Dorin Tudoran – Valaștok (III)

Iată și cel de-al treilea episod al serialului lui Dorin Tudoran dedicat unui personaj care, de fapt, și-a ales această postură. Ba chiar insistă în autoalegere! Între timp, pe pagina sa de socializare a postat un fel de răspuns la primul episod, un răspuns care nu răspunde la nici o obiecție ridicată de autorul serialului, cu o vorbă veche, aș spune că aburește. Cu toate acestea, Dorin dî dovadă de o incredibilă răbdare și, în finalul acestui episod, demonteză pe puncte tentativa de răsouns…

Valaștok (III)

În finalul diatribei sale, Tismăneanu îmi face o recomandare: “Dac(ă) n-a prefațat cartea zămislită de Felix, precum Antonio Gramsci, după gratii, o capodoperă metafizică menită să reclădească umanismul pe terenul pragmatismului ori viceversa, poetul ex-disident îi poate scrie o superlativă recenzie într-o revistă literară de vârf din Romania. Ca între noi, cei puri si duri…”

Nu am citit cartea lui Dan Voiculescu și nici nu am de gând să o fac, deci nu știu în ce constă doctrina umanismului pragmatic lansată de autor. De aceea, contând pe prestigiul intelectual al academicianului Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, subscriu, dacă mi se permite, opiniei Domniei sale: “În contextul curentului cultural umanist, nu am auzit de umanism pragmatic, iar în alt context nu mă interesează și nu cred că se poate folosi.”

Dacă despre Doctrina Voiculescu nu știu nimic, în schimb, grație cărții lui Radu Călin Cristea și datorită unor eforturi personale de cercetare sunt foarte la curent cu Doctrina Tismăneanu privind umanismul, doctrină lansată încă din anii ‘70 în articole precum Umanismul socialist ca umanism adevărat (Amfiteatru, nr 11, noiembrie 1974):

“Proiectul de Program (al P.C.R. – n.n.) se înscrie în marea direcție a marxismului creator, a marxismului conceput nu ca un corp încremenit de dogme revelate, ci ca o teorie vie, dinamică, în stare să țină pasul cu toate marile transformări din prezent sau din viitor. Examinarea temeinică a problemei umanismului socialist, punerea ei în termenii unui marxism viu, nutrit cu seva realității, reprezintă doar una din rațiunile care ne fac să vedem în Proiectul de Program o contribuție de prim rang în dezvoltarea concepției materialiste a istoriei.”

Peste șapte ani (1981), cu câteva clipe înainte de a se arunca în brațele ”așa-zisului umanism burghez”, în mână cu o cerere de azil politic, Tismăneanu depunea un splendid ou Fabergé al umanismului socialist revoluționar sub cloșca Mic dicționar socio-politic pentru tineret din ograda cuplului de mici intreprinzători ”Mihai Mihăilă” – ”Nicu Călin”, un ou elaborat, n-o să credeți!, în colaborare cu filozoful umanist revoluționar Nicolae Ceaușescu:

“Fiind diametral opus așa-zisului umanism burghez, întemeiat pe asuprire și exploatare, pe inegalitate și nedreptate socială, u. s., r. (umanismul socialist, revoluționar – n. m.), așa cum se relevă în Programul P.C.R., concepe omul ca ființă socială, aflată în strînsă legătură și interdependență cu semenii săi. Superioritatea u.r. (umanismului revoluționar – n. m.) o constituie faptul că la baza sa stau relațiile de colaborare și stimă reciprocă între toți membrii societății, interzicerea oricărei exploatări și asupriri, egalitatea și libertatea omului de a acționa în mod conștient pentru afirmarea personalității sale, pentru făurirea propriului viitor. «Umanismul revoluționar concepe afirmarea și dezvoltarea plenară a personalității umane nu izolat, ci în cadrul ansamblului societății, promovînd principiul rațional și generos potrivit căruia fericirea personală nu se poate realiza încălcînd dreptul la fericire al altora, ci numai în cadrul înfăptuirii generale a colectivității, a poporului, a umanității. Aceasta este forma superioară, cea mai avansată a gîndirii umaniste, expresia realistă, nu utopică, a înfăptuirii idealului de dreptate și egalitate pe pămînt“ (Nicolae Ceaușescu)».”

