Vânzarea băuturilor alcoolice în zona Pieţei Universităţii, interzisă

Vânzarea băuturilor alcoolice a fost interzisă, începând de miercuri şi până luni, pe distanţă de un kilometru de Piaţa Universităţii, din cauza protestelor. Joi, când sunt anunţate marşul şi mitingul USL, restricţiile vor fi extinse la Piaţa Romană, Piaţa Victoriei şi Parcul Herăstrău.

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a emis o dispoziţie prin care este interzisă comercializarea băuturilor alcoolice în zona centrală, la solicitarea făcută de către Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, în baza legii privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice.

Astfel, în perioada 18- 23 ianuarie, agenţii economici situaţi la o distanţă de minim un kilometru faţă de Piaţa Universităţii nu au voie să comercializeze băuturi alcoolice între orele 17.00 şi 24.00, se arată într-un comunicat al Primăriei Sectorului 1.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.