de la Dunare? El manca peshte, iar daca mai venea pe acolo un oier avea lapte,branza, samd. Daca tov.Pedro Romanu nu a distrus toata tzara, asha cum vroia kamunizmul Ylici, va gasitzi voi sa ne da-tzi la Austerlitzul vostru ca sa murim, nu gazatzi, dar sufocatzi!!!Poate este fake news, ca doar khazarii cu misiune in Romania, pot fabrica astfel de shtiri. Sau boala voastra este ca insula a fost inchiriata la arabi. Pe vremea lui Cheashka era invers, se dezvoltau relatziile cu tzarile arabe, ca ashtia ai kamunizmuului sa patrunda acolo shi sa spioneze. De cand a ajuns economia unei tzari sa fie dictate din exterior, precum la Koloniile dorite??? Ka kahazarii sunt in stare de orice ca pisica sa stea cum vor ei, nu este nici un secret. Dar ce sa facem cu Planeta, nu conteaza tzara, ca daca apa nu mai este, nimic nu este, ca pe Marte!!!
    Iar daca vretzi pute tzi distruge baraje, ex. in Ukraina s-a inceput deja, dar daca vine foametea ce mai mancatzi voi??? Deci in esentza ca de la Malta cu intzelegerea intre kahzari s-a trecut la distrugerea pas cu pas a omenirii, precum acest raz belitzii tov.khazar Zelea leul=Legionarul Roshu vs. Putin=legionarul Roshu galbejitul, care este un mare ghisheft al oligarhilor=spuma kamunizmului ca in doua imperii in disolutzie ca URSS, ca alt mod de a face Ghisheft=blat nu aveau! Eu sper ca totushi este un fel de fasaiala=emanatzii…
    O zi buna.
    Con

  28. Păi clar ce fel de competențe sunt la UE.. Chiar să vrei și să te rupi in muncă spre a reface mlaștina, la ora asta cu seceta și temperaturile prea mari ”in termometre” nu la umbră,..nu vei putea. Seacă de la sine.. Iar povestea cu codoiu e fals tratată.. Deocamdată filtru mai bun decât frunza pomului nu există,. Deci plantarea de pomi, nu tunderea pădurii și cosmetizarea, ar fi calea de urmat. Plus, se știe că există pe lume cânepa,..Un hectar de cânepă care crește intr-un an, absoarbe de patru ori mai mult bioxid de carbon decât un hectar de pădure, care crește in 50 de ani..Cânepa e interzisă și e promovat in continuare plasticul.. ceea ce se fabrică azi din plastic in mare parte se poate fabrica din cânepă.. Cei grijulii, regește plătiți nu știu..

  29. BUNĂ ziua!
    Nu e bun nimic in Colonia DEVALIZATA!
    Ai nostri din guvern , parlament se duc la Bruxelles scot caciula de pe cap si se așează in genunchi.
    Ordonati PreNecintitaVoastraPutere!
    Da, da.
    1.Inundati Insula Mare a Brailei!
    2.Vindeți la straini tot ce mai aveti!
    3.Puneti la dispozitia Ucrainei infrastructura voastra de transport proasta asa cum e! Cam Atât pt azi.
    Ati inteles? Da,Să trăiți BINE ca să ne conduceți spre Nimic nu mai e al romanilor!
    Ridicati-vă si plecați supuși austrieci,americani si ai UE !
    Despre Iohannis numai de bine!
    El nu știe nimic,nu il interesează nimic,nu are idei bune pt România si ROMÂNI, el doar execută ca un robot!

  30. Un popa ipocrit si rauvoitor.Dar care stie sa se foloseasca de turma aurista.O discutie asezata si argumentata nu stie sa poarte.Ci sa starneasca panica, ura si frica.Un manipulator ordinar.

  31. Scârbit de PSD PNL USR Sa fii scarbit de tine.Esti atat de mic la minte incat orice poulifrici te face pe fata.Daca tu crezi in aberatiile acestui popa,vai mama ta .Iti lipseste educatia, ratiunea,gandirea critica.Iti lipseste gandirea analitica.Sa vezi dincolo de gargara unui popa scrintit si perfid.

