Val de revoltă în justiție la adresa lui Stelian Ion: „De o gravitate fără precedent”

Preşedinţi ai curţilor de apel din ţară au semnat o scrisoare deschisă adresată ministrului Justiţiei, Stelian Ion, în care denunță ameninţări lansate de ministru într-o adresă transmisă preşedintelui Curţii de Apel Timişoara şi semnată de un secretar de stat. Judecătorii vorbesc de presiuni inadmisibile din partea ministrului Justiţiei pentru a nu se pune în aplicare decizii judecătoreşti definitive în domeniul drepturilor salariale ale personalului auxiliar. Aceștia consideră că demersul Ministerului Justiţiei „este de o gravitate fără precedent și reprezintă un atac direct atât asupra independenței instanțelor, cât și asupra reputației profesionale a președinților curților de apel” și anunță că vor sesiza CSM.

„Președinții Curților de Apel condamnă ferm presiunile inadmisibile pe care Ministrul Justiției, Stelian Ion, le face pentru ca hotărâri judecătorești definitive să nu fie puse în executare și își exprimă deplina solidaritate cu președintele Curții de Apel Timișoara, față de răspunsul revoltător transmis acestuia, de Ministrul Justitiei, cu referire la acest subiect.

În adresa publicată de presă ieri, 10 mai 2021, Ministrul Justiției amenință pur si simplu cu răspunderea penală un președinte al curții de apel dintr-o țară membră a Uniunii Europene pentru că a îndrăznit că informeze ordonatorul principal de credite despre obligațiile ce îi revin în temeiul unor hotărâri judecătorești executorii de drept.

Președintele Curții de Apel Timișoara a informat Ministerul Justiției că există cereri având ca obiect punerea de îndată în executare a unor hotărâri judecătorești, prin care s-au admis acțiunile și s-a dispus uniformizarea modului de calcul al salariilor personalului auxiliar de specialitate, pentru desfășurarea activității în același condiții de vechime în muncă și funcție.

În răspunsul trimis, Ministerul Justiției, uzitând de calitatea de ordonator principal de credite pentru instanțele judecătorești și făcând referire la dreptul său de a emite „norme și instrucțiuni obligatorii”, a transmis nu doar că aceste hotărâri nu trebuie executate, ci și că o astfel de punere în executare a hotărârilor ar echivala cu săvârșirea unei fapte penale.

Îi reamintim Ministrului Justitiei, Stelian Ion, că Statul Român este cel care a dispus plata eșalonată a sumelor derivate din hotărâri judecătorești, prin OUG nr. 114/2018, act normativ obligatoriu, inclusiv pentru Guvernul României.

Președinții Curților de Apel din Romania sunt, înainte de toate, judecători și, inclusiv pentru ei, respectarea hotărârilor judecătorești nu este o opţiune. Curtea Constituţională a statuat în mod clar, în Decizia 972/2012: „Hotărârea judecătorească, având autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părţile având obligaţia să se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicţional, fără posibilitatea de a mai pune în discuţie ceea ce s-a stabilit deja pe calea judecăţii. Prin urmare, hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă se situează în sfera actelor de autoritate publică, fiind învestită cu o eficienţă specifică de către ordinea normativă constituţională. Pe de altă parte, un efect intrinsec al hotărârii judecătoreşti îl constituie forţa executorie a acesteia, care trebuie respectată şi executată atât de către cetăţeni, cât şi de autorităţile publice. Or, a lipsi o hotărâre definitivă şi irevocabilă de caracterul ei executoriu reprezintă o încălcare a ordinii juridice a statului de drept şi o obstrucţionare a bunei funcţionări a justiţiei”.

Amenințarea președinților curților de apel cu plângeri penale a pentru punerea în executare a unor hotărâri judecătorești este de o gravitate fără precedent și reprezintă un atac direct atât asupra independenței instanțelor, cât și asupra reputației profesionale a președinților curților de apel, la care nu intenționăm să rămânem pasivi. Acţiunea Ministrului Justiţiei, Stelian Ion, scoate efectiv Romania din ordinea de drept europeană, arătând ca opiniile unui om politic aflat într-o funcţie publică au mai mare greutate decât legi şi hotărâri judecătoreşti definitive.

