Un fugar din lotul lui Sorin Oprescu a scăpat

Bogdan Popa, fost director general al Centrului de Cultură „Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului” (CCPBPB) în perioada 2011 – 2013 şi unul dintre intermediarii mitelor pentru Sorin Oprescu, a scăpat definitiv de un dosar de corupţie. Cum a fost posibil? Prin prescrierea faptelor.

Curtea de Apel Bucureşti a dispus definitiv, joi, încetarea procesului penal împotriva lui Bogdan Popa, ca urmare a prescrierii faptelor, într-un dosar de luare de mită şi abuz în serviciu, legat de acordarea unui contract de dezinsecţie cu prejudiciu de 5,8 milioane lei.

Au scăpat de acuzaţii şi Marian Nae – director general al Centrului în perioada 2014 – 2015, precum şi Ruxandra Mihaela Petroi Avasiloae – economist la CCPBPB.

Instanţa a dispus confiscarea sumei de 1.014.580 lei, primită ca mită de Bogdan Popa.

De asemenea, cei trei inculpaţi trebuie să plătească Centrului de Cultură „Palatele Brâncoveneşti” despăgubiri civile de 1,2 milioane lei.

Bogdan Popa are o condamnare de 11 ani şi 6 luni de închisoare primită, în mai 2022, într-un alt dosar de corupţie, în care a fost condamnat şi Sorin Oprescu. El nu a făcut însă nicio zi de puşcărie, fugind din ţară înainte de pronunţarea sentinţei.

A fost dat în urmărire generală şi localizat în Italia, de unde autorităţile române nu au reuşit să îl extrădeze.

Conform DNA, în mai 2012, între Centrul de Cultură „Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului”, reprezentat de Bogdan Popa, şi firma SC Wasval SRL a fost încheiat un acord-cadru, pe o durată de 4 ani, având ca obiect servicii de dezinsecţie, dezinfecţie şi tratamente fitosanitare.

Procurorii spun că, până în anul 2015, cu încălcarea dispoziţiilor legale, au fost încheiate, cu aceeaşi societate, cinci contracte subsecvente, care au fost supraevaluate, angajându-se cheltuieli a căror necesitate şi oportunitate nu a fost justificată.

Documentele şi o parte din actele adiţionale au fost semnate, la momente diferite, de Bogdan Popa în calitate de director general al CCPBPB şi Marin Nae în calitate de director general, respectiv şef serviciu administrativ în cadrul Centrului.

„În demersurile lor infracţionale, cei doi inculpaţi au beneficiat de ajutorul inculpatei Petroi-Avasiloae Ruxandra-Mihaela care, în perioada 2012 – 2015, atât în nume personal dar şi pentru directorul general Nae Marin, a semnat referatul privind valoarea estimată a serviciilor ce formează obiectul acordului-cadru, precum şi mai multe contracte subsecvente şi acte adiţionale. Prin această conduită a fost cauzat un prejudiciu CCPBPB în cuantum de 5.867.153 lei, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit în acelaşi cuantum de către societatea beneficiară a contractelor”, spun procurorii.

În cursul anului 2012, cu ocazia semnării acordului-cadru menţionat, Bogdan Popa a pretins de la reprezentanţii societăţii respective, cu titlu de mită, un procent de 50% din valoarea, fără TVA, a fiecărei facturi ce urma să fie emisă, iar ulterior, în perioada mai 2012 – septembrie 2015, a primit suma de 2.138.242 lei (ce reprezintă 40% din valoarea, fără TVA, a fiecărei facturi).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

9 Comentarii

  1. Aceasta problema foarte des practicata de justitia din Romania cu clasarea dosarelor si prescrierii faptelor ar trebuii sa nu mai existe .Fiecare cetatean daca a gresit sa plateasca, indiferent citi ani au trecut de la savirsirea faptei.

  2. @ I.R.
    Ati bagat-o repede pe aia cu „lotul Oprescu” ca la procesele facute de comunisti. Dupa voi, Oprescu nu mai are voie sa ceara o revizuire a proceselor de pe vremea „lotului lui Coldea” si trebuie sa moara, ca Balcescu, in exil.

  3. Oprescu a fost /este un om mare ! Pacat de el dar si de noi. A fost un mare chirurg, un mare meneger(spitalul universitar exista datorita lui) si….cel mai bun primar al Bucurestiului. Astazi Bucurestiul ar fi aratat altfel, era pregatit sa continue cu pasajele denivelate in marile intersectii(9 pasaje erau in proiect) gen Piata Sudului, Orhideea…..Deh, avea bune relatii cu PSD-ul deci trebuia inlaturat.

  4. Ridicol! In vreme ce sunt defilati pe la parchet si televiziunile fac spume despre ‘justitea’ clocita de gruparea Coldea-Kovesi si nenorocirile produse de magistratii in solda, noi ne aolim ca ‘a scapat’ unul nebelit dintr-un lot judecat securistic, cu propaganda securista, cu magistrati tocmiti..Altul, adica un eminent chirurg, un tip simpatic si omenos despre care a hotarat Basescu ca e ‘corupt’ si gasca asmutita si-a produs efectele…Daca ai trait in Romania in ultimele decenii, esti obisnuit sa fii vecin cu camatari, evazionisti, smenari (de multe ori trei/patru in unul) putred de bogati, beneficiari de ajutoare sociale, pensii anticipate (de la armata, gen) si de handicapuri inexistente, ‘oameni de afaceri dubioase, dar disperati sa injure coruptia si sa faca apel la Coldea-Kovesi pentru ‘dreptate’…romanului pare ca-i place mult belirea aproapelui E ca in bolile neurodegenerative – chiar daca s-a gasit o cale de remisie, in realitate, neuronii pierduti nu mai pot fi inlocuiti…Acuzarea criminalilor e doar un alt spectacol, victimele nu vor beneficia de dreptate, peste’spectacolul’ lor a cazut cortina

  5. Mare chirurg de apendicite!Incompetent profesional,fara operatii,publicatii stiintifice,concursuri,participare la reuniuni stiintifice,ajuns mare prin parinti (tata general de securitate,mama in Ministerul de externe) si origine!Afara de aroganta si smecherie ieftina de cartier din Primaverii,nu s-a remarcat prin nimic!

  6. @ ,,Cinci bani, 10 bani, leu”’,
    ,,Jumi-juma, jumi-juma”
    , hituri din ,,epoca de aur”, ?

  7. Asta e pactul evident dintre judecatori si borfasii de nivel inalt proprietari de televiziuni etc:noi o lasam mai moale cu condamnarile voi ne lasati in pace cu implicarea in cazul Coldea. Cum putea generalul sa influentaze justitia fara sa aiba complici in sanul ei??

  8. Sa ne explice si noua cetatenilor care tot auzim zi de zi despre ” prescrierea faptelor „,DNA-ul,CSM-ul,Min.Justitiei,ICCJJ.Ce inseamna fenomenul si cum se petrece.Si cum poate fi eradicat.Nu cumva evem deaface cu infractiunea de favorizare a infractorului,de catre procurori si jdecatori corupti ? Pt. ca nu sunt cazuri izolate,si aproape intotdeauna la mijloc sunt sume enorme de bani fraudati,banii statului,ai nostri.Si dintre cei ce pot face ceva,nimeni n-aude,n-avede,nu se impancienteaza.Linisteee,mister.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.