Vestul post-Vilnius: doar securitate națională, fara logică economică

”America nu poate fără un inamic. Existența unui inamic finanțează cea mai mare industrie americană – cheltuielile militare. Existența unui inamic facilitează și concentrarea asupra securității naționale, iar asta ne ține în picioare Turnul Babel”, scria, în urmă cu trei ani, Paul Craig Roberts, fost adjunct al secretarului Trezoreriei SUA în perioada administrației Ronald Reagan.

Modul în care ”securitatea națională” a ajuns să monopolizeze analizele, logica și dinamica economică este analizat și de economistul american de stânga Michael Hudson.

”Pentru îndepărta gândul că NATO nu poate alunga Rusia din Ucraina, membrii Alianței au încercat să construiască sprijinul pentru următoarea mare luptă – împotriva Chinei, care acum este desemnată drept cel mai mare rival strategic. Pentru a se pregăti de aceasta mare confruntare, NATO a anunțat că își va extinde prezența militară în Pacific.

Planul este slăbirea aliaților militari și a partenerilor comerciali ai Chinei, în special Rusia, începând cu lupta din Ucraina. Președintele Biden a spus că acest război va avea consecințe globale și va ajunge în cele din urmă să izoleze China.

Sancțiunile americane împotriva Rusiei sunt o repetiția finală pentru sancțiuni similare împotriva Chinei. Însă la această luptă au pornit doar aliații din NATO. Și, în loc să distrugă economia Rusiei, așa cum credea președintele Biden, sancțiunile NATO au făcut Rusia mai autosuficientă și i-au sporit rezervele valutare, îmbunătățind rata de schimb a rublei.

În ciuda eșecului sancțiunilor împotriva Rusiei, în ciuda eșecurilor din Afganistan și Libia, țările NATO s-au angajat în aceeași tactică împotriva Chinei. Economia mondială este pe cale să se rupă între SUA/NATO/Five Eyes și restul lumii. Comisarul european Josep Borrell vorbește despre o ruptură între ”Grădina” SUA/Europa și ”Jungla” care o amenință așa cum amenință buruienile un gazon atent îngrijit.

Din punct de vedere economic, acțiunile NATO de după începutul războiului din Ucraina au fost un eșec, Planul SUA a fost de a lovi Rusia și de o lăsa într-o ruină economică care să ducă la revolta populației și să-l îndepărteze pe Vladimir Putin, urmând ca succesorul său să îndepărteze Rusia de China, iar apoi să facă posibil marele plan al Americii de a mobiliza întreaga Europă împotriva Chinei.

Este greu de evaluat spre ce se îndreaptă NATO, Europa și SUA, pentru că logica tradițională a analizei geopolitice nu pare să se aplice în acest caz. Aceasta este că afacerile și interesele financiare influențează politica fiecărui stat.

Aliații NATO au rămas cu puține arme și muniții din cele adunate în ultimele decenii. Însă această pierdere pentru Europa a devenit o oportunitate de negoț pentru America, creând o mare piață pentru complexul militaro-industrial american, pentru a reînarma Europa. Pentru a avea susținere, America a sponsorizat un nou mod de a gândi comerțul și investițiile, cu atenția concentrată pe ”securitatea națională”, asta însemnând menținerea ordinii unipolare americane.

Diplomații americani erau îngrijorați că Germania și alte state europene depindeau de gazele, petrolul și îngrășămintele din Rusia, care stăteau la baza industriilor europene. Americanii erau și mai îngrijorați că China ar putea deveni ”fabrica întregii lumi”, în timp ce economia americană se dezindustrializa. Exista teama că ascensiunea economică a Chinei si a tarilor eurasiatice din vecinătate, care beneficiază de Noul Drum al Mătăsii, ar putea face din acea parte a lumii zona cu cea mai mare creștere economică și un magnet pentru investițiile europene. Apoi, diplomații americani se temeau că politica europeană avea să fie influențată de aceste noi interese economice, iar asta va reduce capacitatea SUA de a menține ordinea unipolară, cu dolarul ca centru financiar și cu comerțul global supus protecționismului și unilateralismului american.