Respectarea si aplicarea hotărârilor judecătorești reprezintă nu numai o obligație legala pentru celelalte puteri in stat, printre care și cea executivă, dar constituie chiar esența unei democrații. Mai mult, în materia dreptului muncii, constituie infracțiune tocmai neexecutarea hotărârii judecătorești privind plata salariilor, în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesată, conform art. 287 alin.1 lit. e din Codul penal.

Presiunile inadmisibile ale Ministrului Justiției asupra instanţelor reprezintă o nouă dovadă că independența instanțelor depinde direct de independența lor financiară și că situația gestionării bugetului instanțelor de judecată trebuie urgent mutată în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție sau a Consiliului Superior al Magistraturii – prin punerea în aplicare a Hotărârii Plenului CSM nr. 227/2019.

Față de gravitatea fără precedent a acestei situații, președinții Curților de Apel semnatari ai acestei scrisori vor sesiza Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii in vederea apărării independenţei puterii judecătorești în ansamblul său”, se arată în scrisoarea a 12 sefi de curți de apel (din cele 16 existente în România).

Anterior, judecătoarea Adriana Stoicescu, fostul preşedinte al Tribunalului Timiş, i-a cerut ministrului Justiţiei, Stelian Ion, să plece de la conducerea instituţiei.

„Cu riscul de a-mi petrece restul carierei de magistrat în cercetări disciplinare, cu riscul de a fi sancţionată, îmi asum! Plecaţi acasă, domnule Stelian Ion, pseudoministrul injustiţiei! Judecătorii nu sunt preşul dumneavoastră! Să vă fie ruşine, dar nu cred că ştiţi ce înseamnă asta! Nimeni nu a ameninţat public un preşedinte de Curte. Şi v-aţi gândit că e timpul, nu? Aveţi în sânge secretarul de partid care îşi cheamă “slugile” la raport, nu? Orice minut cu dumneavoastră în fruntea justiţiei este un pas spre dezastru! Plecaţi!”, a scris Adriana Stoicescu pe pagina sa de Facebook.
Reacția a venit după ce  ministrul Justiţiei, Stelian Ion, i-a transmis preşedintelui Curţii de Apel Timişoara, judecătorul Mircea Creţu, că riscă închisoare dacă emite acte administrative privind drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti pentru care nu au fost alocate fonduri în bugetul pe 2021. Adresa a fost prezentată de clujust.ro.
Iată adresa
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 19
Ioana Radu 8500 Articole
Author

53 de Comentarii

  1. „Vai, vai, vai!
    Mormanele noastre de bănet nerușinat!
    Vai, vai, vai, vai!”

    p.s. PLECAȚI ACASĂ VOI TOȚI – SECTANȚII NELEGIUIRII JUDICIARE și lăsați locul liber pentru tineri merituoși care au har și vocație de a fi Judecători!

  2. Judecatoarea Pluşica loveste din nou!E greu si sa faci un sport,e greu si la menopauza,e greu si sa iti duci viata in demnitate tovarasa Pluşica
    Nesimtirea unei judecatoare e intrecuta doar de pensia nesimtita
    Ba Steliane,copil gasit, taie-le salariile dar si pensiile puturosilor care au timp sa faca poolitica, nu uita tovarase Stelian ce ai invatat din opera lui Stalin

  3. Cati romani sunt ca doamna asta? 0,2%. Rezultatul? Cei alesi DE ROMANI, ADULATI DE ROMANI, SUSTINUTI DE ROMANI, care DISTRUG TOATA ROMANIA SI O VAND CA PE FIER VECHI. Impostorii sunt SINGURII IUBITI DE ROMANI.

  4. Pentru rezistenții postaci:Fekete Tulipan și The Sect of Judicial HarpagonsThe Sect of Judicial Harpagonsa
    Dacă prostia ar durea, probabil s-ar auzi răcnete teribile din boturile voastre!!!
    Mai bine uitati-vă la meseria practicată de marele deputat Bulai, cum cersea în Norvegia acum ceva timp în urmă!
    Ce poți să ceri de la niște anonimi, în toate cele!?
    RUȘINE!!!

