Unde este Armata Rusiei?

Pentru că mercenarii Wagner au fost îmbrățișați de-a dreptul de localnicii din Rostov pe Don, la retragerea lor de sâmbătă, pentru că liderul Wagner nu au fost anihilat, pentru că nimic din ce a cerut Evgheni Prigojin nu a fost îndeplinit de Vladimir Putin (în primul rând demiterea liderilor militari), pentru că linia frontului din Ucraina nu s-a mișcat deloc si pentru ca Vladimir Putin a semnat decrete privind limitarea și mai drastică a libertăților în regim de lege marțială, este posibil ca Prigojin să fie nu agentul unei ”revoluții colorate” susținute de Vest, ci reprezentantul unei mișcări a naționaliștilor ruși sătui de o agendă neoliberală mascată promovată de regimul Putin, iar ”rebeliunea armată” de pe 24 iunie să fi fost doar prima salvă a unui conflict intern în Rusia, a două rundă putând fi sângeroasă.

Presa rusă scrie doar că Evgheni Prigojin, comandantul Grupului Wagner, a lansat o ”rebeliune armată” împotriva regimului Putin.

Presa occidentală de mainstream preia de această dată versiunea presei de stat din Rusia, dar adaugă un element – ”agențiile de informații ale SUA” ar fi știut cu o zi înainte că Evgheni Prigijin va lansa rebeliunea. ”Aceasta este una dintre cele mai absurde supoziții. Cum ar fi putut ști, în afară de cazul în care ei înșiși ar fi fost responsabili pentru atacul cu rachete asupra Grupului Wagner, știind că asta i-ar aprinde ”fitilul”” lui Proojin”, scrie Paul Craig Roberts.

Naționaliștii ruși, o forță care nu mai poate fi  ignorată

Există analize occidentale care interpretează altfel evenimentele din Rusia și care merită atenție măcar pentru faptul că sunt mai puțin vizibile într-un mediu informațional dominat de mass-media corporatiste. Aceste analize au multe elemente în comun cu poziția  unui ofițer rus acuzat de terorism la Haga – Igor Strelkov -, al cărui ONG a publicat nu cu mult timp în urmă câteva zeci de întrebări pentru conducerea de la Moscova, întrebări legate de strategia aplicată în războiul din Ucraina și care lasă să se întrevadă nu furia împotriva Vestului și a NATO, ci nemulțumirea față de liderii Rusiei.

Până aici, Igor Strelkov are aceeași poziție ca și Evgheni Prigojin – amândoi sunt revoltați de incompetența conducerii armatei ruse, sunt dușmani declarați ai lui Serghei Șoigu, ministrul rus al Apărării, dar nu îl ating deloc pe Vladimir Putin. Cu toate acestea, Strelkov este împotriva lui Prigojin și a Grupului Wagner și este loial Armatei ruse. Strelkov, acuzat de doborârea zborului Malaysian Airlines, în 2014, a fost ministru al Apărării în autoproclamata Republică Populară Donețk și este fost ofițer FSB. Prigojin conduce Grupul Wagner, înființat de un fost ofițer GRU (spionajul militar rus). Ambii sunt oameni ai sistemului, chiar dacă au legături cu agenții aflate, probabil, într-o luptă pe viață și pe moarte. Ca și Strelkov, Prigojin a lansat o mulțime de acuzații la adresa Moscovei, iar ultimele au vizat nu doar bombardarea unor unități Wagner de către forțele ruse (un subiect supra-mediatizat), ci și faptul ca Ministerul Apărării de la Moscova i-ar fi mințit pe ruși în februarie 2022, atunci când a susținut că Ucraina pregătește o ofensivă în Donbas și în Crimeea

Dacă evenimentele din Rusia de la finalul săptămânii trecute ar fi văzute prin prisma zecilor de întrebări puse de naționaliștii ruși cu luni de zile înainte, concluziile ar fi următoarele:

• Kremlinul este atât de incompetent și de legat de interesele personale ale potentaților, încât a fost la un pas să provoace un război civil în Rusia;
• Regimul de la Moscova este atât de slab, încât a fost obligat să negocieze cu Grupul Wagner (o forță de 24.000 de mercenari);
• Vestul și regimul Zelenski pot specula slăbiciunea Rusiei și pot considera că ”insurecția” lui Prigojin a fost o etapă a contraofensivei ucrainene, care altfel bate pasul pe loc;
• Regimul rus este clar depășit în iscusința politică de regimul lui Aleksandr Lukașenko din Belarus, considerat mereu ca fiind un simplu pion al Moscovei dar care a reușit să intermedieze un acord între Moscova și Grupul Wagner.

