Universitatea Craiova și Dinamo București, la egalitate

Universitatea Craiova a terminat la egalitate cu Dinamo București, 1-1 (1-0), duminică seara, în Bănie, într-o partidă din etapa a 22-a a Superligii de fotbal.

Universitatea a marcat prima, prin Alexandru Mitriță (36 – penalty), după ce tot el fusese faultat în careu de togolezul Kennedy Boateng. Dinamo a egalat după pauză, prin Boateng (48), care a marcat cu capul de lângă doi adversari, Gjoko Zajkov și Jovo Lukic, la cornerul executat de Gheorghi Milanov.

Omul meciului a fost portarul Alexandru Roșca, acesta salvând-o pe Dinamo în mai multe rânduri. Ștefan Baiaram a ratat singur cu Roșca (43), iar Mitriță a fost blocat in extremis de Boateng (45).

Lukic a ratat și el singur cu portarul dinamovist (73), iar apoi fundașul Antonio Luna a respins de pe linia porții. Mitriță a ratat singur cu Roșca (74), care s-a opus și la mingea trimisă de Mitriță din lovitură liberă de la circa 28 de metri (90+1).

Dinamo a avut o singură ocazie notabilă, prin Cătălin Cîrjan (15), care a reluat pe lângă poartă de la circa 8 metri.

În min. 2, jocul a fost întrerupt câteva zeci de secunde din cauza torțelor aruncate în teren.

În tur, Dinamo s-a impus cu 2-0.

Dinamo este neînvinsă de nouă etape, în care are cinci victorii și patru egaluri.

Universitatea nu a pierdut de patru etape, în care are două victorii și două egaluri.

Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. `„CARE DINAMO,CARE UNIVERSITATEA CRAIOVA~” –„togolezul Kennedy Boateng. Dinamo a egalat după pauză, prin Boateng (48), care a marcat cu capul de lângă doi adversari, Gjoko Zajkov și Jovo Lukic, la cornerul executat de GheorghiMILANOV„- fundașul Antonio Luna .,”DA ROMÂNII UNDE SUNT!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.