  5. @Diasporean: bai kopeikar nenorocit,vezi de Kazanul tau,batu-te-ar Dumnezeu de tradator!

  6. #The Sect of Judicial Harpagons. Și neapărat tinerii merituoși să fie din secta #rexist, să inființeze tribunalele poporului, să le arate ei la dușmani.

  7. Oare ce o face femeia asta cu mormanul de bani -5000 euro -care ii intra lunar pe card ? Cum de nu ii crapa obrazul de rusine , stiind ca mormanul de bani este luat de la milioane de alte femei , care muncesc si isi cresc copii cu greu , si niciodata nu le ajung banii ! Cum de nu ii crapa obrazul de rusine ? D.le Ministru , faceti ceva cu acesti nenorociti ! Nu lasati poporul sa-si faca dreptate !

  8. Pe langa ca ,, Somnul ratiunii, naste monstrii!”, ca un facut si ,,Somnul natiunii, naste politicieni tradatori si lepadaturi”! Slava lui Dumnezeu, mai exista multe caractere printre romani, doar ca … asteapta. Ceee ? Niciodata un ,,nimic” nu-si va vedea adevarata ,,valoare”, si dintr-o multime de ,,nimic-uri” rezultatul va fi tot NIMIC, nici mare, nici mic, doar NIMIC!

  9. Da vouă nu va e rușine?! Voi, corpul magistraților știți ce este rușinea?! Dacă lucrurile merg cum merg în tara asta este în primul rand vina justiției, a voastră care v ați lăsat cumpărați de politicieni, mai ales psdisti. Totul pana la bani, atât va interesează. Asa ca nu mai vorbi de rușine.

  10. De ce nu sare Ana Escu ca fripta la c..r pe plita si cand Cur(tea) de Apel(e) inutile, care prin hotararile lor sustin neschimbate sentintele escrocilor de judecatori, care dau sentinte pentru legalizarea furtului de la cetateni reclamanti pe drept , transformati in parati-victime ale escocheriilor lor judiciare si a coruptiei generalizate din Tribunalul Timis???
    Dupa ce ca escrocheaza statul cu salarii si pensii criminale, mai iau si spaga de la hoti si escroci ca sa le faca cadou sentinte „legalizate” pentru ceea ce au furat de la victima-reclamant???!!!
    Ultimele gunoaie de judecatoare au fost aduse in Timisoara!

  11. Bre,Romania paraie din toate incheieturile..Bani.Bani,Bani.Cand strainatatea nu v0r mai imprumuta bani tara v-a face implozie,nu se poate trai doar pe imprumut.E la mintea cocosului,bre.Rominia euriopeana,Rominia norr-maa-laaa,Rominia lucului binee fecut.Pas cu Pas.Hei Siktir.Bata-va focul sa va bata de tradatori.

  12. Tot respectul si JOS PALARIA pentru aceasta femeie, din pacate asemenea voci ce au curaj sa iasa mai sint putine in justitie
    La fel ca si Dana Girbovan de la Curtea de Apel Cluj si alti citiva membrii CSM care prin profesionalismul lor se opun acestui politruc fara absolut nici o valoare profesionala, demersul Adrianei Stoicescu este un avertisment grav dar poate da inca speranta celor ce nu se lasa calcati la infinit in picioare . Omul Stelian Ion este chiar 0 barat, un avocat de provincie care a fost numit doar politic cu scopul de a subjuga justitia si asa firava intereselor unui partid in acest caz USR. Rusine celor care mai sprijina demersurile acestui mascarici politic.

  13. Niciun securist#rezist nu protesteaza cand asa-zisa justitie da cu suspendare pentru omor si pentru o amarata de spaga ani de zile cu executare.

    Anticoruptia cu dosare fabricate de progresistii rezist merge inainte.

  14. Sistemul judiciar românesc = cel mai perfecționat GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT.
    Sistemul judiciar românesc = o structură de tip mafiotic, al cărei efect este deosebit de nociv și toxic asupra bunului mers social.

