Madrid cere încetarea controalelor și stabilește un ultimatum
Guvernul spaniol a transmis vineri un avertisment ferm autorităților italiene, solicitând renunțarea la controalele introduse în baza suspendării temporare a aplicării Acordului Schengen.
„Cerem Guvernului italian să-și revizuiască poziția, să pună capăt controalelor și să-i trateze pe spanioli ca pe ceilalți cetățeni europeni”, se arată într-un comunicat al Guvernului spaniol, citat de AFP.
Madridul avertizează că, dacă până la sfârșitul zilei de duminică, 9 august, Italia nu va reveni asupra deciziei, „Spania va fi nevoită să adopte măsuri proporționale, pentru a apăra interesele și demnitatea cetățenilor săi”, potrivit aceleiași surse.
Italia justifică suspendarea Schengen prin criza migranților din Ceuta
Decizia Italiei vine în contextul afluxului masiv de migranți în enclava spaniolă Ceuta.
Potrivit Reuters, citată de News.ro, Ministerul italian de Interne a anunțat introducerea unor controale sporite pentru persoanele care sosesc din Spania pe cale aeriană și maritimă. În același timp, autoritățile italiene au convenit cu Franța întărirea verificărilor la frontiera franco-italiană.
Premierul Giorgia Meloni a descris măsura drept una „extraordinară”, adoptată pentru protejarea securității naționale, subliniind că aceasta va rămâne în vigoare doar atât timp cât situația o impune.
Meloni: Italia susține sprijinul european pentru Spania
Șefa Guvernului italian a declarat că Italia este pregătită să sprijine orice inițiativă europeană menită să ajute autoritățile spaniole să recapete controlul asupra frontierei externe a Uniunii Europene.
Potrivit declarațiilor sale, apărarea frontierelor înseamnă combaterea imigrației ilegale și destructurarea rețelelor de trafic de persoane.
Amintim că actuala criză a migranților din Ceuta a izbucnit la sfârșitul lunii iulie, când zeci de mii de persoane au trecut din Maroc în enclava spaniolă într-un interval foarte scurt.
Conform autorităților spaniole, citate de Reuters, majoritatea migranților s-au întors ulterior în Maroc, însă mii de oameni au rămas în Ceuta, inclusiv peste 1.300 de minori neînsoțiți, ceea ce a pus o presiune uriașă asupra capacității de primire a orașului.
În urma crizei, Spania a consolidat măsurile de securitate la frontieră și a anunțat transferul unei părți dintre minorii rămași în enclavă către Spania continentală. Situația a generat reacții la nivel european, inclusiv convocarea unei reuniuni a miniștrilor de Interne din UE și decizia Italiei de a introduce temporar controale la frontiera cu Spania.
Este o mare problemă pentru Maroc , dacă minori își iau lumea , va rămâne fără forță de muncă , precum România !
Felicitari Meloni, stopezi invazia marocanilor in Europa, infractori periculosi s-au instalat cu forta in casele spaniolilor. Vor continua cu abuzurile si in Europa, daca nu sunt opriti la granite
Foarte bine; sa se faca controale severe la toate granitele , ca sa nu se mai poata trece de cat legal o granita !
Imigrantii ilegali din Spania nu sunt cetateni europeni
Nici toti spanioli!