Un copac a căzut pe acoperișul unui spital

Arborele a fost rupt de vânt. În județul Botoșani este activă o avertizare Cod portocaliu de viscol.

De Rami Cristescu - reporter special
Un copac a căzut pe acoperișul unui spital

sursă foto: https://isubt.igsu.ro/

Arborele a fost rupt de vânt. În județul Botoșani este activă o avertizare Cod portocaliu de viscol.

Pompierii din Botoşani au intervenit, duminică, pentru îndepărtarea unui copac care a căzut pe acoperişul spitalului din Darabani, județul Botoșani. Pomul a fost rupt de vânt. Arborele a fost tăiat în mod controlat şi nu a fost afectată clădirea spitalului.

„În această dimineaţă, pompierii au acţionat în oraşul Darabani pentru înlăturarea unui copac căzut pe acoperişul spitalului din localitate, după ce a fost rupt de vânt. Alarma a fost dată de angajaţii unităţii spitaliceşti, întrucât exista riscul spargerii geamurilor şi al distrugerii aparatelor de aer condiţionat”, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, informează News.ro.

La faţa locului au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani şi ai Detaşamentului Dorohoi, cu o autospecială de intervenţie dotată cu accesorii specifice pentru tăierea arborelui, o autospecială de salvare şi lucru la înălţime. A intervenit și Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Darabani, cu un buldoexcavator.

„Intervenţia s-a desfăşurat în condiţii de siguranţă, iar arborele a fost tăiat controlat, fără a afecta clădirea spitalului”, au afirmat pompierii.

Citește și: Cod roșu de viscol la munte. Aproape toată țara, sub avertizare de vreme rea

Judeţul Botoşani se află până luni, la ora 10.00, sub o atenţionare meteorologică de tip Cod Portocaliu de vânt puternic. Potrivit meteorologilor, vântul va prezenta intensificări cu viteze cuprinse între 70 şi 90 km/h.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.