În lunile de vară consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) cu 50% mai multe cereri decât în perioada similară din anul anterior, iar numărul negocierilor dintre consumatori și bănci este cu 60% mai mare decât în lunile iunie, iulie și august din 2023.
Aproximativ 2.500 de cereri au trimis consumatorii de la începutul anului și s-au derulat până în prezent 720 de negocieri.
În cele mai multe cazuri consumatorii au solicitat băncilor:
– restituirea unor sume percepute în trecut sub formă de comisioane;
– soluționarea amiabilă a litigiilor aflate pe rolul instanțelor;
– ajutorul instituției financiare în cazurile de fraudă și înșelăciune în care au căzut victime consumatorii.
Consumatorii pot obține restituiri de sume mai mari decât cele solicitate
Florica O., Craiova: Am contractat un credit de 18.000 de lei pentru care reclam majorarea nejustificată a dobânzii variabile și comisioanele încasate de bancă, precum comisionul de acordare credit, de administrare și de urmărire riscuri. Solicit 2.000 de lei, reprezentând sumele încasate în temeiul acestor comisioane. Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB: Banca acordă o despăgubire totală de 920 de euro și va transfera echivalentul în lei în contul indicat de consumator.
Consumatorii renunță la procesele din instanță după ce se înțeleg amiabil cu băncile
Mariana H., Botoșani: Am solicitat în instanță, în două dosare distincte, constatarea caracterului abuziv al comisionului de acordare a creditului. În cadrul cererii trimise către CSALB, solicit restituirea sumei de 7.500 de euro, precum și 3.500 de lei pentru cheltuieli de judecată. Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB: Banca acordă o despăgubire de 8.200 de euro, precum și 5.000 de lei cheltuieli de judecată. Reclamanții trebuie să depună în instanță, până la primul termen de judecată, cererile de renunțare la proces.
Fraudarea conturilor poate fi soluționată amiabil și în cazul firmelor
Firma din domeniul comerțului cu amănuntul: Am accesat un link cu o reclamă înșelătoare care se folosea de numele unei companii de stat. După aceea, din contul societății s-au făcut mai multe tranzacții neautorizate. Am sesizat imediat banca pentru blocarea contului și a cardurilor. Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB: Banca acordă din sume proprii, ca decizie comercială, echivalentul în lei a 23.000 de euro, fără ca prin aceasta să se înțeleagă că ar avea vreo culpă în legătură cu operațiunile efectuate în contul societății. În situația în care societatea recuperează prejudiciul ca urmare a demersurilor legale efectuate, se obligă să restituie băncii suma acordată ca despăgubire-decizie comercială.
Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în Colegiul de Coordonare al CSALB, a declarat: „În cazurile pe care le-am întâlnit în ultimele luni în cadrul CSALB am constatat situații particulare care pot reprezenta anumite tendințe în relația consumatori-bănci.
Au fost cazuri când consumatorii au solicitat sume mai mici decât cele oferite de către bancă. Asta arată faptul că băncile analizează situațiile financiare particulare ale consumatorilor și acordă despăgubirea în echitate, nu doar în funcție de litera contractului sau de solicitarea scrisă a consumatorului.
Atragem atenția atât consumatorilor, cât și persoanelor juridice, să ia în serios tehnicile de fraudare mereu în schimbare pe care le folosesc infractorii informatici. Vedem cazuri în care pierderile pot fi de zeci de mii de euro. Accesarea linkurilor cu publicitate înșelătoare trebuie să fie precedată de simțul critic al utilizatorilor de internet.
Trebuie verificată din mai multe surse autenticitatea site-ului sau a paginilor care reprezintă sursa linkului accesat. O provocare tot mai mare pentru sistemele informatice ale băncilor o reprezintă tranzacțiile frauduloase de valori mici. Consumatorii sunt atrași de faptul că achiziționează un bun sau un serviciu subevaluat, autorizează în aplicația de home banking respectiva tranzacție, dar prin asta oferă infractorilor informatici accesul la conturi, de unde aceștia retrag ulterior sume neautorizate.
De aceea, consultarea permanentă a contului, sms-urile prin care ne este notificată orice tranzacție din cont și păstrarea în permanență a contactului cu banca sunt primele măsuri pe care consumatorii trebuie să le ia. Din păcate, de cele mai multe ori astfel de fraude rămân fără rezolvare din partea Poliției sau a băncii. Gesturile comerciale pe care le fac unele bănci reprezintă excepția în astfel de cazuri, motivată, cel mai probabil, de intenția de fidelizare a partenerului de afaceri.”
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.