Un al doilea atac comis de incendiatorul de la Parlament

Procurorii susţin că bărbatul care a incendiat, marţi, un magazin de suveniruri din clădirea Parlamentului a dat foc mai întâi la tejgheaua unui bar aflat în apropiere.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 a anunţat miercuri că s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul O.N., în vârsta de 56 de ani, fără antecedente penale, pentru comiterea infracţiunii de distrugere.

„În data de 17.09.2024, în jurul orei 13,34, în timp ce se afla în incinta Palatului Parlamentului, a stropit cu un lichid inflamabil ce se afla într-o sticlă pe care o avea asupra sa tejgheaua barului din sala Constantin Brâncuşi aflată la nivelul subsol 2 al clădirii şi, cu ajutorul unei brichete, a aprins soluţia. Apoi, inculpatul s-a deplasat la magazinul de suveniruri aflat în imediata proximitate unde, cu aceeaşi substanţă, a stropit mai multe obiecte pe care de asemenea le-a aprins cu bricheta. Au fost produse exclusiv pagube materiale, însă a existat riscul ca focul să se propage şi să distrugă şi alte bunuri din clădire. Pentru lichidarea incendiului a fost nevoie de intervenţia pompierilor”, spun procurorii.

Marţi după-amiază, în zona unui magazin de suveniruri din Palatul Parlamentului, aflat în proximitatea Sălii de expoziţii ‘Constantin Brâncuşi’, un bărbat a dat foc unor bunuri pe care le avea în posesie, după care a plecat de la faţa locului.

Bărbatul a reuşit să iasă din clădirea Parlamentului, fiind reţinut abia după 10 ore, într-un hotel din Capitală unde se cazase, el având domiciliul în judeţul Vaslui.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

4 Comentarii

  1. Ukrainienii vând grenade și obuze pe nimica toate,ce dracu sa faci cu rachiul de cazan

  2. :)) Astia vor sa ingroape spp si functionarii sparlamentului si sa-si ascunda incopetenya! Si un incendiu era suficient sa demonstreze haosul celor de la ordine. Da doua?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.