Unde poți vedea cele mai spectaculoase migrații ale animalelor din lume, de la fluturii monarh din Mexic la pelicanii din Delta Dunării

Fluturii monarh, Mexic

Când să mergi: decembrie-martie

Cum reușește o insectă care cântărește cât o agrafă de birou să parcurgă circa 4.800 de kilometri? Aceasta este performanța extraordinarului fluture monarh, care, cumva, ajunge în zbor din zonele de reproducere de vară, răspândite în Canada și în nord-estul Statelor Unite, până într-un petic de pădure de brad oyamel din zona înaltă de la vest de Ciudad de México.

Majoritatea fluturilor trăiesc doar în jur de o lună, însă toamna apare o generație care trăiește de opt ori mai mult și care e capabilă de această călătorie periculoasă. Cum știu încotro să zboare rămâne un mister: fluturii care migrează sunt stră-strănepoții celor care au părăsit Mexicul în primăvara precedentă, arată sursa citată.

Oricum ar fi, rezultatul e spectaculos: milioane și milioane de aripi portocaliu cu negru acoperă copacii și cad ca o ploaie de confetti. Rezervația Biosferei Fluturelui Monarh, din munții statului Michoacán, găzduiește peste jumătate dintre coloniile în care iernează populația estică a fluturelui monarh.

Renii, Norvegia

Când să mergi: aprilie-mai

Poporul indigen sami din extremitatea nordică a Europei își trăiește viața după propriul calendar. Anul lor are opt anotimpuri, iar giđđa (primăvara) înseamnă zăpezi care se topesc, zile care se lungesc rapid și reni în mișcare: pe la începutul lui aprilie, animalele încep să migreze de pe pășunile din interior spre coastă, unde pasc vara.

Norvegia are în jur de 275.000 de reni, unii sălbatici, dar majoritatea în turme semidomesticite, mânate pe platourile arctice ale țării de familii sami al căror trai depinde de această practică de generații.

Finnmarksvidda, o întindere pustie de dealuri joase, lacuri glaciare, pinete rare, păduri de mesteacăn și mlaștini din extremitatea nordică a Norvegiei, este un bastion al samilor, unde câțiva operatori turistici oferă ocazia de a-i însoți pe păstori în timpul migrației.

Zilele sunt dictate de reni și de vreme și pot include plimbări cu sania, ture cu snowmobilul sau hrănirea animalelor, urmate de povești spuse în jurul focului, ospețe cu pește arctic și nopți petrecute în lavvu (corturi tradiționale).

Să vezi mulțimi de animale traversând tundra în trap e o încântare, dar să te cufunzi în cultura sami e un privilegiu și mai mare.

Sardinele, Africa de Sud

Când să mergi: iunie-iulie

În fiecare iarnă din emisfera sudică, în largul coastei sud-africane se petrece un fenomen ciudat: milioane, poate chiar miliarde de sardine pornesc în bancuri spre nord de la Capul Agulhas, urmând un curent rece spre Oceanul Indian. Ciudat, pentru că sardinele nu câștigă absolut nimic de pe urma lui.

În schimb, pentru alte viețuitoare e un adevărat festin: delfini, tonuri, foci, rechini, orci și balene, plus cormorani, sule și pescăruși care plonjează în picaj.

Rezultatul e un haos marin în toată regula. Sardinele se strâng în sfere argintii care își schimbă necontenit forma, hăituite de bande întregi de prădători flămânzi și străpunse de sus de o adevărată invazie de păsări.

Numărul peștilor a scăzut drastic în ultimele decenii, iar Sardine Run (migrația sardinelor) a devenit mai greu de anticipat, dar rămâne cunoscută drept unul dintre cele mai mari bancuri de pești de pe Pământ.

Activitatea atinge apogeul în largul provinciei Eastern Cape, iar excursiile cu barca pleacă din orașe precum Port St Johns și Gqeberha (fostul Port Elizabeth, aflat aproape și de Parcul Național Addo Elephant).

Scufundările în mijlocul acestui haos sunt palpitante, deși solicitante, iar cei care fac snorkeling pot intra mai repede în acțiune. Sau poți rămâne la bord, ca să urmărești de sus frenezia ospățului.

Pelicanii, România

Când să mergi: mai-iulie

Cu ciocurile și trupurile lor masive, cu pungile încăpătoare și aripile largi și puternice, pelicanii par deopotrivă extrem de impunători și de-a dreptul preistorici.

