Un autocrat apărat de „Le Monde”

La finele anului 2018, ziarul Le Monde a sărit în apărarea tot mai contestatului procuror general al României, Augustin Lazăr, împotriva căruia a fost declanșată procedura de revocare de către ministrul justiției, Tudorel Toader. Cunoscutul cotidian francez îl victimizează pe procurorul general Lazăr, fiind acuzată actuala guvernare de „presiune autocratică” asupra sa și a procurorilor din subordine. Lazăr se plânge de o tentativă de disciplinare a justiției pentru a reveni la situația din anii ’90, când nu era decât o justiție de fațadă pentru persoanele de rang înalt.

Nimic despre bubele lui Lazăr

Autorul articolului victimizator nu suflă însă nicio vorbă despre propunerea și numirea nelegală a lui Augustin Lazăr în funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) în aprilie 2016, în condițiile în care din dosarul său de candidatură lipsea calificativul ultimei evaluări din perioada precedentă. La data propunerii și numirii sale, procurorul general Lazăr nu mai fusese evaluat din 2011 sub aspectul îndelinirii criteriilor de competență și performanță profesională. Evaluarea sa pe perioada 2011-2013 s-a realizat doar în cursul anului 2017, iar evaluarea pentru perioada 2014-2016 s-a efectuat în cursul anului 2018, rezultând că ambele evaluări au fost efectuate după numirea sa în funcția de procuror general al României.
Autorul nu suflă nicio vorbă despre faptul că parchetele aflate în subordinea lui Augustin Lazăr, în perioada în care a deținut funcțiile de procuror general adjunct și procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia (2001-2016), au clasat pentru varii motive în jur de 30 de dosare penale în care a fost vizat actualul președinte al României, Klaus Iohannis, anterior primar al municipiului Sibiu, care se afla în aria de competență a parchetului condus de Lazăr. Autorul nu suflă nicio vorbă nici despre protocoalele secrete și nelegale încheiate de procurorul general Lazăr, în numele PICCJ, cu Serviciul Român de Informații, sau despre imixtiunile sale în activitatea puterilor legislativă și executivă, inclusiv prin perdafurile administrate unor reprezentanți ai acestora, prin care a încălcat obligația de rezervă a magistraților.

Promovarea rudelor și amicilor

Culmea ironiei este că tocmai cel care se plânge de presiune autocratică asupra sa poate fi considerat cel mai autocrat procuror general al României din perioada postdecembristă, cel puțin prin prisma alegerii și numirii principalilor săi colaboratori din Parchetul General. Colaboratori la care au primat criteriile de prietenie și de veresie, nu cele de competență și performanță profesională. Astfel, Augustin Lazăr a ales-o în funcția de prim-adjunct al procurorului general al PICCJ pe Laura Oprean, care este originară din același județ, Alba (din orașul Sebeș) și a activat ca procuror stagiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, unde și-a început cariera și Lazăr. Unii vorbesc de o relație de rudenie între Lazăr și Oprean, dar nu am reușit să obținem încă o confirmare oficială în acest sens. Cert este că una din fiicele victimizatului procuror general, Augusta Anca Lazăr, a fost promovată în 2017, după ce tatăl său a devenit șeful suprem al procurorilor din România, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, unde Laura Oprean a deținut funcția de procuror general înainte de a deveni mâna dreaptă a tatălui promovatei, putându-se vorbi de un fel de troc. Mai ales că fiica procurorului general a devenit procuror definitiv la 1 ianuarie 2014 și a fost promovată după patru ani direct de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
Același procuror general victimizat l-a promovat consilier și apoi șef la Secția Resurse Umane și Documentare din PICCJ pe un procuror care i-a fost coleg și subaltern la Alba-Iulia și cu care se afla într-o relație de prietenie de familie. Este vorba despre procurorul Gheorghe Fiț, pe care l-a promovat în cursul anului 2017 de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia la Parchetul General. În perioada 2009-2013, Lazăr și Fiț au deținut amândoi funcția de procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia. Soțiile lor au fost colege la Secția de contencios administrativ a Curții de Apel Alba-Iulia, unde procurorul general a contestat propunerea de revocare formulată de ministrul justiției, mizând probabil pe faptul că soția subalternului și amicului său Fiț deține actualmente funcția de președinte a acestei secții.
Pentru început, Lazăr l-a numit pe Fiț consilier al procurorului general iar apoi l-a promovat procuror șef adjunct al Direcției de Resurse Umane și Documentare. În această ultimă funcție, Lazăr s-a folosit de subalternul său pentru a o numi, după revocare, în Serviciul de îndrumare și control din PICCJ pe fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi. După câteva luni de paradă la Parchetul General, procurorul șef Fiț a solicitat și a obținut pensionarea de la data de 1 noiembrie 2018, pensionare care i-a fost aprobată în prealabil de șeful și amicul Lazăr, care i-a asigurat astfel o pensie mai substanțială și un CV mai poleit. Având în vedere că procurorul general, primul său adjunct și șeful de cadre proveneau din același județ, se poate spune că Parchetul General a fost acaparat de un adevărat clan de Alba.

