UE, progenitura răsfățată a SUA

În Europa avem de-a face cu o exaltare când vine vorba de cheltuielile mai mari pentru apărare, însă, la o privire mai atentă, puține sunt țările care au spațiul fiscal al Germaniei pentru creșterea reală a finanțării pentru înarmare. Ambițiile președintelui Emmanuel Macron încep să se lovească de realitățile bugetare. În Marea Britanie lucrurile stau la fel, iar guvernul de stânga nu are multe soluții de reducere a cheltuielilor în alte domenii.

La fel și in Spania, unde guvernul de stânga al premierului Pedro Sanchez nu-și asumă nici măcar atingerea a 2% din PIB în acest an, pentru a nu mai vorbi despre procentul de 3% sau cel de 5% despre care a început să vorbească președintele Donald Trump. Pedro Sanchez a declarat că Spania va aloca 2% din PIB pentru Apărare abia în 2029. Și nu oricum, ci definind cheltuielile pentru apărare în așa fel încât procentul de 2% din PIB să fie atins fără un efort considerabil. Schimbarea definiției nu va asigura capabilități militare mai mari – includerea pensiilor militarilor în aceste cheltuieli nu va face rost de bani pentru achiziții de tancuri, avioane sau sateliți. În Italia, guvernul a stabilit ajungerea la un procent de 1,6% pentru apărare abia peste doi ani, iar asta tot cu niște schimbări în definirea cheltuielilor. În cele două state avem de-a face cu guverne de coaliție care includ partide deloc doritoare să sporească bugetele apărării. Alianța de stânga Sumar din Spania este foarte reticentă și au început deja fricțiuni cu socialiștii premierului Sanchez. În Italia, Lega lui Matteo Salvini nu dorește majorarea cheltuielilor pentru apărare.

Este limpede că Spania și Italia nu anticipează vreo invazie rusă pe teritoriile lor naționale și că provocările la adresa securității lor sunt identificate mai degrabă în Africa de Nord. De aici și solicitarea Spaniei ca UE să abordeze apărarea europeana ”la 360 de grade”, priovind de jur împrejur, nu doar spre est.

Italia și Spania sunt membre ale așa-zise ”coaliții de voință” pentru apărarea Ucrainei, alături de Marea Britanie, Germania, Franța, Canada, Polonia, România. Până acum, Spania a contribuit la această ”voință comună” prin redefinirea cheltuielilor de apărare și printr-un demers tipic pentru abordarea europeana a crizelor de tot felul – premierul Sanchez a solicitat schimbarea denumirii inițiativei ”ReArm Europe”, pe care o considera belicoasă și nepotrivită, în ”Readiness Europe”. Comisia Europeană a acceptat ideea premierului spaniol.

Până acum, acțiunea Europei pare să se rezume la botezarea și rebotezarea unor planuri, la reînarmare pe hârtie și la transformarea unor măsuri pentru atingerea obiectivelor în obiective propriu-zise. Viziunea UE este ineficientă și strict contabilă – atingerea pe hârtie a unui anumit procent din PIB alocat apărării – în locul creșterii reale a capabilităților militare. Presa europeană are o abordare asemănătoare, cu nenumărate articole care se învârt în jurul cozii, refuzând să spună lucrurilor pe nume: putem cumpăra mai multe tancuri mărind impozitele, împrumutâd bami pentru asta sau renunțând la programe sociale pentru a cumpăra tancuri.

”Finalul dividendelor păcii va fi foarte scump pentru UE”, scrie Financial Times, arătând că Europa s-a bucurat de decenii întregi de cheltuieli minime pentru apărare, câtă vreme a costul protecției a fost suportat de Statele Unite. Acum, costurile vor trebui suportate de contribuabili și de beneficiarii programelor sociale din Europa, arată FT.