  32. A iesit popa Terhes sa dea apa la moara aiuritilor.
    Asta e ca aia cu „ne obliga sa mancam greieri”.

  33. Realitatea este ka khazarii din vest shi est s-au intzeles la Malta ca stapanii lumii. Astfel toata economia Romaniei a fost distrusa, demolata ca sa vina cei din vest ca sa cucereasca piatza cu produsele lor, multe poluatoare. Cei din est ne-au distrus industria de aparare,de armament, au preluat fabrici strategice, samd, la care fratzii lor khazari din vest conform intzelegerii lor nu au reproshat, ba mai mult ne-au obligat sa acceptam situatzia, shi asta fara sa tragi un foc de arma, asha cum se lauda kgb Putin. Asistam fara replica la intzelegerile lor secrete a unei secte khazare, ce spera, pana cand? sa domine planeta shi sa o exploateze. Cel de sus, numai el ne poate salva, shi pana atunci sa nu facem jocul celor care nu cred in el.
    O zi buna.
    Con

  34. În anii 1950 și 60, în era comunistă, balta mare a Brăilei a fost desecată și îndiguită pentru a fi consacrată agriculturii, deși România nu ducea lipsă de pământ arabil, dar domina atunci ideea că „mlaștinile sînt inutile și nesănătoase” și că zonele umede, al căror rol nu era luat în considerare, trebuie să fie „asanate”, astfel încât factorii de decizie gândeau exclusiv inginerește și nu consultau hidrologii, biologii și ihtiologii; România nu a semnat convenția Ramsar (1975) decât după revoluție, la 25 ianuarie 1991.[4] Pentru aceste lucrări a fost utilizată munca forțată a deținuților politici din Bărăgan (mai ales din lagărele Grădina, Lunca, Salcia, Stoienești și Vechea Strâmbă), dintre care mulți au murit aici. Terenul, care s-a dovedit a fi fertil în primii ani, a fost declarat un „succes al comunismului în România”.

    -ai mancat paine facuta cu detzinutzi!

  35. @maxtor- suprafata agricola a țarii a crescut cu nici 1%, dar s-a pierdut un urias potential turistic. A facut parte din marile constructii inutile din epoca: canalul Dunare-Marea Neagra, barajul cu hidrocentrala Bicaz, combinatul dela Hunedoara.

  36. Doar comuniștii-au mințit și-au făcut fărădelegi. Eminescu la cine s-a gândit cînd a scris „Minciuni și fraze-i totul ce statele susține” la 1874?
    Cuza, sau cine-o fi fost în spatele lui, a făcut bine cînd a vîndut o treime din pămîntul oamenilor, tot lor, la prețul pieții? S-a spus limpede că scopul principal al așa zisei împroprietăriri a fost ca pămîntul să intre în circuiturl economic, să se poată vinde și cumpăra.
    Moșierii n-au avut niciodată pămîntul în posesie. Acesta era al oamenilor, al obștii sătești, al tuturor. A da o moșie cuiva nu însemna nici pe departe a-l da în proprietatea cuiva, nu se putea, ci doar domnitorul/regele renunța la anumite biruri în favoarea celui căruia i se dona. Desigur și acestea fără nici un temei, nici legal, nici moral. La început pt o vreme, mai apoi pe viață și după aceea ereditar.
    Actele de proprieate toate cîte-au fost, dac-au fost, la vremea „împroprietăriri lui Cuza” au fost falsuri. Numai după aceea li s-au făcut acte pe două treimi din moșiile satului fără a plăti nimic pe cînd oamenii au fost prostiți să-l plătească, repet, pămîntul lor, la prețuri de speculă, împrumutîndu-se. La cine? Majoritatea l-au pierdut sau au trudit de le-au ieșit ochii din cap.
    Chiar nu vedeți cît de mare-a fost hoția?

  37. @Calin
    -si acum Olanda da bani pt. cadastru/intabulare gratuita:
    1.pentru ca tolomacii sa-si vanda terenul pe daiboj
    2. pentru usurarea executarilor silite

  38. @pop sov eliberator
    -acum distrushii pomenesc de „Delta Vacaresti”,
    ALT RAPT,
    schzofrenie de la poporul sovietic catre omul sovietic!

  39. pai distrugeti ma si amenajarea raului dimbovita facuta de comunisti si lasati-o asa cum a fost sa va puta si sa va manance si tantarii in buricul bucuretiului ca si asa este deprimant si plin de ruine care dau impresia ca propietarii lor asteapta marele cutremur sa le darame sa poate vinde terenul.