Odată cu venirea primăverii, aproximativ 32.000 de pelicani, în majoritate pelicani comuni, dar și un număr însemnat de pelicani creți, cea mai mare specie, își părăsesc cartierele de iarnă și se îndreaptă spre cea mai mare zonă umedă naturală a Europei, Delta Dunării.

Această desfășurare bogată de râuri, lacuri, mlaștini, păduri, bancuri de nisip și stufărișuri se întinde mai ales în estul României.

Este un paradis pentru pelicani, dar și pentru alte păsări, precum stârcii, berzele și codalbii.

Pelicanii încep să sosească în martie, dar mai e perioada ideală pentru o vizită: coloniile sunt în plină agitație, grupuri mari se adună pentru pescuitul colectiv, iar adulții își etalează penajul nupțial în toată splendoarea, cu marile pungi gulare de un portocaliu aprins.

Luna iunie, în schimb, e potrivită pentru a zări puii, iar iulie e momentul potrivit dacă vrei să vezi cât mai mulți pelicani.

Poți explora delta în excursii cu barca, însoțit de ghizi autorizați (obligatorii pentru zonele cu regim de protecție integrală), sau te poți caza pe un hotel plutitor, ca să te bucuri non-stop de spectacolul păsărilor.

Somonii, Canada

Când să mergi: iulie-octombrie

Nicio migrație nu e ușoară, dar călătoria somonului din nord-vestul Americii de Nord, la Pacific, seamănă cu o tragedie grecească.

Născuți în apă dulce, somonii pleacă spre mare, se maturizează acolo câțiva ani, apoi se întorc în râurile în care s-au născut, orientându-se după câmpurile magnetice ale Pământului și după propriul simț olfactiv.

Se luptă cu curentul, sar peste repezișuri, se feresc de urșii grizzly și de acvile, doar ca să-și depună icrele și apoi să moară. E un privilegiu să asiști la această călătorie fatală, fie de pe mal, în timp ce peștii se aruncă din spuma apei, fie din apă, în mijlocul bancurilor.

Orașul Campbell River, de pe coasta de est a insulei Vancouver, se autointitulează „capitala mondială a somonului” și e cel mai bun loc pentru snorkeling printre somonii chinook, coho, chum, roz și sockeye care se luptă să ajungă acasă.

Plutind în curentul rapid, ai putea vedea trecând pe lângă tine sute, chiar mii de somoni și, poate, câțiva urși care dau târcoale.

De pe mal, poți urmări somonii sărind la doi metri în aer, poate doar ca să fie înșfăcați de urșii care îi așteaptă. De la jumătatea lui august până la sfârșitul lui octombrie, comunitatea indigenă Homalco First Nation organizează excursii de observare a urșilor la Bute Inlet.

Liliecii frugivori, Zambia

Când să mergi: octombrie-decembrie

Antilopele gnu din Kenya și Tanzania fac poate titlurile, dar cea mai mare migrație de mamifere din lume are loc mai la sud. Parcul Național Kasanka e unul dintre cele mai mici din Zambia, iar în octombrie aproximativ 10 milioane de lilieci frugivori de culoarea paiului invadează această enclavă izolată.

Ziua, ramurile se îndoaie sub greutatea lor, iar liliecii stau bine înveliți printre frunze. La amurg însă își iau zborul, într-un vârtej asurzitor de aripi membranoase, în căutarea cinei: liliecii cântăresc în jur de 250 g și pot mânca în fiecare noapte o cantitate egală de fructe.

În zori se întorc, într-un vârtej derulat invers. Aflat la 10 ore bune de mers cu mașina de capitala Lusaka, Parcul Național Kasanka e în afara traseelor obișnuite, dar ascunzătorile din copaci și platformele de observare le asigură locuri în primul rând turiștilor de safari care fac acest efort.

Și nu e vorba doar de lilieci: aici au fost înregistrate 114 specii de mamifere, de la elefanți la antilopa sitatunga, plus 450 de specii de păsări.

O excursie aici se poate combina ușor cu o vizită în Parcul Național South Luangwa, aflat relativ aproape, renumit pentru fauna bogată și pentru safariurile pe jos, în care a fost pionier.

Țestoasele verzi, Costa Rica

Când să mergi: iunie-octombrie

Țestoasele marine: atât de stângace pe uscat, atât de grațioase sub apă. Aceste reptile străbat înot distanțe uriașe prin oceane, dar trebuie să revină pe uscat, chiar pe plaja unde s-au născut, ca să-și depună ouăle.

Din cele șapte specii existente în lume, cinci au locuri de cuibărit în Costa Rica.