 

Jurnalistul american Matt Taibi consideră că Statele Unite trebuiau să ”înțarce” Europa cu mult timp în urmă. ”Am crescut în perioada liberală a Americii, când ni se spunea mereu cât de mult avem de învățat de le europeni. Atât de înțelepți și atât de sensibili! Atât de multe priorități minunate! Ni se arăta cum europenii au concedii cu plată, învățământ gratuit, o îngrijire a copiilor la standarde fabuloase, polițiști înțelegători, programe sociale, în vreme ce țărănoii americani lucrau milioane de ore si trebuiau să scoată o mulțime de bani cash pentru un picior rupt. Îmi amintesc de documentarul lui Michael Moore ”Where to invade next?”, în care americanii erau prezentați ca niște inculți, în vreme ce ni se spunea că europenii sunt speriați de ideea de ”datorie” și șocați de faptul că americanii nu cer guvernului luni de miere plătite, prânzuri gastronomice pentru copii.

Acum, se pare că americanii au fost cei care au plătit pentru aceste programe. Iar exact aceleași elite americane care își criticau țara în urmă cu 20 de ani ne spun că nu trebuie să abandonăm sau să ne reducem contribuția militară pentru partenerii europeni, că trebuie să rămânem loiali celei mai de succes alianțe militare din istorie. Elitele vor ca americanii să invidieze închisorile finlandeze, vacanțele italiene și prânzurile franțuzești, însă vor ca americanii să respingă la vot apariția acestor beneficii și la ei acasă”.

 

Șeful departamentului Externe al ziarului britanic The Telegraph, Ambrose Evans-Pritchard, îi dă dreptate președintelui Donald Trump: Trump are dreptate că UE a adoptat un mercantilism deghizat și a furat locurile de muncă ale americanilor și a profitat de consumatorii americani; Trump are dreptate să se opună „imperialismului normativ” al UE, în special când el se manifestă împotriva marilor companii tech americane; Trump are dreptate că UE a devenit un proiect rival Statelor Unite la nivel economic, odată cu Agenda Lisabona, în anul 2000; are dreptate și atunci când spune că UE recurge la protecționism și aruncă cu praf în ochii americanilor, inclusiv atunci când se opun plantelor modificate genetic din SUA, în vreme ce fac în Europa același lucru.

Uniunii Europene ar trebui să i se spună cine îi sunt adevărații părinți și că a fost creată nu pentru a fi un generos proiect social, scrie Evans-Pritchard. ”Declarația Schuman, textul fondator al Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, a fost redactată în mare parte de secretarul american Dean Acheson. ”Totul a început la Washington”, a spus chiar șeful de cabinet al lui Schuman. Președintele Truman a avertizat că va desființa Planul Marshall, dacă francezii nu se vor reconcilia cu germanii. Scopul era limpede: SUA aveau nevoie de o Europă de Vest unită și reînarmată, în fața expansiunii sino-sovietice. Documentele Departamentului de Stat arată că spionajul american a finanțat în secret mișcările pentru Europa unită. A fost o operațiune condusa de OSS, predecesoarea CIA. În 1958, bugetul Mișcării Europene era finanțat în mare parte de SUA, iar ”părinții fondatori” ai UE figurau pe statele de plata. În iunie 1965, SUA îl instruiau pe vicepreședintele Comunității Europene să facă în secret demersuri pentru o uniune monetară, amânând dezbaterea ”până când adoptarea acestor propuneri va deveni inevitabilă”. Jean Monnet, părintele euro, a locuit în America și a fost ochii și urechile lui Franklin Roosevelt în Europa, în anii 1940. Charles de Gaulle îl considera agent american”, scrie The Telegraph.

 

Acum, Statele Unite cer ”copilului” UE să facă ceea ce era programat să facă – să descurajeze, nu să provoace un război cu Rusia.

”Am fost crescut pentru a crede că europenii sunt partenerii noștri mai civilizați, însă ei par acum niște profitori pentru ale căror vacanțe plătite și grădinițe plătesc americanii, urmașii acelor țărănoi care au murit cu zecile de mii pentru salva Europa de ea însăși, cu generații în urmă. Generația mea a văzut filme create special pentru a ne ține vigilenți la pericolul sovietic, însă încep să cred că un scop și mai important al NATO a fost acela de a-i opri pe europeni să se ucidă între ei, și a trebuit chiar să-i mituim pentru a accepta asta. Oare câți alți ”copii” vor trebui să mai înțarce Statele Unite?”, scrie Matt Taibi.