Ei bine, optica lui Strelkov, un ofițer FSB acuzat de terorism de Curtea Internațională de Justiție este foarte asemănătoare cu cea a unui profesor american, strateg apropiat de mai multe administrații de la Washington – Edward Luttwak.

Incompetența Kremlinului poate provoca un război civil

”Ca și Stalin, Putin s-a înconjurat de o mulțime de lingăi cărora le lipsește orice talent militar. Și niciunul nu este mai lingușitor decât Serghei Soigu, ministrul Apărării. Șoigu a studiat ingineria și nici măcar nu a efectuat stagiul militar. A fost promovat repede devenind general în câțiva ani și apoi ministru al Apărării, pentru că îi era loial lui Putin, iar astfel acest individ, născut într-o zonă mai apropiată de Beijing decât de Moscova, și-a construit susținere suficientă cât să amenințe Kremlinul”, scrie Luttwak, în acord total cu Prigojin și cu Strelkov. Luttwak mai spune că trebuia să fie limpede de la bun început că ”operațiunea militară specială” a lui Vladimir Putin în Ucraina va fi un fiasco, câtă vreme a atacat cea mai întinsă țara din Europa cu 140.000 de militari, în timp ce URSS a invadat Cehoslovacia (cu un sfert din populația Ucrainei), în 1968, cu 800.000 de militari.

Rușii au avut mereu un remediu în cazul unor asemenea eșecuri. Generalii lingușitori responsabili pentru înfrângerile din 1941 în fata Germaniei naziste au fost eliminați de Stalin. În locul lor au fost numiți generali competenți căzuți inițial în dizgrație și care au devenit apoi mareșali victorioși. Prigojin s-a așteptat la o asemenea decizie din partea lui Vladimir Putin, însă președintele nu l-a demis pe ministrul Șoigu și nici pe șeful Statului Major, Valerii Gherasimov. Prigojin și mercenarii săi au intrat în prima linie din Ucraina, însă nu au primit suficiente muniții din partea celor doi lideri militari amintiți. Mai mult, armata rusă a început să-și creeze propriile unități de mercenari bine plătiți și astfel a ajuns să concureze cu Grupul Wagner, însă nu a obținut rezultate pe front, din cauza lipsei de experiență a celor recrutați astfel.

”În cele din urmă, totul s-a redus la lupta dintre un nonconformist talentat – Prigojin – și un birocrat obtuz – Șoigu. Stalin aprecia concurența: chiar și la finalul războiului, în 1945, i-a lăsat pe generalii Jukov și Konev să concureze pentru a ajunge mai repede în centrul Berlinului, fiecare cu armata lui. Putin nu este Stalin. Este birocratul care a fost mereu. Președintele Lincoln a promovat un general bețiv – Grant – la conducerea armatelor Nordului. Putin nu ar face așa ceva cu Prigojin”, scrie Luttwak.

”Dacă nu îi demite pe Șoigu și Gherasimov și nu numește noi lideri din rândul ofițerilor tineri ce s-au remarcat pe frontul din Ucraina, Putin va trebui să renunțe la acest război”, avertizează Luttwak.

Unde este Armata Rusiei?

Paul Craig Roberts, fost asistent al secretarului Trezoreriei SUA în timpul Războiului Rece, vine cu câteva avertismente și mai grave.

”Descotorosirea de Prigojin a devenit prioritatea birocrației militare ruse. Kremlinul nu s-a preocupat de gestionarea acestei dispute, iar incapacitatea de a pune capăt acestor divergențe a dus la evenimentele ce sunt eronat considerate drept ”tentativă de puci”. Prigojin a dorit să se confrunte cu ”generalii corupți”. El a anunțat de la bun început că nu intenționează să dea o lovitură de stat”, scrie Paul Craig Roberts.