Alăturându-se cruciadei americane de a distruge economia rusă și a promova schimbarea de regim, Germania si alte țări europene și-au fragilizat economiile renunțând la energia importată din Rusia. În locul gazelor din Rusia, țările NATO ajung să plătească de câteva ori mai mult pentru gaze lichefiate importate din SUA.

Următorul pas este ca Europa și SUA să înceteze comerțul și investițiile în China, în ciuda faptului că țările NATO au profitat de pe urma acestui comerț. Liderii NATO au anunțat că importul de materii prime din Rusia generează riscul dependenței – ca și cum Rusia sau China ar urmări să renunțe la aceste schimburi cu Europa și să supună Europa. Să o supună la ce? Răspunsul este: să o supună logicii beneficiilor reciproce aduse de lăsarea în urmă economiei SUA.

Încercând să împiedice un asemenea scenariu, diplomațiile din SUA și Europa au generat exact situația de care se temeau Statele Unite. În loc să distrugă economia rusă și să genereze o criză care să izoleze Rusia de China, sancțiunile au reorientat Rusia de la țările NATO către China și alte țări membre BRICS. Apoi, economiile europene au avut de suferit și au devenit tot mai dependente de SUA. Exportatorii europeni au pierdut piața rusă și urmează, la solicitarea SUA, să piardă și piața chineza. Pot fi pierdute și piețele din celelalte țări BRICS.

Asta nu are nimic de-a face cu „interpretarea economică a istoriei”. Se presupune că guvernele trebuie să-și susțină economiile și interesele de afaceri. Așadar, ne întoarcem la întrebarea dacă factorii economici vor determina viitorul comerțului global, al investițiilor și diplomației. Este posibil să creăm niște societăți post-economice în țările NATO, urmând scenariul dezindustrializării și depopulării din țările baltice sau de Ucraina post-sovietică? Asta ar fi cu adevărat o ”securitate națională” foarte bizară.

Lupta de astăzi împotriva Rusiei pe frontul ucrainean poate fi văzută ca o campanie pentru inițierea celui de al treilea război mondial. Din multe puncte de vedere, pare o continuare a celui de al doilea război mondial, după care SUA au creat organizații internaționale economice și politice care să acționeze în interesul Americii. FMI impune controlul SUA și ajută la dolarizarea economiei mondiale. Banca Mondială împrumută dolari pentru ca guvernele să-și dezvolte infrastructura de export ajutându-i pe investitorii din SUA/NATO care controlează petrolul, resursele naturale și pentru a promova dependența față de produsele agricole americane, prin dezvoltarea unor agriculturi tip plantație, în locul unei agriculturi diversificate.

Apariția NATO este deseori greșit înțeleasă. Este descrisă doar ca o alianță militară creată să apere Vestul împotriva Uniunii Sovietice, în ideea că URSS ar fi avut motive să cucerească Europa Occidentală. Însă rolul cel mai important al NATO a fost sa folosească ”securitatea națională” ca justificare pentru a subordona politica internă și externă a Europei. Obiectivul NATO a fost acela de a asigura Washingtonul ca liderii partidelor europene vor urma direcția SUA și se vor opune politicii de stânga și politicii anti-americane. Programul economic al NATO a fost aderarea la neoliberalism, la privatizare, dereglementare si austeritate. Regulamentele UE interzic deficite bugetare mai mari de 3% din PIB. Asta face imposibile politici neo-keynesiene care să ajute refacerea economică. Acum, cheltuielile militare tot mai mari și subsidiile guvernamentale pentru energie obligă guvernele europene să reducă cheltuielile sociale. Politica bancară, cea comercială și legislația internă urmează toate același model neoliberal american care a dezindustrializat America și a făcut-o dependentă de sectorul financiar, în mâinile căruia se concentrează cea mai mare parte a bogăției și a veniturilor.

