Veşti bune despre Kylian Mbappe

Fotbalistul Kylian Mbappe, refăcut după o accidentare la gleznă, este în lotul lui PSG pentru meciul cu Lille din campionatul Franţei, a declarat vineri tehnicianul parizienilor, Luis Enrique, citat de L’Equipe.

Cu o zi înaintea duelului cu Lille de pe Parc des Princes, Luis Enrique a venit cu veşti bune despre Kylian Mbappe.

Chiar dacă atacantul francez nu s-a antrenat vineri dimineaţă alături de colegii săi, „nu este pusă în discuţie prezenţa lui în lotul pentru PSG – LOSC”, potrivit unui comunicat al campioanei Franţei.

La câteva minute după încheierea antrenamentului, Luis Enrique a vorbit despre jucătorul său: „Mâine va fi prezent, este apt de joc. Nu am vrut să ne asumăm niciun risc, aşa că a rămas în sală, dar va fi disponibil.”

Mbappe s-a accidentat în meciul de miercuri, câştigat cu 3-1 de PSG împotriva lui Brest, în optimile de finală ale Cupei Franţei.

În altă ordine de idei, capul de afiş al sferturilor de finală ale Cupei Franţei dintre PSG şi Nice, programat iniţial pentru 27, 28 sau 29 februarie, a fost amânat pentru 13 martie „din cauza calendarului european al clubului din capitală”, a anunţat vineri Federaţia franceză de fotbal (FFF).

La sfârşitul lui februarie, această partidă ar fi obligat-o pe PSG să joace patru meciuri în zece zile, cu două întâlniri în campionat, împotriva lui Rennes şi Monaco, şi una în turul optimilor de finală ale Ligii Campionilor, contra lui Real Sociedad.

Recomanda

1 Comentariu

  1. Kylian?
    Cillian Murphy,
    a iesit din closet(!)
    si a declarat ca va merge cat de curind la Zidul Plangerilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.