Un neîngenuncheat

Sâmbătă, 13 noiembrie, la Liceul „Gheorghe Ghimpu” din comuna Coloniţa a fost dezvelită o placă memorială dedicată lui Gheorghe Ghimpu. Au fost prezenţi: preşedintele interimar al republicii Mihai Ghimpu, primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, fratele, respectiv, nepotul eroului rezistenţei basarabene, alte persoane oficiale, personalităţi culturale, locuitorii comunei Coloniţa de la mic la mare…

Numele lui Gheorghe Ghimpu a pătruns în cartea de istorie, dar consider ar fi total nedrept dacă aceasta ar uita şi de numele călăilor săi. În vara anului 1970 basarabeanul Alexandru Usatiuc-Bulgăre se afla la Bucureşti la invitaţia unor rude. A solicitat o audiență la Nicolae Ceauşescu pentru a-i transmite un memoriu din partea Frontului Naţional Patriotic, organizaţie ilegală care activa pe teritoriul RSS Moldoveneşti. Documentul conţinea mai multe date şi argumente despre politica oficială de deznaţionalizare a românilor basarabeni, cărora li se interzicea să-şi vorbească limba, să-şi cunoască istoria, despre faptul că acestora le erau închise şcolile, bisericile, că nu li se permitea să-şi viziteze rudele din România, că nu aveau permisiune să se stabilească în oraşe, invadate de „specialişti” invitaţi din toate regiunile fostei URSS ş.a.m.d., ş.a.m.d. Cui altuia să i se plângă nişte români dacă nu „preşedintelui românilor”?! Dar Ceauşescu a refuzat să-l primească, propunându-i să lase memoriul în cancelaria Consiliului de Stat. Basarabenii mai păstrau în amintire imaginea acelui preşedinte curajos care îi înfruntase pe sovietici în august 1968, când trupele pactului de la Varşovia invadaseră Cehoslovacia. Dar se vede că au dreptate cei care afirmă că de la cutezanţă la laşitate nu-i decât un singur pas.

„Marele patriot” român Nicolae Ceauşescu a înmânat mesajul – un strigăt de durere al Basarabiei înstrăinate – preşedintelui Consiliului Securităţii Statutului, Ion Stănescu, care, la indicaţia şefului său, a transmis-o şefului KGB-ului sovietic Iuri Andropov.

Iată scrisoarea plină de slugărnicie a aceluia care a trădat Basarabia şi a condamnat astfel la supliciu mai mulţi patrioţi basarabeni.

Strict secret

CONSILIUL SECURITĂŢII STATULUI AL REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA

Nr. 14/006418 din 30.06.1970

Către

Preşedintele Comitetului Securităţii de Stat

de pe lângă Consiliul de Miniştri al U.R.S.S.

Tov. Andropov I.V.

Moscova

Stimate tovarăşe Andropov!

În data de 12 iunie a.c., la Consiliul de Stat al R.S. România s-a prezentat cetățeanul sovietic USATIUC Alexandr Vasilievici, născut la 23.02.1915, domiciliat în Chişinău, str. Lomonosov nr. 24, posesor al paşaportului N 482230 şi a cerut să fie primit de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, motivând că doreşte să expună „o problemă importantă”.

Cu această ocazie numitul a lăsat un plic adresat Preşedintelui Consiliului de Stat, care conţinea un material dactilografiat pe 6 pagini, relatând despre nişte acţiuni ale unor elemente din R.S.S. Moldovenească împotriva statului sovietic.

Usatiuc Alexandr Vasilievici. nu a primit audienţă.

Considerând că aceste acţiuni prezintă interes pentru organele sovietice de securitate, Vă trimitem plicul şi materialul lăsat de numitul la Consiliul de Stat al R.S. România.

Cu salutul tovărăşesc

Preşedintele Consiliului Securităţii Statului

al Republicii Socialiste România

Ion Stănescu

(semnătura şi ştampila)

Imediat sunt arestaţi Alexandru Usatiuc-Bulgăre, Gheorghe Ghimpu, Valeriu Graur şi Alexandru Şoltoianu. Ei sunt anchetaţi în beciurile KGB-ului din Chişinău aproape doi ani de zile. Procesul va avea loc la 13 iunie 1972.

Alexandru Usatiuc-Bulgăre e condamnat la 7 ani lagăr de muncă silnică cu regim sever plus 5 ani deportare în Siberia;

Gheorghe Ghimpu – la 6 ani lagăr de muncă silnică cu regim sever;

Valeriu Graur – la 4 ani lagăr de muncă silnică cu regim sever;

Alexandru Şoltoianu – la 6 ani lagăr de muncă silnică cu regim sever plus 5 ani deportare în Siberia.

