Un ordin de ministru cu mai multe necunoscute

Cu școlile și grădinițele închise, acest popor nu va avea viitor. Vom distruge un întreg popor”, spune Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației. Lucru care este cât se poate de adevărat. Doar că uneori, elevii au de suferit fix din cauza decidenților.

Spre exemplu, ordinul care decide cum vor învăța elevii mai nou nu doar că are hibe mari ci și a și fost dat foarte târziu. Astfel, acest ordin a fost anunțat joi 4  noiembrie de către președintele Iohannis și emis de ministrul Educației, 05 noiembrie. Adică vineri. Adică ultima zi lucrătoare din săptămână. Cum o fi fost el diseminat pe la profesori în weekend nu se știe.

Elevi ținuți acasă degeaba

Cea mai mare problemă a acestui ordin este situația în care se află numeroși elevi din localitățile în care rata de infectare este mică sau chiar egală cu zero. Astfel, cu toate că în aceste localități nu există deloc bolnavi de COVID-19, elevii vor fi nevoiți să învențe tot de acasă pentru că procentul de vaccinare al profesorilor este mai mic de 60%. Așadar, ce să învețe elevii de la adulți?

Iată ordinul invocat:

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

11 Comentarii

  1. Cetatenii Romaniei au dreptul si obligatia de a respecta Constitutia! In acest sens au tot dreptul de a face arestari ale gunoaielor ce se afla ilegal la conducerea tarii printre care nemernicul asta ce se declara a fi ministru al invatamantului…asta trebuie arestat si dupa un interogatoriu si o judecata sumara,ridicat in ștreang…dupa cateva eoisoade de genul acesta se termina instant pamdemia in țara si creste brusc nivelul de trai.

  2. Foarte „frumos” din partea lui Iohannis sa instige părinții împotriva profesorilor.
    Dacă crede ca părinții o sa oblige profesorii sa se vaccineze peste 60% se inseala. Încă nu ne-am pierdut ultimul grad de umanitate.
    RUSINE D-LE PREȘEDINTE!
    Ești de nerecunoscut. Sigur nu e ceva cu vaccinul asta? Prea dintrodata toți vaccinații au devenit dictatori.
    Nu trebuie sa urmam greșelile altora ci sa învățăm din ele. Dacă Europa s-a vaccinat 70-85%, nu înseamnă că trebuie să facem la fel. Dacă ei sar cu capul în fântână trebuie sa sărim și noi? Pandemia se întoarce în Europa, cea vaccinata cu 70-85%.
    Nu au reușit sa dea vina pe cei din Est pentru o noua tulpina, asa ca o sa dea vina pe copii și pe cei ce nu fac doza III.
    Sa trăiți o mie de ani d-le Președinte, ca să puteți suferi pentru ce faceți. Somn ușor!

  3. Să legi rata de vaccinare a personalului școlii (nu doar a profesorilor) de prezența copiilor la școală este o mizerie greu de imaginat.

  4. De cand va tot spun ca asta este o lovitura de stat, o lovitura de stat globala! Nu o lovitura asupra unui stat global, pentru ca inca nu exista asa ceva, ci o lovitura impotriva statelor de pe glob, tocmai pentru a putea aparea statul global, pentru a se globaliza si statul, intr-un final.

    Vin unii cu argumentul tembel cum ca daca este la nivel global inseamna ca nu e adevarat, nu este o lovitura de stat, n-are cum, e prea mare, e prea mult de munca, ar fi nevoie de prea multi participanti. Este adevarat, dar este adevarat ca este prea mare minciuna care spune ca n-are cum. Minciuna cel mai bine se ascunde in propriile-i mari dimensiuni. Minciuna cu cat este mai mare cu atat este mai usor crezuta – deja a devenit zicala.

    Adica s-a globalizat totul in zilele noastre dar o lovitura de stat nu poate fi globala?
    Pai, tocmai de-aia poate fi, anume ca globalizandu-se totul, acest totul trage dupa sine si lovitura globala impotriva statelor. Statul este singurul care nu se globalizase inca, ramasese ultimul. Si cum faci sa dai o lovitura de stat globala? Simplu: ii transformi in sclavi pe cetatenii care sunt reprezentati de statul pe care vrei sa-l lovesti. I-ai inrobit pe oameni?… bun, ei nu mai pot avea un stat – ati auzit vreodata in istoria lumii de vreun stat al unora care erau toti sclavi, de la primul pana la ultimul?

    Bine, dar cum ar putea fi inrobite popoare intregi, miliarde de oameni? Habar n-am, ca daca as fi stiut as fi facut-o eu pana acuma. Dar ma gandesc ca la ce nivel de dezvoltare tehnologica s-a ajuns, s-ar putea face cumva cu ajutorul tehnologiei. Ca, doar, daca detii tehnologia, cu aceasta poti face aproape orice. Iata, s-a putut face un vaccin in mai putin de sase luni in loc de zece ani cum se facea inainte!… de exemplu.

  5. Mă, de ce nu-ți dai incă seama ?? Ăstai-i doar un dobitoc cu idei fixe.. Cu ăsta nu poți, n-ai cum,,.Crede ceva ce nu există, și se laudă prostește cu imbecilități, deși după câte i s-au spus, in direct, tot ar trebui să-l pună pe gânduri. Insă nu poate pricepe..E al treilea an bre,. ce puii mei..

  6. Acest ordin este un abuz in serviciu din cel putin doua motive. Trebuie facuta o plangere penala impotriva lui Campeanu.
    1) Impiedica exercitarea unui drept (la invatatura) pentru elevii din zonele cu zone mici de incidenta, in conditiile in care rata de vaccinare a personalului didactic nu influenteaza in niciun fel procesul de invatamant. Este un criteriu arbitrar (la fel de bine putea fi ca cel putin 60% sa nu fie grasi).
    2) Angajatii nu au obligatia sa isi dezvaluie date personale (de sanatate) angajatorului decat in limita prevazuta de lege.

  7. Pentru toate cadrele didactice si liderii lor de sindicat.
    Ordinul de ministrul dat de Campeanu instaureaza practic vaccinarea obligatorie pentru ca incalca dreptul la invatatura si dreptul la munca. Pe de alta parte, da, este pandemie si cadrele didactice intra in contact cu multe persoane care aduc virusul din comunitate.
    Sindicalisti, nu uitati ca vaccinul NU ESTE APROBAT OFICIAL, este in stare de testare clinica extinsa. Prin urmare, cadrele didactice sunt presate sa se ofere voluntare in acest experiment. ACEST LUCRU CERE BANI.
    Participantii voluntari in testele clinice erau platiti si cu 1000 euro de persoana.
    Toate cadrele didactice TREBUIE SA INTRE IN GREVA pe termen nelimitat pentru a fi platite pentru riscul de a se vaccina. 2000 de euro de persoana. Asta trebuie sa faceti. Este moral sa fiti platiti in plus pentru asa ceva.
    GREVA PE TERMEN NELIMITAT.

  8. Bă, Ursulețule (Mare… ma rog),
    Ce p#la mea bati campii acolo!?… ca n-am inteles nimic. Mai incearca o data! Dar concentreaza-te, puiule, ca ne facem dă căc@tu’ căc@tului… in plm!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.