Unde vor ajunge monedele aruncate în Fontana di Trevi

Monedele aruncate de vizitatori în maiestuoasa Fontana di Trevi din Roma, însoţite de dorinţe legate de dragoste, sănătate sau de întoarcere în Oraşul Etern, oferă un ajutor real unor persoane pe care turiştii nu le vor întâlni niciodată, relatează joi Reuters.

De sute de ani, vizitatorii aflaţi la Roma se adună lângă Fontana di Trevi pentru a-şi pune o dorinţă, urmând un ritual istoric. Puţini se mai gândesc la soarta monedelor lor.

Astăzi, monedele sunt lăsate să se adune câteva zile, înainte de a fi scoase şi transportate la filiala din Roma a organizaţiei caritabile catolice Caritas, care numără găleţi întregi de mărunţiş cu care finanţează o bancă de alimente, o cantină pentru săraci şi proiecte de asistenţă socială.

În 2022, Caritas a colectat 1,4 milioane de euro (1,52 milioane de dolari) din fântână şi se aşteaptă ca suma strânsă în 2023 să fie mai mare.

Roma este unul dintre cele mai vizitate oraşe din lume, cu 21 de milioane de turişti.

Extragerea monedelor constituie un spectacol şi implică muncitori de la compania regională de utilităţi ACEA, care stau în echilibru pe marginea vastei fântâni baroce şi folosesc mături lungi şi furtune de aspirare.

Monedele sunt ulterior predate la Caritas, unde sunt uscate cu uscătoare pentru păr şi pentru vase, sortate şi numărate.

Pe panourile din jurul fântânii se explică faptul că mărunţişul este folosit în scopuri caritabile – un gând care îi bucură pe mulţi dintre turiştii care se pozează lângă acest punct de reper. „Am vrut să-mi pun o dorinţă care-mi este dragă”, a spus Yula Cole din Brazilia după ce a aruncat o monedă. „Dar ştiu, de asemenea, că moneda nu va rămâne acolo, ci va ajuta oameni nevoiaşi. Eu mi-am pus o dorinţă, dar sper că aceşti bani vor ajuta şi dorinţele altor oameni”, a adăugat ea.

Zi şi noapte, mulţimi de oameni se înghesuie în jurul fântânii şi fac fotografii. Potrivit legendei, cine aruncă o monedă cu mâna dreaptă peste umărul stâng în fântână, se va întoarce la Roma.

Turiştii îşi adaugă cu nerăbdare dorinţele personale. „Arunc o monedă pentru că se spune că dacă arunci un ban te întorci la Roma şi, de asemenea, pentru că vreau să-mi pun dorinţa de a găsi dragostea”, a spus Carola din Chile.

Fontana di Trevi, finalizată în 1762, acoperă o latură a Palazzo Poli din centrul Romei, cu statuile sale ce reprezintă tritoni care conduc carul în forma unei scoici al zeului Oceanus, ilustrând tema îmblânzirii apelor.

Este locul în care regizorul italian Federico Fellini a plasat una dintre cele mai faimoase scene din filmul „La Dolce Vita”, cu Anita Ekberg intrând în fântână după miezul nopţii şi făcându-i semn lui Marcello Mastroianni să i se alăture.

În prezent, scăldatul în apele fântânii este interzis, iar turiştii care fac acest lucru riscă să fie amendaţi.

– Sortarea monedelor –

De două ori pe săptămână, o echipă de până la patru muncitori colectează monedele, a declarat Francesco Prisco, manager la ACEA. Fântâna este golită pentru a fi curăţată de două ori pe lună.

„Operaţiunile de colectare şi de curăţare sunt efectuate cât mai repede posibil pentru a încerca să reducem timpul în care fântâna nu funcţionează”, a spus el.

După ce monedele au fost măturate într-un şir lung cu ajutorul unei mături cu coadă lungă, ele sunt aspirate cu furtunuri şi duse la biroul Caritas, unde angajatul Fabrizio Marchioni le întinde pe o masă imensă pentru a fi uscate.

Nu doar monedele sunt pescuite din fântână. Muncitorii au scos bijuterii, proteze dentare, medalioane cu însemne religioase şi chiar cordoane ombilicale.

