A început exodul ucrainenilor către România

Refugiații din Ucraina ar putea fi cazați în blocurile primăriei sau în unitațile sportive, folosite, în 2020 și 2021, drept spații de carantină

De (R.C.)
A început exodul ucrainenilor către România

Refugiații din Ucraina ar putea fi cazați în blocurile primăriei sau în unitațile sportive, folosite, în 2020 și 2021, drept spații de carantină

Câteva mii de ucraineni au trecut în țările vecine, în special în Republica Moldova și România, în timp ce aproximativ 100.000 de ucraineni și-au părăsit casele și sunt dezrădăcinați în țară după invazia Rusiei, a anunțat joi agenția ONU pentru refugiați, citată de Reuters.

Shabia Mantoo, purtător de cuvânt al Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR), a declarat că cifrele au fost compilate din rapoartele autorităților naționale și ale personalului său și ale agențiilor partenere.

„Este un număr aproximativ”, a declarat ea pentru Reuters.

Mii de oameni panicaţi de începerea conflictului militar au stat, joi, la cozi interminabile la frontiera dintre Ucraina şi România, în zona localităţii Tereblecea, pentru a părăsi, pe jos, teritoriul ucrainean, având ca destinaţie finală diferite oraşe din România sau alte ţări europene.

De asemenea, sute de maşini cu numere de Ucraina aşteptau la rând în Punctul de Trecere a Frontierei Tereblecea – Siret, pentru a putea ajunge în România.

Autorităţile ucrainene au permis ieşirea din ţară doar a femeilor, copiilor, iar în cazul bărbaţilor este permisă părăsirea ţării doar pentru cei care au rezidenţă pe teritoriul altui stat. În acest context, la porţile metalice ale punctului de frontieră aşteptau numeroase femei cu copii în braţe sau cu copii în cărucioare.

Mulţi dintre refugiaţi au reuşit să ia cu ei cel mult o valiză în care au pus obiectele de strictă necesitate.

„Lumea e speriată toată, fiecare fuge care încotro, care la rude, care mai au case pe la munte. Se ascunde lumea, pentru că e o situaţie dificilă”, a declarat, pentru Agerpres, o ucraineancă ce a părăsit, joi, ţara.

Un tânăr care are rezidenţa în Lituania a fost nevoit să iasă din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Tereblecea – Siret, pentru că nu poate ajunge în ţara de destinaţie prin Nordul Ucrainei, care este atacat de ruşi.

„Mergem în Lituania, pentru că avem rezidenţa în Lituania şi mergem acolo pentru că avem şi loc de muncă”, a spus acesta.

Durata de aşteptare pentru a intra în România este foarte mare, însă, cu toate acestea, nicio persoană aflată la rând nu este dispusă să renunţe.

Coada de maşini la graniţă se întindea pe o lungime de 3 – 4 kilometri.

Mai mulți profesori din Ismail, Ucraina, cer să fie primiți în România și să fie cazați la Galați împreună cu familiile lor. Solicitarea a fost făcută prin intermediul Universității Dunărea de Jos din Galați, profesorii fiind colaboratori ai instituției gălățene.

Alexandru Nechifor, prorectorul UDJ Galați, anunță că joi instituția a fost contactată de mai multe cadre didactice din Ismail. Acestea au solicitat să fie cazate la Galați în perioada conflictului armat care se desfășoară în Ucraina.

Profesorii au cerut să fie primiți în România împreună cu familiille lor. Potrivit lui Alexandru Nechifor, este vorba despre aproximativ 20 de familii.

Tot joi, prorectorul Alexandru Nechifor s-a întâlnit cu o parte din studenții ucraineni, cazați în căminele studențești de la Galați. Acestora li s-au oferit suport și consiliere psihologică, din partea instituției de învățământ.

La Universitatea Dunărea de Jos din Galați învață 85 de studenți din Ucraina.

Primarul din Galați a anunțat că orașul poate primi refugiați din Ucraina. „Suntem gata să întindem o mână de ajutor celor care fug din casa și din țara lor”, a spus primarul.

Primarul orașului Galați, Ionuț Pucheanu a confirmat informația pe Facebook.

„Suntem alături de vecinii și prietenii noștri ucraineni, care învață și lucrează la Galați, alături de întregul popor ucrainean, în aceste vremuri tulburi. Suntem gata să întindem o mână de ajutor celor care fug acum din casa și din țara lor și avem speranța că acest conflict nemeritat se va sfârși cât mai curând”, scrie, în mesajul primarului orașului Galați.

Refugiații din Ucraina ar putea fi cazați în blocurile primăriei sau în unitațile sportive, folosite, în 2020 și 2021, drept spații de carantină pentru persoanele cu COVID. De asemenea, dacă va fi cazul, autoritățile gălățene sunt pregătite să amenajeze tabere mobile pe stadioane.

Orașul Galați este la aproximativ 350 de kilometri de orașul ucrainean Odessa, unde au fost auzite mai multe explozii.

Aproape 2.000 de refugiaţi ucraineni au traversat joi frontiera în Republica Moldova după începerea operaţiunii militare ruse în Ucraina, a informat ministrul de interne de la Chişinău, Anda Revenko, transmite EFE.

