„Urmăriți toți jurnaliștii străini”. Ordinul „Strict secret” al Securității

În ultimii ani ai regimului comunist, propaganda prezenta România drept o țară socialistă prosperă, ai cărei cetățeni beneficiau de „condiții minunate de trai”.

Realitatea contrasta flagrant cu imaginea pe care autoritățile încercau să o promoveze, iar printre cele mai mari nea junsuri se numărau lipsa alimentelor, magazinele goale, întreruperile de curent și căldură, precum și nivelul scăzut de trai.

Dacă în interiorul țării, Securitatea controla cu ușurință nemulțumirile, prin prisma supravegherii, intimidării și a sentimentului generalizat de frică, în plan extern conducerea comunistă era extrem de sensibilă de felul în care situația din România era prezentatî și percepută în presa occidentală.

Acesta este motivul pentru care jurnaliștii străini care intrau în țară deveneau ținte de primă importanță pentru Securitate.

Un ordin secret semnat de Iulian Vlad

Documentul publicat de către CNSAS este o notă clasificată „Strict Secret”, datată 2 decembrie 1985 și aprobată de general-colonelul Iulian Vlad, adjunctul ministrului de interne de la acea vreme.

Actul prevedea constituirea unei grupe operative centrale, formată din reprezentanți ai principalelor structuri ale Departamentului Securității Statului, cu rolul de a coordona supravegherea, influențarea și dezinformarea publiciștilor străini.

Scopul era, potrivit documentului, „cunoașterea, prevenirea, contracararea și neutralizarea” oricăror acțiuni considerate de autorități ca fiind de natură să afecteze securitatea statului sau imaginea internațională a României.

Metodele folosite de securitate potrivit documentelor CNSAS

Arhivele CNSAS dezvăluie exemple concrete privind metodele Securității în „relațiile” cu jurnaliștii străini.

De pildă, un jurnalist francez, intrat în România ca turist, era suspectat că realiza fotografii și aduna informații care puteau fi folosite în „propaganda antiromânească”. Ofițerii solicitau ca, la ieșirea din țară, bagajele acestuia să fie verificate cu atenție, iar filmele foto și înregistrările magnetice să fie compromise în mod secret. Totodată, eventualele notițe considerate ostile urmau să fie confiscate.

Într-un alt caz, un grup de jurnaliști, tot francezi, veniți la Buzău pentru a relata despre un meci de handbal, Securitatea solicita să fie împiedicați să intre în contact cu persoane descrise drept „elemente cu manifestări necorespunzătoare”.

O jurnalistă de la Radio France International a fentat, cu sau fără voie, metodele Securității și nu a putut fi monitorizată deoarece a refuzat, pe rând, mai multe camere, ceea ce i-a împiedicat pe ofițeri să o cazeze într-una prevăzută cu mijloace de ascultare.

O altă metodă folosită era aceea de a închiria reporterilor autoturisme Dacia în care erau montate microfoane. O mașină a Securității se afla în permanență în urmărirea Daciei, iar ofițerii recepționau în timp real conversațiile purtate în interiorul autovehicolului.

Presa occidentală era percepută drept o amenințare la adresa regimului

Din documentele CNSAS reise că autoritățile comuniste considerau presa străină un risc major la adresa sistemului, deoarece, deși jurnaliștii străini aveau un program atent controlat, aceștia încercau să fenteze vigilența „organelor” și să documenteze realitatea din teren.

Cei care publicau, apoi, materiale critice la adresa regimului în presa occidentală, erau declarați persoane indezirabile și nu mai primeau ulterior dreptul de a intra în România.

Documentele publicate de CNSAS oferă o imagine de ansamblu a felului în care Securitatea încerca să controleze informația și să împiedice apariția unor materiale despre condițiile reale de viață în din ultimii ani ai regimului comunist.