Nu e de mirare că Tortuguero, al cărui nume vine de la „tortuga”, cuvântul spaniol pentru „țestoasă”, este un loc-cheie.

Acest parc național de pe coasta caraibiană a țării găzduiește cea mai mare zonă de cuibărit a țestoaselor verzi din emisfera vestică, dar și populații importante de țestoase de piele și de țestoase cu cioc de șoim.

Mii de femele de țestoasă verde se târăsc în sezonul ploios (cu un vârf în august – septembrie) pe nisipul negru de la Tortuguero, mărginit de pădurea tropicală, ca să-și sape cuiburile și să depună ouăle.

Turele de noapte, strict reglementate, oferă ocazia de a asista la acest moment intim. Eclozarea poate avea loc după câteva săptămâni.

Momentul exact e imprevizibil, dar, cu puțin noroc, ai putea vedea un șuvoi de pui grăbindu-se spre mare. Te poți alătura unui proiect de voluntariat ca să ajuți la patrulele de noapte, la marcarea țestoaselor și la protejarea puilor de prădătorii care îi pândesc.

Papagalii de mare, Țara Galilor

Când să mergi: mai-iulie

Nespus de comici și de simpatici, papagalii de mare sunt numiți uneori, cu afecțiune, „clovnii mării”.

Își petrec iarna în largul Atlanticului, dar la sfârșitul primăverii se întorc în coloniile în care s-au născut ca să se reproducă: își sapă vizuini în faleze și își freacă ciocurile de cele ale partenerilor de-o viață. Regatul Unit găzduiește în jur de un milion de astfel de păsări.

În general, numărul lor e în scădere, dar Skomer face excepție: în 2026, pe această mică stâncă vulcanică din apropierea coastei Pembrokeshire au fost numărați 52.019 papagali de mare, un record, față de 43.626 în 2025.

Înconjurată de faleze impresionante, insula Skomer e un loc superb pentru păsările marine: aici cuibăresc aproximativ jumătate dintre furtunarii mici (Manx shearwater) de pe planetă, dar și 10.000 de alci (razorbill), în timp ce focile cenușii lenevesc pe stânci, iar delfinii zburdă în larg.

Excursiile cu barca pleacă de pe plaja cu pietriș Martins Haven: croazierele urmăresc de la nivelul apei zbenguiala păsărilor, iar excursiile cu debarcare îți permit să cobori pe insulă, să treci pe lângă vestigii din Epoca Fierului și să cauți, pe lângă păsări, șoarecele de Skomer (Skomer vole), specie endemică.

Rezervă-ți un pat într-un hostel, ca să poți explora după ce pleacă turiștii veniți doar pentru o zi.

Cocorii, Japonia

Când să mergi: noiembrie-martie

În Japonia, tsuru (cocorul) nu e doar o pasăre, ci un simbol al norocului, așa că, dacă vezi 13.000 de asemenea păsări maiestuoase în același loc, ar trebui să ai noroc din plin.

În fiecare iarnă, stoluri de cocori migrează din locuri atât de îndepărtate precum Siberia până în vestul insulei Kyushu, în sudul arhipelagului japonez, și se adună pe câmpiile mlăștinoase și în orezăriile vechiului oraș al samurailor, Izumi.

Este o adunare pestriță, dominată de cocorii cu glugă, cunoscuți și drept cocorii „călugărițe”, cu trup cenușiu și cap alb, și de cocorii cu ceafă albă, la care se adaugă câteva exemplare de cocori canadieni, cocori cenușii și cocori mici, plus multe alte păsări care iernează aici.

Centrul de Observare a Cocorilor din Izumi se află chiar în dreptul zonei unde se adună cocorii migratori. Mergi la răsărit ca să vezi păsările cu picioare lungi ridicându-se în masă de la locurile de înnoptare și umplând cerul roz-piersiciu cu foșnetul bătăilor de aripi și cu strigătele lor puternice, ca de goarnă.

Apoi explorează zona în timpul zilei, ca să le vezi căutându-și hrana, curtându-se și dansând, un spectacol de ipostaze cu ciocurile îndreptate în sus și aripile pe jumătate strânse.

Din Izumi, mergi mai departe la Kagoshima, de unde pleacă feriboturi spre insula Yakushima, un tărâm de basm cu arbori străvechi îmbrăcați în mușchi, cerbi și macaci endemici și țestoase caretta care cuibăresc.

Citește și: Premieră: Plan național de restaurare a naturii