„Până acum am înregistrat circa 1.900 de cetăţeni ucraineni care au traversat frontiera Republicii Moldova. Sunt chiar şi familii întregi. Cinci persoane au solicitat azil”, a declarat ea într-o conferinţă de presă, citată de agenţia rusă TASS.

Revenko a menţionat totodată că autorităţile moldovene vor organiza joi o reuniune pentru a discuta despre modul în care să gestioneze criza.

La rândul său, preşedinta Republicii, Maia Sandu, a dat asigurări că ţara sa „se va ocupa” de refugiaţi şi a constatat o creştere a fluxului migraţiei la posturile de frontieră cu Ucraina.

„Vom ajuta persoanele care au nevoie de ajutorul nostru. În aceste momente suntem dispuşi să primim zeci de mii de persoane”, a spus ea.

Fluxul de refugiaţi ucraineni a început după declanşarea operaţiunii militare ordonate joi în zori de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, sub pretextul că doreşte „să protejeze” comunitatea rusă din teritoriile din estul Ucrainei.

sursa foto https://twitter.com/Sara_Cincurova

Exod la Kiev

Mii de oameni din Kiev intenționează să plece din capitala ucraineană, arată imaginile postate pe Twitter de unii dintre locuitori.

Distribuie articolul pe:

9 comentarii

  1. Numa la o prima ochire se vad in poza vreo 3-4 zdrahoni buni de armata ,bre….Aia se cheama dezertori,bre.Cu asa speriati Ucraina nare nici o sansa in fata rusilor.Primii si la fuga,bre.Intai ei s-au infipt in ghiseu ,urmand in spate femeile si pe urma copiii.Halal de ei,bre.Bravo.Asti,zdrahonii,nu merita decat niste biciuri peste spate si spituri in fund sa se intoarca inapoi sa isi apere tara.Mari hahalere,bre.Mari.Fug asti mai ceva ca iepurii…Nu imi vine sa cred ce vad,bre.A disparut pana si umbra de simpatie pe care o avem pentru asti.Nu merita decat sa fie aruncati inapoi peste granita fara prea multe vorbe.Huusti ucrain,Huuusti valizele,Drum bun si cale batuta…Pas cu Pas.Pai ce ,bre? Scrie pe noi fraierici si nu stim? Ma rog,stim ca avem pe herr ,,Ghinion,,la butoane, da il putem trimite si pe el la Zilinschi ala cu tot cu ,,echipa castigatoare,,sa aprofundeze mai indeaproape situatia.Pas cu Pas.

  2. Ucrainienii care năpăstuiesc pe români/ moldoveni. Nu ca rusii sau „sovieticii” ar fi fost mai breji.Dar ucranii ii napastuiau pana ieri.De fapt si azi, ca ii trimit in prima linie,sa le mai scada numarul.Paranteza :Suhoi 27 acela cred ca a defectat, sau a vrut sa salveze aeronava intr o bază NATO.
    Acum, cand si o fura și ei de la ursi, de ce sa ii ajutam??Si asa, sifonati prin „fonduri europene”, le vom da bani autoritatilpr ucrane.Asta in caz ca lasa tarul Putin ceva din vechea administratie.

  3. Tereblegii au cea mai bună ocazie să intre legal pe teritoriul U.E. fără ca să li se ceară vize. Nici măcar țărtificatu’ ‘lii (verde, adică…).
    În definitiv, să intre ăștia, că-s europeni, creștini, și arată mai europeni decît valahii și alți balkanici tuciurii, nu ca ciorile care au invadat Europa dirijați prin celulare de Șoroș și pe banii lui, în 2015, înainte de 2015 timp de 60 de ani, și după 2015!
    Da’ ce te faci, dacă le iau meleoanelor de mioritici locurile de muncă în Jarmaniya și Frîncia?

  4. Puchiene , cit de bogati sunt galatenii ? dar cei din Tg. Bujor ,Tecuci ,etc de-ti permiti tu asa ceva ? Daca ai de la tine si ale tale rude ,nu avem nimic impotriva . Da asa ? Uite putin cum arata „muncipiul tau si cel numit Tecuci „si apoi fii darnic.Daca Joianniss „ciuma rosie „a mincat ceva ,hopa si voi sa nu ramineti in urma si flaminzi . Ai dreacu kkti ! Ia zi puchiene cit e rata somajului in Judetul Galati ? Sau macar in Galati ?

  5. Înduioșător de-a dreptul acest primar, cu empatia lui față de vecinii și prietenii lui ucraineni. I-aș recomanda primarului pucheanu să recomande ‘înaltelor foruri de decizie’ românești, și deschiderea unui punct de trecere suplimentar, tot pentru prietenii lui ucraineni, pe la Făntana Albă.

  6. Ii va tria si-i va primi pe moldovenii sai de care este plina Odesa. Pe ucrainienii ii va da lui Johanis sa spele cu ei pe cap. Johanis a declarat inca de zilele trecute ca-i va sprijini umanitar pe ucrainienii actorului. Pentru ca numai hastagistii vor fugi.

  7. Dodicaaaaa, dar nivelul de trai din judetul galati, e crescut de iti permiti aceste actiuni? Cu ce intretii refugiatii daca conationalii tai sunt saraci?

  8. Bai primar idiot, tu primeste romanii din Ucraina, nu pe ucrainieni, care ne-au ucis fratii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.