  40. De acord cu restaurarea naturii , incepem prin a opri taierea padurilor si oprirea importurilor de deseuri sub forma hainelor second hand… Mai putem adauga oprirea cumpararii de armament ( pentru producerea lui se consuma resurse minerale ). Nu mai exportam gazele naturale , extragem atat cat ne trebuie pentru consumul intern. Ne oprim sa mai plimbam legumele din Turcia in Romania si le mancam pe cele produse local , cele produse fara ingrasaminte si alte chimicale (mai strambe , mai patate dar naturale). Oprim si importul junk-urilor de masini second hand din occident … Cateva masuri de protejare a naturii. Oprim si imprumuturile demente ale guvernului si restructruram aceasta patura de birocrati , salvand bani la buget nu o sa mai fim nevoiti sa ne vindem pe nimic resursele unor companiii care oricum nu fac nimic pentru protejarea naturii (doar extrag resursele dupa care pleaca).

  41. Ma intreb, foarte simplu, daca si fostele mlastini din Ucraina, transformate in terenuri agricole, vor beneficia de acelasi „tratament” ecologic ?! Pentru ca da, pentru mine este mai mult decit clar, aceasta idiotenie care se doreste a fi impusa Romaniei face parte dint-un plan mai complex de punere a Romaniei „pe butuci” (se lucreaza la greu !) si, in cazul de fata, la boicotarea agriculturii romanesti in favoarea celei ucrainene, adica inlaturarea prin toate mijloacele a concurentei !

  42. E o tampenie sa spui ca Balta Mare a Brailei era o mlastina! Era un loc natural exceptional ! Un habitat exceptional pentru fel de fel de plante si specii de pasari , animale si pesti! Era un rai primavara , Balta Brailei se inunda si clocotea de viata , ferbea apa de zecile de specii de pesti venite sa se reproduca ! Vara cand apele scadeau , se umplea Dunarea si Delta de miliardele de alevini , care fugeau din balta spre ape mai adanci ! Din cauza desecarilor , fara cap, acum populatia piscicola a Dunarii si a Deltei este in total declin ! Nepotii nostrii au sa vada pestii in poze! Eu nu mai stiu , dar lacurile astea , Greaca, Suhaia, Potelu ,etc. , din lunca inundabila a Dunarii mai exista , sau au fost distruse si ele! Erau adevarate incubatoare naturale pentru pestii autohtoni ! D’ aia au si disparut specii de pesti din apele noastre ; nu o sa va insir toate speciile disparute, pentru ca nu le stiu nici eu pe toate , dar merita sa va amintesc de doua specii de sturioni de apa dulce, acum disparute , sipul su viza! Adio mama!

  43. În anii 1950 și 60, în era comunistă, balta mare a Brăilei a fost desecată și îndiguită pentru a fi consacrată agriculturii, deși România nu ducea lipsă de pământ arabil, dar domina atunci ideea că „mlaștinile sînt inutile și nesănătoase” și că zonele umede, al căror rol nu era luat în considerare, trebuie să fie „asanate”, astfel încât factorii de decizie gândeau exclusiv inginerește și nu consultau hidrologii, biologii și ihtiologii; România nu a semnat convenția Ramsar (1975) decât după revoluție, la 25 ianuarie 1991.Pentru aceste lucrări a fost utilizată munca forțată a deținuților politici din Bărăgan (mai ales din lagărele Grădina, Lunca, Salcia, Stoienești și Vechea Strâmbă), dintre care mulți au murit aici. Terenul, care s-a dovedit a fi fertil în primii ani, a fost declarat un „succes al comunismului în România”.
    Convenția Ramsar (The Ramsar Convention on Wetlands) este un tratat interguvernamental (sub egida UNESCO) asupra zonelor umede ca habitat al păsărilor acvatice la nivel internațional.
    Tratatul a fost semnat la 2 februarie 1971 în orașul iranian Ramsar și intră în vigoare în anul 1975 (21 decembrie).
    Convenția
    Obiectivul declarat al semnării Convenției este acela de protejare a biodiversității și menținerii într-o stare de conservare favorabilă a zonelor umede (întinderi de ape stătătoare sau curgătoare, mlaștini, turbării, bălți sau luciu de apă marină ce nu depășește o adâncime maximă de șase metri) ca habitat al păsărilor acvatice.
    Convenția de la Ramsar are ca scop menținerea caracterului ecologic a zonelor vizate, prin implementarea unei abordări a ecosistemului în contextul unei dezvoltări durabile.
    Ziua de 2 februarie a fost stabilită ca Ziua Mondială a Zonelor Umede.

