Un cetățean român a fost arestat în Germania, fiind acuzat că a încercat să înființeze o organizație teroristă de extremă dreapta cu scopul de a provoca o lovitură de stat în România și de a instaura un regim inspirat de modelul nazist, potrivit Parchetului General Federal german, scrie News.ro.
Anchetatorii susțin că bărbatul, identificat drept Nichita P., ar fi pus la cale încă din 2023 constituirea unei grupări care urmărea declanșarea unui „război al terorii” în România, pentru a destabiliza statul și a crea un nou regim de inspirație național-socialistă.
Potrivit procurorilor germani, suspectul administra din Germania două canale pe o aplicație de mesagerie, prin intermediul cărora recruta în special tineri români. Membrii grupării ar fi fost încurajați să comită acte de violență și infracțiuni motivate de ură, inclusiv vandalizarea cu simboluri de extremă dreaptă, incendierea unor clădiri folosite de migranți sau de membri ai comunității LGBTQ+ și chiar uciderea unor persoane considerate de ideologia promovată drept „suboameni”. De asemenea, acesta ar fi distribuit instrucțiuni pentru fabricarea de explozibili, otrăvuri, cocktailuri Molotov și mașini-capcană.
Parchetul General Federal îl cercetează pentru tentativă de constituire, în calitate de lider, a unei organizații teroriste în străinătate și pentru pregătirea unei infracțiuni grave împotriva securității statului. Autoritățile au precizat că o parte dintre faptele investigate ar fi fost comise când suspectul avea între 18 și 20 de ani, aspect care poate influența regimul juridic aplicabil în Germania.
Bărbatul a fost arestat în districtul Enz, din landul Baden-Württemberg, și urmează să fie prezentat în fața unui judecător al Curții Federale de Justiție, care va decide dacă va fi plasat în arest preventiv.
Am înțeles că și autoritățile din Micronezia se implică pentru a rezolva această … , ce naiba o fi ea . Pe care intenționa să o realizeze … ,, un romăn ,,
Inca o poveste de adormit copii ! Personajele astea din presa romaneasca, au o fantezie grozava in a lansa tot felul de stiri interpretate de ei, in cu totul altfel de cat adevarata realitate .
sa ne aducem aminte ca asta e colonia sub ocupatie americana, in care Secaturitatea lor BND nu stia ca telefonul lu’ Merkel e clonat si ascultat de Serviciul de Informatii Militare al Danemarcei, pentru MI6 care comunica tot la CIA. Aceeasi colonie in care au arestat vreo 20-30 de batrani, 65+ care organizau o „rasturnare a ordinii constipationale” ca sa reinstaleze monarhia in germania, si vroiau sa ocupe cu fortza Reichsta… pardon, Bundestag-ul. Europa intreaga a devenit o uniune mai sovietica, in care se tiparesc dosare de politie politica
Urma scapa turma…Ca si cum l-ar aresta Nicusor Dan pentru reteaua ce a executat lovitura de stat prin anularea alegerilor prezidentiale cu tot cu candidatul castigatori.
Nimic nou sub soare in Romania dupa *LOVITURA de STAT* din 6.12.2024 si cea din 18.05.2025, totul a devenit o BAGATELA politica la ordinea zilei !. Se pare ca azi in Romania ORICINE si ORICAND poate sa dea Lovitura de Stat ,ca tot nu intereseaza pe nimeni !.
Draga #YES,te rog NU o jigni pe aia din 22 Dec.1989,fiindca aia e tatuca Loviturilor de Stat,facuta de tatuca… criminala… si bolsevica… inca un pic,Coti,si am terminat… care acum urla in chinurile Iazului de foc cel VESNIC,pe nume Ion Iliescu.