În ziua de 22 octombrie 1976, în textul Umanismul revoluționar, difuzat de Europa liberă, Monica Lovinescu le răspundea umaniștilor revoluționari din stirpea lui Tismăneanu:

“De cînd Comitetul Politic Executiv al CC al PCR a aprobat «programul de măsuri pentru aplicarea hotărîrilor Congresului al XI-lea al partidului și ale Congresului educației politice și culturii socialiste în domeniul muncii ideologice, politice și cultural-educative» (există un vertij al titlurilor, un delir cenușiu al lor în orice regim comunist), un nou termen a fost încetățenit în România: umanismul revoluționar, înlocuind umanismul socialist, care, și el, înlocuia realismul socialist. Nici una din aceste sintagme nu acoperă o realitate. Ce poate însemna umanism cînd propaganda, încă din leagăn, își propune să făurească un fel de robot umplut cu tărîțele sloganului și demn de coșmarul lui Orwell? (La lectura «Programului de măsuri» în septembrie 1976, presa străină, cea germană îndeosebi, s-a referit la romanul lui George Orwell, «1984»). Cum pot fi revoluționare niște măsuri ce au drept unic și evident scop conservarea puterii, prin anularea criticilor și spontaneității populare?”

Fidel celebrului său modus operandi – ”Usturoi n-am mâncat, gura nu-mi miroase” – în anul 2008, Tismăneanu includea textul Monicăi Lovinescu în antologia Monica Lovinescu – Etica neuitării (Humanitas, pp. 166-169).

Oricât de original și elastic ar fi umanismul pragmatic al lui Dan Voiculescu, e greu de crezut că s-ar putea compara cu volatilitatea afinităților elective care fac din Tismăneanu ba un Johann Peter Eckermann scriind la patru mâini cu Nicolae Ceaușescu un roman al umanismului revoluționar, ba un Goethe recitându-i Monicăi Lovinescu dintr-un umanist foarte admirat de patrioți locuind cândva în perimetrul sovietizat al Bulevardului Primăverii:

„Tovarăşi cu ciocanele,

Tovarăşi cu secerea,

Tovarăşi cu creioanele

Începe întrecerea!

Voi, cei din Petrila, din Petroşani, din Ploieşti

Să luaţi aminte:

Brigada poeziei româneşti

Se pregăteşte să v-o ia-nainte!”

Poeți, ideologi, ideocrați, analiști, activiști, militanți, ei au luat-o întotdeauna înaintea tuturor. Asta fac și astăzi – ca păduchele în frunte.

P.S. Mi se semnalează o reacție a dlui Vladimir Tismăneanu la Valaștok (I). Iat-o:

”Cum se cade la examen: Daca un student al meu ar folosi Wikipedia ca sursa stiintifica autentica, verificabila si credibila, n-ar primi un passing grade. Daca nu ma crede, dl Dorin Tudoran isi poate intreba amicii, Prof. Michael Shafir si Dr. Radu Ioanid. Eventual pe profesoara AMP. Ba chiar si pe partenerii din actuala, nici prima, nici ultima, campanie denigratoare. Fiecare fraza de mai jos contine cel putin o inadevertenta, o inexactitate si/sau o calomnie.

“Nepot al generalului de Securitate Mihail Boico (omul Moscovei în Spania, membru al Armatei Roșii, numit, în 1950, la ordinul Moscovei, Comandant al Trupelor de Grăniceri din România comunistă) și al hiperactivei militante comunist-itinerante Cristina Boico; fiu al statornicilor propagandiști stalinisto-comuniști Leonte și Hermina Tismăneanu (însărcinați ai Agitprop=ului sovietic ba în Spania, ba la Radio Moscova, ba în România); fost lector la Municipiul de Partid București și autor de texte a căror scoatere la iveală îl nemulțumește peste măsură; scos din țară la intervenția urmașilor lui Dolores Ibarruri – ”Pasionaria”, fiindcă, în pofida doveditului atașament față de comunism și a admiraței ”științifice” pentru gânditorul Nicolae Ceaușescu, nu reușea o carieră rapidă pe măsura ambiției sale, odată ajuns în ”putredul Occident”, Tismăneanu s-a convertit la anticomunism.”

Dorin Tudoran – Valaștok (III)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.