  44. De unde pana unde treaba cu Insula Mare? Demagogul asta din Salaj habar nu are unde este aceasta insula mare a Brailei. In mod cert nici unul din PE nu a pomenit acest nume , este exemplul inventat de mintea lui pentru a-i agita aiurea pe auristii asemeni lui. A dat din clanta de parca ar dori ca aia sa nominalizeze ca exemplu lamuritor Insula Mare a Brailei in ipotetica lege.N-ar fi de mirare sa-l duca capu’.

  45. 2 iulie 2018
    Un șeic arab a cumpărat ferma Insula Mare a Brăilei, cea mai mare din România
    O parte din acţiunile Agricost SA, care are în concesiune peste 50.000 de hectare de teren agricol în Insula Mare a Brăilei, vor fi tranzacţionate către concernul Al Dahra din Emiratele Arabe Unite, deținut de șeicul Hamdan Bin Zayed Al Nahyan, a declarat luni, pentru AGERPRES, omul de afaceri Constantin Duluţe.
    Proprietarul Agricost susţine că această tranzacţie reprezintă un beneficiu pentru statul român, deoarece se deschide astfel o piaţă către Orientul Mijlociu.
    ‘Discutăm tranzacţionarea unei părţi din acţiunile Agricost către concernul Al Dahra. Este un beneficiu pentru statul român, deschidem o piaţă către Orientul Mijlociu. Se vor investi aproximativ 500 de milioane de euro, în Insula Mare a Brăilei şi o componentă importantă va fi dezvoltarea sectorului zootehnic ovin. Va fi un contract de concesiune până în anul 2032’, a declarat acţionarul majoritar al Agricost SA, Constantin Duluţe.
    În ultimii ani, Agricost SA a cultivat în principal grâu, dar și lucernă pe cele peste 50.000 de hectare de teren agricol pe care le-a concesionat în Insula Mare a Brăilei, fiind cel mai mare producător agricol din ţara noastră.
    Sheik Zayed bin Sultan Al Nahyan este preşedinte de onoare al clubului de fotbal Al Jazeera şi de-a lungul timpului a fost de mai multe ori ministru şi chiar prim-ministru al Emiratelor Arabe Unite.

  46. @ pop sov eliberator- și zise o femei către ptrofet: vorbiti-ne despre barajul Hoover.
    Traiasca și înflorească PCR, Proteina C Reactiva. Aia care va spune câte ceva despre statutul proinflamator al celor care urăsc realizările trecutului nostru și le ridica in slavi pe cele ale licuricilor fara lumina și ale Occidentului hot expert în bogățiile și sufletele majorității tarilor.

  47. Un mare ue celor de la ue!
    Suntem condusi de niste sclaveti care vor executa tot ce li se cere.

  48. @etalon gheb &tetea &un chioi-caz clasic de „fake news”, dar este politica gazetei de promovare si incurajare a tot ce este antiUE,antiNATO,antiUSA.

  49. @marius-sa-ti explic: Bicazul s-a construit ptr electrificarea tarii. Dar,in saracia de dupa razboi, o termocentrala de 3 ori mai puternica se putea face de 3 ori mai repede si mai ieftin. Deci a fost propaganda. Orice analogie cu Hoover sau Portila de Fier este neavenita.

  50. Tradatorilor din PNL si PSD, puneti botu la distrugerea Romaniei ?

  51. Obsev ca adevarul crunt deranjeaza, nu exusta comentariul meu aici! Cenzura, cumva? Pare ca se practica de ceva timp aici si nu e normal! Ceea ce am scris in comentariu, o sa se dezvaluie greu dar o sa auzim in cel mai scurt timp si blagoslovitul o sa ramana cel care scrie articole si practica cenzura pentru a nu fi informati cetatenii!
    P.s. observ ca parte din cei care comenteaza aici, folosesc logica obiectiva reala in legatura cu istoria acestei zone, ceea ce ma bucura.

  52. Dupa logica unor timpiti de pe aici trebuie daramate 80% dintre blocurile de locuinte,metroul bucurestean si Canalul,statiunile de pe litoral,podul nou de la Cernavoda ,caile ferate demontate doar pentru ca au fost facute in perioada comunista.Economia e aproape rezolvata.Urmasii tampitilor din anii 50 care au omorat sute de mii de cai pe motiv ca vine mecanizarea.A venit pana la urma dar a intarziat vreo 20 de ani.

  53. De ce nu ia nimeni masuri fata de idi otii care ne reprezinta la Bruxelles ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.