Lazăr rescrie istoria cu amicul Gigi

O abordare clientelară a avut procurorul general Lazăr și prin numirea în funcția de procuror șef al Secției Parchetelor Militare din PICCJ a unui coleg și prieten din facultate. Este vorba despre procurorul militar Gheorghe Coșneanu, pe care îl alintă Gigi și cu care a fost coleg de an și prieten în timpul studenției la Facultatea de Drept a Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, pe care au absolvit-o în 1981. Așa cum am mai arătat, Lazăr a fost prieten bun și coleg de an la aceeași facultate și cu fostul procuror general al României, Mircea Criste, cel care l-a promovat în 1998 dintr-un obscur procuror din Alba Iulia în funcția de procuror șef al Secției Anticorupție, Urmărire Penală și Criminalistică din PICCJ. Anterior promovării sale în Secția Parchetelor Militare din PICCJ Gheorghe Coșneanu a activat în Parchetul Caransebeș, în Parchetul Reșița și în Parchetul Militar Timișoara, unde a deținut funcția de procuror șef.
„Gusti” Lazăr și „Gigi” Coșneanu au fost văzuți frecvent la piscina și sauna Serviciului de Protecție și Pază unde primesc probabil bezele și mesaje de la președintele Klaus Iohannis prin directorul SPP, generalul Lucian Pahonțu, care a preluat în ultimii doi ani rolul jucat anterior de fostul șef operativ al SRI, generalul Florian Coldea. Mai ales că importantele dosare ale Revoluției din decembrie 1989 și Mineriadei din iunie 1990 trebuie finalizate de procurorii militari. Procurori care, potrivit comunicatului dat publicității de Parchetul General înainte de Crăciun, au început, după aproape 30 de ani, să rescrie istoria recentă, cu vădite nostalgii ceaușiste, mergând pe versiunea Securității referitor la evenimentele din decembrie 1989. De ce nu au spus niciun cuvânt vajnicii procurori militari ținuți sub căpăstru de Lazăr și Coșneanu despre rolul trupelor de Securitate în care a activat Pahonțu în acea perioadă învolburată? Poate că îl întreabă Lazăr și Coșneanu pe actualul șef al SPP ce a făcut în 21 decembrie 1989 cu formațiunea Scutul în Piața Universității din București.

Numai autocrații își permit promovarea rubedenilor și a amicilor, inclusiv de șpriț, în funcții înalte în instituțiile pe care-l conduc, fără nicio jenă față de lege și față de opinia publică.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 15
Valer Marian 274 Articole
Author

32 de Comentarii

  1. Le Monde nu-l apara pe Lazar, ci condamna schimbarea unui procuror general (indiferent care), fara un motiv temeinic. Ce mesaj transmitem ca tara schimband sefii din justitie pe motive clar politice si pt a descuraja in mod vadit justitia??

