O propunere a Uniunii Europene privind interzicerea circulației pe timp de noapte creează controverse.
Măsura vizează șoferii care și-au obținut permisul de conducere în ultimii trei ani, iar restricția ar urma să fie aplicată între miezul nopții și ora 6 dimineața, conform Motor Zoom.
Datele Eurostat arată o creștere de 4% a deceselor cauzate de accidente rutiere în 2022, comparativ cu anul precedent.
În România, rata mortalității rutiere este de 86 de decese la un milion de locuitori, dublu față de media europeană, respectiv 46 de decese. Suedia stă cel mai bine la acest capitol, cu 22 de decese la un milion de locuitori.
Începătorii sunt considerați o categorie vulnerabilă, având în vedere frecvența implicării lor în accidente pe timp de noapte.
Pachetul de restricții este însă mult mai amplu și are în vedere sporirea siguranței rutiere în perioada 2021-2030, în linie cu strategia „viziunea zero”, care are ca scop eliminarea totală a deceselor pe drumurile europene până în 2050.
Alte măsuri deja introduse de Comisia Europeană se referă la reducerea limitelor de alcool în sânge pentru șoferi și integrarea de tehnologii de siguranță, cum ar fi sistemele eCall, care alertează automat serviciile de urgență în caz de accident.
Planul nu zero accidente, planul UE zero barat.
UE a ajuns o “uniune” în care nu se mai vrea nimeni, cu măsuri ce nu mai au nici o legătură cu actul de înființare,condusă de oameni șterși în care interesul general e înlocuit de cel personal. Seamănă tot mai mult cu defuncta uniune sovietică…
de acord 100%
Sa se interzică alcoolul, sa fie prohibiție, pt că unii cetățenii se îmbolnăvesc din cauza exceselor și asigurările de sănătate cheltuie bani cu consumatorii.
Sa se interzică căsătoriile mixte, deoarece unii soți își bat nevestele.
Cel mai bine ar fi să se interzică total circulația, inclusiv a autocamioanelor, între ora 0,00 și 23,59 min. 59 sec. Să nu fie exceptate nici căruțele, bicicletele, tractoarele, nimic. Sigur așa nu vor mai accidente de circulație. Văd că acum „doctrina UE” este să se interzică totul, mai ceva ca pe vremea comuniștilor. În loc să se construiască o infrastructură prietenoasă cu traficul, în special în cazul României, se interzice. Nu va trece multă vreme și ni se va interzice și să respirăm, deoarece emanăm CO2. Când vrei să duci pe cineva la pierzanie îi iei mințile.
Mai ales ca noaptea umbla covizii, care fugaresc mai ales soferii incepatori.. jawohl
Nu toti soferii,doar cei mai proosti
Trotinetele ,aceste ustensile progresiste de spălat tărtăcuță,când le interziceți, și să trecem la lucruri serioase ,nu poate și glumițe
Sa vina, nu politicii UE, politia din Bulgaria, Romania, Serbia, Croatia state cu numar ridicat de accidente, sa zica statistic, care au fost cauzele principale ale producerii accidentelor cu victime, pe ultimii 10ani.
S-ar putea constata ca nu incepatorii sunt implicati in varful clasamentelor si nici alcoolul nu e printre cauza, sa nu fie mai complicat de atat.
Ca si cu autostrazile, nu pot elimina automat accidentele, cel mai mult timp din an nu se circula pe autostrazi, mai degraba de acasa la locul de munca si inapoi.
Mai bine ar interzice fabricarea masinilor cu putere de viteza foarte mare ,limitarea vitezelor pe sosele si in localitati,asta pt. ca am transformat drumurile rutiere in adevarate piste de viteza al masinilor,unde fitosii in special generatia tinara ,au impresia ca sint asii volanului.Nu inteleg motivul pt. care chiar trebuie sa ne grabim si sa rulam cu viteze foarte mari.
Cantitatea de alcool permisa la soferi in Romania este 0, nu mai au de un sa mai reduca in presupusa reducere cauzeleor accidentelor.
Romania este fruntasa la accidente, si asa, cu 0 alcool permis de lege.
Aiurea, alta mangla ca la centralele pe gaz, trambiteaza 2 ani ca le interzic sa spele pe carier gugustiucii iar apoi in marinimia lor le mai lasa dar pun o taxa pe utilizarea lor!!! deci pregatiti-va sa platiti taxa de intuneric daca veti circula cu masina noapte. de fapt va fi o taxa pe „noaptea mintii” celor care inghit asa gogomanii!