Reconstituirea evenimentelor din noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989 din Piața Universității aduce în prim-plan acțiunile trupelor speciale de intervenție ale fostului regim, printre care s-a numărat și Unitatea Militară 0305. În cadrul acestei unități a activat atunci locotenentul Lucian Pahonțu, devenit ulterior conducătorul Serviciului de Protecție și Pază (SPP). Într-o discuție cu Cotidianul, istoricul Andrei Ursu arată că probele și mărturiile din „dosarul Revoluției” infirmă tentativele ulterioare de disculpare și arată participarea directă a acestor efective la reprimarea violentă a manifestanților.
Andrei Ursu, care a studiat „dosarul Revoluției”, a vorbit, într-un interviu pentru Cotidianul, despre implicarea trupelor conduse, printre alții, și de Lucian Pahonțu și despre încercarea de ștergere a urmelor, imediat după Revoluție.
Lucian Pahonțu, șef al Serviciului de Protecție și Pază de 21 de ani, a fost subiectul principal a două investigații de presă, publicate succesiv de Recorder și Snoop.
Lucian Pahonțu, șef al Serviciului de Protecție și Pază de 21 de ani, a fost subiectul principal a două investigații de presă, publicate succesiv de Recorder și Snoop.
UM 0305 în prima linie: Armament pregătit de luptă și muniție pe țeavă
Declarațiile de după 1990 ale unor cadre militare din Securitate, inclusiv cele ale lui Lucian Pahonțu, au susținut că trupele UM 0305 nu ar fi intrat în contact direct cu protestatarii, părăsind rapid zona. Cu toate acestea, documentele din dosarul Revoluției indică faptul că plutoanele unității ar fi preluat activ pozițiile de intervenție directă din intersecție, fiind complet înarmate.
Andrei Ursu demontează ipoteza neimplicării sau a lipsei muniției:
„Plutoanele de la unitatea 0305 (…) veniseră să schimbe pozițiile care existau deja — inclusiv preluând scuturile de la scutierii care fuseseră în dispozitiv pană în jur de ora 22:00. Aveau muniție, muniția era pe țeavă. Nu le-au lăsat în camioane, sigilate. Chiar și unii din colegii lui [ai lui Lucian Pahonțu – n. red], spun că au avut la ei muniția de luptă. Evident, [militarii respectivi] încearcă să-și decline vinovăția — acuzația fiind că au fost implicați și că au tras, că au ucis zeci de oameni. Dar mărturiile victimelor arată că au bătut, au arestat, și au folosit muniția, au tras.”
Dotate cu scuturi și bastoane, trupele UM 0305 ar fi format cordonul din prima linie, acționând direct împotriva masei de protestatari adunați la baricadă.
Violențele, ridicările ilegale de persoane și dosarul „Jilava”
Rolul militarilor din UM 0305 nu s-ar fi limitat la simpla prezență în intersecție. Mărturiile din dosarul Revoluției, structurate sub denumirea generică „Jilava”, descriu agresiunile fizice și ridicările ilegale efectuate de militarii și scutierii din aceste trupe:
„Sunt multe mărturii în dosarul Revoluției de care vorbim — mărturii grupate în fondul «Jilava». De ce Jilava? Fiindcă mulți dintre manifestanți, conform declarațiilor, erau prinși câte unul-doi, dintre cei aflați la margine, erau arestați si până la urma ajungeau la închisoarea Jilava. Cordonul de scutieri mai înainta puțin, îl surprindea pe câte unul, îl băteau, îl dădeau la pământ, apoi îl duceau pe 13 Decembrie. Încă o dată, scutierii ăștia erau inclusiv de la Trupele de Securitate, inclusiv U.M. 0305, unitatea domnului Pahonțu.
Îi duceau (…) până în fața hotelului Negoiu, unde erau bătuți din nou, apoi triați și duși la secții de miliție, unde continuau să fie bătuți. Pe măsură ce se umpleau secțiile de miliție, oamenii erau scoși și duși la Jilava, unde majoritatea au stat peste noapte. Au fost sute de arestări și aproape toți au fost bătuți efectiv…”
Mecanismul dezinformării și mascarea crimelor Securității
Dincolo de violențele directe ale trupelor de scutieri, pe 21 decembrie 1989 au fost uciși aproximativ 50 de protestatari. Andrei Ursu subliniază că s-ar fi folosit o strategie bine pusă la punct de disimulare a autorilor reali ai împușcăturilor, scopul fiind aruncarea vinovăției exclusiv asupra Armatei:
„Aproximativ 50 de oameni au fost uciși.. Din multe mărturii rezultă că în timp ce armata trăgea focuri de avertisment în aer, sub acoperirea acestora, trăgeau civili ascunși prin dispozitive sau deghizați în uniforme militare, inclusiv printre scutieri , și mai cădea câte un manifestant.”
„Acest lucru ne-a făcut să înțelegem că strategia regimului Ceaușescu era ca Securitatea, care era executantul represiunii, să nu fie vizibilă ca instituție represivă, ci să inducă ideea că armata trage în proprii cetățeni, iar manifestațiile și «agitatorii» ar fi, de fapt, agenți ai unor servicii teroriste străine.”
Focul executat din clădiri, infiltrarea printre manifestanți a unor cadre în haine civile care trăgeau de la mică distanță (1-2 metri) și folosirea unor efective cu echipament similar cu cel al Armatei ar fi făcut parte din același sistem de acoperire.