Lumea post-Vilnius tratează comerțul și relațiile internaționale nu ca aspect economice ci ca ”securitate națională”. Orice formă de ”risc” este eliminată. Scopul nu mai este obținerea de profituri de pe urma comerțului și investițiilor, ci un soi de autarhie. Pentru Vest, asta înseamnă izolarea Chinei și Rusiei, devenind dependent pe deplin de Statele Unite. Așadar, pentru SUA, securitatea înseamnă ca alte țări să depindă de America, astfel încât diplomații americani să își mențină controlul militar și diplomatic asupra acestor state.

”Riscul comercial” nu este interpretat în termeni economici, ci in termeni de ”securitate națională”. În practică ”securitatea națională” înseamnă susținerea Statelor Unite în încercarea de a-și menține controlul unipolar asupra economiei mondiale. În această logică, reorientarea totală a comerțului european cu petrol și gaze către Statele Unite nu poate fi un risc. Riscul este când energia este cumpărată din state despre care diplomații americani spun că sunt autocrații, adică state care au investiții guvernamentale active și unde economia este reglementată, nu un neoliberalism în stil american.

(…)

Diplomații americani au reușit să-și întărească controlul asupra aliaților europeni din punct de vedere economic, politic și militar. Succesul acesta i-a făcut să creadă că vor reuși cumva să cucerească și restul lumii, în ciuda dezindustrializării și îndatorării atât de mari a economiei, încât nu pare să existe o cale de a plăti datoriile față de alte state.

Cea mai veche tactică de a cuceri o țară este cea militară. Însă nu poți ocupa o țară fără armată, iar SUA nu au o armată suficient de mare. Războiul din Vietnam a adus finalul stagiului militar obligatoriu. Acum, SUA se bazează pe armate străine, cel mai recent pe cea din Ucraina, așa cum se bazează pe industria din alta state. SUA au o singură armă de temut: rachetele și bombele pot distruge, însă ai nevoie de bocanci pe pământ pentru a cuceri o țară.

A doua cale este crearea unei puteri economice imperiale, pentru a face ca alte state să fie dependente de centru. Strategia a funcționat pentru a controla Germania și restul țărilor NATO. Europa intră acum într-o criză industrială și în austeritate economică, iar industria siderurgică și alte sectoare sunt invitate să emigreze în SUA, împreună cu forța de muncă calificată din Europa. Astăzi, înalta tehnologie și cipurile sunt baza dependenței economice de Statele Unite. SUA vor să monopolizeze proprietatea intelectuală în aceste domenii, pentru a impune apoi prețuri mari pentru aceste produse, pentru comunicații și producția de arme. Însă SUA s-au dezindustrializat și au devenit dependente de tarile asiatice, în loc ca acestea din urmă să fie dependente de SUA. Această dependență comercială îi face pe diplomații americani să se simtă în ”nesiguranță”, temându-se că aceste țări ar putea folosi  coerciția comercială și diplomația financiară așa cum America a făcut-o după 1945.

SUA au rămas cu o singură armă pentru a controla alte state: sancțiunile comerciale impuse de Washington și de țările NATO în încercarea de a penaliza economiile care se opun ordinii unipolare, dominației politice și militare. SUA au convins Olanda să blocheze exportul de tehnologie pentru fabricarea cipurilor în China. Se naște astfel un nou protecționism, de data aceasta justificat în termeni de securitate națională. Problema este însă că materiile prime necesare pentru fabricarea acestor produse sunt deținute de China și Rusia. China a anunțat că va restricționa exporturile începând din această vară, pentru a se proteja împotriva sancțiunilor justificate de ”securitatea națională”. Dacă diplomația SUA le va impune aliaților din ”Grădina” NATO să boicoteze tehnologia Huawei, Europa va avea doar alternative mai scumpe, iar consecința va fi separarea Europei de China și BRICS, de ceea ce va deveni Majoritatea Lumii.”