Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor Europene și membru USR, a lansat un atac la persoană la adresa ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete. Într-o postare pe Facebook, Ghinea a folosit expresii jignitoare, a ironizat vocea ministrului și a făcut aluzii la starea sa psihică și la administrarea unor medicamente. Derapajul verbal vine pe fondul unui schimb de atacuri politice între Rogobete și reprezentanții USR.
„Destul de instabil la cap săracu Rogobete. El probabil a primit consultanță PR că să pară consensual şi sfântuleț. Aşa că începe fiecare emisiune cu un mesaj la modul: că să fim oameni, să fie bine, să ne înțelegem, să lucrăm pentru țară”, a scris Cristian Ghinea pe Facebook.
Criticile au continuat cu remarci jignitoare despre vocea ministrului și despre comportamentul acestuia în timpul emisiunilor televizate.
„Cu vocea aia pițigăiată de zici că îl supraveghează vreo modistă bătrână. Spre final devine isteric, anunță că arată el usr-iştilor trădători de patrie, face ca toți dracii, apoi scrie la nervi pe fb cu clăbuci. A doua zi dimineața iar e pe zen şi consens”, a continuat Ghinea.
Postarea s-a încheiat cu un nou atac la persoană, în care politicianul a făcut aluzii la un posibil tratament medicamentos al ministrului Sănătății.
„Bă, schimbă pastilele! Nu tu, că nu eşti doctor, găseşte unu cu drept de practică.”
De unde a pornit conflictul dintre Alexandru Rogobete și USR
Atacul lui Cristian Ghinea vine după ce ministrul Sănătății a criticat dur USR, într-o postare publicată luni, 2 noiembrie. Alexandru Rogobete i-a acuzat pe reprezentanții partidului de ipocrizie și de lipsa unor rezultate concrete în sistemul sanitar. Ministrul a susținut că USR a lăsat în urmă datorii și blocaje în perioada în care s-a aflat la guvernare.
Rogobete a folosit, la rândul său, un ton ironic la adresa adversarilor politici, pe care i-a numit „reformiști de carton”.
„Dragi reformiști de carton, vă recomand un ceai de tei. Vă calmați, vă relaxați și, eventual, vă vedeți de treabă! Că de reformele voastre s-au cam lămurit românii!”, a transmis ministrul Sănătății.
Acesta a mai acuzat USR că singura performanță din perioada în care a avut responsabilități în domeniul sănătății ar fi fost acumularea unei datorii de un miliard de euro și blocarea sistemului de urgență. Afirmațiile reprezintă acuzațiile ministrului, nu concluzii verificate independent.

Cotidianul i-a solicitat un punct de vedere lui Alexandru Rogobete, însă acesta nu a răspuns până la publicarea articolului.
Are perfecta dreptate. Cu d’alde pesedisti nu vorbesti cum ai vorbi cu oameni normali.