„Ultimul împărat“ pe o bancnotă euro?

Politicianul FDP [Partidul Liberal Democrat] Moritz Körner cere ca imaginea lui Uğur Şahin și a lui Özlem Türeci – fondatorii companiei Biontech – să figureze pe una dintre viitoarele bancnote euro. Salvarea a milioane de oameni, integrarea exemplară, spiritul antreprenorial, excelența științifică îndreptățesc, conform unei propuneri venite din partea Parlamentului European, imprimarea pe o bancnotă a portretelor celor doi. După toate aparențele, ambii soți sunt la fel de străluciți, motiv pentru care designul grafic ar trebui să fie inspirat de cel al ranzilor sud-africani. Pe toate bancnotele randului (R10, R20, R50, R100, R200) figurează portretul eroului național Nelson Mandela, care n-a fost decât eliberator, nu și savant sau inventator. Dar chiar și acest omagiu i-a fost adus abia după moarte lui Mandela; numai dictorii sunt sanctificați din timpul vieții.

După numeroasele elogii închinate acestor noi figuri-cult care vor împodobi curând bancnotele europene, ar fi foarte nimerit – cel puțin în cazul profesorului Şahin, care se ferește mai puțin de mass-media – și calificativul „om de stat“. În fond, nici Puyi, ultimul împărat al Chinei, n-a avut un aer comic și neajutorat doar la ceremonia de încoronare, când avea doi ani; mai târziu, când, din mila Japoniei, a devenit împăratul-marionetă al Manciuriei, avea să pară la fel de incapabil să controleze situația. Spre sfârșitul vieții, a avut totuși parte de reabilitare în calitate de grădinar. Nu trebuie nicidecum să căutăm aici o comparație directă, mai ales că, în politica de vaccinare a Germaniei de azi, lucrurile nu merg ca pe vremuri la curtea imperială a Chinei, care, debordând de intrigi și de vicleșuguri, a lăsat-o decenii de-a rândul pe bătrâna văduvă a împăratului să-și urzească mașinațiile ei. Sistemele de guvernare își cultivă vedetele ușor de intrumentat, în timp ce adevăratele resorturi ale puterii rămân ascunse; iată o perspectivă de interpretare adecvată, după părerea mea, în cazul Chinei imperiale.

Întrucât salvarea a milioane de vieți omenești este și un act pacificator, inventarea vaccinului Biontech ar merita, ca expresie a virtuții științifice, două premii Nobel: Premiul Nobel pentru pace și Premiul Nobel pentru medicină. S-ar putea pune și problema unui al treilea Premiu Nobel, pentru chimie, de vreme ce o serie de procese biochimice unice reprezintă garanția vaccinului împotriva COVID-19 produs de compania celor doi. De aceea, ar fi important să se pună în circulație chiar și monede cu efigia lor, pentru ca toate calitățile și virtuțile nobile să se bucure de o reprezentare cuvenită. Poate că în felul acesta ne vom bucura în continuare de numerar.

Dacă se va dovedi eficientă și terapia prin anticorpi împotriva cancerului (stadiul cercetării: 2020)1 elaborată de Ganymed Pharmaceuticals – fosta firmă a lui Şahin, vândută de el în 2016 –, CEO-ul de la Biontech ar putea să pretindă și mai mulți bani. Dacă va înregistra și acest succes, ar trebui să se discute serios și despre amplasarea de statui în piețe publice în cinstea lui. Deocamdată nu putem decât să-i ținem pumnii și să sperăm că această terapie prin anticorpi va avea accelași succes răsunător ca vaccinul împotriva COVID-19.

Pentru ca cititorul interesat să-și completeze imaginea despre această personalitate, sunt demne de urmărit interviurile cu el de pe YouTube 2. Nu poți să nu observi, la acest savant vizibil pătruns și cu aerul, uneori, că e nesigur pe el, absența frazării și a ținutei corporale proprii, de regulă, oamenilor de succes. Păcat că realizările lui, care au salvat atâtea vieți în întreaga lume, n-au izbutit să-i alunge timiditatea și să-i confere o aură de învingător. Pe de altă parte, stilul și firea lui se pot dovedi folositoare: cum Şahin repetă întruna cuvinte, privitorul nu mai este nevoit să dea înapoi înregistrarea, având, astfel, acces mai ușor la complicata materie. Știut fiind că topica demonstrează forme și structuri mentale, pasiunea pentru matematică a lui Uğur Şahin transpare din capul locului, înainte ca el să o exprime explicit. Ce să mai vorbim de calitățile de manager ale domnului profesor, cărora li se asociază, de regulă, aptitudini retorice, capacitatea de a gândi critic și analitic, de a argumenta și de a acționa pregnant, motivație și creativitate cât cuprinde etc.? Pentru mine, singura lui calitate incontestabilă și cât se poate de evidentă în aceste interviuri este motivația pronunțată, inclusiv față de echipa lui, atunci când au migălit cu toții, contra cronometru și în condiții de stres enorm – cum povestește Şahin –, la crearea vaccinului. Aceste apariții pot fi un exemplu chiar și pentru consilierii de la agenția de plasare a forței de muncă și pentru pedagogii sociali dornici să organizeze grupuri de bricolaj transgeneraționale, în scopul de a da sens lumii.