    • Vai, m-am udat tot de grija lui Le Monde. Un sfat pentru Vestele galbene nu ai, draga tibisor? Adica chiar pe bune, cu mintea ta sclipitoare il gasesti a fi geniu pe nefericitul Lazar care are dosar la DNA sters prin minune dupa numirea in functie si care nu a avut toate procedurile indeplinite pentru functia pe care o ocupa? Adica sa inteleg ca apreciezi stilul mafiot de numire in functii si il detesti pe cel care respecta rigorile legii? Adica esti impotriva legilor si militezi pentru neaplicarea lor? Vezi cum dintr-un comentariu nefericit, de geniu pustiu, nu faci decit sa-ti dai singur suturi in fund? Te compatimesc! Sincer. Iar trimit nepregatiti la inaintare. Mai dragilor, baieti si fete, rugati-va sefii sa nu va mai faca lobotomii inainte de a va da drumul in lume. Devine jenant sa combati lipsa de opinie ci doar o mizgalitura de rahat, imprastiata pe pereti. Ai vrut sa fii solemn, sa dai un mesaj de mare valoare morala. A iesit un pirtz.

    • zici le monde zici si mirel bran sau papagalul lui bese… un ziar la care restul e pe bani grei.mai bine si-ar vedea de micronul din ograda, cel in cadere abisala.s-apoi gusti un paralel util ue’stilor trebuie musai sustinut ca decorat nu mere, ar fi ridicoli.

    • Stimate tovarasele (de la Cotidianul)Franta care dupa Sarcozica cel viteaz – hot cu acte in regula -a ajuns sa stearga la fund jermania, are impresia ca poate sa dea din ea judecati de valoare Romaniei, fara sa tina cont parlitii de ei ca ar fi fost un alt stat socialist daca Romania nu ar fi redus cel de al doilea razboi mondial cu cel putin 6 luni.IN FRANTA PROCURORUL GENERAL ESTE SCHIMBAT DACA PRESEDINTELE,PRIMUL MINISTRU SAU MINISTRUL JUSTITIEI AU SAU NU AU CHEF. Franta fiind o republica Prezidentiala.Cei trei sus amintiti nu cer aprobarea nimanui sau poate cel mult la muschiul lor drept.Cat despre fituica comunista(pardon a oamenilor muncii din fata luncii)pe care numai fraierii mai arunca un ochi in lipsa de altceva ce sa mai zicem.Franta este la nivelul la care este si datorita faptului ca nu stie sa coaguleze in jurul ei statele latine – Spania,Italia,Portugalia,Romania – asa cum jermania o face cu tarile filogermane.Germania mai mult isi baga coada si la destramarea sau distrugerea financiara a unor state ca Iugoslavia,Grecia,Spania,Italia sau Romania.Daca Franta ar fi fost geografic in zona fostelor state comuniste ar fi capotat de mult.ACUMA FRANTA ESTE INTR-O CONTINUA DISOLUTIE DATORITA MIGRATIEI MAGREBIENILOR CARE VOR DOMINA TOTAL VIATA POLITICA SI SOCIALA A TARII IN URMATORII 10-15 ANI.Concluzia este ca principiile sunt doar pretexte pe care fariseii nu le respecta.

    • „tibi”, alias „Smarandache”, de unde MATA servitoarea de la Baneasa stie „Le Monde” ca exista un Tractorist General
      fruntas in intrecerea…”capitalista” din Romania?
      Cretinoidule, Justitia si in speciaöl procuratura erau in comunism subordonate bratului inarmat al Partidului, adica Securitatea!!! Intr-o democratie, chiar trucata, protocoalele intre servicii si institutiile Justitiei sunt interzise!
      Ticalos nenorocit, Justitia existenta a incurajat si acoperit toate crimele contra Natiunii Romane!!! Bolsevicul la fel de ticalos ca tine si cei de teapa voastra, Lazarica, a condus inca din anii 1990 o sectie importanta in lupta impotriva coruptiei, coruptia inflorind in cei peste 20 de ani de cand a servit acolo Securitatea!!!
      Vrei motive „temeinice”, scarbosenie umanoida, dar faptul ca, Kapo-ul nazist care ti-e drag fiind Tradatorul Suprem al Romaniei incalca mai des decat respira Constitutia, fara sa ofere o motivare, chiar dupa ce CCR l-a atentionat expres?

