Vaccinarea stârneşte nemulţumirea primarilor

Asociația Municipiilor din România solicită Ministerului Sănătății asigurarea resursei financiare aferente pentru organizarea, dotarea și operaționalizarea centrelor de vaccinare precum și pentru plata personalului medico-sanitar și auxiliar care își desfășoară activitatea în cadrul centrelor.

Asociația Municipiilor din România arată, într-un comunicat, faptul că bugetele administrațiilor publice locale se vor adopta la 45 de zile de la adoptarea legii bugetului de stat pentru anul 2021 (cel mai probabil martie, aprilie, 2021). De asemenea, cheltuielile aferente procesului de vaccinare transferate fără resursă financiară în sarcina administrațiilor publice locale vor împiedica administrațiile locale să asigure finanțarea corespunzătoare a altor obligații și servicii legale oferite cetățenilor.

Avand in vedere prevederile proiectului Ordonantei de urgenta inițiat de către Ministerul Sănătății cu privire la unele măsuri pentru organizarea, dotarea și operationalizarea centrelor de vaccinare precum și pentru plata personalului medico-sanitar și auxiliar care își desfășoară activitatea în cadrul centrelor de vaccinare, asociația constată ignorarea de către Ministerul Sănătății a principiului potrivit căruia nici o alocare de atribuții în sarcina administrației publice locale să nu fie realizată fără o alocare financiară corespunzătoare.

Potrivit art. 6 din proiectul OUG, pentru funcționarea centrelor de vaccinare împotriva COVID 19, din bugetul autorităților administrației publice locale se asigură fondurile necesare asigurării finanțării următoarelor categorii de cheltuieli: a. pentru organizarea, dotarea și operaționalizarea centrelor de vaccinare; b. pentru plata personalului medico-sanitar și auxiliar care își desfășoară activitatea în cadrul centrelor de vaccinare împotriva COVID 19 organizate cu această destinație în alte locații în afara unităților sanitare.

Asociația Municipiilor din România spune că susține principiul european al subsidiarității, potrivit căruia decizia trebuie să fie luată de către autoritatea administrației care se află cel mai aproape de cetățean, cu descentralizarea și alocarea resurselor financiare aferente.

Asociația solicită Ministerului Sănătății asumare de responsabilități, nu doar transfer de atribuții către administrația locală, fără asigurarea resursei financiare aferente.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

7 Comentarii

  1. Normal, arunca totul la primarii ca sa se scoata, sa nu fie banuiti de mita! Apropo, cum sa se scoata, sa isi mentina bugetul neatins ca sa poata cheltui cum au ei chef?! Dar, de unde sa scoata primariile banii daca nu prin cresteri de taxe si impozite?, desi clampaul de Citu a latrat ca nu cresc niciuna dintre aceste doua! Deh, doar primariile decid daca cresc sau nu taxele si impozitele, este lege clara de vreo 3-4 ani!

  2. Apropo, brazii impodobiti pentru craciun si anul nou, cand vor fi stransi, mai ales consumul de energie electrica pe instalatii?! A trecut anul nou pe vechi si beculetele ard fondurile primariilor pe nesimtite tocmai din noiembrie 2020! In tarile civilizate, brazii se impodobesc la 1 decembrie si sunt stransi cel tarziu pe 6 ianuarie anul urmator, sunt constienti de resursa financiara pierduta aiurea! Deh, ce pretentii sa ai la o anexa globala cum e Romania, dar sa nu uitam ca si marea putere a lumii americuta, demonstreaza ca si ea este o anexa a chinutei, a iranului, a izraelului cu ochii speriati spre rusica! O sa va convingeti in scurt timp de asta!

  3. 75% din populație nu dorește vaccinarea. Ce vaccinare? Deja se îmbolnăvesc după vaccinare, sunt multe cazuri, alții au făcut vaccinul și au murit.

  4. vaccinare = moarte. DE ABIA ACUM INCEPE GENOCIDUL. VACCINUL ESTE EFECTIV CONTAMONAREA PENTRU CA APOI SUPRAVIETUITORII SA NU MAI POATA TRAI FARA EL. VACCINUL VA DEVENI „SPORT NATIONAL ANUAL”. ROMANIA TREZESTE-TE! ROMANIA GANDESTE CU MINTEA TA ! Taxa pe aer = masca, genocid experimental = vaccin.

  5. Cand isi fac singuri salariile nesimtite, cei din primarii, nu se gandesc ca iau bani din investitii si din banii celor cu dizabilitati. Acum ca e pandemie, in loc sa sara in ajutorul populatiei atat de stresata, plang ca nu sunt bani. Pai sunt cheltuieli neprevazute, se cheltuie in disperare si imprumuturile sunt pe masura. Toti vor bani, nimeni nu mai face un gest de omenie. Ne gandim ca banii vin din cer, se roaga Teodosie sa ploua cu bani…cine si ce mai produce in tara asta? Importam la greu orice. Cand vrem sa consumam ce-i romanesc, vedem ca e mult mai scump. Pai cum vine asta?

  6. Toti primarii pesedisti care nu sunt capabili sa organizeze vaccinarea, trebuie sa-si dea demisia. Punct.

  7. Cand 90% din bugelul local merge pe salariile angajatilor, de unde sa mai dai si pentru sanatatea locuitorilor?
    Reduceti cu 50% angajatii din primarii, in baza examenelor de competenta si tara va renaste!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.