Genialul inventator susține neobosit că, în timp ce lucra la terapia cu anticorpi împotriva cancerului, i-a fulgerat prin minte legătura cu vaccinul împotriva COVID-19, de care lumea avea nevoie atât de urgent. Înrudirea dintre cele două abordări terapeutice seamănă cu cea dintre membrii marii familii a lumii, care se trag cu toții din Adam și Eva. Firește că, în situația actuală, e de-ajuns să pronunți cuvântul magic „anticorpi“ ca să te faci remarcat. Pe de o parte, terapia prin anticorpi în cazul cancerului depinde de pacienți și este în mare măsură individuală, căci nu toate celulele canceroase prezintă caracteristici de suprafață pentru anticorpi3; pe de altă parte, nicio terapie cu un singur preparat nu e disponibilă pentru toate grupurile etnice, având în vedere apartenența indivizilor la populații diferite. De aceea, asemenea abordări sunt valabile, mai degrabă, până la proba contrară și în funcție de tipul de cancer. Un principiu al vaselor comunicante, precum în cazul vaccinului anti-COVID care imunizează oamenii din Groenlanda până în Țara de Foc, e oferit de altă terapie de imunizare cu anticorpi, o terapie destul de controversată, care a fost elaborată acum aproximativ douăzeci de ani în vederea combaterii afecțiunilor prionice.4

Criza encefalopatiei spongiforme bovine (ESB) a reliefat limpede pericolul de transmitere la om a acestei boli letale, sub forma noii variante a maladiei Creutzfeld-Jakob (vCJD), care – având în vedere diferențe foarte mari în ce privește perioada de incubare și în funcție de bagajul genetic al fiecăruia – provoacă, prin acțiunea unor proteine pliate anormal, leziuni neurologice extrem de grave și duce, inevitabil, la deces. 5 Sistemul imunitar endogen nu recunoaște aceste proteine toxice, întrucât nu le poate deosebi de prionii endogeni, motiv pentru care nu poate nici să producă anticorpi împotriva lor. Când este atacat de acest agent patogen, corpul produce anticorpi neuronali, dar aceștia din urmă nu sunt decât un indicator și o dovadă că organismul este infectat, nefiind însă capabili să combată agentul patogen. 6

În 2001, profesorul Adriano Aguzzi, șeful departamentului de neuropatologie al Universității din Zürich, împreună cu profesorul Frank Heppner, neuropatolog, și cu echipa acestuia, anunțau primele succese ale unui vaccin contra prionilor. Nu mult după aceea, membrii unei echipe conduse de profesorul Thomas Wisniewski 7, neurolog la New York University School of Medicine, raportaseră, la rândul lor, succese în materie de imunizare în cazul bolilor prionice. Trei profesori ale căror nume nu sunt menționate la talk-show-uri, dar care se numără, în schimb, printre savanții de frunte ai domeniului lor – și nu doar începând cu anul 2019. Dacă aruncăm o privire la Indicele Hirsch, care oferă informații despre activitatea științifică a unui savant și despre nivelul de citare a publicațiilor sale, aflăm că profesorul Uğur Şahin, salvatorul lumii, are un indice h de 79 și 36 827 de citări, dintre care 24 303 începând cu 2017, în timp ce indicele h al profesorului Adriano Aguzzi este de 79, cu un total de 36 827 de citări, dintre care 15 032 începând cu 2017, iar indicele h al profesorului Thomas Wisniewski este de 87, cu un total de 30 988 de citări, dintre care 11165 începând cu 2017.8  Mai tânăr cu cinci ani decât Aguzzi, cercetătorul de la Biontech are, fără îndoială, șanse mari de recuperare în ce privește indicele h. Jalonul nu trebuie ridicat nici aici foarte mult, întrucât indicele h nu conține categoria Credință și viziune. Dar tocmai aceste calități au fost decisive pentru succesul profesorului, așa cum scrie Joe Miller în volumul Projekt Lightspeed9.