  15. Adevaratii Judecatori trebuie sa lupte pentru drepturile lor si ale noastre. Ei sunt ultimul bastion impotriva satanistilor pus pe exterminarea justitiei. sunt disperati sa inlocuiasca rapid judecatorii romani cu miluitii sorosishti. se lucreaza la foc continuu intru distrugerea Romaniei si exterminarea romanilor. Felicitari Doamnei Judecator ! Este timpul ca vocile Tarii sa se auda. Profesionistii adevarati impotriva sistemului criminal care s-a catarat pe Romania si pe drepturile si libertatile noastre!

  16. Ase … judecatoareo nu te lasa / k kte-n drum ; si-a ta fi-va izbanda de/k kt ! Cat despre tine /”cocotim”-ule, cu ale tale zise: „si alti citiva membrii CSM care prin profesionalismul lor”/tot de k kt, ce-ai mai putea zice ?!
    La greu ciorodesc salarii degeaba , la greu ciordesc si pensii h’iamputite . Dara … si la litere ? Pen’ca bine se zice // si alti cativa membri CSM … // .

  17. Asta a ajuns justitia din Romania: legea se aplica doar daca vor si pentru cine vor niste baieti instalati in fotolii de o minoritate a electoratului si de o majoritate a puterilor straine interesate. Restul, Constitutie, drept, normalitate, bun simt, respect si minima decenta, sint vorbe in vint pentru indivizii astia. Iata expresia falimentului Romaniei: un minsitru care ameninta un judecator pentru ca vrea sa aplice legea!

  18. CSM = Cupola di Tutti Capi della Magia Giudiziaria

    „Judicial Mafia Inc.” = „Mafia Judiciară” S.N.R. (societate famiglială fără nici un fel de răspundere)

  19. In primul rand, cand crei sa ai o pozitie ferma si corecta, trebuie sa fii la fel de corect si onest in toate deciziile judecatoresti luate in cariera. Sa ai stofa cum se zice. ASa, orice cetatean poate sa sforaie orice,este la fel de valabil ca si ceea ce spune aceasta judecatoare.

  20. Un avocatel sfrijit si la propiu,dar mai ales profesional,a ajuns sa domine Justitia ” mea „,sub” inaltul patronaj „al fanfaronului penal cocotat la varful statului.Doi HOTI de case cu acte false,dovediti fara tagada.Cu tinichelele de coada,astia doi zi de zi „mdernizeaza,dezvolteaza,reformeaza,digitalizeaza,educheaza,etc.cheaza.” Romania pe care de fapt o saboteaza pas cu pas,metru cu metru patrat.Astazi au inchis si Laserul dela Magurele.Ceeerrceeetaaareaaa este astfel sprijiiiniiitaaa,fiiinaaanttaata,incur ajaata fiind un eleeement cheiiie al dezvotaaariii.La fel ca si Justitia.Urmeaza statia balta dela Vacaresti,intrata si ea sub Inaltul patronaaaaj.Cu peronul pe sub Lege pt. ca scrie in Lege,ca nimeni nu este mai presus de Lege.Si ce daca ?

  21. Dna judecătoare Adriana Stoicescu , va înțelegem , dar de ce nu puneți punctul pe ,,i,, si sa ii cereți dlui ministru sa se pronunțe si domnia sa ca toți miniștrii dinaintea lui, in privința problemei SIPA , care dinamitează statul de drept. Urmărind arhiva evolutiva a apariției SIPA , de la Quintus citire , cel care a intrat ca musca in lapte intre comunisti si in 1991 a înființat SIPA , făcând un mare rău romanilor si justiției si statului de drept. Astfel ca cele doua instituții represive din comunism : Securitatea si Procuratura au fost revigorate de un liberal autentic , fost ofițer al Armatei Regale Romane. A făcut un mare serviciu FSN si a trotilat statul de drept, scoțând castanele din foc pentru echipa ,,elitistă “ a lui nea Nelu Ilici , cel cu studii la Moscova. La o adică , comunistii pot spune: nu noi dle , liberalul e de vina. Vrem sa amintim ca președintele Joe Biden in discursul sau la ,,Inițiativa București 9” de ieri a evidențiat importantă consolidării sistemelor democratice si normelor statului de drept atât pe plan intern cat si in cadrul Alianței Nord-Atalntice si in întreaga lume. Este un mare pericol ca aceasta bomba SIPA care va arunca in aer sistemul democratic , pana la urma , va exploda in detrimentul romanului de rând ca ,,invartitii” la ,,revoluție” nu vor simți.