Pactul din 1990 și menținerea în funcții a fostelor cadre
Ascunderea rolului jucat de cadrele UM 0305 și de alte structuri represive a fost posibilă datorită evoluțiilor politice din primele luni ale anului 1990, susține Andrei Ursu. Integrările ulterioare ale unor ofițeri în funcții importante de stat, cum este cazul lui Lucian Pahonțu, ajuns ulterior la conducerea SPP, reflectă un acord de conservare a vechii structuri.
Andrei Ursu explică modul în care s-a realizat această trecere și de ce există o reticență persistentă în rândul partidelor politice de a condamna ferm Securitatea:
„Revenind la declarația și reacțiile de acum: mi se pare că se încearcă o disimulare sau o acoperire a celor implicați în crimele și violențele de atunci, pentru că foarte mulți ofițeri de Securitate au rămas [în sistem]. În ianuarie 1990, din ce am văzut noi, s-a făcut un pact major între noua administrație FSN, cei care au venit atunci la conducere, printre care Ion Iliescu, Virgil Măgureanu și Gelu Voican Voiculescu, prin care a fost reasamblată fosta Securitate în noile instituții de forță, în noile servicii.”
Această integrare s-a realizat etapizat la începutul anului 1990, permițând fostelor cadre de Securitate să ocupe poziții cheie nu doar în serviciile de informații reînființate, ci și în alte domenii strategice:
„…dar și despre persoane plasate în alte instituții, inclusiv în mass-media. Așa s-a construit, până la urmă, edificiul dezinformării în mass-media. Revenind la procesul de integrare a Securității în noile structuri: spre sfârșitul lui ianuarie și începutul lui februarie [1990] se formează [noua structură] 0215 („Doi și-un sfert”), apoi, în martie 1990, SRI-ul, ambele în cea mai mare parte din cadre ale fostei Securități…”
Ce spun investigațiile Recorder și Snoop
- Investigația Recorder arată că Lucian Pahonțu a fost ofițer în Trupele de Securitate înainte de 1989 și s-a aflat în dispozitivul mobilizat împotriva manifestanților din centrul Bucureștiului în noaptea de 21 spre 22 decembrie.
- Jurnaliștii de la Snoop au publicat a doua zi un material în care arată că Lucian Pahonțu nu a primit nici după 18 ani o decizie a CNSAS care să stabilească dacă a fost sau nu lucrător ori colaborator al Securității.
cine il tragea de sfori?
Oare acum nu l-a mai folosit?
Aviz amatorilor….
Eu un singur lucru l-aș întreba acum pe vreun securist: chiar n-au găsit ăia alt nume?
Nimic nou sub soare! URSS va reveni din cenușă! Puneți mâna pe kniga!
La 10 o8 Diasporei i s-a făcut cam aceeași primire și dosarul clasat..cu Lua și psd nu se va face dreptate în veci
cam in 10 minute va veni ploaia in Bucuresti ! Sunt Nori Negrii din Est – Nord Estul Bucurestiului si se Indreapta catre Vestul Bucurestiului !
Aiurea. Sistemul nu mai are nevoie de el. Dar ma mira ca nu-l trec in liniste pe linie moarta ci-l sacrifica public.
E aiurea sa crezi ca nu se stia de documentele tocmai aparute. Se stia, au fost tot timpul exact acolo de unde au aparut acuma. Dar au fost tinute in seif.
Acest dosar provine din aceeasi servieta gasita intamplator de un taran care ara ogorul in 2018 si a gasit actele caselor lui Dragnea din Brazilia.
Pai se ce era sa faca mai frate, daca obligatia lui de militar era sa execute ordinele superiorilor?
Arata-mi-l mie pe acela care ar fi avut curajul atunci sa spuna: ,,Nu vreau sa execut ordinul”.
Cred ca ar trebui sa se tina seama si ce meserie avea respectivul.
N-ai înțeles nimic, întrebarea e nu ce a făcut atunci, ci cum a reușit să continue și să ajungă sus de tot
Corect.
Greu de crezut ca numai el ar putea fi in spatele diversiunilor, linsajelor si distrugerilor de probe si dosare penale disparute din tribunale si parchete in timpul anchetelor si proceselor aflate pe rol, executate de crima organizata actuala din MAI si Justitie ( Nicolaescu, Mateescu, Gheorghe Stan, Negoita, Licu, etc) asupra populatiei jefuite si incomoda.
Pai se ce era sa faca mai frate, daca obligatia lui de militar era sa execute ordinele superiorilor?
Arata-mi-l mie pe acela care ar fi avut curajul atunci sa spuna: ,,Nu vreau sa execut ordinul”.
Cred ca ar trebui sa se tina seama si ce meserie avea respectivul.
Greu de crezut ca numai el ar putea fi in spatele diversiunilor, linsajelor si distrugerilor de probe si dosare penale disparute din tribunale si parchete in timpul anchetelor si proceselor aflate pe rol, executate de crima organizata actuala din MAI si Justitie ( Nicolaescu, Mateescu, Gheorghe Stan, Negoita, Licu, etc) asupra populatiei jefuite si incomoda.
Mai nou de fapt de multi ani, presa din romanica si nu numai a devenit efectiv tortinarii zilelor noastre ca asa e in democratie….fara legatura cu subiectul de fata. Cand e unu sus de tot si aia de la butoane il vor jos incepe executia publica cu tortionarii(ei isi zic ziaristi) zilelor noastre pana este schimbat….a devenit atata de evident…….
PS: nici eu nu ma astept sa fie publicat 😊
Bine am ajuns; sa ne conduca securitatea la 35 de ani de la revolutia din Decembrie 1989. Suntem niste imbecili…