
Poliţia suedeză investighează circa 50 de spargeri de locuinţe comise mai ales în centrul capitalei Stockholm de la sfârşitul lunii mai şi în care hoţii au folosit acid azotic pentru a debloca încuietoarea uşilor, fiind studiată şi ipoteza existenţei unei reţele infracţionale care ar fi operat de asemenea în alte ţări europene.
Au fost înregistrate începând cu data de 20 mai 49 de astfel de cazuri în Suedia, dar numărul lor ar putea creşte pe măsură ce deţinătorii locuinţelor se întorc din vacanţe şi constată jafurile, iar deocamdată poliţia nu are nici un suspect.
Mai multe încuietori forţate au fost studiate de specialiştii poliţei suedeze, care au confirmat utilizarea acidului azotic, un lichid coroziv incolor.
Într-un interviu acordat televiziunii publice suedeze SVT, Monica Kruger, din cadrul poliţiei de frontieră suedeze, a detaliat modul de operare al hoţilor, care „introduc acid azotic (…) în broasca cilindrică şi acest acid determină coroziunea metalului, ceea ce permite forţarea încuietorii”. „Acidul azotic este amestecat cu un alt acid pentru a accelera coroziunea, dar nu suntem încă pe deplin siguri”, a mai spus reprezentanta poliţiei.
Metoda folosită nu produce zgomot, însă acidul eliberează un miros puternic care se răspândeşte pe scara imobilului, astfel că locatarii ar trebui să-şi dea seama cu uşurinţă că se întâmplă ceva neobişnuit.
Spargeri de locuinţe prin aceeaşi metodă au fost înregistrate în ultimii doi ani de asemenea în Germania, Franţa, Belgia, Austria şi Portugalia. Cinci cetăţeni georgieni au fost inculpaţi în Franţa în august 2023 pentru o serie de aproximativ zece jafuri comise astfel în regiunea pariziană.
Suedia cooperează în prezent cu alte ţări în cadrul Europol pentru a elucida dacă valul recent de spargeri de locuinţe este legat de vreo reţea infracţională care a acţionat şi în alte ţări.
S-au învățat la înjurat ROMÂNII, tpți Zăpăciții și Frustrații, nePedepsiți …
AXON, Nagy sCURs, acum apăru și Ăsta, PROSPĂT, de PUTE.
Situatia poate fi prevenita: la plecare, usa va fi minata. Cine intra, iese pe rand, in bucati.
Hai ca se poate. Dupa primele 50 de „reusite” va urma o pauza de …secole.
Nicio ÎnDoială, UNII sunt „altfel decât” și TÂMPIȚI de Ură Năroadă, de SADICI Frustrați. ieșiți din ADN murdar de Extruderile din MsDOSul Dreacului, indelebile …
În PLUS au și Efectele GENERĂRII din Palma lui Ta-suu’, în Mod SIGUR ALTUL decât Soțul Mă-sii, vreun ImigrantDeGenerat și NeSpălat …
Bravo lor care fac infractiuni in occident Occidentul isi merita soarta. niste societatii degenerate cu copii handicapat i si degenerati ,femei drogate ,kur rwe de africani ,nefertile si barbati homalai ,fatalai , pedofili ,drogati plin i de steroizi si chimicale
„Acidul azotic este amestecat cu un alt acid pentru a accelera coroziunea”
-putem recomanda acidul citric aka sare de lamaie
(daca se sparge pa suedia
nu se mai sparge pe romania,
capisci?)
Nicio indoiala, spargatorii premianti la chimie sunt romani !