  22. Doamna Judecator Stoicescu eu va felicit!
    In primul rand va felicit ca aveti curajul de a-i da o palma dupa ceafa acestui impostor, autodeclarat handicapat, ce a fost strecurat in functia de Ministru al Justitiei;
    Va felicit pentru constanta ce o manifestati in a devoala actiunile marsave ale marxistilor progresisti spre a-si aservi sistemul judiciar;
    Va felicit ca luptati pentru respectarea demnitatii judecatorilor si pentru respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti;
    Dar mai ales, va felicit, pentru ca ati starnit liota de analfabeti impostori ce preaslaveste gloata asta de tomberonisti strecurati in guwerner. Sa-i fac pe toti ciumpalacii astia sa faca spume la gura, sa se dea cu curul de pamant, sa se sufoce im propria lor prostie, nu-i usor si nici la indemana oricui.
    Afara cu handicapatul Stelica din orice functie publica!

  23. e caz de ne-separarea Puterilor…..
    (adica mj e un shantajist ordinar).

  24. USR cei mai slabi ministri! Nu mai pupa parlamentul la alegerile viitoare!

  25. Si la ce v-ati fi asteptat ma rog de la niste mafioti a caror prima grija in justitie era desfiintarea SIIJ?
    Nu-i normal ca dupa Guvernul Meu, Premierul Meu, Parlamentul Meu, sa vina Justitia Mea?

  26. Nu oricine de vara-n rahat iti vrea neaparat raul si invers, nu oricine te va scoate din rahat iti vrea neaparat binele.
    Subiectele de fond ale justitiei nu sunt atinse in acest conflict iar subiectul este . . . fondul de salarii.
    Asazisul conflict intre imberbul ministru marioneta si presedintii Curtilor de apel din tara este unul care se face la vedere dar despre coruptia din justitie si modul cum aceasta trebuie combatuta se tace malc cu mare maiestrie.
    Ca sa nu mai vorbesc despre sursa coruptiei ce-si are izvorul din puterea pe care politicul si alte forte locale si straine si-o exercita asupre bietei noastre justitii.

  27. Alții mafioți, stat in stat, ca și ortodoxu flocos mizerabil.. Și ăștia cred că pot orice vor mușchii lor, inventând orice fel de lozinci, in funcție de interesele lor,.Păi ești bugetar bre. Ești pe banii noștrii, a polimii, deci cine plătește comandă bre,. Ca la Horeca. Iar faptul că ți s-au permis legi aparte, salarii aparte, pensi aparte, tot bugetar ești și mai ales in slujba statului, a dreptății, nu a mafioților,. Pricepi bre magistrat tembel ??

  28. Sunteti cu capetele sub jugul UE! Nu mai aveti scapare! Doar justitia proprie mai poate sa va aduca dreptatea la lumina! Aveti ceea ce sunteti!

  29. Am mai spus: atata timp cat tot ce inseamna conducere institutii sunt politic si ingenuncheate politic, nici ca se va schimba ceva in bine in Romania. Pentru clanurile politice, este normal ca totul sa fie doar in favoarea lor, asa ca, spala prin lege sau modifica structuri strict in favoarea lor!