    • Fratilor care ma injurati pe aici, lasati Le Monde si sariti pe Financial Times ca si-au permis sa filmeze barlogul baronului de Teleorman, facut din salariul lui de bugetar…

    • „tibi”, nu-mi esti frate, caci daca-mi erai nu te lasam sa ajungi in halul asta de ticalosie. Uiti ca am comentat si mizeriile publicatiei financiare a miliardarilor bolsevici care, nu a gasit de cuviinta in trecut sa vorbeasca de sefii de stat alogeni imbogatiti exact cum zici, din venituri de bugetari!!!
      Unde MATA umblai pe vremea piratului bolsevic BA-SILA si in primii 3 ani ai bolsevicului nazist Joha?

    • si cand in germania merkel a schimbat procurorul general de pe o zi pe alta, de ce nu a mai comentat lemonde asta?
      esti doar ticalos sau esti atat poti tu?

    • Va referiti la schimbarea domnului procoror general Tiberiu Nitu cu actualul procuror general ?

    • cam bizare asocieri „pirat bolsevic”, „nazist bolsevic”…ia sa auzim niste reactii la „baron-hotzoman”,
      zicala e „catzeaua moare de drum lung si prostul de grija Frantei”…

    • „tibi”, secatura securista, nu vrei sa te potolesti de parca ai fi cuprins de turbare!!! Cand a fost luat Nitu cu mascatii
      Infractoarei Kövesi printr-o inscenare grobiana pe unde latrai, jevronschi? Agramat fiind nu te preocupa situatia disperata a Frantei iluministilor cazuta pe mana marxistilor, respectiv a bolsevicilor!
      Sa-ti crape obrazul de rusine pentru sustinerea ticalosilor Lazarica si Natziman, doi banditi securisti care se sustin unul
      pe celalalt cu disperarea celor care presimt ca se apropie…Ignatul!

    • @tibi bai bal bal nu ca ar fi asha cum zici tu da shi daca ar fi asha stii ce mesaj am transmite ?
      unul de normalitatate, fotrza shi unitate.
      unul de tzara normala shi nu de colonie arondata la BXL.
      USA, USA, USA, USA.
      In USA procurorul general „serve at the president pleasure”
      Acesta il poate numi shi demite oricand shi pentru acesta nu e necesar sa furnizeze nici un fel de justoificare .
      Nici pentru numire shi nici pentru demitere.
      Stii ce alt mesaj am transmite ?
      Deutchland Deutchland Uber Alles !
      Ministrul de Justitzie din Deutchalnd l-a demis pe procurorul sef intr-un singu rminut shi pentru acesta nu a fost nevoie de nici-i justifcare ori de motivare.

      Mai Tibi mai, tu ori esti prost de bubui ori esti in un propagandist platait la cuvantul basit pe forumuri.
      In ambele cazuri orice discutzie cu tine ori cu cei ca tine e inutila.
      Alegerea itzi apartzine :
      Ori ia de te informeza cu adevrata dincolo de rahatul pe care cei din bula ta il poarta din gura-n gura cum e prin tzarile normale la cap.
      Ori continua de baseshte baseli pe forumuri.

    • Mai nene, faptul ca procurorii isi depasesc limitele si santajeaza judecatorii, nu este un motiv rezonabil de bagat la haules pe dirijorul procurorilor? Ce fel de justie independenta este in Romania cand judecatorii cu sula-n coste dau sentinte dupa chipul si asemanarea procurorilor? Huuo CSM!

