Un șofer de taxi a intrat intenționat cu mașina în oameni

Un şofer de taxi din Koln este acuzat că a lovit intenţionat cu maşina mai multe femei în oraşul Koln, din vestul Germaniei, rănind grav două dintre ele.

Evenimentele de la Koln au avut loc luni în jurul orei locale 22:00 (20:00 GMT), atunci când suspectul a lovit primele două femei, ce au vârste de 22 şi 23 de ani. Ulterior, el şi-a îndreptat maşina spre alte trei femei, lovind două dintre ele.

Două femei au suferit răni grave, iar alte două sunt rănite uşor, potrivit poliţiei locale.

Autorul este un bărbat în vârstă de 44 de ani, originar din localitatea Velbert, situată la aproximativ 60 de kilometri nord de Koln.

Un chelner de la o berărie din Koln care a fost martor la atac a încercat să îl urmărească pe jos pe şofer. Acesta din urmă a încercat apoi să îl lovească cu maşina şi pe chelner, în vârstă de 34 de ani, însă acesta s-a ferit şi a fost atins doar cu oglinda, suferind răni uşoare. Chelnerul a reuşit în cele din urmă să îl imobilizeze pe şoferul de taxi până la sosirea poliţiştilor.

Cu aproximativ o oră înainte de incidentul din Koln, aparent acelaşi şofer de taxi a lovit cu maşina o femeie de 50 de ani în oraşul Essen, cauzându-i răni grave.

Anchetatorii au declarat că deocamdată nu este total sigur că este vorba de acelaşi autor în incidentele de la Koln şi Essen. Distanţa dintre cele două oraşe este de aproximativ 70 de kilometri.

Potrivit informaţiilor preliminare, se crede că şoferul este bolnav mintal; el a fost internat într-un spital de psihiatrie. Conform anchetatorilor, probabil şoferul se afla şi sub influenţa cocainei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

2 Comentarii

  1. „Potrivit informaţiilor preliminare, se crede că şoferul este bolnav mintal”
    Pai si cum de avea permis? Cum de i s-a permis sa practice taximetria?
    Curios, cum apare un criminal din asta, dar mai les daca e si musulman/imigrant INSTANT se spune ca e bolnav mintal si nu e terorism.
    Uite asa se eradicheaza terorismul ! Nu de echipe antitero ai nevoie sa elimini terorimsul din societate ci de propagandisti.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.