Dar mai bine să aruncăm o privire asupra datelor oferite de știință. Ce știm despre vaccinul activ de imunizare contra prionilor? Profesorul Charles Weissmann, un talent excepțional în domeniul biologiei moleculare, a declarat în 2001, după ce a încheiat o cercetare fundamentală: „Studiul arată că un anticorp este capabil să împiedice o infecție. În felul acesta, este probat un principiu important.“10 Întrucât imunizările clasice n-au fost eficiente contra proteinelor modificate patologic, a trebuit găsită o nouă soluție pentru o provocare veche, soluție menită să evite problema toleranței naturale. Dar de ce au eșuat tentativele de imunizare anterioare? Întrucât noi purtăm în organism și proteine prionice normale, sistemul imunitar nu poate fi mobilizat împotriva prionilor. Originala și eleganta abordare a cercetătorilor elvețieni prevedea creșterea prin selecție artificială a unor șoareci modificați genetic, cărora le lipsea din organism gena pentru proteine prionice normale. Ulterior, cobaii au primit o genă pentru un anticorp împotriva prionilor modificați. În mod surprinzător, celulele lor imunitare (celulele B) au reacționat la prioni, dovedindu-se capabile să provoace o puternică reacție imunitară. Din fericire, reacția imunitară a continuat și după ce a fost reintrodusă gena pentru prioni sănătoși. Atât despre principiul fundamental potrivit căruia un organism poate să producă, într-adevăr, anticorpi similari cu prionii endogeni (cu excepția câtorva secvențe), dar care sunt administrați în formă recombinată prin tehnici de laborator. Acest mecanism este studiat de zeci de ani și, fără îndoială, nu reprezintă o noutate azi.11

Concret, în cazul imunizării active contra acestui neobișnuit factor patogen – despre care numai în spațiul de limbă germană au apărut nenumărate teze de doctorat12 –, se introduce în organism un vector viral ADN sau ARN, care permite pătrunderea în celulă a peptidei prionice (compus chimic organic alcătuit din mai mulți aminoacizi aranjați într-o anumită ordine) sau a proteinelor prionice recombinate.13 În absența acestor proteine ușor modificate, sistemul imunitar n-ar putea să recunoască și să combată prionii toxici care se răspândesc în organism. Știm și din modelul de vaccin împotriva COVID-19 că celulele produc o proteină de tip spicul (peplomer)14, împotriva căreia se dezvoltă apoi anticorpi specifici acestor structuri proteice. Ceea ce înseamnă, în jargonul propagandei pro vaccin, antrenarea sistemului imunitar în așa fel încât acesta să fie înarmat corespunzător în cazul unei infectări virale. Se pare că, în lipsa vaccinului, sistemul imunitar nu prea are șanse să țină piept agentului patogen. Acest lucru se întâmplă numai în cazul prionilor. Iar virusul COVID nu duce lipsă, din câte știm, de structuri prionice.15

În treacăt fie spus, presiunea publică de a administra vaccinul pe cât posibil întregii populații vizează un virus împotriva căruia organismul uman nu poate construi singur un mecanism de apărare imunitară decât cel mult în virtutea unei predispoziții genetice – nu însă printr-un răspuns imunitar, fie el înnăscut sau învățat. Imunitatea naturală de turmă, care n-ar putea să atingă un nivel satisfăcător în lipsa tratamentului de imunizare, indică și ea aceeași direcție. Savanții Mark D. Zabel și Anne C. Avery (de la Prion Research Center, Department of Microbiology, Immunology and Pathology, College of Veterinary Medicine and Biomedical Sciences, Colorado State University, Fort Collins, S.U.A.) au explicat, într-un revelator articol intitulat Prions—Not Your Immunologist’s Pathogen16, particularitatea agentului patogen prionic și motivul pentru care el le pricinuiește mari bătăi de cap și dificultăți de înțelegere specialiștilor formați în spiritul manualelor de medicină, obișnuiți să pună mereu aceeași placă a imunității endogene, pe care o consideră valabilă pentru toți agenții patogeni.