  2. Le Monde are timp de ratati in timp ce falitii lor sint aproape debarcati? Nu-l pupa in dos Le monde pe Macron? ce tare. Articolelle cestea din presa straina cu privire la minunata hustitie din Romania face un singur lucru pina la urma: le picura in urechi balalailor cum ca ar trai intr-o tara corupta unde Engie fura de rupe, Veolia la fel, BRD-Societe Generale este banca mafiei iar Renault fabrica cosciuge mergatoare… Ma uitam ieri la Jandarmul se insoara iar concluzia a fost ca acea Franata a murit. Mai bine i-ar face vesnica pomenire! E uite de aia nu se va intimpla aici; nu simtem atit de prosti ca voi in ciuda aparentelor! Franta nu mai exista. L-au inlocuit pe Loius de Funes cu Chalrie Hebdo. Exista un fel de Magreb care defileaza mindru pe sub Arcul de Triumf dupa o vizita scurta in Bois de Bulogne sau Place de la Pigalle…

    • Impresionant discursul a la Vadim…N-avem noi nevoie de autostrazi ca in Franta, mai bine sa ne aparam gropile noastre sa nu le repare cineva. Pana acum 30 de ani nu aveam nici Engie nici BRD si de bine ce era treceau romanasii Dunarea inot sa ajunga in „iadul” capitalist. Am ajuns sa plangem de grija Frantei ca-n zicala cu cainele si drumul lung…

    • Tibisor, esti dibaci di grande. Zicala e gresita: caini latra , ursul trece. Vezi, nici macar nu stii in ce film joci. He he, Vadim facea casa buna cu Le Pen… Adica tocmai cu cei pe cale sa devina forta politica determinanta in Franta si care a crescut de la o legislatura la alta. Sigur mori de grija lui Lazar? ha ha ha ha ha ha

    • @Tibi :Ia striga mai Smarandache :”Vive la Securitate!”Asa titlu ne trebuia in Le Monde , organul celor care nu cuvanta!Caci ea, Securitatea, ne este si muma si nevasta si ciuma si amanta!Si tot ea ne da tzatza sa mai sugem si noi cate-o leafa de academicieni, dupa grade, sporuri mai mari decat leafa si o pensie nesimtita mai mare decat sporurile,spitale speciale pentru tot neamul nostru cel neadormit,slujbe grase de bugetari pentru copilasi,neveste si tziitoare,apoi firme pe numele soacrelor cu abonament la licitatiile cu Statul,basca alte bacsisuri marunte si ioc control de la ANAF, etc.Asa ca noi suntem pentru Bobor si impotriva Ciocoilor care vrea sa manaca de la masa Boborului, bunioara unuia ca mine si ca d-ta! Votam Joiannis !Sau Csilos, sau Beshescu,sau Ponta, nu conteaza, de-al nostru sa hie! Pohta ce-am pohtit! Noi vrem predictibilitate si transparenta in luarea deciziilor!

  3. Chiar si pentru o publicatie de veche extractie bolsevica, precum „Le Monde” este prea mult sa lase la o parte orice ratiune de conspirativitate, care i-a asigurat peste timp aparenta echidistanta si pentru ce? Pentru victimizarea unui
    PAYSAN ticalos, varf de lance al statului securist paralel?
    In spiritul secular terorist national bolsevicul semnatar invoca „autocratia”!? Mai trebuia sa ceara plin de manie de produs al catacombelor, ghilotinarea dusmanilor Securitatii!!! Sarmana Franta pe ce maini a ajuns de peste 200 de ani!
    Colhoznicii europeni se tradeaza si prin ignorarea semnificatiei protocoaleler Securitate interna-Justitie…

  4. Legaturile lui Le Monde cu DGSE sunt cunoscute. Cand il apara pe lazar de unde credeti ca a venit comanda?

  5. Ii acordati rea multa atentie acestui papagal caraghios, Lazar, ale carui iesiri in spatiul public concureaza spectacolele clovnilor de la circ.