Aceeaşi acuzare trece dintr-un rechizitoriu în altul: „Pentru propagandă şi agitaţie antisovietică cu scopul de subminare şi slăbire a puterii sovietice”. Usatiuc-Bulgăre e închis într-un lagăr din regiunea Perm din Munţii Ural, iar Ghimpu, Graur şi Şoltoianu sunt întemniţaţi în lagărele din Mordovia în vecinătatea Polului Nord. Nu aveau dreptul la corespondență, nu aveau dreptul să primească colete, umblau mereu flămânzi, lagărele erau neîncălzite, mulţi dintre deţinuţi decedând din cauza frigului. „Aşteptam cu groază sosirea iernii”, avea să povestească Gheorghe Ghimpu. Când vor ieşi din lagăr, Valeriu Graur va reuşi să obţină aprobare pentru a pleca în România, patria tovarăşului Ion Stănescu… ca să se mai încălzească, iar ceilalţi trei vor reveni în Basarabia. La sfârşitul anilor ’80, aceştia se includ cu trup şi suflet în Mişcarea de Eliberare Naţională, situându-se în primele ei rânduri.

Gheorghe Ghimpu va deveni deputat în Parlamentul R. Moldova. Va fi unul dintre puţinii parlamentari care aveau biografie. Este cel căruia i s-a încredinţat să arboreze la 27 aprilie 1990 primul drapel tricolor pe sediul Parlamentului. Ulterior va fi ales preşedinte al Partidului Naţional Român. Alexandru Usatiuc-Bulgăre e învestit preşedinte al Asociaţiei victimelor regimului totalitar-comunist şi a veteranilor Armatei Române. Dar călăii lor nu-i vor ierta nici acum.

Ion Stănescu, acest Ieremia Golia al Neamului Românesc, după decembrie 1989 se reinclude în marea politică: va fi secretar al Partidului Socialist al Muncii, condus de Ilie Verdeţ. În loc să-şi ceară scuze de la victimele sale, „tovarăşul” declara în interviurile acordate generos publicaţiei „Ţara”, organ al PPCD, că cei patru au fost nişte „provocatori”, iar dânsul nu a făcut decât să-şi apere țara. Un alt „tovarăş”, generalul securităţii române Răduică, unul dintre coautorii pârei către stăpânul securităţii româneşti Iuri Andropov, avea şi el să-i batjocorească pe cei patru martiri basarabeni, învinuindu-i că ar fi fost îndemnaţi de KGB să-i scrie lui Ceauşescu. Atacurile declanşate de ziarul „Ţara” al PPCD-ului lui I. Roşca, ce îi vor dedica zeci de articole bătrânului octogenar Alexandru Usatiuc-Bulgăre, numit „Usatiuc – kgb-istul”, îi provoacă acestuia un grav infarct, care îi va deveni fatal. Gheorghe Ghimpu, hăituit şi el fără milă, atât de forţe proromâneşti, cât şi de forţe antiromâneşti, va deceda la 13 noiembrie 2000 într-un straniu accident de maşină, la câteva zile după ce acesta a pus problema plăţii unor despăgubiri de 10 miliarde de dolari de către Federația Rusă, succesoare de drept a URSS, pentru ocupaţia Basarabiei timp de 50 de ani. Gheorghe Ghimpu, de la a cărui moarte s-au împlinit în aceste zile zece ani, a avut cultul jertfei. El a fost unul dintre stegarii libertăţii. Un luptător. Un neîngenuncheat. Un model moral pentru generaţiile care vin.

Aici voiam să ajung.

La 28 noiembrie, când vor avea loc alegerile parlamentare, poporul Basarabiei urmează să aleagă pentru copiii următoarelor generaţii cine să le devină acestora modele demne de urmat: hoțul de cai Grigore Kotovski, ucigaşul de părinţi Pavlik Morozov, criminalul de drept comun Pavel Tkacenko, despre care ne vorbesc comuniştii că ar fi „valori naţionale”, sau apărătorul valorilor româneşti Gheorghe Ghimpu, bărbatul de curaj Alexandru Usatiuc-Bulgăre şi ceilalți eroi ai Mişcării de Eliberare Naţională, care s-au sacrificat ieri pentru ca noi să nu mai avem dreptul de a greşi azi.