Acest vaccin vectorial repetat prin boosteruri, care, probabil, va fi administrat periodic – nu conform prospectului, ci din rațiuni politice –, are nevoie și de un înveliș lipidic, cum este și cazul vaccinului antiprionic, pentru a nu fi digerat pe loc de fagocite. Motivul ține de dimensiunile peptidelor, alcătuite din câteva mii de aminoacizi, spre deosebire de terapia împotriva cancerului, bazată pe secvențe scurte și care nu necesită un asemenea înveliș. Informația introdusă astfel în celule stimulează, ca în cazul vaccinului anti-COVID, producerea tocmai a acestor proteine similare cu prionul toxic sau cu spiculul pentru care organismul produce anticorpi specifici. După toate aparențele, când are loc contactul cu spiculul virusului, răspunsul imunitar – la fel ca în situația unei contaminări cu prioni – nu se produce, motiv pentru care e nevoie de o intervenție din afară. În acest scop, în imunizarea prionică se recurge și la CpG sau la adjuvantele Freund, care se întâlnesc și în cazul vaccinurilor împotriva COVID-19 autorizate. Un detaliu securizant: CpG a fost clasificată de UE ca substanță care stimulează imunogenitatea în cazul atacurilor cu arme biologice.17

Până acum nu știm în ce fel sunt utilizate aceste adjuvante în imunoterapia oncocologică, dar profesorul-inventator ne poate oferi și la acest capitol date convingătoare. Andreas Muller-Schiffmann și Carsten Korth de la Institutul de Neuropatologie al Universității Düsseldorf18 au demonstrat încă din 2008, într-un studiu, că toleranța naturală poate fi învinsă cel mai probabil prin astfel de vaccinuri vectoriale. Mecanismul este însă foarte complicat și nu lipsit de riscuri.19 Nu e locul aici pentru abordarea unei asemenea probleme spinoase. Inventatorii acestei metode de imunizare au avertizat unanim și în mod răspicat asupra utilizării ei la scară largă, cu excepția unui pericol mult mai mare, în cazul căruia ar trebui luate în calcul și efecte secundare. Potrivit studiilor lor, imunizările repetate ar crește chiar vulnerabilitatea la prioni. E de datoria savanților curajoși să explice dacă acest fenomen justifică numărul mare de reinfectări în rândul populației vaccinate. Nenumăratele cercetări cu privire la neurotoxicitatea unor asemenea terapii au apărut, din fericire, cu ani întregi înainte de izbucnirea pandemiei, astfel că respectivii cercetători nu pot fi etichetați drept conspiraționiști.20

Dar mult mai captivantă decât întrebarea cu privire la posibilele reacții secundare este aceea dacă, în politica de vaccinare, s-ar putea ajunge – ca în cazul lui Puyi – la o situație „manciuriană“, în care s-ar încerca din răsputeri născocirea unei narațiuni despre originea vaccinării. Statul care, prevalându-se de o armă biologică, recurge la o formă neconvențională de război21 și-ar impune, prin asemenea măsuri terapeutice de stăvilire a pandemiei, pretențiile hegemoniale după haosul pricinuit, așa cum explica, într-o previziune înțeleaptă din anul 2019, profesorul James Giordano de la US Special Operations Command (USSOCOM). Asta să fie explicația pentru simplistul joc de-a v-ați ascunselea care aduce aminte de neajutoratul „împărat-marionetă al Manciuriei“? E posibil, crede profesorul Heppner, ca tocmai această mascaradă să fie decisivă și în cazul terapiei de imunizare: „un fel de mascaradă care le-a sustras agenților patogeni baza de infectare“22. În cadrul experimentului, acești anticorpi protejează proteinele sănătoase de o infecție cu prioni anormali, fără să le atace pe acestea. Probabil, spune cercetătorul, anticorpii protejează proteinele prionice sănătoase de infectarea cu molecule modificate patologic camuflându-le! „Inducere în eroare și camuflaj de dragul plusvalorii sanitare“ pare a fi și deviza politicienilor.

Mare păcat că frații Grimm nu se mai află printre noi! Dacă ar mai trăi, acești excepționali autori de basme politice ar scrie, fără îndoială, noi basme, de data asta neo-germane, menite să consolideze mitul vaccinării. Iar dacă nu e vorba de războiul hibrid purtat de câteva state, e vorba de mâna protectoare a autorității statale ce are rolul de a le insufla oamenilor un dram de optimism în combaterea unei boli respiratorii pretins noi, în loc să-i lase să înnebunească de frică – după care îi va lăsa să se îmbolnăvească la propriu (vaccinați sau nu) de maladia vacii nebune.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.