Panourile de lângă fântână avertizează să nu se fure monedele. De-a lungul deceniilor, monedele au fost vizate, uneori cu ajutorul unor magneţi ataşaţi de o prăjină.

În apropierea gării principale din Roma se află supermarketul Caritas, cunoscut sub numele de Emporium, care oferă alimente locuitorilor nevoiaşi care le pot cumpăra cu jetoane de pe un card.

„Am fost fierar, dar apoi mi-am pierdut postul, iar artrita nu mă ajută în găsirea unui nou loc de muncă. Din fericire, există locuri precum acest Emporium”, a declarat un bărbat care s-a prezentat drept Domenico.

Un alt bărbat, Luigi, a explicat: „Am fost constructor şi, de asemenea, proprietar al unei companii de sisteme de supraveghere video înainte de a-mi pierde locul de muncă. Locuri precum acest Emporium oferă un ajutor concret”.

În fântână, monedele continuă să se adune.

„Mi s-a spus că dacă arunc două monede, dorinţele mi se vor împlini. De aceea am făcut-o”, a spus turista chineză Yuting.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

8 Comentarii

  1. Cum asa,nu mai vin discriminatii lu’ Gelu Duminica sa le adune cu un bat cu un magnet legat la un capat?

  2. Noi știam altceva. “Numele unui român este strans legat de notorietatea aruncării banilor în bazinul fântănii fecioarei Trivia. Jean Negulesco, craioveanul care dorind să ajungă pictor și-a consacrat cariera celei de-a șaptea arte, a regizat prin anii 50 filmul TREI BĂNUȚI ÎNTR-O FÂNTÂNĂ. Melodia cu același nume interpretată de Frank Sinatra și povestea romantică a trei tinere femei care își cauta dragostea și perechea în Cetatea Eternă au devenit peste noapte celebre. Filmul a primit două premii Oscar și a avut încasări de 5 milioane dolari. Iar Fontana di Trevi s-a transformat într-o casierie sui generis în care se strâng aproximativ 3000 euro zilnic. Deci… atunci când aruncăm un bănuț la Trevi poate ne gândim și la compatriotul nostru preț de un clinchet și un strop de apă.”

  3. Daca acesti banuti ajung la Caritas ,m-am lamurit cam ce se fac cu ei.Sigur ca o parte merg si acolo unde se scrie in articol,dar alta parte merg in cu totul alta directie ,specifica acestei instututii Caritas.

  4. NASOL au ajuns unii
    ajungand sa fie la mila unora care arunca maruntis !
    Si nici macar nu poti spune, aparand CAPITALISMUL c-au fost lenesi oamenii astia …
    SISTEMUL (capitalismul salbatic?) 😀 i-a silit la mila „altora”
    Frumos si „emotional” articol ! Nota 10 clasa a 6-a ! copilului care l-a gandit 😐
    MDA !

    OCCUPY WALLSTREET ! 🤣🤣🤣

  5. „CONCLUZIA 😎🤙 spune:
    01 FEB. 2024 LA 14:49
    „„de ce-a fost baba NULAND ieri la Kiew ” si cine mai incaseaza banii daca Zelensky cade prada 😀 unui minutuos pre-pregatit ATENTAT ?”

    Toate miliardele astea stau intr-o viata … ca un fir de par … viata lui ZELINSKY !

    Multi uita asta …cum au uitat …avertismentul gratuit insa nu mai putin adevarat:

    „PUTIN pierde LOCAL pentru a castiga GLOBAL!”

    (va mai repet ceva: banii astia necesari COLATERAL FED-ului SI BCE-auei … !!!! … la mare ananghie dupa secretizatele TESTE DE STRESS BANCARE 🙁 … NU vor salva Ukraina de la pierderea ODESSEI … nu e necesar sa ma credeti — luati la cunostinta si verificati „cu mintea de pe urma” 🙂 RETRO-activ ! )

    SHALOM !”

