Universitatea Craiova a pierdut la Sofia, dar păstrează șanse de calificare

Tehnicianul portughez al Universității Craiova, Filipe Cohelo,  și-a asumat vina înfrângerii, precizând că toți jucătorii încearcă să dea maximum la fiecare meci.

Universitatea Craiova a pierdut la Sofia, dar păstrează șanse de calificare

Universitatea Craiova a pierdut la limită duelul cu Levski Sofia FOTO: Facebook / Universitatea Craiova

Tehnicianul portughez al Universității Craiova, Filipe Cohelo,  și-a asumat vina înfrângerii, precizând că toți jucătorii încearcă să dea maximum la fiecare meci.

Universitatea Craiova, învinsă cu 1-0 de Levski Sofia în turul al doilea preliminar, într-un meci spectaculos, presărat cu mari greșeli de apărare în ambele tabere, care au dus la ratări monumentale.

Echipa Universitatea Craiova a pierdut miercuri seara, în deplasare, scor 0-1, prima manşă disputată împotriva formaţiei bulgare Levski Sofia, în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor, potrivit News.ro.

Bulgarii au atacat încă din startul meciului de la Sofia, punând presiune pe apărarea craioveană, iar în minutul 8 au deschis scorul. Centrare a lui Serginho, în careu, de unde căpitanul gazdelor, Kristian Dimitrov, a înscris cu o lovitură de cap.

Carlos Mora a ratat în minutul 14, când a şutat peste poartă, dar bulgarii au reluat atacurile şi Laurenţiu Popescu a respins greu şutul din afara careului expediat de Aldair, în minutul 24.

Mekvabishvili a trimis peste poartă în minutul 37, pentru ca georgianul să rateze o mare şansă în minutul 46. Portarul Popescu l-a blocat pe Oko-Flex, două minute mai târziu, iar gazdele au înscris în minutul 58, prin Everton Bala.

Golul a fost anulat din cauza unei poziţii de ofsaid şi oltenii au trecut pe lângă egalare în minutul 73, prin Nsimba. Samuel Teles a ratat ultima ocazie a meciului, în al doilea minut al prelungirilor, şi Levski Sofia – Universitatea Craiova s-a terminat 1-0, calificarea urmând să se decidă la Craiova.

LEVSKI SOFIA: Vutsov – Aldair, K. Dimitrov, Serafimov, Maicon – Bouras, Serginho (M. Soula 89), Moubarik (Trdin 46), Reinaldo (Stoyanchov 89) – Oko-Flex (Centelles 84), Bala (Kusso 79). ANTRENOR: Julio Velazquez

UNIVERSITATEA CRAIOVA: L. Popescu – Romanchuk, Ad. Rus, Screciu – Carlos Mora, Mekvabishvili (T. Băluţă 75), Cicâldău, Bancu – Etim (Samuel Teles 80), Elisor (Nsimba 62), Baiaram (Tavares 75). ANTRENOR: Filipe Coelho

Cartonaşe galbene: Aldair 41, Bala 50, Maicon 90+1 / Romanchuk 34, Baiaram 41

Arbitru: Adam Ladebäck (Suedia)

Filipe Cohelo și-a asumat responsabilitatea pentru înfrângerea Craiovei îm neciul cu Levski Sofia

Tehnicianul portughez al Universității Craiova, Filipe Cohelo,  și-a asumat vina înfrângerii, precizând că toți jucătorii încearcă să dea maximum la fiecare meci.

‘Nu este vorba despre jucători, vina este a mea. Trebuie să corectăm unele lucruri, cum sunt cele de la fazele fixe. Însă, repet, sunt destule alte lucruri pe care le-am făcut bine azi.

Am controlat multe părți din acest meci. Am arătat personalitate pe un stadion cu o atmosferă dificilă. Am pierdut cu 1-0 și acum încercăm să întoarcem acest scor. Suntem o echipă, câștigăm împreună, pierdem împreună. Când pierdem vina este a mea, nu este nicio problemă.

Continuăm să muncim, toți jucătorii ne sunt de ajutor, toți încearcă să dea maximum de fiecare dată’, a spus Filipe Cohelo, pentru Digi Sport, la finalul partidei.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO Universitatea Craiova a câștigat Supercupa României. Al treilea trofeu câștigat de oltenii în fața Universității Cluj în mai puțin de două luni

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.