Swift Spot SRL, societate controlată indirect de un general al Serviciului de Informații Externe (SIE), doi foști șefi ai Electrica SA, totodată ex-secretari de stat la Ministerul Energiei, precum și un acționar al cluburilor Fratelli, a primit licență de furnizor de energie electrică din partea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), relevă date analizate de Profit.ro.
Anterior, în ianuarie 2023, Swift Energy SRL a înființat și firma de producție de energie electrică Swift Gruiu Solar Park SRL. Silviu-Bogdan Nicolae, administrator al tuturor celor 3 societăți, este general-maior SIE în rezervă, cu peste 20 de ani de carieră. El mai deține și conduce firma de consultanță în comunicare și relații publice Exolerate, iar până în decembrie anul trecut a fost redactor șef al publicației de specialitate Monitorul Apărării și Securității.
Corina Popescu a fost CEO al Electrica SA și Transelectrica, secretar de stat la Ministerul Energiei, șefă a operațiunilor de distribuție de energie ale Electrica, manager de operațiuni cu electricitate la E.ON România, precum și manager de active de producție de energie la OMV Petrom. Cristian Bușu a fost vicepreședinte și director general adjunct la SIF Oltenia, președinte al CA-ului Electrica SA, secretar de stat la Ministerul Energiei, precum și director financiar și membru al board-ului Fondului Proprietatea.
Nicolae Mergeani este unul dintre acționarii grupului de firme care dețin și operează cluburile și restaurantele Fratelli.
Pfff. Nu pot să cred, frate! SRI, SIE… Cum „pielea” mea s-au îmbuibat tot ăștia care deja erau burtoși?
Deci ,ei au inițiat și bătut din copite sa se facă, sa se facă,repede-repejor legea liberalizării energiei ,apoi s-au retras de pe funcții au lăsat unu’ de „samanta”,pentru apariția unor eventuale „deranjuri” și da-i bătaie. Ca „mocofanii” oricum n-au ce face ca deh sunt ei sunt conform legii…
Cînd cineva are doar căteva nume fără nume de familie, de obicei, nu-i român.
Doi Băieți pe lângă o Fată, / Ajunși bogați dintr-o dată / Mulgând țărișoara lor. Sau sau antreprenorii români de succes “prin noi înșine” punând în practică deviza SRI Afacerea mea primează.
DUPA 1989 ROMANIA A FOST CAPTURATA DE DE CATRE CEI CARE AU PLANUIT SI REALIZAT LOVITURA DE STAT …..
Daca nu ei, atunci cine?
7,62…!…la doi metrii…
Pensie specială, pensie specială, foncția, foncție, firma, firmă traiul neneacului pe banii României. Acești nomenclaturiști la cub nu căpușează bugetul, nu e conflict de interese, nu e corupție, nu e mită ca medicii vinovații de serviciu pentru corupția din România. Cei trei sunt modelul afacerilor “cinstite” în capitalismul implementat în țara noastră de USA, vezi dezvăluirile zâmbitoare ale domnului Talpeș, folosind securiștii și acoperiții vopsiți deveniți întreprinzători oameni de faceri care iau cu 1 leu energia produsă de statul român și o vând cu 3 lei cetățenilor plătitori de taxe în statul român, și pensionarilor care au construit sistemul energetic național. Și am ajuns ce suntem. O țără care eminamente agrară care importă mâncarea, hainele, încălțămintea, săpunul, detergentul, pasta de dinți, medicamentele electrocasnice, fier beton, ciment pentru cetățenii ei. Și armamentul. Totul pe împrumut. Și nu va avea în curând nici teren arabil de vile cu curți dalate și pline mașini de lux.
aduceti j i go dii le in lumina si intrebati-i cum au facut „primul milion”!
Cel mai scump kw/h din Europa este in Romania. Cand tara e condusa de servicii care nu sunt alese prin vot atunci ce interes au serviciile sa aiba poporul un trai decent? Serviciile isi trag banii si politicienii marioneta isi trag injuraturile. Fake democracy.
„La vremuri noi, tot noi” … eu unu’ as baga mana-n foc ca si secretiile de stat sunt tot securisti, probabil acoperiti de la SRI
E simplu,ei pot si noi nu putem,legea fizicii
Doar ei au dat Revolutie la tot cartierul