  30. Oare vom scapa vreodata de kk-naria asta?
    De 30 de ani numai asta auzim, legile justitiei, penali, procurori, DNA, etc.
    Ai un proces cu statul( contesti o amenda de ex), se judeca cu anii si pierzi automat. Hotararile se iau de “ complete” cu doi judecatori. Procese care se judeca cu anii.Omori doi oameni, iei cu suspendare.
    Furi o casa, fapta nu exista. Faci o “ mare crima” cu Dragnia, iei 3,5 ani, fara drept de munca.Iar motivarile apar dupa nu stiu cand.
    Si pentru asta iau niste lefuri fantastice, ies la pensie cand vor si cu cat vor, iar sa raspunda pentru faptele lor, cum ar trebui sa facem TOTI, dar de kur in sus!
    Si atunci ne miram ca la CEDO suntem paria Europei, alaturi de turci si rusi.

  31. Prea te-ai ambalat! O fi el Stelica un talamb profesional ca toti useristii dar trebuie apreciat in acest caz. Mai ieri s-a pronuntat in legatura cu pensiile nesimtite ale magistratilor si acum l-au luat aia in suturi pe alte motive. GO Stelica,GO! Arde-i la bani pe acesti nesatui! PS: sa le declare duduia romanilor cat banet total a ridicat anul trecut si ce anume a muncit pentru acei bani. Asta ii intereseaza pe oamenii ca vai de ei.

  32. care va luarati bai de justitie?
    90 de termene la Mazare, 90 la Oprescu si doar cateva zeci de mii leafa, nu va este rusine?
    Jos labele de pe justitie, stie cineva cat si-au tocit coatele acesti ingeri, pe la celebrele universitati din Baile Herculane sau Severin?

  33. Politica salariala a statului , o stabileste Parlamentul prin lege ! Este nelegal ca instantele de judecata sa stabileasca drepturi salariale prin hot. jud. uriasa a principiului fundamental de drept , porivit caruia , , neprevazute de lege in mod expres … cazul in speta , la Timisoara ! Este si o grava incalcare a atributiilor Parlamentului de catre PUTEREA jUDECATOREASCA ! Este si o incalcare uriasa a principiului fundamental de drept , potrivit caruia judecatorul care are interese directe sau indirecte intr-o speta , nu poate participa la judecarea acelei spete ! Cu stiinta si premeditare , inventind o aparenta de legalitate , judecatorii din Romania ( cei din sactiile de dreptul muncii ) , ca si cei din C C R – DORNEANU , JUDECA SPETE CARE au ca obiect , propriile lor drepturi salariale sau pensii speciale ! De ce fac acest lucru ? De ce santajeaza Statul ? Pt. ca nu le este teama de raspundere ! Pt. ca au sentimentul ca legea este a lor , si nu a poporului ! Asa sa fie ?

  34. E ministru progresist care le sta in gat pana si la liberali.
    Si SIIJ o vor tine in viata doar sa le fac in ciuda la PLUSecuRisti, e buna la faultat pe cine trebuie cand trebuie.

  35. „magistratura” = o clică mafiotică având la bază un puternic substrat de parazitism social.
    Paraziții de lux ai unei societăți sărace.

    Parazitismul ar putea fi oarecum tolerat însă caracterul mafiotic al acestui Grup Infracțional Organizat deja produce avarii iremediabile societății în ansamblul ei.

  36. Stau si ma minunez cum va dati palme unii altora,in functie de atasamentul la o politica ori alta.Unii ii pupa pe tinerii „progresisti” altii pe „minunatii”penelisti iar altii ca de obicei,ca laitmotiv ii injura pe cei din psd.Eu nu am culoare politica dar vad cum o sleahta de PROSTI CU IFOSE a fost adunata, inchisa in tarc si pusa sa conduca o tara fara nici o perspectiva.

  37. Capetele de balaur ce se
    strâng laolaltă, atunci când
    trebuia aplicată musai metoda „stuchitului”. Salariile judecătorilor, fie ele și mari raportate la salariul minim, sunt opera
    parlamentarilor. Subiectul este avocatelul Stelian, care vorbește ca pe tarlaua
    mamă-sii. Pentru hidra useristă prezentă sub toate poreclele de mai sus poate
    se va găsi un voinic cu paloșu gros să rezolve grabnic problema.

