Vechiul PNL nu are niciun ministru în Guvernul Bolojan

Reprezentarea gărzii vechiului PNL lipsește la nivel de ministru în Guvernul Bolojan, fiind doar continuatori ai fostului PDL sau oameni din afara formațiunii. Singurul om cu rădăcini în partidul istoric este premierul.

De Radu Eremia - Redactor-șef adjunct
Vechiul PNL nu are niciun ministru în Guvernul Bolojan

Ilie Bolojan - președintele PNL FOTO Facebook PNL

Reprezentarea gărzii vechiului PNL lipsește la nivel de ministru în Guvernul Bolojan, fiind doar continuatori ai fostului PDL sau oameni din afara formațiunii. Singurul om cu rădăcini în partidul istoric este premierul.

Liberalii și-au trimis un nou om la Ministerul Educației. Însă nici acesta nu e membru de partid, ci un independent, ceea ce înseamnă că garnitura PNL e slab reprezentată.

Mihai Dimian a fost validat de PNL pentru funcția de ministru al Educație. Ca independent, fără a fi pus să se înscrie în partid. Anterior, și Daniel David a fost cooptat tot ca independent.

Practic, PNL are în Guvernul Bolojan, la nivelul primei garnituri de decidenți șase oameni. Dragoș Pîslaru, ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, este cooptat ca independent, fiind la bază fost membru USR și REPER.

În ceea ce-l privește pe Alexandru Nazare, ministru al Finanțelor, acesta e membru suspendat al PNL. Suspendarea are loc după ce a fost numit în Consiliul BNR. Nazare provine din fostul PDL, fiind și deputat din partea acestui partid, în perioada 2012-2016. Tot PDL l-a pus ministru al Transporturilor, când premier era Mihai Răzvan Ungureanu.

Vicepremierul Oana Gheorghiu a venit ca independentă pe funcția de vicepremier. Pe de altă parte, Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, este fost PDL-ist.

Singurul demnitar cu rădăcini în vechiul PNL este premierul Ilie Bolojan. Membru din 1993, Bolojan a fost prefect de Bihor pus de Guvernul Tăriceanu, apoi secretar general al Guvernului. În 2008 a fost pentru prima dată ales primar pe listele PNL.

Reproș al grupării rivale

Lipsa miniștrilor liberali cu rădăcini în vechiul PNL reprezintă unul din reproșurile contestatarilor lui Bolojan. De altfel Hubert Thuma a verbalizat situația.

„În afară de un ministru liberal, ceilalţi trei miniştri nu fac parte din Partidul Naţional Liberal. Uitaţi-vă la cabinetul lui din Piaţa Victoriei. Sunt mai mulţi cei de la USR şi cei de la REPER care sunt la cabinetul premierului decât de la PNL”, afirma Hubert Thuma într-un interviu la Antena 3 CNN.

Citește și: Harta puterii în PNL. Câte filiale controlează Thuma. Cine sunt liderii anti-Bolojan ANALIZĂ

Preferința spre tehnocrați sau persoane aduse din exterior nu motiv de nemulțumire doar al celor din gruparea Thuma, ci și oameni din garda lui Bolojan sunt sceptici. Iar acest scepticism e manifestat și pentru că aceștia consideră că la nivel de imagine va fi alimentată ideea că Bolojan nu trage pentru partid, ci pentru alții.

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. Corect era ‘vechituraPNL..etc’doar nu credeti ca un Crin Antonescu sau Thuma mai reprezinta vreo valoare de intrebuintare…

  2. intelegem de ce base este prezent la TV si oriunde pt ca urmasii lui jubileaza in loc sa fie in i=ad aduc ia=d-ul in Romania…

  3. Oricum … , nu contează ! Au făcut destul rău împreună cu ticăloșii de la PSD , PD și USR …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.