    … straniu ! … in 2-oua saptamani … BIDEN … politic ! 😐

  6. „lumea profunda chiar nu-i cum pare ! spune:
    03 DEC. 2023 LA 16:03
    „LOGICA” razboiului e riscanta ! pentru ca ca … un PUMNAL nu ca un cutit-de-paine are 2-oua taisuri …

    Cine pierde un RAZBOI pierde mai mult, muuuult mai mult, decat cineva care incheie, chiar batjocoritoare, COMPROMISURI !

    EXEMPLU : UKRAINA prostita de BRITANICI via: BORIS(!) Johnson !
    Daca facea un COMPROMIS cu rusii …se puteau INTREGI-CA-STAT, inarma in continuare (cu o zecime din banii cadou de la BANCHERII VESTULUI pentru razboiul deja piedut ! Nu-s in USA crizata banii deja dati Ukrei 😉 ?) Ukraina putea lupta mai tarziu, CU SANSE MAI MARI cu rusii (pe care spunea si MERKEL si MACRON i-au doar pacalit prin tratatele MINSK 1-2) ❤️❤️❤️
    DE CE GRABA asta acum ?
    (La fel la EVREI …de ce-au facut CIRCUL asta GENOCIDAR taman acum ?)😎🤣🤣
    PENTRU ca …. subteran se stie/stia(!) ca BANCHERII NULANDIERI au deja pierdut totul … altfel nu riscau in contra-timp predant !

    RAZBOIUL ca RAZBOIUL 😀 =VESEL !… insa, nu e UKRAINA PERDANTA azi, mai mica, mai saraca si mai cu multe jertfe deageaba ? 😀
    PROSTI trebuie sa fie rusii daca facand PACE ii mai lasa odata pe ukrani si pe cei semnand „a la MINSK”
    sa faca ARMISTITIU !

    RUSII trebuie OBLIGATORIU sa ia ODESSA si litoralul acum cat Ukraina e slaba si USA massiv-perdant ocupata cu ISRAELUL !

    Faza ante-stiuta de MOSSAD …cu „Zidul Ierihonului” + atacul !LASAT SA CURGA! 😛
    e o fereastra de oportunitate rusilor care … pot lovi rau acum: NATO(USA) slabite intern 🙂 !

    PS: Daca eu vad asta 🙂 … eu sunt un parat de pensionar de la RAND CORPO. oare nu vad si rusnacii asta ? 😐
    DUPA BIDEN ROBINETTE …totul se schimba = rusii mai bine termina BALCIUL !
    Pana n-aveam REVOLUTIE post-electorala 😛 in TAIWAN (= planul CIA ! deocamdata demi-secret anti-CHINA !)”

    🤣🤣🤣
    ❤️❤️❤️

  7. Mishteaux, si francezii si englezii s-au inteles cu Hitler, lasindu-l sa isi faca de cap in Cehoslovacia si Polonia! Si ce bine le-a mers, dupa aia!
    Ucrainienii nu au fost deloc inselati de Boris Johnson, cum papi tu maroniu, cu gratie de hipopotam. Ei erau pregatitzi sa lupte inca de la invazia din 2014, si ajutorul englez doar i-a impulsionat si mai tare. SUA sint mult mai puternice, militar decit biata Rusie cu economia axata exclusiv pe razboi, si cu o datorie publica si externa in crestere fulgeratoare. Nu te mai obosi sa convingi pacientzii de la Balaceanca de caderea Occidentului: cind migrantzii tzarilor sarace vor prefera Rusia Statelor Unite si Uniunii Europene, abea atunci se va putea vorbi despre caderea Occidentului!
    Visele de marire ale lui Lavrov se vor prabusi , ca si cota Ratatului in sondaje! Ei s-au bazat pe puterea de impresionare a uriesheniei armatelor lor, nu si pe calitatea acestora. Si au reusit sa aduca Europa la consens, si in curind trupe regulate europene vor invada sudul ucrainian si vor alunga cotropitorii.
    MAGISTER DORAN DIXIT!

  8. Esti foarte 😀 greu de cap altfel intelegeai din timp UTIL 🙁
    ASTA ->

    „unii-s misteriosi doar expertilor (!) spune:
    08 MART. 2024 LA 4:46”

    🙁

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.