  38. Astazi aflam ca presedintele curtii de apel timisoara nu recunoaste
    ca ar fi primit acea adresa. Dumnezeule Doamne ce sa mai credem am citit cu totii adresa ea a fost adresata timisoreanului nu altcuiva . Cum poate fi atat de obedient si las un presedinte de curte de apel ?

  39. Cind primesti aviz negativ de la CSM si tu te duci ca boul inainte trebuie chiar sa te intrebi ce cauti acolo in functia aia ca doar nu esti pus pentru meritele tale ! Acest mascarici este doar un politruc de duzina pus sa distruga o justitie inca in faza incipienta de independenta. Daca va reusi…. Noapte buna Romania !
    „Somnul ratiunii naste monstri „

  40. vina Todorel sau Ciordache, sau Mitralera sau savantul ala de avea toata familia absolventi de drept, ala din Mehedinti!
    Ar fi bine, nuu?

  41. Nu-l băga pe Tudorel în aceeași oală cu Ciordache și
    Mitralieră. A fost cel mai bun ministru al Justiției după ’90. Dacă-ți aduci aminte, nici măcar nu i-a dat verde Ordonanței care-l făcea scapat, oarecum, pe Dragnea. Valea!

  42. Gasca de mafioti penali cocotati la varful statului,dupa ce a votat Legea pensiilor,Legea alocatiilor copiilor,iar Mormaila din palatul Regilor le-a promulgat,refuza sa le puna in aplicare.Instigati de Cocotat.Atunci cand nu respecti,incalci o lege sau o Hotarare judecatoreasca ce are autoritate de lucru judecat,se numeste conform Legii ca esti contravenient sau delicvent penal dupa caz.Asta este reforma Talanului si a guvernului meu.Iohane,mai ai bani pt. naveta ?

  43. votantul veoricai, adevarat Todorel erea cel mai destept dintre voi, insa trebuie sa recunoasteti ca tot facea zece grezeli gramaticale pe o pagina.
    Cat despre nepromovarea unor legi pro Dragnea, nu-l face erou national, juca si el la doua maini, ca de, nu se stie care dos este mai parfumat!..

  44. @Parazitism hedonist, absolut de acord!
    Parazitii de lux distrug individul corect si cinstit , la baza, si prin Grupul Infracțional Organizat ,pas cu pas distrug natia, cultura si economia Romaneasca in ansamblu ei!

  45. De ce mama naibii nu-i auzi vorbind pe inteligentii si DESTEPTII judecatori romani si despre prevederile Constitutiei Romaniei care spune ca statul este obligat sa acorde cetatenilor Romaniei un trai DECENT !!!. Cand ai salarii de zeci de mi de lei, pensii care depasesc cu mult salariile active, le merge rapid melita despre drepturi salariale !!!. Ce pot spune milioanele de romani care muncesc la ora actuala si au familii, copii, dar care au salarii de circa 1500 – 2000 lei, care au muncit 30 – 40 de ani dar care au venituri din pensii intre 100 pana la 2000 lei ??? !!!, care le asigura doar un trai de mizerie !!!. Nimeni nu le contesta statutul socila, ca trebuie sa aiba o pensie decente pentru un magistrat doar ca EI fac parte din clasa de capuse care traiesc pe spatele poporului roman fara nici o rusine, fara a intelege ca poporul care le plateste LUXUL moare de foame, frig si mizerie, ca veniturile lor sunt EXAGERATE … EXAGERATE fara nici un fel de dubii.

  46. Ocaua stramba a Justitiei nu trebuie rasplatita,deja la putere avem Injustitia. Aveau dreptul la beneficii ca sa fie incoruptibili.
    In tara in care la putere se perinda oamenii care incalca Constitutia,legile tarii dar si Legile Divine,asadar ne conduc oamenii faradelegii iar Justitia e moarta.

  47. „judecătoarea Adriana Stoicescu, fostul preşedinte al Tribunalului Timiş, i-a cerut ministrului Justiţiei, Stelian Ion, să plece de la conducerea instituţiei.” Puteti cere cat vreti ca netrebnicul asta penal sa plece! A fost trimis in misiune ca de altfel toti securistii din USR+ si pina nu termina, nu va fi retras!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.