  6. ”Autocrat” ???!! Nu zău,, .Mai degrabă securist nenorocit de pe vremea impușcatului, Cu grele acuze din și pentru activitatea desfășurată. Unu ca ăsta,.”magistrat”,… care uzurpă o funcție doar pe criterii se slugărnicie , mereu lichea unde trebe,.. e de apărat, de ținut și azi in funccție,. Ai dreaq de nenorociți ,

  7. Tibi Financial Times si Le monde nu mai sint ziare, le-a transformat sefii lor globalisti in instrumente de santaj. Franta e in kkt, la fel si patronii lor din Sua, gen Obama in sondaje, dar ei gasesc timp de anonimi ca Dragnea si Lazar, in barbara Rominie? Hai sictir boule, astea sint articole comandate si platite. Excelent articolul lui V Marian

    • Baga ceva si cu New York Times si daca ma convingi trec pe Pravda. Doar hai sictir? atat poti? baga ceva mai special ca eu am muncit pe santier vreo 20 de ani…telectualii astia nici sa injure calumea nu sunt in stare

    • Tibi
      Pe ce șantier ai muncit? La mitingurile rezist de la Guvern, plătit de Soros și macovei?

    • Tibi, ce vrei să afli prăpăditule despre New York Times? Ceea ce știe toată lșumea? Că și-a lăsat misiunea de jurnalism și a ajuns acu gazeta de perrete a lu Soros și altor globaliști? Azi nu mai e nici o diferență între un rateu jurnalistic ca Le Monde și unul ca NYT, Soros le-a transformnat în cuiburi de sclavi media. Iar tu ești doar un rob al sclavilor media, o spălătură de creier care pe cățiva biștari se vinde marilor finanțați precum Monica Macovei sau Cristian Preda. Iei 100 de lei pe prestațiile pe site-ul Cotidianul? dar pe cîte site-uri ești trimis? neimpozabil!

  8. Din Rap de evaluare al MJ- Activitatea lui Lazăr contravine obligațiilor constituționale, astfel nu se mai poate susține ocuparea și exercitatea a funcției de conducere din cadrul Ministerului Public.
    – Toate elementele prezentate susțin gravitatea comportamentelor ale Procurorului general, care, prin manangementul său, a deturnat activitatea Ministerului Public de la rolul său constituțional;
    -Consider că actele şi faptele enumerate, de netolerat într-un stat de drept, demonstrează că activitatea mangerială a lui Augustin Lazăr contravine legalităţii.
    Din articol rezulta bubele concrete ale lui Lazar uagusti, protocoalele, clasarile presedintelui, clanul de la ALba Iulia, detasarile si promovarile rudelor si prietenilor, „rescrierea „istoriei cu Cosneanu si Pahontu seful SPP.Daca vroia Le Monde se informa ,verifica „sustinerile”guresului PG pericol pt. statul de drept.Si constata ca el este autocratul in realitate ,lasat fara tandemul cu Kovesi, cei care au transf.institutia MPublic in republica procurorilor. In loc sa aplice legea, au ajuns sa batjocoreasca legislativul, sa schimbe ,sa sfideze institutii si legi.Poate Le Monde a vazut asa ceva in Franta !Inseamna ca acolo este bun, sa-l ia cu SECU CU TOT!

    • Au ajuns PSD, Ghita si Voiculescu (si diversele lor trompete din presa) sa ne apere de securisti!!! Mare e gradina lui D-zeu… Ion Ratiu ar muri la loc daca ar putea vedea unde a ajuns Cotidianul.

  9. Le Monde publica orice pe bani frumosi. Este o foame de bani in Franta……….. Sa iei in serios o fituica (da, chiar asa) care se prostituaza ca o tarfa pe centura, este prea mult .

  10. Hepas…
    Articolu ăla din Le Monde parcă ar fi scris de Cr Tudor Popescu, militantul rezist din Romania. Le Monde a descoperit sărutul franțuzesc cu bucile sorosismului, la fel ca CTP . Micronu iși rezolvase toate problemele in Noul Magreb numit Franta și au auzit și marii ziaristi de la Le Monde de tractoristul șef din Romînia, Lazăr?

  11. si pe vremea lui ceasca le ra jena si puneau in astfel de functii unii cat de cat alfabetizati si capabili. tractoristu vopsit in afara ca e procuror comunist de cea mai joasa speta , un slugoi care face frumos la aia care l.au plasat acolo e NUL profesional – nici in anii 50 nu gaseai asemenea exemplare penibile

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.