
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, candidat din partea Alianţei Dreapta Unită pentru un nou mandat, a declarat, luni seara, că reprezentanţi ai acestei formaţiuni politice sunt „pe baricade” şi verifică dacă rezultatul la numărătoarea voturilor este cel pe care l-au exprimat oamenii la urne în alegerile de duminică.
„Îmi cer scuze că până acum nu v-am zis nimic, dar nici la această oră nu există o situaţie clară pe numere. Intru la BES (Biroul Electoral de Sector n.r.) la numărătoarea unei secţii unde avem bănuiala că ne lipsesc peste 280 de voturi. Vom mai discuta o perioadă lungă despre alegeri. A fost un proces de vot cu extrem de multe probleme şi suspiciuni. Însă noi suntem pe baricade. Secţie cu secţie, vot cu vot, verificăm de 5 ori până când suntem siguri că rezultatul e cel pe care l-aţi exprimat voi prin vot. Întreaga situaţie e pe muchie de cuţit”, a scris Radu Mihaiu, luni, pe Facebook.
Edilul Mihaiu a mai afirmat că mulţumeşte celor peste 52.000 de oameni care i-au acordat încrederea la votul de duminică, fiind cu peste 10.000 de cetăţeni care l-au votat mai mulţi faţă de alegerile precedente din 2020, ceea ce confirmă că acest mandat al său a adus rezultate pentru Sectorul 2.
Rareş Hopincă (candidatul Alianţei electorale PSD – PNL) a câştigat funcţia de primar al Sectorului 2 al Capitalei, potrivit rezultatelor parţiale prezentate luni de Autoritatea Electorală Permanentă.
Conform datelor centralizate din 166 de secţii de votare (până la ora 12,00), postate pe site-ul prezenta.roaep.ro, Rareş Hopincă a obţinut 43,78% din voturi (42.838 voturi).
Principalul său contracandidat – Radu Nicolae-Mihaiu (candidatul Alianţei Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei) – a obţinut 42,01% din voturi (41.110 voturi).
Postaci de 2 lei! Stalpisorii sunt pusi tot pt nesimtitii care isi pun masinile pe trotuare. Exista in toate tarile civilizate. Borduri inalte tot pt idiotii care parcheaza pe trotuare. Hopinca un Ontanu doi, dorit de Ciolacu. S-a masluit voturi la sect 2 cat s- a putut. Daca la sectia 191 au fost reclamate zeci de buletine gata stampilate!!!! Dar la alte sectii?!!! T.Grebla s – a grabit sa il declare primar pe Hopinca ca asa a spus partidul. Daca au voturi egale se repeta votarea.
Ia cu stalpisori Mihaiu..sa ii imparti cu tot neamul tau.
La voi sunt probleme numai când pierdeți. Când căștigă Clocotilda cu rucsacul, totul e bine!