”Dar haideți să presupunem că Prigojin dorea o lovitură de stat. Cum ar fi putut însă să ajungă la Moscova un convoi de 25.000 de mercenari fără a fi decimat de aviația militară și cum ar fi putut ei să învingă Armata Rusiei, să ocupe Moscova și să numească un nou guvern? Ar trebui să ne punem imediat o întrebare: De ce Putin a făcut atât de repede anunțul stânjenitor pentru Rusia despre ”rebeliunea armtă”? Oare pentru că nu avea o armată care să apere Moscova și regimul?

De ce a acceptat Vladimir Putin prelungirea războiului și implicarea Washingtonului și a NATO în Ucraina, în loc să dea o lovitură rapidă și decisivă? De ce aruncă Putin în acest război niște grupări de mercenari și milițiile pro-ruse din Donbas? Unde este Armata Rusă? Oare există o armată rusă?

Sau Putin a fost avertizat de banca centrală și de economiștii neoliberali ruși să nu riște prăbușirea rublei investind în armată. Oare Putin a fost convins de neoliberalii ruși că amenințarea economică este mai mare decât cea militară? Oare Putin este convins că superioritatea forțelor sale nucleare față de cele americane fac inutilă o armată convenționala puternică? De ce ar tot amenința liderii ruși cu războiul nuclear, dacă ar avea suficiente forțe convenționale?

Poate că Putin nu folosește suficient de multe forțe convenționale în Ucraina pentru că îi lipsesc soldații.

Dacă lucrurile stau așa, perspectiva nucleară este mult mai mare decât se anticipează. Dacă provocările Vestului vor trece de punctul până în care Putin este dispus să le ignore, atunci singurul lui răspuns nu ar fi decât cel nuclear”, scrie Paul Craig Roberts.

Lukașenko: Putin a dorit să ”închirieze” Crimeea și Donbasul

Iar la cele de mai sus se mai poate adăuga o întrebare. De ce i s-a permis lui Prigojin să se refugieze în Belarus? Asta ne indică oare că Kremlinul știa că nu a fost vorba despre o tentativă de puci? Sau asta ar trebui să ne spună că regimul Putin nu are o armată cu care să-i învingă pe puciști? A fost Vladimir Putin speriat de îmbrățișările primite de trupele Wagner în Rostov pe Don și se temea de o reacție similară a rușilor din Moscova?

În plus, refugiul obținut de Prigojin în Belarus este umilitor pentru regimul Putin, pentru că, cu o săptămână înainte de ”insurecția” Wagner, președintele belarus Aleksandr Lukașenko a confirmat existența unui acord încheiat la Istanbul între Rusia și Ucraina, un acord prin care Moscova urmărea luarea în concesiune a Crimeii și a zonelor ocupate până atunci din Donbas. Cu alte cuvinte, regimul Putin era dispus să plătească pentru a avea Crimeea, un teritoriu proclamat oficial de către același regim ca parte integrantă a Federației Ruse. Acest acord (cu această clauza care, cel mai probabil, ar fi rămas secretă, pentru a nu trezi furia naționaliștilor ruși) a căzut după vizita la Kiev a premierului britanic Boris Johnson și după masacrul de la Bucea (fostul premier israelian Naftali Bennett a vorbit despre cum puterile vestice au împiedicat un acord Rusia-Ucraina imediat după invazia rusă), moment din care războiul a căpătat forma sa actuală, de uzură.

În declarațiile sale de pe 23 iunie, în ajunul ”insurecției” de 24 de ore, Evgheni Prigojin, a arătat ca un acord cu Ucraina era posibil chiar și fără inițierea unei invazii în țara vecină. ”Când Zelenski a devenit președinte, era gata să încheie un acord. Nu trebuia decât să coboram de pe Olimpul nostru și să negociem cu el. De ce a fost nevoie de război? Pentru ca Șoigu să primească o decorație de erou. Clanurile oligarhice care conduc Rusia aveau nevoie de război. Acești nenorociți bolnavi psihic au decis că este OK să folosească câteva mii de ruși drept carne de tun, să moară sub focul artileriei, pentru ca ei să obțină ce vor”, a spus Prigojin, pe 23 iunie, în ziua în care a anunțat că va intra cu forțele sale în Rusia.